CtEDO 25.09.2008 Auto

BAILLARD c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
25.09.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BAILLARD c. FRANCE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 6032/04 prezentate de Michel BAILARD împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 25 septembrie 2008, într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători; și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 decembrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFICIENTUL, dl Michel Baillard, este un cetățean francez, născut în 1937 și reședința la Basse Ham. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Terzic, avocat la Metz. Guvernul francez ( Profesorul și - a pierdut locul de muncă din 1964, iar reclamantul și - a depus candidatura în mai 1993, apoi în mai 1994 și mai 1995 la un liceu de învățământ privat catolic. Considerând că acesta ar fi trebuit să fie angajat în mod prioritar în temeiul unui acord național privind comisioanele de angajare de gradul doi, începând cu luna mai 1992, reclamantul sesizează instanța de judecată de mari instanțe din Epinal cu privire la o acțiune în despăgubire. Printr-o decizie a biroului de asistență judiciară din 30 ianuarie 1997, acesta a beneficiat de asistență judiciară totală pentru această procedură. În acest sens, un avocat a fost numit să îl reprezinte. Prin hotărârea pronunțată la 17 mai 2001, Tribunalul de Mare Instanță din Epinal a condamnat școala la plata a 17 239,54 EUR (EUR) pentru daune-interese. Printr-o decizie din 20 octombrie 2001, biroul de asistență judiciară pronunțat menținerea de drept a asistenței juridice totale obținute în primă instanță. Un avocat și un studiu de admirație au fost numiți în acest sens pentru a reprezenta interesele reclamantului. La 22 octombrie 2001, reclamantul a fost informat cu privire la desemnarea celui declarat. Printr-o scrisoare din 17 octombrie 2001 noiembrie 2001 a contactat S.C.P. M. astfel desemnat, întrebând reprezentantul său dacă el a fost încă de acord pentru a prelua reprezentarea intereselor sale. Totuși, printr-o scrisoare din 26 noiembrie 2001, avocatul a informat reclamantul că nu a fost de acord să ocupe în temeiul asistenței judiciare A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-182/03 și C-277/03, ECLI:EU:C:2006:318, punctul 66. Printr-o scrisoare din 4 decembrie 2001, trimisă ca copie președintelui Curții de Apel a lui Nancy și președintelui biroului de asistență judiciară, reclamantul l-a informat apoi pe președintele Camerei Mărturisitorilor. În ciuda unei noi scrisori adresate președintelui Camerei Mărturisitorilor la data de 22 În februarie 2002, nu a intervenit nicio altă desemnare; apoi, în zadar, reclamantul a adresat numeroase scrisori primului președinte al Curții de Apel de la Nancy (scrisoarea din 11 mai 2002), președintelui Camerei Civile a aceleiași Curți (președinta din 2 iulie 2002), președintelui secțiunii de apel a biroului de asistență judiciară (scrisorile din 22 februarie și 11 februarie). La 13 iunie 2002, reclamantul a depus o plângere împotriva președintelui Camerei Mărturisitorilor pentru împiedicarea deliberată a bunei funcționări a justiției. La 26 iunie 2002, decanul judecătorilor de instrucție din apropierea tribunalului de mare instanță al lui Nancy a emis un ordin de refuz de a informa, considerând că faptele, după cum se presupune, nu constituie o infracțiune. Curtea de apel a lui Nancy a examinat cazul în cadrul audierii sale din 3 iunie 2002 În martie 2003, avocatul reclamantului, prezent în sala de judecată, nu a putut pleda, iar reclamantul a fost declarat " . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Printr-o hotărâre pronunțată la 31 martie 2003, Curtea de Apel a confirmat parțial hotărârea, dar l-a reformat cu privire la cuantumul alocației acordate reclamantului care a fost stabilit la un euro. Hotărârea a fost notificată reclamantului la 15 iulie 2003. Nu s-a formulat niciun recurs în Casație. Dreptul și practica internă relevantă Legea nr 91-647 din 10 iulie 1991 privind ajutorul juridic art. 8 Orice persoană admisă la asistență judiciară păstrează de drept beneficiul pentru a se apăra în cazul exercitării unei căi de atac. Decretul nr. 91-1266 din 19 decembrie 1991 de punere în aplicare a legii din 10 iulie 1991 prevede că art. 79 În cazul în care niciun avocat sau ofițer public sau ministerial nu a fost ales de beneficiarul ajutorului sau nu a fost desemnat în condițiile prevăzute la articolele , secretarul biroului sau al secțiunii biroului de asistență judiciară trimite, de îndată ce este admis pentru asistență, o copie a hotărârii la bâtă și, după caz, președintelui fiecăreia dintre organismele profesionale de care depind diferiții auxiliari de justiție