ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2092/2019

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la 24 iulie 2018, sub nr. x/2018, petenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații B. SA București, B. SA - Sucursala Arad, C. și D. SA, anularea Încheierii nr. 52891 din 15 mai 2018, emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Prin Decizia nr. 634 din 12 februarie 2019, Judecătoria Arad a respins cererea formulată de petenta A., în contradictoriu cu intimații B. SA București, B. SA - Sucursala Arad, C. și D. SA.

La 18 aprilie 2019, petenta a exercitat calea de atac a apelului împotriva Deciziei nr. 634 din 12 februarie 2019, pronunțate de Judecătoria Arad.

Prin Decizia nr. 489 din 26 iunie 2019, Tribunalul Arad, secția I civilă, a declinat în favoarea Tribunalului Bihor competența materială de soluționare a apelului exercitat de petenta A. împotriva Sentinței nr. 634 din 12 februarie 2019, pronunțate de Judecătoria Arad.

Pentru a dispune astfel, a reținut că petenta este judecător în cadrul Tribunalului Arad, iar dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. (modificat în urma declarării neconstituționale a acestei prevederi prin Decizia Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018), reglementează un caz de prorogare legală de competență determinat de calitatea de judecător a uneia dintre părți.

În ceea ce privește rațiunea normei, a apreciat că aceasta rezidă din înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părții, în scopul garantării efective a principiului egalității de arme.

Tribunalul Arad a reținut că apelanta a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Oradea, însă, prorogarea legală de competență funcționează doar pe plan orizontal, nu și vertical, întrucât art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevede sesizarea uneia "dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea". Prin instanță de același grad, a arătat că se înțelege instanța corespondentă, din punct de vedere material, în funcție de natura și obiectul litigiului.

În cazul de față, Tribunalul a constatat că plângerea împotriva încheierii registratorului-șef de soluționare a cererii de reexaminare împotriva încheierii de admitere sau de respingere a cererii de întabulare sau înscriere provizorie se judecă de judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 republicată și modificată.

Apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie este de competența tribunalului (art. 95 pct. 2 C. proc. civ.).

Coroborând prevederile art. 95 pct. 2 și ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 cu dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Arad a reținut că prorogarea legală de competență poate funcționa, în această situație, numai în privința tribunalului, ca instanță de apel, mai precis a Tribunalului Bihor, din cadrul Curții de Apel Oradea (pentru care a optat apelanta), instanță aflată în vecinătatea Curții de Apel Timișoara, în a cărei circumscripție se află Tribunalul Arad unde apelanta își desfășoară activitatea.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Arad a declinat în favoarea Tribunalului Bihor competența de soluționare a cauzei.

Prin Decizia nr. 780 din 10 octombrie 2019, Tribunalul Bihor, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a apelului formulat de petenta A. împotriva Sentinței nr. 634 din 12 februarie 2019, pronunțate de Judecătoria Arad, în favoarea Tribunalului Arad. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bihor a reținut că, în speță, se pune problema soluționării unui apel declarat împotriva unei sentințe pronunțate de Judecătoria Arad, aflată în circumscripția teritorială a Tribunalului Arad.

În această situație, a apreciat că stabilirea competenței instanței de apel se determină potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 2 C. proc. civ. și ale art. 36 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în raport de care competența materială de soluționare a apelului revine tribunalului, iar competența teritorială revine tribunalului în circumscripția căruia se află judecătoria a cărei hotărâre este apelată, ca instanță superioară.

Tribunalul Bihor a considerat că dispozițiile C. proc. civ. privind competența teritorială și, implicit, competența facultativă reglementată de art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile doar cererilor de chemare în judecată (de sesizare a primei instanțe), nu și cererilor de apel.

Astfel, a apreciat că Tribunalul Bihor nu este competent să soluționeze apelurile declarate împotriva unor hotărâri pronunțate de judecătoriile aflate în raza teritorială a altor tribunale, competența în astfel de situații putând fi atrasă exclusiv, în caz strămutare, respectiv delegare.

