ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4945/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4945/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 4953 din 03 octombrie 2012, Tribunalului Constanța a admis acțiunea

reclamanților D.E.G. și D.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a anulat în parte hotărârile

nr. 16-23 din 12 iulie 2010, cât privește mențiunile din art. 2 legate de

cuantumul despăgubirilor și de modalitatea de plată a acestora, a stabilit că

despăgubirile cuvenite reclamanților pentru exproprierea terenurilor în

suprafață totală de 32.396 m.p. din extravilanul localității Murfatlar

(parcelele A X/3, A X/5, A X/10, A X/7, A X/4/4, A X/4/3, A X/4/2 și A Y/18/2)

este de 433.561 RON, plus TVA, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de

judecată în cuantum de 1.800 RON cheltuieli judiciare (onorarii experți) și 1.240

RON onorariu avocațial.

S-au avut în vedere dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în raport de care a considerat că valoarea

de circulație a terenului expropriat trebuie să corespundă valorii apreciate ca

reale la momentul exproprierii și trebuie să se stabilească în raport de criteriile

obișnuite de pe piața imobiliară în cazul unui transfer al dreptului de proprietate,

respectiv: amplasamentul și destinația bunului imobil de la acel moment, utilitățile

și sarcinile care îl grevează, posibilități de acces la calea publică etc.

Comisia de experți a calculat

valoarea de piață a bunului prin „metoda comparației relative” și metoda „capitalizării

rentei funciare”, stabilind o valoare de 424.711 RON prin metoda comparației relative

și, respectiv, o valoare de 379.033 RON prin metoda capitalizării rentei funciare.

Pentru daunele suferite în urma exproprierii s-au stabilit daune de 8.850 RON pentru

întreaga suprafață expropriată, reprezentând pierdere de subvenție și de suprafață.

Expertul nominalizat de pârâtă a depus un punct de vedere separat, prin care valoarea

despăgubirilor a fost calculată la 147.330 RON.

Tribunalul a apreciat

că se impune a fi valorificate în favoarea reclamanților concluziile expertizei

judiciare însușite atât de expertul reclamanților, cât și de cel desemnat de către

instanță, în ceea ce privește valoarea terenului expropriat stabilită prin folosirea

metodei comparației relative. În această evaluare, pe lângă destinația terenului

de la momentul exproprierii, experții au avut în vedere date privind cererea și

oferta pentru terenuri cu aceleași caracteristici ca și terenul în litigiu, situate

în aceeași localitate.

Prin decizia civilă

nr. 26/C din 18 martie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis

apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința, în sensul că pârâtul a fost obligat

la plata sumei de 147.330 RON, reprezentând despăgubiri pentru terenurile expropriate,

a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Dispozițiile art. 26 din

Legea nr. 33/1994 presupun raportarea evaluării la criteriul prețului „cu care se

vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului”.

Astfel, dacă în opinia

separată a expertului V.I. s-a pornit de la date similare de oferte ale zonei, luându-se

drept comparabilă un teren extravilan din Basarabi (actual Murfatlar) situat la

4 km distanță de oraș, ofertat la 1 euro/m.p., ajungându-se la o valoare totală

de 147.330 RON, respectiv la 1,04 euro/m.p., experții cu opinie majoritară au ales

drept criteriu comparabila singulară cu 3 euro/m.p., constituit din teren extravilan

de 1.000 m.p., cu o deschidere de 250 m.l., în apropiere de autostradă și la 10

km de traversarea către Medgidia.

Celelalte oferte de pe

piața imobiliară avute în vedere de experții F. și C., cât și cele identificate

de expertul V.I. au întrunit valori mai mici, iar datele comunicate în apel de B.N.P.

B. (cu sediul în orașul Murfatlar) au confirmat existența sporadică, dar cu valori

mult reduse, a tranzacțiilor cu aceste terenuri.

Instanța de apel a apreciat

că în evaluarea celor trei experți, opinia expertului V. se apropie cel mai mult

atât de realitatea pieței imobiliare, cât și de cea stabilită de expropriator, cea

a experților cu opinie majoritară fiind în schimb întemeiată pe o ofertă singulară,

fără corespondent în tranzacționările concrete și desprinsă de ofertele similare

ale zonei.

