ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1720/2017

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, deși prin contract nu s-a stabilit prețul și cantitatea totală și nici nu a fost indicată o modalitate pentru a le determina, nu atrage de plano sancțiunea nulității pentru lipsa obiectului, având în vedere totodată specificul raporturilor dintre profesioniști derulate, că raporturile comerciale au fost demarate între cei doi comercianți în baza unei cereri adresate în decembrie 2008, prin care reclamanta a solicitat livrarea unui lubrifiant special, context în care, la data de 8 decembrie 2008 s-a formulat o primă ofertă pentru acest tip de lubrifiant, la prețul de 20,00 euro/litru, prevăzându-se totodată condițiile vânzării, respectiv termen de livrare 30 zile, plată în avans, curs de facturare BNR din ziua plății.

Reclamanta a acceptat oferta astfel încât, la data de 19.12.2008, s-a încheiat contractul de livrare cadru cu reclamanta, raportul juridic obligațional și asumarea contractului rezultând fără echivoc din acceptarea la plată a facturii nr. x/19.12.2008 prin semnătura și stampila aplicată de reprezentantul legal, aspect ce are semnificația cunoașterii obiectului și prețului tranzacției.

În consecință, chiar dacă între părți s-a încheiat un contract cadru, tribunalul a apreciat că obiectul vânzării era unul determinabil la momentul emiterii facturilor de livrare, așadar cunoscut și acceptat de ambele părți contractante, chiar dacă acesta nu a fost individualizat prin contractul cadru, fiind însă concretizat la momentul emiterii și acceptării facturii menționate.

Totodată, reclamanta a fost obligată la 5000 RON cheltuieli de judecată parțiale către pârâta S.C. B. S.A..

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că raporturile juridice încheiate și dovedite a fi derulate între părți, se desfășurau conform aceleiași proceduri, prin încheierea unor contracte denumite "contracte de livrare produse", care aveau anexate și facturile aferente de livrare a produselor contractate.

S-a mai reținut că în cuprinsul fiecărui contract în parte, inclusiv în cel ce face obiectul prezentei cauze, capitolul II denumit "Obiectul contractului", îl constituie "comercializarea de lubrifianți auto și industriali, conform facturii de pe verso", astfel cum este menționat expres în cuprinsul textului. Fiecare contract derulat în timp a constituit însă un act distinct ce viza o singură tranzacție - vânzare-cumpărare de lubrifianți diferiți, sens în care nici unul dintre aceste contracte nu poate fi încadrat în categoria contractelor cadru la care se referă prima instanță.

Analizând punctual cauzele de nulitate absolută invocate de reclamantă, s-a reținut că nu este întemeiată critica acesteia referitoare la inexistența obiectului și prețului contractului; în concret, așa cum în mod obișnuit reclamanta și pârâta au prevăzut în înțelegerile lor, obiectul a fost stipulat în Capitolul II și l-a constituit operațiunea juridică de comercializare a unor bunuri, voința părților fiind exprimată în sensul de a vinde de către pârâtă și de a achiziționa de către reclamantă aceste bunuri, astfel cum reiese și din ansamblul drepturilor și obligațiilor.

S-a reținut că actul juridic reprezentat de contractul părților are un obiect cert, de asemenea, prețul contractului poate fi acceptat ca fiind stipulat în Capitolul V al actului, unde este stabilit chiar de către părți ca fiind negociat și acceptat, valoarea produselor urmând a fi prevăzute ca atare într-o factură de livrare ulterioară, emisă la momentul distribuției bunului, care însă în speță nu a mai fost eliberată de către pârâtă din cauza netransmiterii mărfii contractate; cu toate acestea, s-a emis factura pentru plata în avans a mărfii, în aceeași zi cu contractul de livrare, care stabilește valoarea acestei mărfi la suma de 2.352.035 RON.

În ceea ce privește caracterul determinat sau determinabil al obiectului contractului, s-a reținut că părțile au stabilit categoria bunurilor ce au făcut obiectul înțelegerii, cât timp au înscris în contract "lubrifianți auto și industriali", iar în factura de avans, s-a prevăzut că marfa o constituie lubrifianții din Contractul nr. x/2008. Această categorie de bunuri a constituit de altfel obiectul tuturor celorlalte contracte încheiate în timp de părți, care însă nu au fost contestate de acestea.

