SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 31508/07 prezentată de Bernard VERITER împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 25 septembrie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska; judecătorii și ale Claudiei Westerdiek, graffière de section, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 iulie 2007, având în vedere decizia Curții de Justiție de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, după ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul, dl Bernard Veriter, s-a născut în 1946 și locuiește în Champigneulles.
El deține dublă naționalitate franceză și belgiană. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Geneza de la În iulie 1980, reclamantul este atașat principal în funcție de prefectura Morethe și Moselle. Înainte de intrarea sa în funcția publică franceză, și-a îndeplinit serviciul național în forțele armate belgiene în perioada 2 octombrie 1967-31 octombrie 1968. Prevalând de dispozițiile Tratatului de instituire a Comunității Europene (denumit în continuare TCE) În ceea ce privește egalitatea de tratament a salariaților, indiferent de naționalitatea acestora și de dreptul comunitar derivat, reclamantul a solicitat de mai multe ori, în zadar, luarea în considerare a perioadei de serviciu militar din Belgia, în calcularea vârstei sale, precum și a drepturilor sale la avans și a drepturilor sale la pensie.
(2) Proceduri privind luarea în considerare a perioadei de serviciu militar desfășurată în Belgia la 11 iulie 1988, în calculul lanului reclamantului, precum și a drepturilor sale la avansare și la pensie, a perioadei de serviciu militar desfășurată în Belgia la 11 iulie 1988, reclamantul a depus o cerere în acest sens pe lângă ministrul de interne. Printr-o cerere înregistrată la grefa Tribunalului Administrativ de la Strasbourg, la 18 noiembrie 1988, reclamantul a anulat decizia implicită de respingere a ministrului lapei. Prin hotărârea din 5 noiembrie 1988 Septembrie 1991, cererea sa a fost respinsă pe motiv că regulamentele comunitare invocate de solicitant se refereau numai la resortisanții unui stat membru care lucrau într-un alt stat membru.
La 23 septembrie 1991, reclamantul a recurs în fața Consiliului de Stat. În iunie 1994, Consiliul de Stat și-a respins cererea pe motiv că cererea adresată ministrului la … noiembrie 1991, Comisia trimite guvernului francez o cerere de informație în care consideră că refuzul validării serviciilor încalcă în mod clar egalitatea de tratament care trebuie să existe între lucrătorii din diferitele state membre În răspunsul lor din 19 februarie 1992, autoritățile franceze admiră necesitatea de a completa dispozițiile actuale ale legislației naționale, astfel încât să poată lua în considerare, în cadrul funcționarilor resortisanți ai unui alt stat membru al comunității, perioada obligatorie de serviciu național desfășurată în țara lor de origine.
Această modificare a rezultat din Legea nr. 96-1093 din 16 decembrie 1996 privind ocuparea forței de muncă în funcția publică și diverse măsuri de ordine legală. De acum înainte, noul articol 5b din Legea nr. 83-634 din 13 iulie 1983 privind drepturile și obligațiile funcționarilor prevede, în ceea ce privește timpul de servicii militare desfășurat într-un alt stat membru, că Această perioadă este reținută pentru calcularea … La 15 ianuarie 1997, reclamantul, prevalându-se de aceste noi dispoziții legislative, își va reitera cererea pe lângă ministrul de la Õ . Acesta a refuzat să-i acorde dreptul, printr-o decizie din 20 mai 1997, pe motiv că acest text de lege nu era în vigoare în momentul recrutării celui de al treilea.
La 16 iulie 1997, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ de la Strasbourg cu privire la o cerere de anulare a acestei decizii. La 28 august 1997, 4 martie 1998, 2 martie și 2 aprilie 2001, reclamantul a transmis grefa Tribunalului de memorii suplimentare. Într-o scrisoare datată 19 februarie 1998, ministrul de lacu, aflat în curs de desfășurare în instanță, s-a referit parțial la decizia sa și a decis să accepte cererea reclamantului ținând cont de perioada de serviciu militar desfășurată în armata belgiană, dar numai de la următoarea sa promovare. La 20 februarie 1998, ministrul lapei, considerând că litigiul devenise lipsit de obiect, a solicitat instanței administrative sesizate să declare că nu mai era necesar să se pronunțe.
