ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4226/2019

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței anularea Deciziei nr. 10 din 17 martie 2014 emisă de pârâtă, prin care reclamanta a fost amendată pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și ale art. 101 alin. (1) TFUE cu amendă în cuantum de 1.411.376 RON, reprezentând 2,2% din cifra de afaceri realizată la nivelul anului 2012, pentru: încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale având ca obiect fixarea discounturilor pe care urmau să le practice la comercializarea produselor lor, în cadrul campaniilor de buy-back inițiate de către B. în perioada 2008 - 2009 și pentru controlul comercializării produselor lor, în cadrul campaniilor de buy-back inițiate de către B. în perioada 2008 - 2010, ambele fapte reprezentând o încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 a concurenței și prevederilor art. 101 alin. (1) TFUE.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 2350 din 5 iulie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta A. SRL, solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea sentinței recurate cu consecința admiterii acțiunii în anulare a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 10 din data de 17 martie 2014 prin care A. a fost amendată pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței și ale art. 101 alin. (1) TFUE cu amendă în cuantum de 1.411,376 în sensul anulării deciziei, iar în subsidiar diminuarea cuantumului amenzii cu 50%. 2.1. Primul motiv de nelegalitate se referă la greșita definire a noțiunii de "piață relevantă a produsului" Piața relevantă nu este piața comercializării produselor de tip și nici piața serviciilor de colectare C., întrucât membrii B. nu desfășoară în mod comercial/economic activități ce implică C., mai degrabă asociații sprijină B. pentru ca aceasta la rândul său să își poată îndeplini targetul de țară, deoarece îndeplinirea acestui target de mediu profită indirect membrilor sistemului colectiv. Recurenta-reclamantă susține că piața relevantă o constituie piața serviciilor și nu a produsului D., respectiv piața serviciilor de colectare a C. Instanța de fond a ignorat argumentele invocate de reclamantă, în sensul că piața relevantă o constituie piața serviciilor și nu a produsului D., respectiv piața serviciilor de colectare a C. Instanța de fond a ignorat argumentele invocate de reclamantă, în sensul că piața relevantă o constituie piața serviciilor de colectare a C. și anume faptul că, din punct de vedere al strategiei de marketing, B. a oferit discountul de 15% tuturor consumatorilor care ajungeau să predea B. un produs C.; asociații au contribuit la compensația plătită de către B. și nu au oferit asemenea compensație direct consumatorilor; serviciul de buy-back a reprezentat cauza determinantă pentru oferirea compensației consumatorilor și astfel compensația devine o parte intrinsecă a serviciului de colectare și nu are legătură directă cu piața D.; acordarea de discounturi sau presupusa fixare de prețuri prin metoda fixării de discounturi nu poate fi izolată de prestarea serviciului de buy-back către consumator. Recurenta-reclamantă indică, în susținerea criticii, opinia de specialitate întocmită de doamna conf. univ. dr. E., însă instanța de fond, deși a preluat aspectele invocate la punctul 59 din opinie, nu a preluat și concluzia paragrafului în sensul că piețele D. și C. nu se confundă, dar au o strânsă relație, fiecare reprezentând pentru cealaltă o piață conexă. Instanța de fond ajunge astfel la concluzia greșită că piața reciclării de C. determină schimburile de la vânzarea de D., iar prin acest schimb în regim buy-back este vizată atât piața comercializării, cât și piața reciclării. 