ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3642/2018

Ședința publică din data de 25 septembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la 28 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea hotărârii adunării generale a B. adoptate la 10 februarie 2017.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 26/2000, art. 36 alin. (4) și (6) din Legea nr. 69/2000 și art. 192 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 27 aprilie 2017, pârâta B. a invocat excepția litispendenței în raport de cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Timișoara, excepția prematurității cererii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și excepția lipsei de interes, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 6373/2017 din 31 octombrie 2017, Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul București a evocat dispozițiile art. 96 pct. 1 C. proc. civ., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 69/2000, după care a constatat că pârâta B. este o autoritate publică asimilată în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Pornind de la aceste texte de lege, tribunalul a constatat că, în speță, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță aparține curții de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 96 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Sub aspectul competenței teritoriale a instanței de contencios administrativ, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul/sediul său sau celei de la domiciliul/sediul pârâtului.

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că reclamantul are facultatea de a opta între instanța de la domiciliul sau sediul său și instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului.

În speță, sediul reclamantei este în Arad, județul Timiș, iar sediul pârâtei este în București.

Reținând că reclamanta a mai promovat o acțiune cu același obiect, înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel Timișoara și soluționată definitiv prin sentința civilă nr. 157 din 23 mai 2017, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal la 16 martie 2018, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 101 din 24 aprilie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

În motivarea acestei sentințe, Curtea de Apel Timișoara a reținut, în esență, că obiectul litigiului vizează anularea unei hotărâri emise de pârâta federație sportivă, prin care s-au adoptat mai multe măsuri privitoare la desemnarea reprezentanților și descărcarea de gestiune, sub rezerva întocmirii raportului de către un cenzor.

După evocarea dispozițiilor art. 1 lit. f) și art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că, pentru a atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de contencios administrativ, trebuie să se stabilească dacă pârâta, în calitate de federație sportivă, îndeplinește condiția de a fi asimilată unei autorități publice, iar hotărârea contestată de a reprezenta un act administrativ.

În ceea ce privește primul element, Curtea de Apel Timișoara a reținut că art. 35 din Legea nr. 69/2000 prevede că federațiile sportive naționale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice și fără scop lucrativ.

Din analiza dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 rezultă că asimilarea persoanei juridice de drept privat cu o autoritate publică nu poate interveni decât în privința acelor atribuții pentru care a fost recunoscut statutul de utilitate publică sau prin care se prestează un serviciu public, în regim de putere publică.

Așadar, statutul de utilitate publică recunoscut prin lege unei persoane juridice de drept privat nu are drept consecință includerea automată acesteia în categoria autorităților publice pentru toate actele juridice întocmite, indiferent de obiectul și sfera lor de reglementare.

Prin urmare, pentru caracterizarea unui litigiu ca fiind de contencios administrativ nu este suficientă stabilirea calității de autoritate publică a emitentului actului contestat, ci trebuie determinată și calitatea de act administrativ a actului contestat.

Prin raportare la aceste considerații, Curtea de Apel Timișoara a reținut că actul dedus judecății nu este și nu poate fi asimilat unui act administrativ pentru că nu a fost emis de o autoritate publică în regim de putere publică, producând efecte numai în cadrul raporturilor dintre federație și cluburile sportive (raporturi de drept privat).

Astfel, hotărârea contestată nu este emisă de pârâtă, ca subiect de drept public, în raporturi juridice de natura celor care presupun exercițiul autorității publice și nu exprimă voința de a da naștere, modifica sau stinge drepturi și obligații, în regim de putere publică.