Printr-un ordin emis de ministrul lapei din 16 martie 2001, cele 13 luni de serviciu militar al laiului au fost recunoscute în temeiul dreptului de a fi promovate în cadrul celui de-al șaselea nivel al corpului atașaților principali ai prefecturii care a avut loc la 6 noiembrie 2000. Prin hotărârea din 6 iulie 2001, Tribunalul Administrativ de la Strasbourg a considerat că lipsa de luare în considerare a serviciului național al reclamantului numai pe motiv că a avut loc în Belgia constituia o discriminare contrară dispozițiilor articolului 48 din TCE și ale Regulamentului comunitar nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968, care erau deja în vigoare la data integrării reclamantului în funcția publică franceză și erau direct aplicabile în Franța.
Instanța a anulat în consecință decizia contestată din 20 mai 1997 și la data de 16 martie 2001, ca atare, nu a luat în considerare perioada de serviciu național a reclamantului de la data la care a intervenit următoarea sa promovare și nu de la începutul carierei sale de funcționar. Tribunalul l-a invitat pe ministrul de interne să refacă cariera reclamantului în condițiile stabilite în acest sens. La 19 octombrie 2001, ministrul de interne a emis un decret de refacere a carierei reclamantului. La o dată nedeterminată, reclamantul a solicitat ministrului landului să-i acorde despăgubiri pentru prejudiciul cauzat pentru discriminare pe motiv de cetățenie.
Prin intermediul unei cereri înregistrate la Tribunalul Administrativ de la Strasbourg la 27 noiembrie 2001, reclamantul a anulat decizia implicită de respingere a ministrului la . La 6 noiembrie 2003, Tribunalul Administrativ a constatat că administrația a comis o greșeală recunoscând prea târziu drepturile reclamantului și a condamnat instanța să plătească o indemnizație de 1 500 EUR. Printr-o scrisoare din 27 aprilie 2004, prefectul Mosellei a transmis reclamantului o notă scrisă la 9 martie 2004 de către serviciul de pensii al ministerelor din domeniul economiei și apărării, indicând faptul că perioada de serviciu național efectuată de un binațional într-o armată străină nu putea fi luată în considerare nici pentru constituirea dreptului la pensie, nici pentru calcularea pensiei.
Printr-o cerere înregistrată la grefa Tribunalului Administrativ de la Strasbourg la 10 mai 2004, reclamantul a anulat decizia prefectului. La 24 mai 2006, Tribunalul Administrativ de la Strasbourg a respins cererea, susținând că concluziile de la lit. (i) erau premature, reclamantul fiind admisibil să-și exercite drepturile pe care le avea cu ocazia lichidării pensiei sale. (3) Procedura disciplinară Reclamantul a fost supus unei proceduri disciplinare din cauza comportamentului său considerat nepotrivit cu natura și gradul responsabilităților, precum și obligația de rezervă a unui agent al cadrului național al prefecturilor aparținând unui astfel de grad.
La 7 octombrie 2005, un decret ministerial privind sancțiunea disciplinară a fost luat și notificat la 14 octombrie 2005. În urma sancțiunii de deplasare din oficiu, a intervenit la 11 iulie 2006. Printr-o cerere înregistrată la grefa Tribunalului Administrativ de la Strasbourg la 21 iulie 2006, reclamantul a formulat o cerere de suspendare a deciziei din 11 iulie 2006. La 19 noiembrie 2003, reclamantul sesizează ministrul justiției cu privire la o cerere de despăgubire a prejudiciilor suferite ca urmare, pe de o parte, a necunoașterii dreptului său la o durată rezonabilă de procedură, de către instanțele judecătorești care hotărăște cu privire la litigiul privind neluarea în considerare a perioadei de serviciu militar efectuate în armata belgiană și, pe de altă parte, cu privire la faptul că instanțele administrative ar fi pronunțat hotărâri contradictorii, în ceea ce privește aplicarea dreptului comunitar și în condiții neregulamentare.
La 16 martie 2004, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ de la Paris cu privire la o hotărâre prin care se intenționează anularea deciziei implicite de respingere a acestei cereri. După luarea unei decizii exprese din 27 mai 2004 de respingere a plângerii sale, Tribunalul Administrativ de la Strasbourg sesizează, la 21 iunie 2004, Tribunalul Administrativ de la Strasbourg cu privire la o hotărâre în aceleași scopuri. Printr-o ordonanță din 9 aprilie 2004, cererea înregistrată în fața Tribunalului Administrativ din Paris a fost transmisă Consiliului de Stat. printr-o ordonanță a președintelui secțiunii Consiliului din 9 iunie 2004, hotărârea acestei cereri a fost atribuită Tribunalului Administrativ din Dijon.
