ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1668/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 24.03.2017 sub nr. x/2017, reclamanta Poliția Locală Sector 1 București a chemat în judecată pe pârâtul A., pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construire iar în subsidiar împuternicirea reclamantului la demolarea construcției edificate fără autorizare de construire.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, la data de 03.10.2016, pârâtul a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal de constatare sancționare a contravențiilor nr. x pentru că s-au executat lucrări de construire nelegale constând în modificări interioare în cadrul apartamentului din șos. x, București.

A mai arătat reclamanta că lucrările au fost executate fără autorizație de construcție, fapt pentru care a fost amendat pârâtul cu 1000 RON și ca măsură complementară s-a dispus intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construire, în caz contrar desființarea lucrărilor până la data de 05.01.2017.

Prin sentința civilă nr. 3343/2017 din 07 iunie 2017, Judecătoria Buzău, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținându-se în esență, incidența dispozițiilor art. 32 și 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 republicată și art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 7211/2017 din 29 septembrie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În argumentarea acestei soluții, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că Legea nr. 50/1991 nu conține norme speciale referitoare la competența instanței de judecată, așadar, competența instanței pentru soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile legii evocate se stabilește potrivit dreptului comun.

În ceea ce privește competența teritorială, s-a reținut că aceasta revine potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ. instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel și cum în cauză, domiciliul pârâtului la data introducerii acțiunii (28.03.2017) se afla în mun. Buzău, județul Buzău, instanța competentă este instanța de la domiciliul acestuia, respectiv Judecătoria Buzău.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buzău competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanta, prin cererea introductivă, a învestit Judecătoria Buzău cu o acțiune având ca obiect obligația de a face izvorâtă dintr-o faptă ilicită constatată prin procesul-verbal încheiat și necontestat de pârât.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, norma evocată se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afara instanței prevăzute la art. 107 C. proc. civ., pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o faptă ilicită, cum este cazul în speță, legiuitorul a prevăzut o competență teritorială alternativă, în favoarea instanței în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Totodată, instanța supremă reține că prin înregistrarea acțiunii pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamanta și-a exprimat opțiunea, conform art. 116 C. proc. civ., potrivit căruia reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, instanța nemaiputându-și declina competența, având în vedere că odată introdusă cererea la una din instanțele prevăzute de lege ca deopotrivă competente, respectiva instanță rămâne legal învestită, devenind competentă absolut să soluționeze cauza.

De asemenea, este de subliniat că nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 32 din O.G. nr. 2/2001, textul reglementând controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare, în timp ce în cauza de față a fost dedusă judecății o cerere având ca obiect o obligație de "a face", întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991 republicată, fără a exista o normă specială referitoare la competența teritorială a instanței.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2017.