2.2. Cea de-a doua critică privește greșita definire a noțiunii de "concurență" Instanța de fond a plecat de la o definire greșită a pieței relevante a produsului și a ajuns la o concluzie greșită în ceea ce privește definirea și calificarea concurenților. Pentru a putea fi calificate drept "societăți concurente" trebuie să se demonstreze că societățile erau active pe aceeași piață relevantă. În speță, cei 8 membri ai B. se aflau în concurență unul față de celălalt sau față de ceilalți concurenți de pe piața D., prin urmare nefiind posibilă denaturarea concurenței pe piața relevantă a comercializării D., când presupusa fixare a unui preț are loc pe piața colectării C. și presupune aplicarea unei compensații unitare care nu este percepută, ci este oferită consumatorilor. Avându-se în vedere că producătorii au încredințat îndeplinirea targetului de colectare a C. către B., aceasta din urmă este activă pe această piață. 2.3. Un alt motiv de nelegalitate se referă la controlul comercializării D. în cadrul campaniilor de buy-back de către intimatul-pârât Instanța de fond a reținut că în ceea ce privește dovedirea situației de fapt, A. ar fi dat o interpretare proprie e-mailurilor transmise de F., în datele de 2 septembrie 2008 și 24 martie 2010 conducerii executive a B. și s-ar fi limitat doar la acestea, deși în decizia contestată, intimatul-pârât a expus întregul mecanism al înțelegerii ca acord de voință al membrilor Asociației de a adopta un comportament comun pe piață. Analiza celor două e-mailuri a fost făcută tocmai pentru a clarifica situația de fapt existentă în întregul context al deciziei a cărei anulare s-a cerut. Recurenta-reclamantă arată că, prin e-mailul din data de 2 septembrie 2008, F. a solicitat informații privind mecanismul de alocare a unei părți din bugetul B. către fiecare dintre membrii săi și nu se presupune că fiecare membru ar fi avut acces la informații privind bugetul alocat membrilor, deoarece s-a solicitat numai transmiterea către fiecare membru în parte a bugetului propriu alocat și nu transmiterea încrucișată a bugetelor tuturor membrilor către toți membrii. Și cu privire la e-mailul din data de 24 martie 2010, s-a ajuns la o concluzie greșită, dacă se are în vedere organizarea sistemului black box, care nu permitea asemenea predicții, deoarece valoarea fixă a timbrului verde este inegală și conduce la imposibilitatea aproximării cantității de D. comercializate de membrii B. Nu s-a putut dovedi decât posibilitatea teoretică de control al comercializării și nu realizarea controlului. 2.

În ceea ce privește lipsa încălcării prin "obiect" a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 raportat la art. 101 alin. (1) TFUE Recurenta-reclamantă susține că prima instanță a reținut în mod nelegal că fixarea discountului de 15% pentru electrocasnicele mari și de 20% pentru electrocasnicele mici reprezintă o încălcare prin obiect a regulilor de concurență, întrucât vizează un element de preț, procentul se aplică asupra prețului. În opinia recurentei-reclamante, judecătorul fondului nu a analizat prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și ale art. 101 alin. (1) TFUE, ci doar a preluat concluziile intimatului-pârât. Acordul încheiat între părți putea să cadă sub incidența disp. art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, numai în situația în care membrii acestuia ar fi stabilit prețurile de cumpărare pentru C. în nume propriu, astfel încât să devină în mod individual proprietari ai C. sau ar fi stabilit în mod individual prețul de vânzare al D. cu ceilalți membri, fără să lege vânzările membrilor de cumpărarea de către B. a diverselor cantități de C. de la consumatori, adică în afara campaniilor de buy-back. 2.

Cu privire la metoda corectă de analiză a practicilor anticoncurențiale, prin obiect, conform Orientărilor privind aplicabilitatea art. 101 din TFUE, acordurilor de cooperare orizontală Susține recurenta-reclamantă, în cadrul acestei critici, pornind de la prevederile art. 101 alin. (1) TFUE, că pentru a evalua dacă un acord are ca obiect restrângerea concurenței, trebuie să se examineze concurența în contextul real în care aceasta ar apărea, în absența acordului respectiv cu presupusele sale restricții. Deducția logică, potrivit căreia, odată ce un preț sau un element de preț este fixat, reprezintă una prin obiect, nu este automată, iar instanța de fond era obligată să evalueze dacă, indiferent de tipul de încălcare, aceasta este aptă în mod obiectiv să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurența într-un mod semnificativ. 2.