Față de aceste considerente, Tribunalul Bihor a constatat că aparține Tribunalului Arad competența de soluționare a apelului.

Conflictul negativ de competență pendinte vizează soluționarea apelului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în primă instanță de judecătorie, în urma dezînvestirii instanței competente să soluționeze calea de atac, prin raportare la calitatea de judecător în cadrul acesteia a apelantei.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea."

Prin Decizia nr. 7/2016, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, sintagma "instanța la care își desfășoară efectiv activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță".

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, a reținut că "(...) pentru ipoteza în care un judecător este parte într-un proces, C. proc. civ. reglementează situația particulară a acestor cauze și pune la dispoziția acestuia o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului judecător de a alege între instanțe deopotrivă competente".

Art. 127 din C. proc. civ. apare ca o alternativă la instituția strămutării, în ipoteza aplicării sale nemaifiind necesară sesizarea curții de apel sau a instanței supreme, după caz, pentru a se pronunța asupra cererii de strămutare a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cauza calității părților.

Cât privește competența de soluționare a apelului, sunt aplicabile, de principiu, prevederile Capitolului IV privind incidentele procedurale referitoare la competența instanței, deoarece acestea se încadrează în sfera dispozițiilor generale ce vizează toate etapele procesului, conform normelor compatibile cu fiecare fază procesuală în parte.

Instanța se poate dezînvesti de soluționarea apelului prin admiterea excepției de necompetență, însă în limitele stabilite de legiuitor privind stabilirea competenței primei instanțe.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Dacă necompetența materială nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, instanța sesizată rămâne competentă să soluționeze cauza, iar invocarea ulterioară a excepției de necompetență nu mai este posibilă în calea de atac.

În calea de atac nu poate fi infirmat criteriul pe baza căruia a fost determinată competența primei instanțe.

Pe de altă parte, dacă excepția necompetenței primei instanțe ar fi fost invocată și respinsă, iar partea interesată ar fi criticat modalitatea de soluționare a pricinii de către o instanță necompetentă, instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat sentința criticată nu ar fi putut proceda la declinarea competenței de soluționare a căii de atac în favoarea instanței ierarhic superioare celei care ar fi trebuit să soluționeze cauza în primă instanță, potrivit criteriilor de stabilire a competenței, ci ar fi avut un temei legal să analizeze competența primei instanțe și să dispună în consecință, inclusiv printr-o decizie de anulare a sentinței și de trimitere a judecării cauzei instanței competente.

Raportând considerentele expuse anterior la situația din speță, rezultă că soluționarea cauzei în primă instanță de Judecătoria Arad și neinvocarea excepției necompetenței în etapa procesuală a fondului, atrage competența Tribunalului Arad de soluționare a apelului declarat împotriva sentinței.

De altfel, competența de soluționare a apelului, prin raportare la calitatea petentei de judecător la Tribunalul Arad, nu poate fi pusă în discuție în apel, întrucât ar fi încălcate dispozițiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., mai sus evocate.

Înalta Curte reține că, în cauza în care s-a ivit conflictul negativ de competență, petenta, avea calitatea de judecător la Tribunalul Arad la data înregistrării acțiunii. Ca atare, avea opțiunea conferită de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Cu toate acestea petenta nu a uzat de mecanismul conceput prin art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ci a ales să sesizeze Judecătoria Arad cu judecarea fondului cauzei.

Prin soluționarea plângerii de carte funciară de către Judecătoria Arad, rezultă că apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate în fond de această instanță revine, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 C. proc. civ., Tribunalului Arad, ca instanță ierarhic superioară. Înalta Curte reține că această instanță nu putea să invoce necompetența teritorială absolută instituită de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la art. 130 alin. (2) din același act normativ, excepția necompetenței nefăcând obiectul dezbaterii la instanța de fond.

Față de această împrejurare, rezultă că Tribunalul Arad este instanța competentă să judece apelul declarat de petenta A. împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Arad.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2019.

GGC - CL