Decizia nr. 757/2017 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 221/2015 a Curții de Apel București

Prin sentința arbitrală nr. 83 din 14 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României s-a admis în parte cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., iar pârâta CNADNR S.A. a fost obligată la plata sumei de 3.139.109,20 RON plus TVA, precum și a penalităților de întârziere datorate pentru această sumă, în conformitate cu art. 28.4. din Contractul de servicii, calculate de la data de 15 mai 2014 până la 23 decembrie 2014, data înregistrării cererii de arbitrare. Totodată, pârâta CNADNR S.A. a fost obligată la plata sumei de 81.390,29 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de arbitrare în cuantum de 80.557,79 RON și taxă de înregistrare în cuantum de 832,50 RON.

Prin sentința civilă nr. 221 din 17 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins ca nefondată acțiunea în anulare formulată de pârâta CNADNR S.A.. Totodată, a fost admisă în parte cererea de cheltuieli de judecată a intimatei S.C. A. S.R.L., iar pârâta CNADNR S.A. a fost obligată la plata sumei de 30.000 RON cu acest titlu.

Împotriva sentinței civile nr. 221 din 17 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pârâta CNADNR S.A. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - pârâtă CNADNR S.A. a arătat în esență că sentința atacată este parțial motivată, ceea ce, echivalează, în realitate, cu o lipsă a motivării, constituind motiv de desființare a hotărârii recurate. În opinia recurentei, o motivare sumară sau o motivare parțială reprezintă tot o nemotivare a hotărârii judecătorești, întrucât lipsa de consistență a acesteia poate face imposibilă realizarea controlului judiciar. Prin urmare, considerentele hotărârii judecătorești trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă CNADNR S.A. a arătat că sentința a fost pronunțată cu nesocotirea scopului și a principiilor fundamentale aplicabile în cazul atribuirii contractelor de achiziție publică, prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, de art. 2 din H.G. nr. 925/2006, precum și de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ - care reprezintă dreptul comun în materia achizițiilor publice. S-a mai arătat că prin normele legale precitate, se prevede în mod imperativ faptul că în procesul de aplicare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică, orice situație pentru care nu există o reglementare explicită se interpretează prin prisma principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică, respectiv nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea, eficiența utilizării fondurilor și asumarea răspunderii. De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, include în sfera noțiunii de "act administrativ" și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice. Prin urmare, contractul de achiziție publică este un contract administrativ, iar nu un contract de drept privat, fiind supus regulii după care principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public. Recurenta - pârâtă a mai susținut că trebuie reținut în privința contractului dintre părți și faptul că acesta este finanțat din fonduri de coeziune puse la dispoziția României de Comisia Europeană. Această componentă de finanțare europeană impune respectarea cu strictețe a prevederilor legale imperative, de ordine publică, instituite prin O.U.G. nr. 34/2006, H.G. nr. 925/2006, încălcarea acestor dispoziții atrăgând aplicarea corecțiilor financiare stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 care vizează atât etapa organizării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, cât și aceea a executării contractului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu dispozițiile art. alin. (3) și (4) coroborat cu art. 457 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă CNADNR S.A. a arătat că interpretarea art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ. este restrictivă și încalcă dispozițiile legale și constituționale referitoare la dreptul la apărare, principiul constituțional al liberului acces la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Prin încheierea din camera de consiliu din 13 decembrie 2016, a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 9 ianuarie 2017, recurenta-pârâtă CNAIR S.A. (fostă CNADNR SA) a depus la dosar punct de vedere cu privire la raportul întocmit de magistratul-asistent, prin care a arătat, în principal, că este eronată concluzia referitoare la inadmisibilitatea recursului în raport cu dispozițiile art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ. În opinia recurentei-pârâte, recursul său apare ca fiind admisibil, iar interpretarea textelor de lege enunțate creează un regim diferit în privința exercitării căii de atac, în funcție de soluția curții de apel, respectiv de admitere sau respingere a acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale.

Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reținând următoarele: În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor. Potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ., "Curtea de apel va judeca acțiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanță", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală …". Prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ. stabilesc că, "Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului". Per a contrario, hotărârile prin care a fost respinsă acțiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs. În raport de prevederile legale evocate, se constată că hotărârea instanței, respectiv, sentința civilă nr. 221 din 17 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare, ca nefondată, nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului. În speță, instanța de control judecătoresc arbitral a dat o calificare greșită căii de atac și posibilității exercitării acesteia, statuând, în mod greșit, posibilitatea atacării cu recurs a sentinței astfel pronunțate. În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Prin urmare, având în vedere, pe de o parte, că acțiunea pendinte este o acțiune în anulare sentință arbitrală, de natura celei enumerate la art. 608 Noul C. proc. civ., iar, pe de altă parte - prin sentința pronunțată, s-a respins acțiunea în anulare, ca nefondată, nefiind, deci, o hotărâre pronunțată potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., se constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel București nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.