ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1406/2017

Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale și asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea arbitrală nr. 51/11.03.2016 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova a fost admisă cererea de arbitrare formulată de pârâta S.C. A. S.R.L. și obligată reclamanta B. să-i plătească suma de 4.000 de Euro, în echivalent RON, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubire, precum și a cheltuielilor de arbitrare în cuantum de 2.634 RON.

Prin sentința nr. 193 din 20 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea reclamantei B. de repunere în termenul de formulare a acțiunii în anulare, ca neîntemeiată.

S-a admis excepția tardivității formulării acțiunii în anulare invocată de pârâta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu B..

S-a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca tardiv formulată. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei 700 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., susținând, în esență, că sentința pronunțată de curtea de apel a fost dată cu nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil (art. 6 alin. (1) din CEDO, transpus în legislația internă prin art. 6 din Noul C. proc. civ.) și a aplicării prioritare a tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului (art. 3 alin. (2) Noul C. proc. civ.), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Intimata S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar pe fond respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 RON și de 595 RON reprezentând onorariu avocațial, conform chitanțelor de la dosar recurs.

Recurenta B. a depus răspuns la întâmpinare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că decizia atacată este definitivă raportat la dispozițiile art. 613 din Noul C. proc. civ. (forma în vigoare la 20.09.2016 când s-a pronunțat sentința atacată), nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 24 mai 2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Recurenta B. a depus un punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., solicitând, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, să se dispună sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției invocate.

Recurenta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., susținând că aceste dispoziții încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 53 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, sub aspectul restricționării accesului la calea de atac a recursului, în sensul că se creează o inegalitate între justițiabili, doar pentru una dintre părțile participante la judecarea unei acțiuni în anularea hotărârii arbitrale.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cererea formulată este nefondată pentru următoarele considerente:

Art. 29 din Legea nr. 47/1992 stabilește condițiile pentru promovarea unei excepții de neconstituționalitate acestea fiind: existența pe rolul instanțelor a unui proces; calitatea de parte în proces a celui ce ridică excepția; legătura dintre textul a cărui neconstituționalitate se invocă și soluționarea cauzei; neconstatarea anterioară a neconstituționalității aceluiași text al legii; textul a cărui neconstituționalitate se invocă să fie în vigoare.

În speță, se constată că la data promovării acțiunii (29 iunie 2016) erau în vigoare dispozițiile art. 613 C. proc. civ. referitoare la judecarea acțiunii în anulare, care prevedeau următoarele:

"(1) Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță.

(2) Întâmpinarea este obligatorie. Dispozițiile art. 205-208 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(3) Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și:

a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) și e), va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii;

b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puțin una dintre părți solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunța în fond, în limitele convenției arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunța în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunța mai întâi hotărârea de anulare și, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părțile au convenit expres ca litigiul să fie soluționat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluționa cauza în echitate.

(4) "Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului."

Ulterior, prin art. 1

1

din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, introdus prin punctul 2 din Legea nr. 17/2017, începând cu 24.03.2017, s-a stipulat că:

"La articolul 613, alin. (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului".

În acest context, neîndeplinirea condiției de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate referitoare la caracterul "în vigoare" al textului legal supus controlului de constituționalitate se constituie într-un impediment dirimant care, în mod evident, împiedică sesizarea Curții Constituționale.

Pentru aceste considerente, având în vedere că textul de lege a cărui neconstituționalitate se invocă nu mai este în vigoare, Înalta Curte apreciază că nu se mai justifică sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 613 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., motiv pentru care o va respinge.

Față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare, cu prioritate, excepția de inadmisibilitate a recursului, invocată de intimata S.C. A. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la art. 613 alin. (4) din același Cod, în forma în vigoare la momentul formulării acțiunii, Înalta Curte reține următoarele:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepțiunea conferită de legiuitor, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., "Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", alin. (3) din text referindu-se la hotărârea dată în acțiunea în anulare admisă: s.n."Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și, …".

Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții, rezultă că hotărârile prin care a fost respinsă acțiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, atare hotărâre nemaifiind susceptibilă de altă cale de atac, ea fiind definitivă.

În speță, recurenta B. a declarat recurs împotriva sentinței, cu caracter definitiv, pronunțate în condițiile art. 608 alin. (1) C. proc. civ. în soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, sentință prin care fusese respinsă ca tardivă acțiunea în anulare formulată de aceeași parte împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 51 din 11.03.2016 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova.

Or, în raport cu prevederile legale evocate, se constată că această hotărâre are caracter definitiv de la pronunțarea sa, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., și, în atari condiții, în speță, sentința dată în acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin art. 1

1

din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, introdus prin punctul 2 din Legea nr. 17/2017, începând cu 24.03.2017, s-a stipulat că:

"La articolul 613, alin. (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului".

În aceste condiții, devine incidentă dispoziția tranzitorie privind legea procesuală aplicabilă, respectiv, art. 27 C. proc. civ., care prevede că:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Astfel, această nouă formă a textului art. 613, alin. (4) C. proc. civ. nu este aplicabilă în prezenta cauză, în condițiile în care procesul a început la 29 iunie 2016, iar Legea nr. 17/2017 din 17 martie 2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, a fost publicată în Monitorul Oficial la 21 martie 2017, fiind aplicabilă acțiunilor în anulare introduse după intrarea în vigoare a legii de modificare.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Cât privește mențiunea "Cu recurs" indicată în cadrul dispozitivului sentinței atacate, Înalta Curte reține că o atare mențiune nu poate afecta principiul legalității căii de atac și nu dă părții, care s-a întemeiat pe dispoziția eronată a judecătorului, posibilitatea de a exercita calea de atac.

Prin urmare, în absența unei dispoziții în legea aplicabilă care să permită o atare cale de atac, conduita procesuală greșită întemeiată pe o mențiune eronată din hotărârea de primă instanță nu poate fi justificată.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalității, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiții, termen) este reglementat de lege și nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaște condițiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, mențiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condițiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părților drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată de intimată, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., formulată de recurenta - reclamantă B..

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinței nr. 193 din 20 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe recurenta - reclamantă B. la plata sumei de 1595 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2017.