Împotriva deciziei instanței

de apel au formulat cerere de recurs (I) la data de 22 aprilie 2013,

reclamanții D.E.G. și

D.M. și (II) la data de 18 aprilie 2013, pârâtul Statul Român, prin Departamentul

pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri

și Poduri Constanța.

Recursul reclamanților

a vizat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

Instanța de apel a încălcat

drepturile procesuale ale recurenților-reclamanți, decăzându-i din dreptul de a

administra probe în apel - motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. - fiind totodată încălcate și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

La primul termen de judecată,

instanța de apel a strigat cauza în lipsa apărătorului intimaților-reclamanți. Deși

apărătorul intimaților-reclamanților s-a prezentat chiar în timpul apelării cauzei

și a depus întâmpinare, instanța nu a repus în discuția părților probele, pentru

a respecta principiul contradictorialității, ci doar a comunicat reprezentantului

intimaților-reclamanți faptul ca apelanta a solicitat termen să depună înscrisuri.

La următorul termen de judecată, apelanții au depus în ședință înscrisurile, ocazie

cu care au fost comunicate reprezentantului reclamantilor-intimați.

Reprezentantul reclamanților-inimați

a solicitat înscrisuri în contraprobă, respectiv tranzacții imobiliare efectuate

în extravilanul orașului Murfatlar, tranzacții care fuseseră încuviințate ca proba

și apelanților, însă pe care aceștia nu le-au depus, tranzacțiile ar fi fost necesare

pentru efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.

La termenul de judecată

din data de 18 februarie 2013, instanța a respins probele solicitate, considerând

că aceștia sunt decăzuți din dreptul de a propune probe și a constatat că pârâții

nu au depus tranzacțiile pe care se obligaseră să le depună.

Instanța a respins proba

cu suplimentul la raportul de expertiză, apreciind că la dosar nu există înscrisuri

care să justifice administrarea probei.

Instanța a încălcat astfel

atât principiul contradictorialității, cât și dispozițiile art. 138 alin. (2) C.

proc. civ., care permitea părții care nu a solicitat probe să solicite contraproba

pe același aspect. Necesitatea administrării probei cu înscrisuri reieșea din dezbaterile

de la termenul din 18 februarie 2013, având în vedere faptul ca apelanții nu depuseseră

înscrisurile de care depindea efectuarea unui supliment la raportul de expertiză,

pe care ei înșiși îl solicitaseră.

Instanța a pronunțat hotărârea

cu aplicarea greșită a legii - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., contrazicând propria practică în materia exproprierii unor terenuri

învecinate.

Instanța de apel a înlăturat

opinia majoritara a experților care au participat la efectuarea raportului de evaluare

întocmit în condițiile prevăzute de art. 25 din lege, apreciind că opinia expertului

desemnat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA se apropie cel mai mult de criteriile de evaluare cerute de lege, fără să arate

însă care sunt aceste criterii. În plus, instanța de apel a reținut că experții

care au avut opinie comună „folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât

cele prevăzute de lege”, fără să arate care sunt aceste criterii.

Deși expertul V.I. a participat

la efectuarea evaluării inițiale, colaborând cu Statul Român, având o opinie vădit

subiectivă din acest punct de vedere cu ocazia efectuării expertizei judiciare,

instanța a considerat că opinia acestuia este în conformitate cu criteriile stabilite

de lege. Mai mult, s-a susținut că expertul V.I. nu este expert judiciar în specializarea

evaluarea proprietății imobiliare, ci doar în agricultură.

Faptul că au fost avute

în vedere drept comparabile anunțuri din perioada exproprierii și nu tranzacții,

nu poate fi contestat, atât timp cât părțile nu dețineau astfel de înscrisuri la

momentul efectuării raportului, nefiind vreo culpă a experților în stabilirea valorii

de circulație.

În măsura în care instanța

ar fi apreciat că expertiza nu s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile legale

și că nu au fost avute în vedere tranzacții efective, instanța era obligată ca,

în virtutea rolului activ și pentru îndeplinirea principiului aflării adevărului,

să dispună efectuarea unui supliment la expertiză și să permită reclamanților să

depună înscrisuri doveditoare în acest sens.