competenți să reprezinte beneficiarul ajutorului, să îl asiste și să efectueze actele și formalitățile necesare instanței, actului asigurător sau, respectiv, procedurii de executare pentru care a fost acordat ajutorul respectiv. În cazul în care se consideră necesar să se recurgă la un nou avocat sau ofițer public sau ministerial după admiterea la asistență judiciară, secretarul biroului sau al secțiunii biroului de asistență judiciară sesizat de beneficiarul ajutorului trimite o copie a hotărârii către bețierul și președintele fiecăreia dintre organismele profesionale descrise la paragraful precedent. art. 84 În toate cazurile în care un membru al personalului judiciar care a acordat asistență beneficiarului asistenței judiciare este exonerat de sarcina sa, îi este desemnat un înlocuitor. Noul Cod de procedură civilă prevede art. 609 Orice parte interesată este admisibilă pentru a fi utilizată în rupere chiar dacă dispoziția care îi este nefavorabilă nu este în beneficiul adversarului său. art. 908 În cazul în care o parte, în scrisoarea adresată de grefă, nu a constituit o mărturisire, numindu-l asignă prin care îi indică declarația de apel. Atribuirea indică, cu greu de nulitate, că, din cauza faptului că pârâtul nu a depus mărturie în termen de 15 zile, se expune la o hotărâre împotriva sa numai asupra elementelor furnizate de adversarul său. art. 921 Intimul este obligat să constituie mărturie înainte de data ședinței, în caz contrar va fi considerat ca fiind în conformitate cu mijloacele sale de primă instanță. În ziua ședinței, președintele se asigură că a trecut un timp suficient de la citație pentru ca partea desemnată să-și fi pregătit apărarea și, dacă este cazul, dispune readmiterea. În cazul în care persoana în cauză a depus mărturie, dezbaterile au loc imediat sau la cea mai apropiată ședință, în situația în care se află cazul. În cazul în care persoana în cauză nu a depus o mărturie, Curtea se pronunță prin hotărâre considerată contradictorie, pe baza, după caz, a mijloacelor de primă instanță. art. 961 Concluziile părților sunt semnate de mărturisirea lor și notificate în forma notificărilor între mărturisiri. Acestea nu sunt admisibile până când nu sunt furnizate informațiile menționate la alineatul (2) din articolul precedent. art. 913 Mărturisitorii au o singură calitate pentru a reprezenta părțile și pentru a încheia în numele lor. 2 Camera civilă a Curții de Casație a precizat că Curtea de Apel trebuie să verifice dacă, în circumstanțele în care cererea de asistență judiciară a fost instruită și formulată (în cazul de față, întârzierea imputabilă serviciului de asistență judiciară), constituirea tardivă a pârâtului nu constituie o cauză gravă de natură să ducă la revocarea ordonanței de închidere (Civ 2 La 12 martie 1997, JCP 1997 II 22879. În cele din urmă, este inadmisibil recursul formulat de o persoană care nu a constituit nici o declarație, nici încheiat în fața Curții de Apel (Civ. 1 e. , 26 iul. 1980: Bull. civ. I, n 214) sau împotriva unei persoane care nu a constituit nici o declarație, nici încheiat în fața Curții de Apel (Civ. 2 , 11 Févr. 1987: JCP 1987. IV.128). Invocând art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plânge că nu și-a putut face auzită cauza în fața Curții de Apel Nancy. El pretinde că a fost privat de dreptul de a fi asistat gratuit de un avocat și de un avocat din oficiu și se plânge de o lipsă de echitate în măsura în care, fără asistența obligatorie a unui martor, nu a putut depune o memorie și avocatul său nu a putut pleda. Chiar dacă a obținut, cel puțin pe principiu, câștig de cauză, el subliniază că eșecul persoanei care a depus mărturie ar fi făcut, în orice caz, inadmisibil orice recurs în casare. Invocând aceleași articole, reclamantul susține ulterior că cerința de imparțialitate impusă de dispozițiile menționate anterior nu a fost respectată, deoarece diferitele autorități pe care le-a sesizat, în special Curtea de Apel a Nancy, au demonstrat un impediment total față de cererile sale. Reclamantul se plânge că nu și-a putut face auzită cauza în fața Curții de Apel a lui Nancy, în special pentru că nu a fost asistat de un martor. El invocă art. 6 alineatul (1) și alineatul (3) litera (c) ale cărui dispoziții relevante se citesc după cum urmează: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) Orice acuzat are dreptul în special la (...) să se apere pe sine sau să aibă sprijinul unui apărător ales de el și, dacă nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției impun acest lucru; (...) Argumentele părților Guvernul subliniază, în primul rând, că reclamantul nu a formulat nicio cale de atac împotriva hotărârii de apel. El contestă afirmația reclamantului potrivit căreia un astfel de recurs nu este