În ceea ce privește calificarea legală a mecanismului de organizare a unei companii de buy-back în sistemul 1:1 din perspectivă concurențială Deși s-a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că acordul de oferire a serviciului de buy-back nu a condus la un schimb de informații strategice privind aspecte care țin sau nu de domeniul de aplicare a acordului de cooperare sau de suportare în comun a costurilor, instanța de fond nu a realizat o calificare legală a mecanismului de organizare a unei astfel de campanii în sistemul 1:1 din perspectiva concurenței. Acordul de cooperare orizontală de mediu nu este susceptibil să denatureze concurența, ci este un mod obiectiv/indispensabil pentru oferirea serviciului de buy-back de către B. Stabilirea unui procent maxim din bugetul total al B., care să asigure finanțarea activităților de colectare, era o consecință firească a oricărei activități economice și o consecință firească a obligației impuse de legislația de mediu de a finanța schema de colectare cu valoarea corespunzătoare cotei de piață deținute de fiecare membru contribuitor. B. finanțează și cheltuielile legate de tratare, reciclare, valorificare, eliminare și refolosire, de unde rezultă necesitatea ca bugetarea oricărei astfel de activități să fie făcută în sensul evitării riscului rămânerii fără resurse disponibile pentru finanțarea unei activități în detrimentul altei activități. Numai dacă membrii B. ar fi stabilit prețul D. sau elementele acesteia pe piața D. pe care aceștia acționează, ar fi fost îndeplinite premisele existenței unei fapte anticoncurențiale. În absența mecanismului de buy-back și în absența stabilirii nivelului compensației acordate de fiecare producător, s-ar fi ajuns la pierderea uniformității serviciului de colectare sau s-ar fi putut crea un avantaj producătorilor cu prețuri mai mici, în ipoteza stabiliri unei valori fixe. 2.

În ceea ce privește analiza efectelor favorabile și argumente în favoarea aplicării exceptării prevăzute la art. 101 alin. (3) TFUE și art. 5 alin. (2) și (3) din Legea nr. 21/1996 Instanța de fond nu a înțeles să analizeze condițiile de exceptare prevăzute de art. 5 alin. (1) și (3) din Legea nr. 21/1996 și art. 101 alin. (3) TFUE, deși acestea erau îndeplinite prin beneficiile economice aduse de companiile de buy-back și anume, contribuția la îmbunătățirea producției/distribuției produselor sau la promovarea programului tehnic/economic, dar și beneficiile pentru consumatori prin scăderea indirectă a prețului de achiziție a unui D. 2.

În ceea ce privește durata și gravitatea presupuselor încălcări Recurenta-reclamantă susține că, în contextul analizării legalității actului administrativ contestat, instanța de fond ar fi trebuit să țină seama că societatea este un actor de mici dimensiuni pe piața românească a D. 2.

Aplicarea art. 106 alin. (2) TFUE (Servicii Economice de interes General) Instanța de fond a ignorat analiza incidenței disp. art. 106 alin. (2) TFUE, normă direct aplicabilă. 2.