Respingerea de către instanță

a suplimentului la expertiză, pentru că nu s-a dovedit că există înscrisuri privind

tranzacțiile efective, iar apoi achiesarea la punctul de vedere minoritar al expertului

desemnat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA, care arată că nu s-au avut în vedere tranzacții efective, cu consecința respingerii

acțiunii, vine să înfrângă dreptul la un proces echitabil, demonstrând cercul vicios

creat de însăși instanța de apel.

Prin acordarea unor despăgubiri

într-un cuantum redus, disproporționat față de cele stabilite de alte comisii de

expertiză pentru suprafețe similare învecinate, confirmate prin hotărâri judecătorești

ale aceleiași instanțe, și cu mult disproporționate față de cele acordate de expropriator

altor persoane pentru terenuri de categorie inferioară aflate pe același traseu

al autostrăzii (în extravilanul satului P. s-au acordat 6 euro/m.p.), despăgubiri

care nu sunt de natură să ofere o satisfacție echitabilă reclamanților, s-a încălcat

dreptul la o justă despăgubire.

Recursul pârâtului a vizat

următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:

Hotărârea recurată este

nelegală, întrucât instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că obiect al

apelului l-a constituit doar despăgubirea pentru terenurile expropriate, nu și daunele

datorate reclamanților (8.850 RON) ori sumele conferite în baza art. 274 C.

proc. civ.

Deși în dispozitivul sentinței

civile nr. 4913 din 03 octombrie 2012, instanța a dispus obligarea pârâtului la

plata sumei de 433.561 RON plus TVA, reprezentând despăgubiri cuvenite reclamanților

pentru exproprierea terenurilor în suprafața de 32.396 m.p. din extravilanul localității

Murfatlar, această suma cuprinzând conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994,

424.711 RON - valoarea de plată a terenurilor (stabilită prin metoda comparației

relative) și 8.850 RON - daunele suferite de reclamanți în urma exproprierii pentru

întreaga suprafață expropriată, reprezentând pierdere de subvenție și de suprafață,

instanța de apel în mod greșit a reținut faptul că obiectul l-a constituit doar

despăgubirea, nu și daunele, neținând cont de faptul că despăgubirea include valoarea

de piață a terenurilor și daunele suferite de reclamanți.

Prin cererea de apel s-a

criticat modalitatea în care s-a întocmit raportul de expertiză tehnică agricolă,

criticând comparabilele avute în vedere de experții C.G. și F.I., în sensul că,

la întocmirea raportului de expertiză, au selectat trei anunțuri de pe site-urile

imobiliare și nu au menționat dacă în localitatea Murfatlar s-au înregistrat sau

nu tranzacții reale, încălcând astfel dispozițiile deciziei nr. 5881 din 08

iulie 2011 a instanței supreme, potrivit căreia, la stabilirea cuantumului despăgubirii

trebuie să se țină seama de criteriul prețului cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele, criteriu prevăzut de prevederile legale, iar sintagma „prețul cu care

se vând, în mod obișnuit imobilele” are semnificația de preț al plății efectiv,

respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contracte de

vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare

sau ale rubrici lor de vânzări din anunțurile de mica publicitate sau de pe internet.

Numai în măsura în care

informațiile culese în urma acestor verificări, indicau neîncheierea de contracte

de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții puteau apela la

alte elemente decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii,

la întocmirea raportului de expertiză, cei doi experți s-au mulțumit doar să facă

afirmații în sensul că au întreprins demersuri pe lângă Primărie în vederea obținerii

de informații cu privire la tranzacțiile imobiliare reale înregistrate și că nu

au obținut aceste informații, fără a proba în niciun fel aceste afirmații.

S-au adus critici și cu

privire la faptul că două dintre anunțurile anexate raportului de expertiză nu erau

datate, astfel încât acestea nu puteau fi avute în vedere pentru o comparație pertinentă.

De asemenea, s-a arătat inclusiv faptul că cei doi experți nu au explicat corecțiile

aplicate pentru mărimea suprafețelor.