Printr-o ordonanță din 25 iunie 2004, cererea înregistrată în fața Tribunalului Administrativ de la Strasbourg a fost transmisă Consiliului de Stat. printr-o ordonanță din 19 august 2004, hotărârea acestei cereri a fost atribuită Tribunalului Administrativ de la Dijon.
După intrarea în vigoare a Decretului nr. 2005-911 din 28 iulie 2005, din care art. 6 alin. (2) a modificat art. R. 311-1 din Codul de Justiție Administrativă pentru a conferi competența Consiliului din mai întâi și ultima instanță pentru a cunoaște acțiuni în răspundere îndreptate împotriva instanței administrative pe durata excesivă a procedurii și al căror articol 10 prevede că aceste dispoziții erau aplicabile în cazul în care, la data publicării sale, nu au fost încă înscrise în funcție de rolul unei instanțe administrative, cererile menționate anterior, înregistrate la grefa Tribunalului Administrativ de la Dijon, au fost transmise președintelui secțiunii Consiliului prin două ordonații din 13 Septembrie 2005. În fața Înaltei Instanțe Administrative, reclamantul a fost reprezentat de un avocat în cadrul Consiliului.
Într-o hotărâre din 25 mai 2007, Consiliul a decis, cu titlu introductiv, că este necesar să se atașeze cererile, acestea din urmă prezentând aceeași întrebare.
Cu privire la concluziile privind repararea prejudiciului care rezultă din termenele excesive de judecată, el a respins cererea din următoarele motive: În primul rând, [reclamantul] a sesizat Tribunalul Administrativ de la Strasbourg, la 18 noiembrie 1988, cu privire la anularea deciziei implicite de respingere a ministrului de interne a cererii sale din 11 iulie 1988 (...) … ; (c) a făcut apel la această hotărâre printr-o cerere înregistrată la grefa secretariatului Tribunalului din 23 septembrie 1991 și care a fost respinsă la 15 iunie 1994 având în vedere că, în circumstanțele din speță, durata totală de cinci ani și șapte luni pusă de instanța administrativă pentru a se pronunța asupra acestei cauze nu este excesivă Considerând, în al doilea rând, că rezultă din faptul că [reclamantul] a sesizat Tribunalul Administrativ de la Strasbourg, la 16 iulie 1997, cu privire la o acțiune având ca obiect anularea deciziei din 20 mai 1997 prin care ministrul de interne și-a respins cererea din 15 ianuarie 1997, identică cu cea din 11 iulie 1988 ;că circumstanța că această cerere are același obiect ca și cea pe care a făcut-o prima instanță nu poate face aceste două instanțe identice, din moment ce prima instanță a fost închisă de către Tribunalul Consiliului din 15 iunie 1994, devenit definitiv ; pe care dl VERITER a prezentat, în cursul acestei instanțe,
cinci memorii datate 16 iulie și 28 august 1997, din 4 martie 1998, din 2 martie și 2 aprilie 2001; pe care ministrul afacerilor interne l-a adoptat la 16 martie 2001, un decret care era parțial îndreptățit la concluziile sale; că acest decret a determinat instanța administrativă de la Strasbourg să se pronunțe cu privire la problema refuzului de a se pronunța asupra chestiunii ; întrucât cererea sa a fost acceptată printr-o hotărâre din 6 iulie 2001 având în vedere că durata de patru ani a Tribunalului Administrativ de la Strasbourg pentru a se pronunța cu privire la cererea [reclamantului] a fost explicată, în special, de numeroasele producții efectuate de acesta; că, în circumstanțele din speță, această durată nu este excesivă.
În ceea ce privește celelalte concluzii ale cererii, Consiliul a precizat că hotărârile din 6 iulie 2001 și din 6 noiembrie 2003 au remediat integral prejudiciile suferite de către persoana în cauză, acesta din urmă nu justifică, de asemenea, niciun alt prejudiciu.
Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurilor inițiate în fața instanțelor administrative care au condus la hotărârile Consiliului din 15 iunie 1994 și 25 mai 2007, precum și la judecata Tribunalului Administrativ de la Strasbourg din 6 iulie 2001. Invocând art. 6 alineatul (1), recurentul, care a invocat erori de drept, se pronunță asupra rezultatului procedurilor care au condus la hotărârile Consiliului de la Tribunalul din 15 iunie 1994 și 25 mai 2007. Pe același temei, acesta denunță, în plus, părtinirea raportorului care a participat la formarea de judecată a Consiliului de Stat, pronunțând hotărârea sa la 15 iunie 1994. Invocând articolele 13 și 14 din Convenție, reclamantul declară o discriminare pe motiv de naționalitate, având în vedere refuzul autorităților franceze de a lua în considerare, în calculul vârstei sale, precum și în temeiul drepturilor sale la avansare și la pensie, perioada de serviciu militar desfășurată în armata belgiană.
În cele din urmă, reclamantul contestă faptul că are loc o mutație împotriva sa și consideră că este vorba despre o măsură discriminatorie bazată pe originea sa. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură.
Pe aceeași bază, recurentul, care susține erori de drept, se plânge apoi de la sfârșitul procedurilor care au condus la hotărârile Consiliului de la Tribunalul din 15 iunie 1994 și 25 mai 2007. În plus, acesta denunță părtinirea raportorului care a participat la formarea de judecată a Consiliului de Stat care și-a pronunțat hotărârea la 15 iunie 1994. Reclamantul consideră, de asemenea, că este victima unei discriminări pe motiv de cetățenie, având în vedere refuzul autorităților franceze de a lua în considerare perioada de serviciu militar realizată în forțele armate belgiene în calculul, pe de o parte, al vechimei sale și al drepturilor sale la avans și, pe de altă parte, al drepturilor sale la pensie.
Cu privire la acest ultim aspect, se plânge că Tribunalul Administrativ de la Strasbourg, în hotărârea sa din 24 mai 2006, a respins cererea sa după ce a considerat că concluziile sale erau premature. În cele din urmă, recurentul se opune dreptului său la o cale de atac eficientă. În cele din urmă, recurentul, în litigiu, cu privire la mutațiile luate împotriva sa și declară că aceasta este încă o măsură discriminatorie. Acesta se referă la articolele 13 și 14 din Convenția combinată în esență cu art. 1 din Protocolul nr. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale.
Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată, în orice caz, și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea ui ui ui . Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Președinte
de la requête n o 31508/07 présentée par Bernard VERITER contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 25 septembre 2008 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, juges, et de Claudia Westerdiek, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 7 juillet 2007, Vu la décision de la Cour d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Bernard Veriter, est né en 1946 et réside à Champigneulles.
Il possède la double nationalité française et belge. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. Genèse de l’affaire Depuis le 1 er juillet 1980, le requérant est attaché principal en service à la préfecture de Meurthe et Moselle. Avant son entrée dans la fonction publique française, il effectua son service national dans les forces armées belges du 2 octobre 1967 au 31 octobre 1968. Se prévalant des dispositions du Traité instituant la Communauté européenne (ci-après « TCE ») relatives à l’égalité de traitement des salariés quelle que soit leur nationalité et au droit communautaire dérivé, le requérant sollicita à plusieurs reprises, en vain, la prise en compte, dans le calcul de son ancienneté ainsi qu’au titre de ses droits à avancement et de ses droits à pension, de la période de service militaire effectuée en Belgique.
2. Procédures relatives à la prise en compte, dans le calcul de l’ancienneté du requérant ainsi qu’au titre de ses droits à avancement et de ses droits à pension, de la période de service militaire effectuée en Belgique Le 11 juillet 1988, le requérant déposa auprès du ministre de l’Intérieur une demande en ce sens. Par une requête enregistrée au greffe du tribunal administratif de Strasbourg le 18 novembre 1988, le requérant demanda l’annulation de la décision implicite de rejet du ministre de l’Intérieur. Par un jugement du 5 septembre 1991, sa requête fut rejetée au motif que les règlements communautaires invoqués par le requérant ne concernaient que les ressortissants d’un Etat membre travaillant dans un autre Etat membre.
Le 23 septembre 1991, le requérant recourut devant le Conseil d’Etat. Le 15 juin 1994, le Conseil d’Etat rejeta sa requête au motif que la demande adressée au ministre de l’Intérieur n’indiquait pas quelle décision précise il entendait contester ou obtenir. Parallèlement, le requérant saisit la Commission des Communautés européennes d’une pétition relative à ce litige.
