ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.02.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 188/2017

HOTĂRÂRE
02.02.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 188/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 19 septembrie 2016 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II - a civilă cererea de recurs formulată de recurenta A. împotriva încheierii de suspendare pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă la data de 8 septembrie 2016, în dosarul nr. x/2014.4.1.

Prin încheierea nr. 1738 din 19 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.4.1 a anulat cererea privind recursul declarat de recurenta - petentă A. împotriva încheierii din 8 septembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2014.4.

Împotriva acestei încheieri, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare pe care a criticat-o pentru nelegalitate.

Contestația în anulare este netimbrată.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care, conform art. 33 alin. (1) se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Se constată că prezenta contestație în anulare nu a fost timbrată anticipat, iar contestatoarea nu s-a conformat obligației ce-i revenea nici până la acest termen de judecată, deși i s-a pus în vedere prin citație să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 RON. În absența indicării domiciliului în cererea adresată instanței, contestatoarea a fost citată prin afișare la ușa instanței cu mențiunea achitării taxei de timbru.

De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării.

Este de amintit că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal sesizată.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturile Omului a reținut în mod constant în jurisprudența sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil și accesul la justiție, că dreptul la justiție nu este absolut, ci el se pretează la limitări pentru că el comandă, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, 13.07.1995), stabilind, totodată, că taxele judiciare de timbru sau diverse alte sume de bani pe care trebuie să le plătească reclamantul, nu sunt incompatibile cu art. 6 din CEDO.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția netimbrării este întemeiată, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și să anuleze ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii nr. 1738 din 19 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014.4.1.

Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii nr. 1738 din 19 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014.4.1.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 februarie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4752/2019
prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atr
ÎCCJ 2019-04-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 862/2019
. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat,
ÎCCJ 2020-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 664/2020
Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 2012 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs revizuentul A., solicitând adm
ÎCCJ 2017-11-08
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1625/2017
Asupra cererii de față, Din actele și lucrările dosarului, reține că: Prin încheierea nr. 10 din 9 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost respinsă cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judici
ÎCCJ 2017-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 784/2017
notele scrise depuse la 20 martie 2017 recurenta invocă scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, în raport de un temei de drept diferit, fără a formula o veritabilă cerere de reexaminare în condițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr.
Sursă