Cu privire la individualizarea sancțiunii, recurenta-reclamantă susține că încălcarea nu a fost dovedită, cuantumul mare al amenzii fiind de natură să perturbe grav activitatea comercială. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. Analiza motivelor de casare Criticile susținute de recurenta-reclamantă prin recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 2350/05.07.2016 pronunțate de Curtea de Apel București, urmează să fie grupate în cuprinsul considerentelor de față, astfel: - greșita definire a noțiunilor de "piață relevantă a produsului" și "concurență" - imposibilitatea controlului comercializării D. în cadrul campaniilor de buy-back; - lipsa încălcării prin "obiect" prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și art. 101 alin. (1) TFUE; inexistența unei analize din perspectiva restrângerii sau denaturării concurenței; - argumente în favoarea aplicării exceptării prevăzute de art. 101 alin. (3) TFUE și art. 5 alin. (2) și (3) din Legea nr. 21/1996; durata și gravitatea presupuselor încălcări, aplicarea art. 106 alin. (2) TFUE; - greșita individualizare a sancțiunii. Astfel, piața relevantă a produsului, susține recurenta-reclamantă o constituie piața serviciilor de colectare a C. și nicidecum piața comercializării produselor de tip D. Recurenta-reclamantă susține acest punct de vedere, deoarece mecanismul acordării discounturilor s-a realizat în cadrul campaniilor de buy-back în sistem 1:1, iar definirea corectă a pieței relevante a produsului este esențială pentru a se stabili existența unei fapte anticoncurențiale ce poate fi analizată numai în legătură cu piețele. În susținerea criticilor, recurenta-reclamantă se bazează și pe opinia de specialitate depusă la dosarul cauzei, încă în fața instanței de fond. Prin Decizia nr. 10 din 17 martie 2014, intimatul-pârât Consiliul Concurenței a constatat că opt întreprinderi membre ale B., ce acționau pe piața comercializării echipamentelor electrice și electronice noi (D.) au încheiat două înțelegeri anticoncurențiale - prima de fixare a prețurilor, prin stabilirea unui discount de 15% pentru electrocasnicele mari și de 20% pentru cele mici, la comercializarea produselor lor în cadrul campaniilor buy-back, iar cea de-a doua, de control reciproc al comercializării produselor în cadrul acțiunilor de buy-back derulate. Această a doua înțelegere anticoncurențială a fost posibilă în contextul alocării bugetului la 20% - prin stabilirea unei condiționări ferme între contribuția unei întreprinderi la bugetul asociației, ca urmare a încasărilor din timbru verde și participarea sau nivelul participării întreprinderii în cauză la campaniile buy-back la 20% pentru o întreprindere, prin care cele opt întreprinderi în cauză puteau previziona cu grad ridicat de certitudine dimensiunea participării fiecăreia la campaniile buy-back. Înalta Curte susține, în acord cu cele arătate de prima instanță, că piața relevantă, în speță, este constituită din piața comercializării D. Cele mai importante argumente sunt deduse din faptul că cele opt întreprinderi comercializează electrocasnice noi, iar obligația de mediu, de gestionare a C. a fost transferată către B., aceasta din urmă acționând pe piața serviciilor C. Mai mult, înțelegerile descrise mai sus (de fixare a discounturilor și de control al comercializării) se referă la electrocasnicele noi, mai precis la vânzarea/comercializarea de D., este adevărat, în cadrul campaniilor de buy-back. Discountul de 15% se aplică la vânzarea electrocasnicelor noi, iar bugetul de 20% este utilizat pentru a se acoperi reducerile la vânzările acestor produse, scop în care previzionarea nu are ca obiect colectarea deșeurilor, ci vânzările de D. Obligația de colectare a deșeurilor este o obligație legală și nu există o piață concurențială a deșeurilor, prin urmare, opinia de specialitate invocată de recurenta-reclamantă este nerelevantă în speță, mai ales că sunt redate spețe existente la nivel european din materia concentrărilor economice, iar analiza este generală, lipsindu-i fundamentarea specifică cauzei. În ceea ce privește definirea noțiunii de "concurenți", recurenta-reclamantă susține că o definire greșită a pieței relevante a condus și la o concluzie greșită în definirea