În acest fel, s-a reținut că s-au comercializat bunuri generice aparținând aceleiași categorii a căror determinare s-a stabilit a se face conform facturii anexate contractului, ce ar fi trebuit să fie factura de livrare, așa cum s-a procedat și în alte raporturi juridice dintre părți, fiind o modalitate de operare însușită de acestea în situațiile în care s-au emis facturile de livrare ce stabileau cantitatea, valoarea și prețul de achitat.

În speță, s-a reținut că s-a emis o factură pentru avans de plată care precizează doar valoarea mărfii, prețul de achitat, fără a se menționa cantitatea, însă caracterul generic al bunurilor în cazul contractelor translative de proprietate, determină ca și consecință transmiterea dreptului de proprietate la dobânditor într-un moment ulterior încheierii contractului, și anume când se individualizează bunul prin numărare, cântărire, măsurare, sens în care contractul este valabil, iar în speță, în actul analizat, s-a făcut trimitere la factura de pe verso ce a presupus o factură emisă la livrarea mărfii, s-a stabilit că, contractul intră în vigoare la data semnării facturii de livrare a mărfii, conform clauzei prevăzute în Capitolul III. Acest moment nu s-a realizat întrucât pârâta nu a făcut dovada livrării produselor, însă părțile au convenit asupra modului de determinare a acestora.

Prin urmare, nu a putut fi reținută cauza lipsei criteriilor de determinare a obiectului contractului pentru a atrage nulitatea absolută a acestuia.

S-a mai reținut că acceptând la plată și efectuând plata din factură, reclamanta beneficiară a mărfii nu a solicitat nici o specificație referitoare la marfa ce s-a comercializat, prezumându-se astfel că avea cunoștință despre toate elementele lubrifiantului achitat în avans, respectiv specie și cantitate.

De altfel, în motivele cererii sale de chemare în judecată din 29.01.2013, reclamanta precizează că deși a achitat prin ordin de plată factura, nu a primit întreaga contraprestație aferentă, ceea ce presupune că doar o parte din marfa contractată nu i-a fost livrată.

Analizând și apelul incident al pârâtei, s-a constatat că excepțiile invocate au fost corect soluționate de prima instanță.

Astfel, în ceea ce privește timbrajul cererii, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 77 din Legea 85/2006.

Cu privire la excepția de inadmisibilitate a cererii reclamantei, s-a constatat că a fost respinsă în mod corect de tribunal, în condițiile în care în reprezentarea debitoarei lichidatorul judiciar poate promova și o acțiune de drept comun, distinctă de acțiunile specifice ale Legii insolvenței al cărui temei de drept să îl constituie C. civ. sau alte legi speciale care să urmărească readucerea unor creanțe sau bunuri în patrimoniul debitoarei.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că, întrucât petitul principal al cererii de chemare în judecată se referă la nulitatea absolută a contractului ce determină imprescriptibilitatea acesteia, iar cauzele de nulitate s-au referit la lipsa obiectului și a prețului convenției, neîndeplinirea condiției de determinare a obiectului a căror nerespectare este sancționată de lege cu nulitatea absolută și nu relativă cum susține pârâta.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că motivarea instanței de apel este contradictorie în ceea ce privește caracterul determinat și determinabil al obiectului contractului, având în vedere că deși instanța observă faptul că individualizarea nu s-a realizat la momentul încheierii contractului, nici ulterior nu s-au identificat criteriile pe baza cărora s-ar fi făcut, de acest aspect depinzând chiar și transmiterea proprietății, totuși conchide că părțile au convenit asupra modului de determinare a bunurilor, contractul fiind perfect valabil.

S-a mai arătat de către recurentă faptul că instanța de apel a reținut că în privința bunurilor de gen cerința de valabilitate a obiectului "se îndeplinește prin stabilirea cantității, calității, valorii bunurilor, ori prin stabilirea numai a unor criterii de determinare", ca mai apoi să se rețină că "în factura anexată contractului din speță, nu se regăsesc toate specificațiile precizate de reclamanta apelantă (specia de lubrifiant, cantitatea)".

Totodată, există contradicție între considerentele hotărârii atacate cu privire la condițiile de valabilitate ale obiectului contractului și uzanțele părților.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 948, art. 964, art. 1088, art. 1303, art. 992 și art. 1092 din C. civ., instanța făcând o confuzie între obiectul contractului și obiectul obligației contractuale.

Prin încheierea din data de 26 septembrie 2017 au fost respinse excepțiile nulității recursului și cea a lipsei dovezii calității de reprezentant a recurentei, invocate de intimata-pârâtă. Totodată, a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, fiind fixat termen de judecată în raport cu dispozițiile art. 439 alin. (7) C. proc. civ.

