ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 14/2020

Deliberând asupra contestației formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 206/F din data de 07 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis cererea formulată de petentul-condamnat A., iar în temeiul art. 95 alin. (2) din C. pen., a dispus încetarea executării obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. constând în obligația de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, obligație impusă prin Sentința penală nr. 40/F/03.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 346/A/20.12.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut faptul că prin Sentința penală nr. 40/F/03.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 346/A/20.12.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au dispus următoarele: "În baza art. 386 din C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. din infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 323 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969 în infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu reținerea art. 5 din C. pen.

În baza art. 367 din C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., condamnă pe inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență.

În baza art. 66 din C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. (asociat, administrator al unei societăți comerciale, director sau reprezentant legal), pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 din C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (asociat, administrator al unei societăți comerciale, director sau reprezentant legal).

În baza art. 91 din C. pen., suspendă sub supravegherea Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj executarea pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., atrage atenția inculpatului asupra măsurilor de supraveghere și anume:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., impune condamnatului să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la Colegiul Auto Traian Vuia - Târgu Jiu sau la Școala Gimnazială "Constantin Brâncuși".

În baza art. 404 din C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra art. 96 din C. pen. și anume:

În continuare, reținând că, potrivit art. 95 alin. (2) din C. pen., instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile impuse când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară, curtea de apel a constatat că petentul-condamnat locuiește în Anglia și are un loc de muncă pe durată nedeterminată, conform contractului de muncă depus la dosar, iar potrivit raportului de evaluare întocmit de Serviciului de Probațiune Gorj, acesta a respectat măsurile de supraveghere și a efectuat 56 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.

Totodată, curtea de apel a reținut că cele două programe de reintegrare socială stabilite de Serviciul de Probațiune Gorj cuprind zece, respectiv 6 sesiuni săptămânale, frecvența acestora fiind o dată pe săptămână, ceea ce presupune deplasarea frecventă a petentului-condamnat în România, existând riscul afectării raporturilor de muncă.

Pentru aceste considerente, curtea de apel a apreciat că păstrarea locului de muncă asigură petentului-condamnat A. șanse mai mari de îndreptare, cu atât mai mult cu cât în perioada de un an, scursă din durata termenului de supraveghere, acesta a respectat măsurile de supraveghere și a îndeplinit obligațiile care i-au fost impuse.

Împotriva Sentinței penale nr. 206/F din data de 07 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În motivarea contestației, reprezentantul Ministerului Public a învederat că, urmare a dispozițiilor Sentinței penale nr. 40/F/03.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 346/A/20.12.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost format pe rolul Serviciului de Probațiune Gorj dosarul de probațiune nr. 27/09.01.2019, în cadrul căruia fost emisă Decizia nr. 8556/07.05.2019 prin care s-a stabilit efectuarea celor 60 de zile (120 de ore) de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Colegiului Auto " Traian Vuia ", Târgu Jiu, jud. Gorj, programul de executare a obligației fiind de 8 ore pe zi, minim 2 zile pe săptămână, în intervalul 08.00 - 16.00, efectuând un minim de 12 ore pe lună.

De asemenea, în ceea ce privește obligația de a frecventa două programe de reintegrare socială, s-a stabilit ca persoana condamnată să frecventeze programul de consiliere de grup STOP! Gândește-te și schimbă!, menit să abordeze problematica săvârșirii de infracțiuni, tiparele infracționale/moduri proprii și obișnuite de a comite infracțiuni, stilurile de gândire, reflecția asupra consecințelor, săvârșirea de infracțiuni ca pe o problemă ce poate fi rezolvată, schimbare și alegere, planificarea schimbării, aptitudinile de interacțiune socială, abordarea de perspective și de atitudine.

Cel de al doilea program de reintegrare pe care condamnatul ar trebui să îl parcurgă, denumit One to one, are ca scop dezvoltarea unor strategii și abilități de soluționare a situațiilor problematice, în vederea riscului de a mai comite infracțiuni.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că, din cuprinsul raportului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Gorj, rezultă că petentul condamnat a efectuat în perioada 03.06.2019 - 14.06.019 numai 56 de ore din cele 120 de ore de muncă în folosul comunității stabilite în sarcina sa, respectiv mai puțin de jumătate din cuantumul celor la care a fost obligat de instanță.

