ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 472/2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 11 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei de 8.330 RON, sumă ce reprezintă cheltuieli cu bursa achitată de reclamantă pârâtului în perioada februarie-mai 2018, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut, în esență, că suma reprezintă prejudiciul creat societății prin nerespectarea contractului bursă de studiu, în perioada în care pârâtul beneficia de formare profesională inițiată de angajator în condițiile prevăzute de art. 1 ale Legii nr. 376/2004 privind bursele private, constând în participarea la un curs în vederea autorizării pentru meseria de revizor vagoane. Potrivit contractului de bursă de studiu nr. 214 încheiat între părți la data de 21 februarie 2018, pârâtului i-a fost acordată de către reclamant finanțarea unei burse în vederea formării profesionale a acestuia, iar pârâtul s-a obligat ca după absolvirea cursului și obținerea certificatului să profeseze, în cadrul A. SA timp de 3 ani.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1345, art. 1350 C. civ. și Legea nr. 367/2004 - Legea burselor private.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Prin Sentința civilă nr. 7268 din 04 octombrie 2019, Judecătoria Ploiești, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivare, această instanță a reținut, în esență, că, în raport de voința părților și de dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., în cauză a avut loc o prorogare convențională a competenței ce rezultă din inserarea în cuprinsul contractului de bursă de studiu nr. 214 din 21 februarie 2018, la art. 6.2 a clauzei atributive de competență.

A mai arătat instanța că, în speță, convenția prin care părțile au stabilit ca pricina să fie judecată de instanța competentă de la sediul persoanei juridice menționate la art. 1.1. (sediul reclamantei) este încheiată în condiții de regularitate, iar clauza este expresă și desemnează exact instanța aleasă, fără a încalcă normele de competență absolută.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, prin Sentința civilă nr. 196/2020 din 14 ianuarie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Ploiești; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că regula de drept comun în materia competenței teritoriale este cea înscrisă în art. 107 C. proc. civ., iar, în cauză, având în vedere obiectul cererii, normele de competență sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

A mai arătat instanța că deși art. 126 alin. (1) C. proc. civ. prevede că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă, reclamantul a ales să sesizeze o altă instanță decât cea competentă teritorial potrivit înțelegerii părților - art. VI pct. 6.2 din contractul nr. x din 21 februarie 2018, astfel că acesta nu mai poate invoca excepția de necompetență a instanței alese, întrucât contravine dispozițiilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ. care prevăd că dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței.

Instanța a mai reținut că potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, astfel că, în cauză, pârâtul nu mai putea invoca excepția la primul termen de judecată, având în vedere că nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză. Conchizând, instanța a arătat că din cuprinsul încheierii de ședință din data de 26 septembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul x/2019, reiese că instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, deși era un caz de necompetență teritorială de ordine privată, unde în lipsa invocării de către pârât, prin întâmpinare, a excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești, prin invocarea, din oficiu, a acestei excepții s-au încălcat prevederile de ordine publică ale art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, prin care reclamanta A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 8330 RON, ca urmare a nerespectării de către pârât a contractului de bursă de studii pentru autorizarea în meseria de revizor vagoane.

Înalta Curte reține că, în cauză, părțile au încheiat contractul bursă studiu nr. 241 din 21 februarie 2018, iar la art. VI pct. 6.2 au stabilit că, în cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile se pot adresa instanței judecătorești competente de la sediul persoanei juridice de drept privat, menționată la art. 1.1, respectiv A. SA, care potrivit informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, aflate la dosarul Judecătoriei Ploiești, are sediul în București, Calea x.

Potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Aceste dispoziții legale reglementează posibilitatea stabilirii unei alte competențe teritoriale decât cea de drept comun, dacă normele de competență nu au un caracter exclusiv, alegerea de competență reprezentând o prorogare convențională de competență teritorială.

Dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că: Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura; alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Din analiza normelor legale menționate rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri (cu excepția celor prevăzute de art. 117 - 121 C. proc. civ. privitoare la imobile, moștenire, societăți, insolvență sau concordat preventiv și împotriva unui consumator) și la cele referitoare la alte drepturi de care părțile pot să dispună, este relativă.

În ceea ce privește obiectul litigiului dedus judecății, astfel cum s-a arătat, acesta constă în solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, ca urmare a nerespectării de către acesta din urmă a contractului de bursă de studiu.

Ca atare, prin raportare la prevederile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., mai sus enunțate, norma de competență aplicabilă în cauză este de ordine privată.

Dispozițiile art. 116 C. proc. civ. stipulează că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar potrivit art. 130 alin. (3) din același act normativ, necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Or, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul nu a depus întâmpinare în termenul legal, fiind astfel decăzut, potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ., din dreptul de mai depune probe și de a invoca excepții, în afara de celor de ordine publică, dacă legea nu dispune altfel.

Astfel, se constată că renunțarea la convenția părților, inserată în art. VI din contractul de bursă de studiu, a avut loc odată cu sesizarea de către reclamantul A. SA a Judecătoriei Ploiești, în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului, în lipsa opoziției acestei părți formulată în condiții legale. Ca atare, această clauză nu mai poate produce efectele stabilite prin contractul de bursă de studiu.

Prin urmare, în cauză, excepția de necompetență teritorială relativă nu a fost invocată de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., iar instanța nu o putea invoca din oficiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. SA, în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "acțiune în răspundere contractuală", în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2020.

GGC - GV