Cauzele invocate de către reclamantă în susținerea acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului nr. x/2008 și a facturii nr. x din 19 decembrie 2008, în valoare de 2.325.035 RON, au vizat lipsa criteriilor pentru nedeterminarea obiectului și al prețului.

În analiza acțiunii în constatarea nulității absolute instanța de apel a pornit de la raporturile contractuale derulate între părțile litigante dovedite prin încheierea unor contracte de livrare de produse, a căror obiect era stipulat la Capitolul II, respectiv "comercializarea de lubrifianți auto și industriali, conform facturii de pe verso", la care erau anexate facturile aferente de livrare a produselor contractate.

Pornind de la această situație de fapt în raport cu actul juridic reprezentat de contractul nr. x/2008 și factura nr. x din 19 decembrie 2008, precum și cauzele invocate de reclamantă pentru aplicarea sancțiunii nulității absolute, se constată că instanța de apel în temeiul efectului devolutiv a procedat la o analiză exhaustivă a convenției părților sub aspectul nerespectării îndeplinirii condițiilor de formă si de fond ce ar putea atrage sancțiunea civilă care lipsește actul juridic de efectele pe care ar fi trebuit să le producă.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată se întemeiază pe considerente contradictorii, respectiv în ceea ce privește caracterul determinat și determinabil al obiectului contractului, uzanțele statornicite între părți, condițiile de valabilitate ale obiectului actului juridic. Totodată, s-a susținut că hotărârea recurată nu prezintă o justificare coerentă în privința modului de stabilire a bunurilor. Criticile vor fi respinse.

În cauză, nu poate fi reținută ipoteza suspusă analizei, respectiv că motivele hotărârii recurate sunt contradictorii, deoarece argumentele recurentei-reclamante nu susțin motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținerile vizând exclusiv aspecte ce țin de modul de interpretare a materialului probator administrat în cauză, recurenta exprimându-și, în realitate, nemulțumirea cu privire la faptul că nu a fost constatată nulitatea absolută a contractului nr. x/2008 și factura nr. x din 19 decembrie 2008.

Distinct de aceste argumente, trebuie observat că art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod nefondat, deoarece din analiza deciziei recurate se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicții în cuprinsul considerentelor, fiind clară și concisă, nicidecum confuză, cum eronat susține recurenta-reclamantă.

Prin urmare, în condițiile în care nu s-a demonstrat că există considerente contradictorii sau neconcordanță între acestea și soluția dată de instanța de apel, criticile întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vor fi respinse.

De asemenea, nu poate fi reținut nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin prisma căruia se invocă o pretinsă evaluare eronată a cauzelor invocate în acțiunea de constatare a nulității absolute a convenției părților și a facturii în litigiu.

Trebuie observat că, prin criticile aduse deciziei recurate, recurenta-reclamantă tinde la schimbarea situației de fapt prin invocarea unor aspecte de netemeinicie, care nu pot fi analizate în această etapă procesuală.

Or, în cauză, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente în raport cu probatoriul administrat și conduita părților în cursul executării convenției, ca urmare a analizării atât a obiectului contractului cât și a obiectului obligației, apreciind în mod just că este valabilă convenția părților întrucât obiectul contractului a fost stipulat în Capitolul II, iar prețul poate fi acceptat ca fiind stipulat în Capitolul V, nefiind încălcate prevederile art. 964, art. 948 și art. 1303 C. civ., cum greșit a susținut recurenta-reclamantă.

Prezumțiile judiciare, reglementate de art. 329 C. proc. civ., avute în vedere de instanța de apel la soluționarea cauzei, întăresc raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția pronunțată, fiind întemeiate apărările intimatei-pârâte sub acest aspect.

Așa fiind, se reține că instanța de apel a interpretat corect dispozițiile legale menționate, precum și motivele de nulitate absolută invocate, pronunțând o hotărâre legală, motiv pentru care urmează a fi înlăturată și această critică.

Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C..

În baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. va fi obligată să achite intimatei-pârâte S.C. B. S.A. suma de 10.087 RON cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor doveditoare, respectiv factura nr. x din 20 noiembrie 2017 și OP nr. x din 20 noiembrie 2017 în valoare de 9520 RON reprezentând onorariu de avocat, precum și factura fiscală nr. x din 16 noiembrie 2017 în valoare de 567 RON reprezentând cheltuieli de transport aerian.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei nr. 637/A din 14 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. să achite intimatei-pârâte S.C. B. S.A. suma de 10.087 RON cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2017.