ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1053/2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția I civilă la 08.05.2018, reclamantul A. a învestit instanța cu un conflict de muncă, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 519/19.06.2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 05.07.2019, Tribunalul Botoșani, secția I civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale calculate în funcție de salariul minim brut pe țară garantat în plată din perioada 01.08.2016-31.12.2017 pentru o normă întreagă, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicii de inflație, de la data scadenței până la data plății efective; de asemenea, a dispus compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2017, calculat în funcție de salariul minim brut pe țară garantat în plată din acest interval și virarea contribuțiilor către bugetul consolidat al statului pentru perioada 01.08.2016-31.07.2017, pentru un program de lucru cu normă întreagă, folosind ca bază de calcul salariul minim brut pe țară garantat în plată.

Prin aceeași sentință, au fost respinse ca nefondate celelalte capete de cerere și a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 829/30.09.2019, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale în funcție de salariul minim brut pe țară și a contribuțiilor către bugetul statului pentru un program de lucru cu normă întreagă, a menținut dispozițiile vizând obligarea pârâtei la compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2017 pentru un program de 4 ore pe zi cu virarea contribuțiilor către bugetul statului pentru un program de lucru de 4 ore pe zi și dispoziția privind respingerea celorlalte capete de cerere; a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei din apel, A. a declarat recurs.

În motivare, a reiterat situația de fapt, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că, în ceea ce privește compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2017, instanța de apel nu a avut în vedere că intimata nu a făcut dovada că i-a plătit drepturile bănești pentru efectuarea concediului de odihnă și nici că a efectuat zilele de concediu de odihnă la care avea dreptul.

În acest sens, a arătat că nu a semnat fișa de salariat și statele de plată pentru lunile decembrie 2017 și ianuarie 2018, în care apare evidențiat acest concediu de odihnă. Or, potrivit art. 168 alin. (1) din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport.

Numai recurentul a formulat punct de vedere la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., la art. 457.

Recursul are ca obiect decizia nr. 829/30.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă într-un litigiu de muncă.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) conflictele de muncă și de asigurări sociale (…)".

În acest sens, art. 214 din Legea nr. 62/2011 prevede că hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Așadar, față de dispozițiile enunțate, decizia nr. 829/30.09.2019 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, împotriva căreia a fost promovat prezentul recurs, este definitivă încă de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată și cu recurs.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 829/30.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2020.