ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.09.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
30.09.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 96 din data de 24 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 459 alin. (5), (7) teza a- II-a C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 140 din 25 noiembrie 2019 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, cu motivarea că sentința atacată prin intermediul căii extraordinare de atac nu face din categoria hotărârilor care pot fi supuse revizuirii, aceasta fiind pronunțată în procedura revizuirii.

Împotriva acestei sentințe a formulat prezentul apel revizuentul A..

Examinând apelul formulat de petentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv, exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit dispozițiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Analizând actele și lucrările dosarului se constată că petentul A. a declarat apel împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire împotriva unei sentințe prin fusese soluționată tot o cerere de revizuire.

Potrivit art. 459 alin. (5) C. proc. pen., în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar conform alin. (7), sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

Astfel, se constată că nu îi este recunoscută apelantului calea de atac a apelului împotriva sentinței prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva unei sentințe privind o cerere de revizuire.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 96 din 24 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de revizuentul A., împotriva Sentinței penale nr. 96 din 24 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-25
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 47 din data de 05 martie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 459 alin. (5), (
ÎCCJ 2020-09-07
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 133/2020
asemenea că prin sentința penală nr. 25 din 10 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori prin a fost respinsă cereres de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, aceasta nefiin
ÎCCJ 2020-02-26
0,97
ÎCCJ, Secția penală
semnate susținerile celor prezenți asupra cererii de revizuire și care face parte integrantă din încheierea nr. 47 din 30 decembrie 2019, aspect ce a fost, de altfel, menționat în preambulul încheierii apelate. Dând eficiență principiului s
ÎCCJ 2021-02-17
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 144/2021
ibile de a fi atacată cu calea extraordinară de atac a revizuirii. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest m
ÎCCJ 2021-03-10
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 212/2021
secția penală, la data de 25.01.2021, fiind stabilit termen de soluționare la data de 10.03.2021. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că este inadmisibilă calea de atac pentru cele ce se vor ară
Sursă