Referitor la obligația urmării celor două programe de reinserție socială, procurorul a arătat că, deși persoana supravegheată a luat la cunoștință la data de 12.02.2019 de conținutul planului de supraveghere, exprimându-și acordul în respectarea măsurilor la data de 12.08.2019, cu mai puțin de o lună înainte de începerea primului program de reintegrare socială, condamnatul a dat la sediul organului de supraveghere o declarație prin care a arătat că se va adresa instanței în vederea încetării acestei obligații.

Prin urmare, petentul nu și-a îndeplinit nici măcar parțial obligația de a participa la cele două programe educaționale, cu toate că la momentul la care a fost chestionat cu privire la motivele care l-au determinat să comită fapta penală pentru care a fost condamnat, acesta a declarat că nu a conștientizat gravitatea faptei sale sau riscurile la care s-a expus, obiectivul acestor programe fiind tocmai acela de a educa persoana care a săvârșit fapte de natură penală cu privire la factorii ce influențează comportamentele ilicite, costurile asociate săvârșirii de infracțiuni, existența riscului de recidivă, precum și împiedicarea acesteia de a reveni la vechile tipare de comportament.

Pe cale de consecință, necesitatea urmării celor două programe reiese cu precădere din împrejurarea că principalul factor negativ ce îl predispune pe condamnat la un comportament de natură ilicită, astfel cum reiese din evaluarea acestuia, este capacitatea insuficient consolidată de decizie și anticipare a propriilor acțiuni.

Astfel, în mod judicios s-a arătat în concluziile raportului întocmit de Serviciul de Probațiune Gorj că simplul fapt că persoana condamnată locuiește în străinătate nu este suficient pentru îndepărtarea obligațiilor stabilite în sarcina sa, întrucât prin aceasta s-ar crea un raport de inechitate în raport de celelalte persoane care se află în evidența serviciilor de probațiune în situații similare și care au găsit timpul și resursele necesare pentru a se achita de obligațiile stabilite în sarcina lor prin hotărârile de condamnare.

În continuare, făcând trimitere la considerentele sentinței penale atacate, respectiv la aprecierea curții de apel că păstrarea locului de muncă actual asigură condamnatului șanse mai mari de îndreptare, reprezentantul Ministerului Public a arătat că și înainte de părăsirea teritoriului României petentul era încadrat în muncă, obținea un venit stabil și beneficia de susținere din partea apropiaților.

Or, a accepta cu ușurință solicitarea de încetare a obligațiilor impuse în cazul unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă cu suspendarea executării numai pentru faptul că petentul alege să încheie un contract de muncă în afara granițelor țării echivalează cu a da posibilitatea infractorilor de a se sustrage de la executarea pedepsei, lipsind de conținut sancțiunile aplicate acestora, deoarece nu există posibilitatea reală de a se verifica dacă acel contract de muncă invocat s-a derulat și ulterior hotărârii de revocare a obligațiilor.

Pe de altă parte, nu se poate ignora nici faptul că semnarea contractului de muncă invocat de petentul A. a survenit la data de 28.12.2018, cu numai o lună înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deși obligația întreținerii celor doi copii minori exista și anterior.

În concluzie, încetarea obligațiilor stabilite prin hotărârea de condamnare nu poate fi dispusă decât în situații cu totul excepționale și nu pentru motive care depind strict de voința condamnatului. Chiar dacă instanța care a soluționat acțiunea penală a optat pentru o formă mai puțin severă a modalității de executare a sancțiunii, dispozițiile sentinței de condamnare trebuie respectate cu la fel de multă strictețe, întrucât suspendarea sub supraveghere nu trebuie să se transforme într-o impunitate virtuală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 11 decembrie 2019.

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit art. 95 din C. pen., "(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului șanse mai mari de îndreptare.

(2) Instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară."

Totodată, Înalta Curte reține că Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, prevede în art. 48 alin. (1) că "(1) În situația în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probațiune constată că se impune modificarea conținutului unora dintre obligațiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligații sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanța de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare."

