ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 271/2019

HOTĂRÂRE

15.02.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 271/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2017 la data de 06.11.2017, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată pârâții Tribunalul Iași, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând:

- obligarea pârâților la restituirea sumelor reprezentând impozit și contribuții individuale (șomaj, CAS, CASS), reținute cu ocazia achitării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin plata eșalonată a titlurilor executorii, până la remedierea stării de fapt, sume actualizate cu rata inflației;

- plata către reclamanți a dobânzilor legale aferente acestor sume;

- obligarea pârâților de a nu mai reține pentru tranșele viitoare impozit și contribuții individuale (șomaj, CAS, CASS) și de a le achita reclamanților drepturile ce li se cuvin, fără perceperea acestor rețineri.

II. Prin Sentința civilă nr. 1334 din 24.09.2018 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Iași a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

În consecință, pentru a fi aplicabile dispozițiile anterior menționate este necesar ca un judecător (sau mai mulți) să aibă calitatea de reclamant/reclamanți într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea.

În cauză s-a apreciat a fi parțial îndeplinită condiția prevăzută de art. 127 din C. proc. civ., întrucât reclamanții sunt judecători în cadrul instanțelor de pe raza Curții de Apel Iași, iar cererea de chemare în judecată, în raport de dispozițiile art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. și art. 210 din Legea nr. 62/2011, este de competența Tribunalului Iași.

S-a precizat că, prin decizia pronunțată în ședința din 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale.

De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) - (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În argumentarea soluției, Curtea a statuat că este necesar ca justiția să se realizeze nu numai în fapt, ci să existe și toate aparențele din care să reiasă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru ca judecata să se desfășoare în mod echitabil, fiind necesară reglementarea unor cerințe privind imparțialitatea obiectivă a judecătorului în cauzele în care este dificilă găsirea unor dovezi care să infirme prezumția de imparțialitate subiectivă a acestuia.

S-a arătat că, pe de o parte, stabilirea competenței facultative numai în privința judecării cererilor de competența instanțelor de judecată la care judecătorii ce dețin calitatea de părți își desfășoară activitatea, încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2), soluția legislativă reducând aplicarea garanției imparțialității instanței de judecată, parte a dreptului la un proces echitabil, numai la situația ante-referită.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) - (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea a statuat că permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

Subliniind că Tribunalul Iași este parte în prezenta cauză, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat în favoarea Tribunalului Suceava competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice.

III. Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 07.11.2018, cu același număr de dosar.

La termenul de judecată din data de 26.11.2018, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava în soluționarea dosarului.

Prin Sentința civilă nr. 1377 din data de 26 noiembrie 2018, Tribunalul Suceava a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Iași.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

În argumentarea acestei soluții s-a considerat parțial îndeplinită condiția prevăzută de art. 127 din C. proc. civ., reclamanții fiind judecători în cadrul Judecătoriei Pașcani, Curții de Apel Iași și Tribunalului Vaslui, instanțe de pe raza Curții de Apel Iași, însă s-a considerat că cererea de chemare în judecată ar fi de competența Tribunalului Iași, deoarece niciunul dintre reclamanți nu este judecător la această din urmă menționată instanță.

Tribunalul Suceava a reținut că Decizia nr. 290 pronunțată la data de 26 aprilie 2018, prin care Curtea Constituțională a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, nu era publicată în Monitorul Oficial și, în consecință, a apreciat că aceasta nu poate produce niciun efect juridic.

Mai mult, a considerat că în cauză este aplicabilă decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 7/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care reliefează competența Tribunalului Iași, în raport cu data introducerii cererii și calitatea părților.

Suplimentar, Tribunalul Suceava a constatat și faptul că, potrivit încheierii din data de 2 aprilie 2018, Tribunalul Iași și-a constatat propria competență teritorială, constatare de la care instanța nu mai poate reveni, cu atât mai puțin să invoce, din oficiu, necompetența teritorială.

Față de aceste considerente, având în vedere faptul că reclamanții nu sunt angajați ai pârâtului Tribunalul Iași, Tribunalul Suceava a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava și a declinat spre competentă soluționare cauza, în favoarea Tribunalului Iași.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Suceava competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Ambele instanțe, care s-au dezînvestit reciproc, au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiție, decurgând din raporturile de muncă dintre părți, astfel încât, în cauză s-a apreciat că instanța de judecată a fost învestită cu un conflict individual de muncă.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 6 noiembrie 2017, în cauză sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii, în considerarea caracterului de normă specială ulterioară, ce reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011: "cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Totuși, în considerarea faptului că reclamanții dețin calitatea de judecători, fie în cadrul Judecătoriei Pașcani, fie în cadrul Curții de Apel Iași sau al Tribunalului Vaslui (toate fiind instanțe de pe raza Curții de Apel Iași), se apreciază că în cauză este incident textul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., care, în formularea în vigoare de la data introducerii cererii, stabilea: "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Se reține, astfel, că tocmai interpretarea și aplicarea textului anterior menționat a generat conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Iași și Tribunalul Suceava, în condițiile în care, la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamanții aveau calitatea de judecători la Judecătoria Pașcani, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui.

Aceasta deoarece dispozițiile art. 127 C. proc. civ. introduc noțiunea de competență facultativă, referindu-se la categoria specială de cereri în care judecătorul are calitatea de reclamant și circumscriind obligația reclamanților din prezenta cauză de a introduce cererea la o instanță de același grad din raza unei curți de apel învecinate celei în care se situează instanța competentă să soluționeze cauza.

După introducerea cererii de chemare în judecată, Curtea Constituțională a României a pronunțat, la data de 26 aprilie 2018, Decizia nr. 290, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018.

Prin decizia arătată, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor.

Prin aceeași decizie s-a statuat că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Având în vedere forța general obligatorie a deciziilor Curții Constituționale, începând cu data publicării acestora, în cadrul proceselor aflate în curs de soluționare, se constată că interpretarea dată de această instanță asupra modului în care pot fi interpretate sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" și noțiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., se impune cu caracter obligatoriu și în speța de față.

În raport cu împrejurarea că aplicarea pentru viitor a deciziilor Curții vizează, în mod primordial, situațiile juridice pendinte, în cauză este nerelevantă împrejurarea, reținută de Tribunalul Suceava, că prin încheierea din data de 2 aprilie 2018 Tribunalul Iași și-a constatat propria competență teritorială, deoarece această constatare a fost anterioară pronunțării și publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 290 a Curții Constituționale.

Or, calitatea de judecători a reclamanților atrage, fără dubiu, aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., indiferent de instanțele în cadrul cărora aceștia își desfășoară activitatea, deoarece aceste instanțe aparțin circumscripției Curții de Apel Iași, din a cărei rază teritorială face parte instanța căreia i-ar reveni, în mod obișnuit în speță, competența soluționării cererii, respectiv Tribunalul Iași, iar instanța de contencios constituțional a statuat, în decizia anterior menționată, că noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal enunțat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății.

Pe de altă parte, Tribunalul Iași cumulează competența jurisdicțională cu calitatea de parte pârâtă în proces, situație în raport cu care se apreciază că în mod corect a procedat această instanță, pronunțând Sentința civilă nr. 1334 din 24.09.2018 în Dosarul nr. x/2017, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, în favoarea Tribunalului Suceava, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice.

În consecință, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.