admisibil atunci când justițiabilul nu este reprezentat ca recurs și susține că aceasta se bazează pe o interpretare eronată a jurisprudenței, în special a hotărârilor Curții de Casație din 16 iulie 1980 și 11 februarie 1987. El subliniază că admisibilitatea unui recurs formulat de partea inițiată în fața Curții de Apel nu este supusă condiției ca aceasta să fi încheiat în fața Curții de Apel și să își bazeze argumentele pe art. 609 din noul Cod de procedură civilă. mai 1984 reamintind acest principiu. Guvernul consideră, de asemenea, că un astfel de recurs, dacă ar fi fost exercitat, ar fi avut mari șanse de succes, întrucât art. 784 din noul Cod de procedură civilă permite revocarea unei ordonanțe de închidere Prin urmare, consideră că reclamantul ar fi putut susține că instanța de apel nu ar fi căutat, așa cum era obligată, în cazul în care absența desemnării unui avocat de către biroul de asistență judiciară nu ar fi constituit o astfel de cauză; prin urmare, guvernul consideră că reclamantul nu a permis instanțelor interne să repare presupusa încălcare. Guvernul adaugă că reclamantul ar fi putut sesiza organul disciplinar al camerei de mărturisire sau ar fi putut obține despăgubiri pentru prejudiciul său acționând în temeiul articolului L. 781-1 din Codul Organizației Judiciare pentru funcționarea defectuoasă a serviciului public de justiție. Guvernul încă mai consideră că reclamantul nu se plânge de hotărârea pronunțată de Curtea de Apel, ci numai de faptul că hotărârea menționează că a fost în fața instanței judecătorești care nu a depus mărturie El ia notă de faptul că reclamantul consimte în înscrisurile sale că a obținut câștig de cauză în fața Curții de Apel și că nu intenționa să formuleze recurs în casare. Singurul său prejudiciu este un prejudiciu moral. Guvernul consideră, prin urmare, că dreptul pe care îl susține reclamantul este pur teoretic. Cu titlu subsidiar, guvernul nu contestă Cu toate acestea, reclamantul contestă observațiile guvernului. În ceea ce privește excepția de neobosire, acesta susține că a obținut în întregime câștig de cauză în fața Curții de Apel și, prin urmare, nu a dorit să se ocupe de casare. El adaugă că nu ar fi putut nici măcar să se prevaleze în fața Înaltei Instanțe de reducerea la euro simbolică a prejudiciilor acordate, deoarece el însuși a solicitat această reducere în celelalte proceduri similare judecate în aceeași zi. În cele din urmă, reclamantul reamintește că se plânge de lipsa de apărare a intereselor sale în apel din cauza lipsei de înlocuire a avocatului său din cauza neîncrederei președintelui Camerei Mărturisitorilor. Aprecierea Curții În primul rând, Curtea arată că art. 6 alineatul (3) litera (c) din Convenție, invocat de solicitant, nu se aplică în speță, deoarece reclamantul nu este 1 din Convenție. În consecință, Curtea va examina obiecția reclamantului din această perspectivă. Curtea consideră că nu este necesar să se examineze excepția de neobosire a căilor de atac interne ridicate de guvern, cauza fiind, în orice caz, inadmisibilă din următoarele motive. Având în vedere observațiile părților, Curtea consideră că se pune problema calității de victimă a recurentului. Curtea constată în acest sens că reclamantul se plânge că nu a putut să își facă auzită cauza în fața instanței de apel, deoarece nu a fost desemnat niciun pârât să-l apere. În această privință, guvernul recunoaște el însuși că faptul că a apărut o dificultate în desemnarea celui care a depus cererea de reprezentare a reclamantului și că a avut loc, fără îndoială, o defecțiune. Totuși, Curtea arată că reclamantul a obținut satisfacția în fața instanței de apel în măsura în care hotărârea a fost confirmată. Curtea constată în această privință că, în observațiile sale, reclamantul susține în repetate rânduri că a obținut câștig de cauză și, din acest motiv, nu a vrut să se poată califica drept casație și constată că a solicitat el însuși reducerea indemnizațiilor la un euro. Toate elementele sunt reunite pentru a califica această parte a cererii abuzive, cu toate acestea, Curtea se mulțumește să o declare vădit nefondată. Această parte a cererii trebuie, prin urmare, respinsă în temeiul articolului 34 din Convenție. Reclamantul se plânge de lipsa imparțialității autorităților sesizate, în special a Curții de Apel din Nancy. El invocă art. 6 alineatul (1) și (3) (c) menționată anterior. Curtea constată de la bun început că reclamantul se mulțumește să afirme că instanțele în cauză au fost răuvoitoare față de el și nu își susține în continuare obiecția. În consecință, acest motiv este în mod evident nefondat și trebuie respins în temeiul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Peer Lorenzen Module Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă