ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 831/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 94/15.03.2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. și B. împotriva sentinței nr. 12/11.06.2015 a Curții de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești - U.C.E.C.O.M., în contradictoriu cu intimata Societatea C., a anulat sentința arbitrală atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de arbitraj.

La data de 01.09.2016, S.C. A. S.R.L. și B. au solicitat, în temeiul art. 444 C. proc. civ., completarea sentinței sus-menționate, în sensul admiterii cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.220 RON.

Prin sentința civilă nr. 267/11.10.2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de completare a sentinței civile nr. 94/15.03.2016.

S.C. A. S.R.L. și B. au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 267/11.10.2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, solicitând casarea sa și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

În motivare, au reiterat istoricul litigiului și au susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Au arătat recurentele că, prin hotărârea atacată, prima instanță le-a respins ca neîntemeiată cererea de completare, cu motivarea că, atât timp cât hotărârea arbitrală a fost anulată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței arbitrale, nu a fost soluționat fondul litigiului și nu s-a stabilit partea care a câștigat procesul.

Totodată, au susținut că în mod nelegal a reținut curtea de apel că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, subliniind că art. 453 alin. (1) C. proc. civ. impune doar condiția pierderii procesului.

În opinia recurentelor, având în vedere că acțiunea în anulare a fost admisă, au câștigat procesul, astfel că sunt îndrituite la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate.

În drept, au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Intimata a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că recursul este nefondat.

Prin încheierea din 05.12.2017, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen astăzi, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, trebuie menționat că susținerile recurentelor privind aplicarea greșită a art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia urmează a fi analizate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În opinia recurentelor, respingându-le ca neîntemeiată cererea de completare a hotărârii, în sensul admiterii cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care impune doar condiția pierderii procesului.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "partea care a pierdut procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Așadar, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este unul legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții care a câștigat procesul.

Noul C. proc. civ. înlocuiește formularea celui anterior (partea căzută în pretenții), însă această diferență terminologică nu schimbă fundamentul suportării cheltuielilor de judecată, care rămâne culpa procesuală.

Înalta Curte notează că, în speță, S.C. A. S.R.L. și B. au solicitat completarea sentinței civile nr. 94/15.03.2016, prin care Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea în anulare formulată împotriva sentinței nr. 12/11.06.2015 a Curții de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești - U.C.E.C.O.M., pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare instanței de arbitraj.

Or, prin anularea hotărârii arbitrale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de arbitraj, fondul litigiului nu a fost soluționat, nu a fost stabilită partea care a câștigat procesul și nu a fost reținută culpa procesuală.

Așa fiind, curtea de apel nu era în măsură să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată în această etapă procesuală, acordarea acestora putând fi analizată odată cu soluționarea fondului.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală, iar motivele invocate de recurente nu justifică măsura casării sale, astfel încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele B. și S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 267/11.10.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2018.