Par une lettre du 18 novembre 1991, la Commission adressa au gouvernement français une demande d’information dans laquelle elle estimait que « le refus de validation des services rompt manifestement l’égalité de traitement devant exister entre les travailleurs des différents Etats membres ». Dans leur réponse en date du 19 février 1992, les autorités françaises admirent la nécessité de compléter les dispositions actuelles du droit national de façon à pouvoir prendre en compte, dans l’ancienneté des fonctionnaires ressortissants d’un autre Etat membre de la communauté, la période de service national obligatoire accomplie dans leur pays d’origine. Cette modification résulta de la loi n o 96-1093 du 16 décembre 1996 relative à l’emploi dans la fonction publique et à diverses mesures d’ordre statutaire.
Désormais, le nouvel article 5 ter de la loi n o 83-634 du 13 juillet 1983 portant droits et obligations des fonctionnaires prévoit, s’agissant du temps de services militaires accompli dans un autre Etat membre, que « ce temps est retenu pour le calcul de l’ancienneté de service exigé pour l’avancement dans les fonctions publiques de l’Etat, territoriale et hospitalière ». Le 15 janvier 1997, le requérant, se prévalant de ces nouvelles dispositions législatives, réitéra sa demande auprès du ministre de l’Intérieur. Celui-ci refusa d’y faire droit, par une décision du 20 mai 1997, au motif que ce texte de loi n’était pas en vigueur au moment du recrutement de l’intéressé. Le 16 juillet 1997, le requérant saisit le tribunal administratif de Strasbourg d’une demande tendant à l’annulation de cette décision.
Les 28 août 1997, 4 mars 1998, 2 mars et 2 avril 2001, le requérant fit parvenir au greffe du tribunal des mémoires complémentaires. Dans une lettre datée du 19 février 1998, le ministre de l’Intérieur, en cours d’instance, revint partiellement sur sa décision, et décida de faire droit à la demande du requérant en prenant en considération la période de service militaire effectuée dans l’armée belge, mais uniquement à compter de sa prochaine promotion. Le 20 février 1998, le ministre de l’Intérieur, estimant que le litige était devenu sans objet, demanda au tribunal administratif saisi de dire qu’il n’y avait plus lieu à statuer.
Par un arrêté du ministre de l’Intérieur du 16 mars 2001, les treize mois de service militaire de l’intéressé furent reconnus au titre de l’ancienneté lors de sa promotion au sixième échelon du corps des attachés principaux de préfecture intervenue le 6 novembre 2000. Par un jugement du 6 juillet 2001, le tribunal administratif de Strasbourg considéra que l’absence de prise en compte du service national du requérant au seul motif qu’il l’avait effectué en Belgique constituait une discrimination contraire aux prescriptions de l’article 48 du TCE et du règlement communautaire n o 1612/68 du 15 octobre 1968, lesquelles prescriptions étaient déjà en vigueur à la date d’intégration du requérant dans la fonction publique française et étaient directement applicable en France.
Le tribunal annula en conséquence la décision contestée du 20 mai 1997 ainsi que l’arrêté du 16 mars 2001 en tant qu’il ne prenait en compte la période de service national du requérant qu’à compter de l’intervention de sa prochaine promotion et non dès le début de sa carrière de fonctionnaire. Le tribunal enjoignit au ministre de l’Intérieur de procéder à la reconstitution de carrière du requérant dans les conditions ainsi définies. Le 19 octobre 2001, le ministre de l’Intérieur rendit un arrêté portant reconstitution de la carrière du requérant. A une date indéterminée, le requérant demanda au ministre de l’Intérieur de lui octroyer réparation du préjudice causé pour discrimination en raison de sa nationalité.
Par une requête enregistrée au tribunal administratif de Strasbourg le 27 novembre 2001, le requérant demanda l’annulation de la décision implicite de rejet du ministre de l’Intérieur. Le 6 novembre 2003, le tribunal administratif releva que l’administration avait commis une faute en reconnaissant trop tardivement les droits du requérant et condamna l’Etat à lui verser une indemnité de 1 500 euros. Par une lettre du 27 avril 2004, le préfet de la Moselle transmit au requérant une note rédigée le 9 mars 2004 par le service des pensions des ministères de l’Economie et de la Défense, indiquant que la période de service national accomplie par un binational dans une armée étrangère ne pouvait pas être prise en compte ni pour la constitution du droit à pension ni pour le calcul de la pension.