La dosarul cauzei a fost

depusă adresa din 08 ianuarie 2013 emisă de B.N.P. B.M.L. privind încheierea a cinci

contracte cu terenuri agricole extravilane situate pe raza localității Murfatlar.

fapt ce confirmă existența sporadică a tranzacțiilor cu astfel de terenuri la valori

mult reduse, precum și faptul că, inclusiv dl. expert V., a identificat oferte cu

valori mai mici.

S-ar fi impus efectuarea

unui supliment la raportul de expertiză, astfel încât experții să țină cont de informațiile

comunicate de B.N.P B.M.L. pentru a putea stabili un cuantum corect al despăgubirilor

cuvenite reclamanților.

Chiar dacă opinia d-lui

expert V. se apropie cel mai mult de realitatea pieței imobiliare, cât și de cea

stabilită de expropriator, cea a celor doi experți întemeiată pe o ofertă singulară,

fără corespondent în tranzacționările concrete și desprinsă de ofertele similare

ale zonei, instanța nu ar fi trebuit sa îmbrățișeze nici opinia d-lui expert V.,

ci ar fi trebuit să încuviințeze efectuarea de expertiză, la întocmirea căruia experții

să țină cont de informațiile comunicate de B.N.P. B.M.L., doar în acest fel putându-se

stabili cuantumul real al despăgubirilor cuvenite reclamanților.

De asemenea, instanța

de apel a reținut în mod greșit faptul că nu s-au solicitat și cheltuielile de judecată.

Recursurile sunt întemeiate,

pentru considerentele ce urmează:

Este întemeiată critica

referitoare la încălcarea/aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, critică

ce se regăsește în ambele cereri de recurs, pentru considerentele ce urmează:

În drept, potrivit dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz,

altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Față de caracterul explicit

al normei legale sus-menționate și față de jurisprudența unitară a instanței supreme

care a configurat înțelesul acestei norme - în sensul că nu pot fi avute în vedere

ofertele de vânzare, dat fiind inevitabila negociere a prețului; sintagma prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele are semnificația de preț plătit efectiv

și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare și nu ofertele

de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la

rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mica publicitate din zonele

locale privind imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială

- nu pot fi validate concluziile unui raport de expertiză, a uneia sau alteia din

opiniile experților, care exced în mod vădit norma legală și jurisprudența constantă

a instanțelor, inclusiv jurisprudența instanței supreme.

Mai mult, în jurisprudență

s-a stabilit că, în operațiunea de valorizare a probatoriului, inclusiv atunci când

la dosarul cauzei există un raport de expertiză pentru care însăși norma legală

prescrie strict obiectivul de urmărit în evaluarea imobilului, instanța fondului

este obligată să-și motiveze opinia, pentru a demonstra că opinia experților, singulară

sau majoritară, prin coroborarea cu înscrisurile ce o însoțesc, impune un raționament

precis și pe deplin verificabil, nu simple aprecieri ale expertului/experților.

S-a statuat, totodată,

că nu pot fi validate de către instanță concluziile unui raport de expertiză în

care, contrar prevederilor legale aplicabile, experții folosesc la stabilirea despăgubirii

alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-și concluziile și raportându-se

la date și elemente ce sunt în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege menționat.

Cum în cauza pendinte

s-a criticat în mod explicit modalitatea în care s-a întocmit raportul de expertiza

tehnică, ambele părți contestând comparabilele avute în vedere de experți (în sensul

că, la întocmirea raportului de expertiză, aceștia au selectat anunțuri de pe site-urile

imobiliare), se poate concluziona în sensul că, prin hotărârea atacată nu s-a stabilit

pe deplin situația de fapt a cauzei pendinte, opiniile experților nesocotind cu

evidență dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, datele și concluziile acestora

fiind nefundamentate, și, prin urmare, de neacceptat.

S-a susținut că sintagma

„prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele” are semnificația de preț al

plății efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare

în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare sau ale rubricii lor de vânzări din anunțurile de mica publicitate

sau de pe internet.