După evocarea dispozițiilor art. 23, art. 25, art. 35 alin. (3), art. 36 alin. (1) și (2), și art. 37 din O.G. nr. 26/2000, Curtea de Apel Timișoara a constatat că tribunalul are competență specială numai pentru aspectele privitoare la federație vizând: dobândirea personalității juridice, înregistrarea, aducerea la cunoștință a modificărilor aduse actului constitutiv și statului ori intervenite în cadrul organelor de conducere ale unei federații, toate soluționate potrivit unei proceduri necontencioase. În privința celorlalte aspecte, inclusiv cele vizând măsurile adoptate de organele de conducere ale unei federații, se aplică dispozițiile generale din O.G. nr. 26/2000, cererea fiind astfel de competența materială a judecătoriei.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că Judecătoria Arad este instanța de drept comun competentă material să soluționeze cauza, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Arad la 4 mai 2018, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 2748 din 12 iunie 2018, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Arad și Curtea de Apel Timișoara și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Arad a evocat dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 69/2000 și art. 2 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004, în raport de care a reținut că pârâta B. este o autoritate publică asimilată.

Astfel, hotărârea contestată a fost adoptată de pârâtă în realizarea obiectivelor statutare și a competențelor stabilite de lege și presupune exercițiul autorității publice, fiind emisă de o autoritate publică în regim de putere publică, de natură a-i conferi calitatea de act administrativ supus controlului instanței de contencios administrativ competente, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În raport de cele expuse anterior și de calitatea de autoritate publică centrală asimilată a pârâtei, competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță curții de apel, conform art. 96 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 iulie 2018.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Arad și Curtea de Apel Timișoara - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte constată atât Curtea de Apel Timișoara, cât și Judecătoria Arad s-au dezînvestit de soluționarea cauzei, ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale. În aceste condiții, prezentul conflict negativ de competentă vizează exclusiv competența materială, nu și competența teritorială.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea hotărârii adunării generale a B. adoptate la 10 februarie 2017.

În dosarul nr. x/2017, având ca obiect anularea aceleiași hotărâri, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 157 din 23 mai 2017, prin care a respins excepțiile prematurității și inadmisibilității cererii, invocate de pârâta B. și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B..

În considerentele acestei sentințe, Curtea de Apel Timișoara a reținut că pârâta B. este asimilată autorităților publice în sensul art. 2 pct. 1 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. De asemenea, în considerentele aceleiași sentințe s-a reținut că hotărârea adunării generale ordinare din 10 februarie 2017 a B., emisă de pârâtă în realizarea obiectivului și competențelor stabilite de lege, este supusă controlului conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, motiv pentru care se impune respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității cererii.

Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată".

De asemenea, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., "autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Prin raportare la aceste texte lege, instanța supremă constată că, prin sentința civilă nr. 157 din 23 mai 2017, rămasă definitivă prin nerecurare, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a tranșat atât chestiunea privitoare la statutul pârâtei B. în sensul că este asimilată autorităților publice, cât și cea privitoare la natura hotărârii adunării generale ordinare din 10 februarie 2017 în sensul că este supusă controlului conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Cum considerentele anterior evocate sprijină soluția din dispozitiv rezultă că acestea beneficiază de autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunile tranșate.

Pornind de la aceste statuări cu caracter obligatoriu și de care depinde soluționarea prezentului conflict negativ de competență, instanța supremă constată că pârâta B. este asimilată autorităților publice centrale, întrucât este de interes național, conform art. 35 alin. (1) din Legea nr. 69/2000, iar hotărârea adunării generale ordinare din 10 februarie 2017 este supusă controlului jurisdicțional pe calea contenciosului administrativ.

În aceste condiții, cauza dedusă judecății este de competența instanțelor de contencios administrativ.

Potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii fiscale".

De asemenea, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Având în vedere că pârâta este asimilată autorităților publice centrale, iar hotărârea adunării generale ordinare din 10 februarie 2017 este supusă controlului jurisdicțional pe calea contenciosului administrativ, rezultă că judecata în primă instanță este de competența materială a curții de apel, conform textelor de lege anterior evocate.

Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 430 alin. (1) și (2), art. 96 pct. 1 și art. 135 alin. (4) C. proc. civ. și ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2018.