Par une requête enregistrée au greffe du tribunal administratif de Strasbourg le 10 mai 2004, le requérant demanda l’annulation de la décision du préfet. Le 24 mai 2006, le tribunal administratif de Strasbourg rejeta la requête, relevant que les conclusions de l’intéressé étaient prématurées, le requérant étant recevable à faire valoir ses droits qu’à l’occasion de la liquidation de sa pension. 3. Procédure disciplinaire Le requérant fit l’objet d’une procédure disciplinaire en raison de son comportement considéré peu compatible avec la nature et le degré des responsabilités ainsi que le devoir de réserve attendus d’un agent du cadre national des préfectures appartenant à un tel grade.
Le 7 octobre 2005, un arrêté ministériel portant sanction disciplinaire fut pris et notifié à l’intéressé le 14 octobre 2005. Dans le prolongement de la sanction de déplacement d’office, un arrêté portant mutation de l’intéressé à la préfecture de Charleville-Mézières dans le département des Ardennes intervint le 11 juillet 2006. Par une requête enregistrée au greffe du tribunal administratif de Strasbourg le 21 juillet 2006, le requérant forma un référé suspension de la décision du 11 juillet 2006. La suite donnée à ce recours n’est pas connue.
4. Procédure en responsabilité de l’Etat pour fonctionnement défectueux du service public de la justice Le 19 novembre 2003, le requérant saisit le ministre de la Justice d’une demande tendant à la réparation des préjudices subis du fait, d’une part, de la méconnaissance de son droit à une durée raisonnable de procédure, par les juridictions statuant sur le litige relatif à la non-prise en compte de la période de service militaire accomplie dans l’armée belge et, d’autre part, de ce que les juridictions administratives auraient rendu des décisions contradictoires, au regard de l’application du droit communautaire, et dans des conditions irrégulières. Le 16 mars 2004, le requérant saisit le tribunal administratif de Paris d’une requête tendant à l’annulation de la décision implicite de rejet de cette demande.
Après l’intervention d’une décision expresse du 27 mai 2004 portant rejet de sa réclamation, il saisit, le 21 juin 2004, le tribunal administratif de Strasbourg d’une requête tendant aux mêmes fins. Par une ordonnance du 9 avril 2004, la requête enregistrée devant le tribunal administratif de Paris fut transmise au Conseil d’Etat. Par une ordonnance du président de la section du contentieux du Conseil d’Etat du 9 juin 2004, le jugement de cette requête fut attribué au tribunal administratif de Dijon. Par une ordonnance du 25 juin 2004, la requête enregistrée devant le tribunal administratif de Strasbourg fut transmise au Conseil d’Etat. Par une ordonnance du 19 août 2004, le jugement de cette requête fut attribué au tribunal administratif de Dijon.
Après l’entrée en vigueur du décret n o 2005-911 du 28 juillet 2005, dont l’article 6 § 2 a modifié l’article R. 311-1 du code de justice administrative pour donner compétence au Conseil d’Etat en premier et dernier ressort pour connaître des actions en responsabilité dirigées contre l’Etat pour durée excessive de la procédure devant la juridiction administrative, et dont l’article 10 a prévu que ces dispositions étaient applicables aux requêtes n’ayant pas encore été inscrites, à la date de sa publication, au rôle d’une audience d’un tribunal administratif, les requêtes précitées, enregistrées au greffe du tribunal administratif de Dijon, ont été transmises au président de la section du contentieux du Conseil d’Etat par deux ordonnances du 13 septembre 2005. Devant la Haute juridiction administrative, le requérant fut représenté par un avocat aux Conseils.
Dans un arrêt du 25 mai 2007, le Conseil d’Etat décida, à titre liminaire, qu’il y avait lieu de joindre les requêtes, ces dernières présentant à juger la même question.