S-a afirmat în mod întemeiat

că nu este îndestulătoare susținerea experților conform căreia s-ar fi întreprins

demersuri pe lângă primărie în vederea obținerii de informații cu privire la tranzacțiile

imobiliare reale înregistrate și că nu s-ar fi obținut aceste informații, fără a

se proba în niciun fel aceste afirmații.

La dosarul cauzei a fost

depusă adresa din 08 ianuarie 2013 emisă de B.N.P. B.M.L. privind încheierea a cinci

contracte cu terenuri agricole extravilane situate pe raza localității Murfatlar,

fapt ce confirmă existența sporadică a tranzacțiilor cu astfel de terenuri la valori

mult reduse, împrejurare ce ar fi impus efectuarea unui supliment la raportul de

expertiză, astfel încât experții să țină cont de informațiile comunicate de acest

birou notarial pentru a putea stabili un cuantum corect al despăgubirilor cuvenite

reclamanților.

Instanța de apel, în rejudecare,

va trebui așadar să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condițiile

procedurale și de substanță ale Legii nr. 33/1994, în acest sens fiind relevante

toate înscrisurile care furnizează informații pertinente, cum ar fi prețul plătit

efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare,

orice alte relații care sunt compatibile normei legale incidente, din această perspectivă

solicitarea de relații de la oricare alte instituții ale statului - Camera Notarilor

Publici, Cartea Funciară, instituțiile fiscale etc. - cu atribuții în evidența/înscrierea/impozitarea

imobilelor de natura celui în litigiu, fiind pe deplin valorificabile.

În circumstanțele cauzei

- sentința de primă instanță a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 433.561

RON plus TVA (valoare ce cuprinde atât suma de 424.711 RON, valoarea de plata a

terenurilor stabilită prin metoda comparației relative, cât și suma de 8.850

RON, daunele suferite de reclamanți în urma exproprierii pentru întreaga suprafață

expropriată, reprezentând pierdere de subvenție și de suprafață) - se poate reține

și o altă neregularitate procedurală, instanța de apel în mod greșit a considerat,

fără nici o evaluare în condiții de contradictorialitate, că obiect de critică este

doar despăgubirea, nu și daunele, cu consecințe directe în configurarea soluției

pronunțate.

Nu în ultimul rând, se

impune a fi primită critica reclamanților referitoare la încălcarea drepturile procesuale,

prin decăderea lor din dreptul de a administra probe în apel, motiv de casare prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., fiind totodată încălcate și dispozițiile art.

6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța nu a pus în discuția

părților probele ce se impun a fi administrate pentru clarificarea situației de

fapt a cauzei pendinte, pentru a respecta principiul contradictorialității, rezumându-se

doar să comunice înscrisurile depuse de partea adversă, fără să dea posibilitatea

reclamanților-inimați să depună înscrisuri în contraprobă, respectiv tranzacții

imobiliare efectuate în extravilanul orașului Murfatlar, tranzacții ce fuseseră

încuviințate ca probă doar apelantului.

La termenul de judecată

din data de 18 februarie 2013, instanța a respins în mod neîntemeiat proba cu suplimentul

la raportul de expertiza, apreciind formal că, la dosar, nu există înscrisuri care

să justifice administrarea probei.

Instanța a încălcat astfel

atât principiul contradictorialității, cât și dispozițiile art. 138 alin. (2) C.

proc. civ., care permitea părții care nu a solicitat probe să solicite contraproba

pe același aspect.

S-a susținut corect că

în măsura în care instanța ar fi apreciat că expertiza nu s-a efectuat în conformitate

cu dispozițiile legale și că nu au fost avute în vedere tranzacții efective, instanța

era obligată ca, în virtutea rolului activ și pentru îndeplinirea principiului aflării

adevărului, să dispună efectuarea unui supliment la expertiză și să permită părților

să depună înscrisuri doveditoare în acest sens.

Pentru toate aceste considerente

de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., cu referire la art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului,

va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanții D.E.G. și D.M. și de pârâtul Statul Român, prin Departamentul pentru

Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Constanța împotriva deciziei nr. 26/C din 18 martie 2013 a Curții de Apel Constanța,

secția I civilă.

Casează decizia și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2013.