și calificarea concurenților. Piața relevantă a fost definită în mod corect de către prima instanță ca fiind piața comercializării D., iar cele opt societăți, printre care și recurenta-reclamantă aveau în portofoliu asemenea produse, astfel că, în mod logic, întreprinderile erau concurente pe piața comercializării D. Indiferent că aceste societăți participau la campanie cu un produs sau cu toate produsele nu conduce la o altă concluzie, deoarece între acestea exista o concurență potențială, admisă de disp. art. 101 TFUE și jurisprudența CJUE, prin cauza indicată de intimatul-pârât C-373/14 Toshiba/Consiliul Concurenței. Referitor la controlul comercializării D. în cadrul campaniilor buy-back, recurenta-reclamantă susține că analizarea e-mailurilor din 2 septembrie 2008 și 24 martie 2010 conduce la o concluzie opusă celei reținute de prima instanță. E-mailul din data de 2 septembrie 2008 a fost transmis de societatea F. către B. și către toate întreprinderile ce au fost parte la înțelegere, aceasta solicitând informații cu privire la bugetul alocat de Asociație fiecărui producător/importator pentru astfel de acțiuni pentru a decide cum îl va folosi, programul de acțiuni și producătorii/beneficiarii de electrocasnice mari și mici, regula de coordonare a acțiunilor buy-back, în funcție de cota de piață, de sumele strânse din colectarea timbrului verde. Prin același e-mail, societatea F. susținea că toți membrii B./G. trebuie să beneficieze în același timp de informațiile cerute. Din conținutul e-mailului, se desprinde concluzia contrară arătată de recurenta-reclamantă prin motivele de recurs, anume aceea că s-ar fi solicitat transmiterea către fiecare membru în parte a bugetului propriu și nu transmiterea încrucișată a bugetelor tuturor membrilor către toți membri. Referitor la valoarea probatorie a e-mailului din data de 24 martie 2010, instanța de fond a apreciat în mod corect că aceasta se analizează coroborat cu toate celelalte probe administrate în cauză și, în special, cu e-mailurile transmise în perioada 2008 - 2010. Din cuprinsul e-mailului reiese că societatea F. putea determina participarea importatorilor de produse F. la campaniile buy-back, stabilind chiar numărul de bucăți ce urmau să fie comercializate de aceștia. S-a stabilit și un algoritm de calcul, ce pornea de la alocarea unui buget de 20% și conducea la determinarea dimensiunii participării fiecărei societăți la campanie cu un grad destul de ridicat de certitudine. Recurenta-reclamantă nu a combătut în niciun mod algoritmul de calcul exemplificat de intimatul-reclamant, respectiv valoarea fixă a timbrului verde = 20 RON; număr timbre verzi = 4.500; contribuție societate la bugetul asociației = 4.500 x 20 = 90.000 RON; procent retragere stabilit = 20%; valoare totală vouchere sprijin de la B.: 20% din 90.000 = 18.000 RON; voucher fix stabilit în cadrul asociației = 50 RON; număr vouchere și număr bucăți ce urmau să fie vândute 18.000:50 = 360. Cu privire la critica prin care s-a susținut lipsa încălcării prin "obiect" și, implicit a neîndeplinirii disp. art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și art. 101 alin. (1) TFUE, precum și a metodei de analiză a practicilor anticoncurențiale prin obiect, Înalta Curte observă, pornind de la dispozițiile legale sus-menționate, că înțelegerile prin obiect conduc la restricționarea prin ele însele, a concurenței, fără a fi necesar să fie analizate efectele produse. Recurenta-reclamantă, insistând pe aspectul stabilirii valorii compensației de către B., susține că numai în situația în care membrii asociației ar fi stabilit prețurile de cumpărare pentru C. în nume propriu sau prețul de vânzare al C. cu ceilalți membri, ar fi fost îndeplinite situațiile clasice enumerate la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996. Este cunoscut, din jurisprudența Comisiei Europene și a CJUE că stabilirea unor elemente ale prețului (discount) reprezintă înțelegeri de fixare indirectă a prețului și sunt înțelegeri anticoncurențiale prin obiect. Așadar, înțelegerea analizată este una "clasică" și se încadrează în prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, iar această dispoziție nu limitează/exceptează înțelegerile prin care o asociație, în