ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1121/2020

HOTĂRÂRE

11.06.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1121/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat următoarele obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la soluționarea de îndată a dispoziției nr. 1466/2011 emisă de primarul municipiului Alba Iulia și obligarea aceleiași pârâte la plata unor daune cominatorii de 500 RON/zi de întârziere de la data introducerii acțiunii și până la emiterea deciziei de despăgubire.

Prin sentința nr. 343/CAF din 18 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRP și a fost respinsă acțiunea împotriva acesteia, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, calea de atac fiind înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia.

II. Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal:

Prin decizia civilă nr. 4 din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cererii de apel în favoarea secției I civile a aceleiași Curți de Apel.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că litigiul dedus judecății nu s-a născut în legătură cu cercetarea legalității unui act administrativ tipic sau asimilat, nefiind nicio acțiune în despăgubiri în sensul art. 19 din Legea nr. 554/2004 - ipoteze ce ar fi atras competența instanțelor de contencios administrativ -, ci privește o acțiune ce vizează stabilirea și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, astfel încât, competența de soluționare a cauzei revine secției civile a tribunalului.

III. Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă:

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a pronunțat decizia civilă nr. 148 din 20 februarie 2020, prin care a admis excepția necompetenței funcționale a secției I civile, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 96 C. proc. civ., apelul împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță se soluționează de către curtea de apel. În cauză, instanța ierarhic superioară este Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, față de împrejurarea că sentința atacată a fost pronunțată de secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Alba.

Instanța a reținut, de asemenea, că excepția de necompetență absolută a fost invocată de secția de contencios administrativ și fiscal cu nerespectarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepția fiind invocată în faza procesuală a apelului, iar acțiunea a fost soluționată de secția corespondentă a Tribunalului Alba prin sentință administrativă. Așadar, în condițiile in care sentința administrativă nr. 343/CAF/2019 a fost pronunțată în primă instanță de secția a II-a civilă și de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, această competență se păstrează în mod corespunzător și în calea de atac.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența unei alte instanțe (necompetența se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului).

Conflictul negativ de competență supus analizei s-a ivit între două secții specializate ale aceleiași curți de apel, respectiv între secția I civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Curții de Apel Alba Iulia - instanță învestită cu soluționarea apelului.

În cauza dedusă judecății, fondul litigiului a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență prin sentința nr. 343/CAF din 18 iunie 2019.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, calea de atac fiind înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia.

Conflictul negativ de competență s-a ivit în faza procesuală a apelului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în primă instanță de un complet specializat în cauze de contencios administrativ, fiscal și de insolvență din cadrul Tribunalului Alba.

Potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 2 C. proc. civ., curțile de apel judecă (..) ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță, iar art. 466 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.

Astfel, în cauză, instanța ierarhic superioară este Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, iar nu secția I civilă, față de împrejurarea că hotărârea atacată a fost pronunțată de secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a Tribunalului Alba.

Înalta Curte apreciază că soluționarea în primă instanță a cauzei de către un complet specializat în contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Alba atrage competența aceleiași secții din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, de soluționare a apelului împotriva hotărârii pronunțate de tribunal.

Criteriul materiei, în sensul de a stabili dacă în cauză este vorba de un litigiu de natură civilă, ce ar trebui soluționat de instanța civilă de drept comun, iar nu de jurisdicția de contencios-administrativ, nu poate fi pus în discuție în apel cu scopul determinării competenței de soluționare a căii de atac și al dezînvestirii completului din cadrul secției de contencios administrativ a curții de apel, în favoarea secției civile din cadrul aceleiași curți de apel, pentru că s-ar eluda în acest fel dispozițiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Întrucât dispozițiile legale anterior redate exclud posibilitatea invocării din oficiu a excepției de necompetență de către instanța de apel și având în vedere că în primă instanță pricina a fost calificată ca fiind de contencios administrativ și fiscal, fiind soluționată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, ținând cont, totodată, de cele statuate în cuprinsul Deciziei nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, competența de soluționare a recursului revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia - instanță pe rolul căreia a fost inițial înregistrat apelul.

Față de considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili că instanța competentă să soluționeze cauza în apel este Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.