ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 933/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10 iunie 2014 pe rolul Judecătoriei Oradea, secția Civilă sub nr. x/2014, contestatorul A., în contradictoriu cu intimații B. și B.E.J. C., a solicitat anularea încheierii nr. 6305 din 07 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2013 pentru a fi fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 25 și 27 C. proc. civ., precum și a tuturor actelor de executare subsecvente emise în dosarul execuțional nr. x/2014 al B.E.J. C. având ca obiect executarea silită a titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 5720/2012 din 12 aprilie 2012 a Judecătoriei Oradea, secția Civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 418/R/2013 din 08 aprilie 2013, dată de Tribunalul Bihor, secția I civilă în dosarul nr. x/2010.

La 19 septembrie 2014, contestatorul și-a completat cererea, solicitând suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Prin sentința civilă nr. 10782/2014 din 3 noiembrie 2014, Judecătoria Oradea, secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B., a admis în parte cererea de suspendare a executării silite cu privire la suma de 1.000 RON, reprezentând onorariu de executor până la soluționarea contestației. De asemenea, a admis în parte contestația la executare și, în consecință, a diminuat cuantumul onorariului executorului judecătoresc de la 1.601 RON la 601 RON și a respins restul pretențiilor.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorul a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, calea ordinară de atac fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă sub același număr de dosar.

Prin încheierea din 13 mai 2015, dată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bihor, secția I civilă a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părților de la termenul de judecată și împrejurarea că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a declarat recurs, a cărui judecată a fost suspendată prin încheierea din 25 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în dosarul nr. x/2014, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părților de la termenul de judecată și împrejurarea că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri, contestatorul a declarat recurs, care a fost înregistrat la 5 septembrie 2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În motivarea căii de atac exercitate, autorul s-a limitat să arate că, deși a solicitat acordarea unui nou termen în cauză din motive de sănătate, instanța de recurs a suspendat judecata căii extraordinare de atac în mod nejustificat.

Nu a indicat în memoriul de recurs niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precizând doar ca temei de drept dispozițiile art. 414 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților la 30 septembrie 2016, cu mențiunea de a depune întâmpinare conform art. 205, raportat la art. 494 C. proc. civ., obligație cărora aceștia nu i s-au conformat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, soluția preconizată fiind în principal aceea de anulare a recursului conform art. 493 alin. (5), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 7 martie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la file x recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 16 martie 2017, însă acestea nu și-au exprimat punctele de vedere.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) din același Cod prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul căii de atac având obligația să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurentul nu a indicat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., precum și că susținerile pe care acesta le-a dezvoltat nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de recurs.

Astfel, examinarea memoriului de recurs relevă faptul că că autorul, prin dezvoltarea criticii evocate, nu a indicat decât implicit eventuala greșită aplicare a unor norme de drept procesual, respectiv a prevederilor art. 223 alin. (3) și ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., astfel că această susținere ar putea fi încadrată doar aparent în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susținerea acestei concluzii, trebuie subliniat că recurentul nu a criticat considerentele încheierii atacate raportat la condițiile instituite de legiuitor prin textele legale aplicabile incidentului procedural al suspendării judecății, ci în considerarea unei împrejurări neprevăzute de aceste norme, anume suspendarea judecății în condițiile în care se formulase o cerere de amânare pentru motive medicale. În acest context, instanța supremă constată că nu există o critică reală care să poată fi încadrată în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, verificarea argumentelor reținute de instanța de apel în fundamentarea soluției de suspendare a judecății pentru lipsa părților la termenul de judecată din 25 februarie 2016 relevă respectarea condițiilor statuate de prevederile art. 223 alin. (3) și ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care reglementează instituția menționată.

Cum dezvoltarea susținerilor formulate de recurent nu vizează în concret considerentele încheierii atacate, exprimând doar nemulțumirea acestuia asupra soluției pronunțate prin hotărârea atacată, instanța supremă impune concluzia că recurentul nu a formulat niciun motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în cele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) și al art. 496 alin. (1) teza a III-a din același Cod va anula recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 25 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în dosarul nr. x/2014.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2017.