ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 136/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 28 ianuarie 2016 sub nr. x/2016, A., în calitate de reclamant în dosarul nr. x/2010, prin care s-a constatat caracterul de condamnare politică a Sentinței nr. 16 din 26 martie 1985, dată în dosarul nr. x/1985, pronunțată de Tribunalul Militar București, a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 500.000 Euro, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

Prin Sentința civilă nr. 758 din 14 iunie 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea ca efect al autorității de lucru judecat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin Sentința civilă nr. 376 din 19 martie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosar nr. x/2012, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 867 din 11 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost obligat pârâtul la plata despăgubirilor civile în cuantum de 232.125,846 RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în municipiul Constanța, str. x, s-a respins capătul de cerere privind daunele morale pentru existența autorității de lucru judecat, s-au respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Împotriva acestei soluții, a declarat apel reclamantul A., iar prin Decizia civilă nr. 738 A din 27 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a anulat cererea de apel, pentru lipsa semnăturii.

La data de 31 octombrie 2017, recurentul-reclamant A. a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 738 A din 27 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Criticile formulate vizează nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de casare invocate, a susținut recurentul că instanța a încălcat regulile de procedură, constând în nerecunoașterea semnăturii sale, aspect care din punctul său de vedere atrage sancțiunea nulității, și că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei din perspectiva interpretării date autorității lucrului judecat.

Prin cererea înregistrată la 4 decembrie 2017, recurentul-reclamant a arătat că în situația în care recursul va fi admis în principiu, este de acord să fie soluționat de completul de filtru, conform art. 493 C. proc. civ.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 27 aprilie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 246 - 248 C. proc. civ. și ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României și art. 457 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) și b) sunt supuse recursului, care este de competența curții de apel.

În conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

În raport cu dispozițiile legale evocate, Înalta Curte constată că hotărârea în recursul pendinte este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului.

Prin urmare, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ., pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 738 din 27 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 738 din 27 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2019.

GGC - CL