speță B., a stabilit valoarea compensației sau aceasta este realizată chiar de către membrii asociației. Recurenta-reclamantă, în cadrul argumentelor ce privesc analizarea practicii anticoncurențiale, prin obiect, susține că nu s-a examinat concurența în contextul real în care aceasta ar apărea în absența acordului și că nu orice încălcare este aptă în mod obiectiv să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurența într-un mod semnificativ. Instanța de fond a răspuns în mod corect acestei critici de nelegalitate și care este reiterată ca motiv de nelegalitate al sentinței pronunțate, arătând că, în lipsa acordului prin care s-au stabilit discounturile de 15% și 20%, societățile ar fi acordat discounturi diferite deoarece în acest sens se manifesta concurența între ele, iar practicarea unor discounturi fixe reprezintă tocmai încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale între întreprinderile ce dețineau mai mult de 70% din totalul pieței . În continuare, recurenta-reclamantă susține că în lipsa mecanismului buy-back și în absența stabilirii nivelului compensației acordate fiecărui producător, s-ar fi ajuns la pierderea uniformității serviciului de colectare sau, în ipoteza stabilirii unei valori fixe s-ar fi creat un avantaj producătorilor cu prețuri mai mici. De asemenea, se susține că în absența stabilirii unei cote de buget alocate societăților, s-ar fi diminuat în mod considerabil resursele B. Aceste susțineri/critici formulate de recurenta-reclamantă conduc spre concluzia existenței unei relaționări între campaniile buy-back și promovarea vânzărilor societăților parte la acord. Astfel, schimbul de informații între societăți a limitat nesiguranța cu privire la funcționarea pieței, pe viitor și a eliminat riscul unei concurențe libere pe piață, acordul încadrându-se la ceea ce Legea nr. 21/1996 și TFUE numesc "înțelegere anticoncurențială prin obiect". Recurenta-reclamantă mai reproșează instanței de fond, neanalizarea disp. art. 5 alin. (2) și (3) din Legea nr. 21/1996 și art. 101 alin. (3) TFUE, care prevăd situațiile de excepție ale interdicției conținută de art. 5 alin. (1) din legea națională și art. 101 alin. (1) din TFUE. Prin urmare, interdicția nu se aplică, dacă înțelegerile, practicile, etc. îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: - contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de mărfuri ori la promovarea programului tehnic sau economic, asigurând în același timp consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere, decizie ori practică concertată; - impun întreprinderilor în cauză doar acele restricții care sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; - nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială a pieței produselor în cauză. Înalta Curte apreciază neîndeplinirea condițiilor cumulative necesare pentru exceptarea prev. de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, având în vedere că, cel puțin, eliminarea concurenței de pe piața comercializării D. este pe deplin dovedită, nemaifiind astfel necesar să se continue analiza și în privința celorlalte două condiții. Recurenta-reclamantă nu face parte dintre întreprinderile care au sarcina de a gestiona serviciile de interes economic general, acesteia nu i-a fost încredințată nicio misiune specială, în sensul disp. art. 106 alin. (2) din TFUE, mai ales că aceasta arată că este un actor de mici dimensiuni pe piața românească a D., urmând a se respinge ca nefondată critica expusă la pct. 2.9 din motivele de recurs. În ceea ce privește durata și gravitatea presupuselor încălcări, cererea de reducere a cuantumului amenzii cu 50%, în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile unei încălcări prin obiect, dar și cererea de individualizare a amenzii, Înalta Curte urmează să le respingă, deoarece s-a dovedit existența unei încălcări prin obiect, iar durata și gravitatea încălcării nu sunt analizate în funcție de cota de piață a uneia dintre cele opt întreprinderi. Cu privire la individualizarea sancțiunii amenzii, se constată că prin motivele de recurs doar se enunță chestiunea, fără a se aduce niciun argument care să conducă la adoptarea unei soluții contrare. Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.