ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1636/2015

Decizie nr. 1636/2015

Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin Decizia nr. 5928 din 25 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 37 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; s-a modificat sentința atacată, în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că, începând cu data de 12 martie 2002, reclamantul a cesionat părțile sociale în număr de 1397 pe care le deținea la SC B. SRL, dnei C., retrăgându-se astfel din structura de acționariat a societății, însă potrivit înscrierilor din Carnetul de Muncă Seria Bb Nr. 0489893 emis la data de 25 august 1977, de către Direcția Județeană Drumuri și Poduri, rezultă faptul că acesta este angajatul firmei SC B. SRL din anul 1992 ca tehnician constructor, până în anul 2002, iar din anul 2002 a ocupat funcția de maistru în cadrul firmei, și din data de 01 martie 2010 fiind managerul general al SC B. SRL.

Din evaluarea datelor primite de la Consiliul Județean Mureș a reieșit că firma SC B. SRL Gornești, societatea comercială unde intimatul a deținut calitatea de asociat și administrator unic până în anul 2002 și având și la data închirierii raportului de evaluare calitatea de manager general al aceleiași firme, a încheiat un număr de 56 de contracte cu Consiliul Județean Mureș în perioada 2006 - 2010, contracte de execuție de lucrări de construcție a drumurilor, perioada în care intimatul a deținut și deține calitatea de consilier județean și președinte al Comisiei de Specialitate Amenajări Teritoriale și Urbanism din cadrul Consiliului Județean.

În raport de situația de fapt și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea, prin analizarea considerentelor instanței de fond, a apreciat că reclamantul în calitate de ales local - consilier județean, care exercită o funcție de autoritate publică, s-a aflat în conflict de interese în sensul dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborat cu dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004.

Este adevărat că reclamantul nu a participat, in personam, la licitațiile deschise organizate de Consiliul Județean Mureș și câștigate de către SC B. SRL, însă acesta avea obligația legală să respecte prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004, mai ales că era obligat să pună în executare contractele de execuție încheiate cu Consiliul Județean Mureș, în calitatea sa de angajat respectiv de maistru și ulterior de manager general al SC B. SRL și în consecință, avea posibilitatea reală și obligația morală să anticipeze că o decizie a autorității publice din care face parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru o altă persoană fizică sau juridică, în perioada 2006 - 2010, demonstrând astfel un interes personal de natura celor prevăzute în articolele sus-menționate.

Intimatul în calitate de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Mureș și președinte al Comisiei de Specialitate Amenajare Teritorială și Urbanism din cadrul Consiliului Județean și manager general al SC B. SRL avea obligația legală să facă cunoscută legătura economică cu firma respectivă. Aceasta în condițiile în care fapt de necontestat, intimatul cunoștea faptul că firma sa participa și câștiga licitațiile organizate de Consiliul Județean Mureș în calitate de autoritate contractantă, în baza O.U.G. nr. 34/2006.

S-a reținut că în cadrul Consiliului Județean Mureș intimatul deține funcția de consilier județean, dar și de președinte al Comisiei de Specialitate Amenajare Teritorială și Urbanism din cadrul Consiliului Județean Mureș, avizând proiecte de hotărâri de consiliu și în ceea ce privește încheierea și executarea contractelor de concesiune de lucrări publice inclusiv în favoarea SC B. SRL, în perioada 2006 - 2010, fiind încheiate 56 de contracte.

Faptul că prin Ordonanța DNA din 20 septembrie 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) și b) din Legea nr. 78/2000 nu înlătură existența unui conflict de interese în sensul art. 75 din Legea nr. 393/2004.

Calea de atac exercitată

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 iunie 2014, A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 5928 din 25 iunie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Contestatorul a criticat hotărârea instanței de recurs, fiind invocate dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. "dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale în sensul confundării unor elemente și fapte materiale importante".

Contestatorul a criticat hotărârea instanței de recurs care a preluat întocmai afirmația recurentei A.N.I., în sensul că ar fi avut posibilitatea reală și obligația morală să anticipeze decizia de încheiere a contractelor.

Or, nicăieri în textele de lege enunțate în decizie - art. 70, 71, 77 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 din Legea nr. 393/2004 nu se face referire la obligația morală de anticipare, iar adăugarea la lege nu este permisă.

De asemenea, motivul contestației în anulare invocat este incident și în privința omisiunii instanței de a avea în vedere prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. pen. privind autoritatea de lucru judecat cu privire la existența faptei stabilite în procesul penal.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele invocate în raport cu decizia atacată a constatat că prezenta cerere este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează:

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Față de cele ce preced, instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus citate.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 5928 din 25 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casației și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2015.

Procesat de GGC - GV