În raport de aceste considerații teoretice, Înalta Curte reține că dacă măsura impusă de către instanța de judecată este prevăzută de lege și are un scop legitim constând în asigurarea programului de supraveghere instituit, analiza proporționalității acestei măsuri cu finalitatea urmărită trebuie să se realizeze nu doar la momentul pronunțării hotărârii de condamnare, ci și ulterior, pe parcursul executării acesteia, legiuitorul instituind, în acest sens, mecanismul prevăzut la art. 48 și urm. din Legea nr. 253/2013.

Înalta Curte reține că obligația de a frecventa cele două programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate i-a fost impusă condamnatului A. prin Sentința penală nr. 40/F/03.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 346/A/20.12.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, se remarcă, pe de o parte, faptul că oferta de muncă i-a fost făcută condamnatului la data de 22 noiembrie 2018 de către angajatorul B. din Marea Britanie pentru o perioadă determinată de 6 luni de zile (perioadă de probă) și acceptată de către acesta la data de 28 noiembrie 2018, iar pe de altă parte, Înalta Curte reține că, la data de 15 octombrie 2019, același angajator, respectiv B., a confirmat finalizarea cu succes a perioadei de probă, urmând a colabora cu acest condamnat pe o perioadă nedeterminată.

Ca atare, Înalta Curte nu poate primi criticile procurorului privind data perfectării contractului individual de muncă pentru perioada de probă, precum nici cele care se referă la voința exclusivă a condamnatului privind raporturile de muncă, întrucât, pe de o parte, raporturile de muncă nu sunt generate în mod exclusiv de către condamnat, ci în mod special de către angajator, care decide cu cine va derula raporturi de muncă, iar pe de altă parte situația nou intervenită este semnarea contractului de muncă pe o perioadă nedeterminată, urmare a finalizării cu succes a perioadei de probă de șase luni și a efortului depus de către condamnat în această perioadă.

De asemenea, nu pot fi primite nici criticile privind lipsa posibilității reale de a se verifica dacă acest contract de muncă invocat de condamnat se derulează și ulterior hotărârii de revocare a obligațiilor, întrucât acesta este obligat să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta.

Înalta Curte constată că au fost efectuate 56 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității de către condamnat, în situația în care acesta se afla pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii în relații contractuale cu B., respectiv în perioada de probă, fiind angajat în funcția de "operator centru de distribuție" la punctul de lucru al B. din Tamworth, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, de la ora 06:00 la ora 14:00 (cu posibilitatea prelungirii acestui program de către angajator), de duminică până sâmbătă, inclusiv în zilele de sărbătoare legală.

Se remarcă faptul că cele două programe de reintegrare socială stabilite de Serviciul Gorj cuprind zece, respectiv șase sesiuni săptămânale, frecvența acestora constând într-o participare săptămânală, or din aspectele anterior redate relativ la felul și locul muncii, programul de lucru, rezultă o imposibilitate obiectivă a condamnatului de a se deplasa în România pentru a participa la aceste cursuri, or păstrarea locului de muncă oferă condamnatului șanse mai mari de reintegrare.

De altfel, se notează că reprezentantul Ministerului Public nu critică în mod particular situația condamnatului, ci se apreciază general ca având un efect negativ prin crearea unui "raport de inechitate în raport de celelalte persoane care se află în evidența serviciilor de probațiune în situații similare și care au găsit timpul și resursele necesare pentru a se achita de obligațiile stabilite în sarcina lor prin hotărârile de condamnare".

În concluzie, având în vedere că acest condamnat nu a mai fost implicat în alte activități infracționale, a îndeplinit parțial obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, coroborate cu situația actuală a condamnatului care este angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, felul și locul muncii, programul de lucru, astfel cum au fost menționate mai sus, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că datele existente la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a contura opinia că persoana supravegheată prezintă suficiente garanții pentru reabilitarea sa, chiar și fără menținerea obligației de a frecventa cele două programe de reintegrare socială și, drept urmare, această obligație impusă de instanța de condamnare nu mai apare ca fiind proporțională cu scopul urmărit de către stat, nemaifiind astfel necesară.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 95 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 206/F din data de 07 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației declarate de Ministerul Public rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 206/F din data de 07 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației declarate de Ministerul Public rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.

GGC - GV