Sur les conclusions tendant à la réparation du préjudice résultant des délais excessifs de jugement, il rejeta la requête pour les motifs suivants : « Considérant, en premier lieu, qu’il résulte de l’instruction que [le requérant] a saisi le tribunal administratif de Strasbourg, le 18 novembre 1988, d’un recours tendant à l’annulation de la décision implicite de rejet du ministre de l’intérieur de sa demande du 11 juillet 1988 (...) ; que sa demande a été rejetée par un jugement du 5 septembre 1991 ; qu’il a fait appel de ce jugement par une requête enregistrée au greffe du secrétariat du contentieux du Conseil d’Etat le 23 septembre 1991 et qui a été rejetée le 15 juin 1994 ; Considérant que, dans les circonstances de l’espèce, la durée de cinq ans et sept mois mise, au total, par la juridiction administrative pour statuer sur cette affaire n’est pas excessive ; Considérant, en second lieu, qu’il résulte de l’instruction que [le requérant] a saisi le tribunal administratif de Strasbourg, le 16 juillet 1997, d’un recours tendant à l’annulation de la décision du 20 mai 1997 par laquelle le ministre de l’intérieur a rejeté sa demande du 15 janvier 1997, identique à celle formulée le 11 juillet 1988 ; que la circonstance que cette demande ait le même objet que celle formulée à l’occasion de la première instance ne saurait rendre ces deux instances identiques,
dès lors que la première instance avait été close par l’arrêt du Conseil d’Etat le 15 juin 1994, devenu définitif ; que M. VERITER a produit, au cours de cette instance, cinq mémoires datés des 16 juillet et 28 août 1997, du 4 mars 1998, du 2 mars et du 2 avril 2001 ; que le ministre de l’intérieur a pris, le 16 mars 2001, un arrêté faisant partiellement droit à ses conclusions ; que cet arrêté a conduit le tribunal administratif de Strasbourg à se prononcer sur la question du non lieu à statuer ; qu’il a été fait droit à sa demande par un jugement du 6 juillet 2001 ; Considérant que la durée de quatre ans mise par le tribunal administratif de Strasbourg pour statuer sur la demande de [le requérant] s’explique notamment par les nombreuses productions effectuées par celui-ci ; qu’ainsi, dans les circonstances de l’espèce, cette durée n’est pas excessive.
» Sur les autres conclusions de la requête, le Conseil d’Etat releva que les jugements du 6 juillet 2001 et du 6 novembre 2003 avaient intégralement réparé les préjudices subis par l’intéressé, ce dernier ne justifiant en outre d’aucun autre préjudice.
GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée excessive des procédures engagées devant les juridictions administratives ayant abouti aux arrêts du Conseil d’Etat des 15 juin 1994 et 25 mai 2007 ainsi qu’au jugement du tribunal administratif de Strasbourg du 6 juillet 2001. Invoquant l’article 6 § 1, le requérant, alléguant des erreurs de droit, conteste l’issue des procédures ayant mené aux arrêts du Conseil d’Etat des 15 juin 1994 et 25 mai 2007. Sur le même fondement, il dénonce en outre la partialité du rapporteur ayant participé à la formation de jugement du Conseil d’Etat ayant rendu son arrêt le 15 juin 1994. Invoquant les articles 13 et 14 de la Convention, le requérant allègue une discrimination fondée sur sa nationalité eu égard au refus des autorités françaises de prendre en compte, dans le calcul de son ancienneté ainsi qu’au titre de ses droits à avancement et à pension, la période de service militaire accomplie dans l’armée belge.
Le requérant conteste enfin l’arrêté portant mutation pris à son encontre et allègue qu’il s’agit d’une mesure discriminatoire fondée sur ses origines. EN DROIT 1. Le requérant se plaint tout d’abord de la durée excessive des procédures engagées devant les juridictions administratives sus évoquées. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, qui se lit comme suit : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2. Sur le même fondement, le requérant, alléguant des erreurs de droit, se plaint ensuite de l’issue des procédures ayant mené aux arrêts du Conseil d’Etat des 15 juin 1994 et 25 mai 2007. Il dénonce en outre la partialité du rapporteur ayant participé à la formation de jugement du Conseil d’Etat ayant rendu son arrêt le 15 juin 1994. Le requérant estime également être victime d’une discrimination fondée sur sa nationalité, eu égard au refus des autorités françaises de prendre en compte la période de service militaire accomplie dans les forces armées belge dans le calcul, d’une part, de son ancienneté et de ses droits à avancement et, d’autre part, de ses droits à pension de retraite. Sur ce dernier point, il se plaint de ce que le tribunal administratif de Strasbourg, dans son jugement du 24 mai 2006, a rejeté sa requête après avoir estimé que ses conclusions étaient prématurées ; il y voit une violation de son droit à un recours effectif.
Enfin, le requérant conteste l’arrêté portant mutation pris à son encontre et allègue qu’il s’agit là encore d’une mesure discriminatoire. Il invoque les articles 13 et 14 de la Convention combinés en substance avec l’article 1 du Protocole n o 1. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée, en tout état de cause, et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief tiré de la durée de la procédure ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.
Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président