ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1361/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 5391 din 4 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 3383/84/2009 s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta Parohia Greco Catolică Chilioara în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Română Chilioara privind rectificarea CF și revenirea la situația anterioară. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că potrivit mențiunilor din cartea funciară 4 Chilioara nr. top. 5, există notată o casă la nr. 91, curte și grădină aparținând fondului bisericesc. Expertiza topografică efectuată în cauză a identificat terenul ca fiind de 5751 mp., pe care există o casă parohială.

S-a mai menționat că acest teren a fost notat în CF Câșei și că este intabulat pe Parohia Ortodoxă. (f.69). În aceeași CF, nr. top.75 este notată „grădină” – în acțiune precizându-se o suprafață de 560 mp. Expertiza identifică suprafața de teren numai că aceasta este de 10906 mp. - cu următoarele vecinătăți: Sabău Vasile, drum, Sabău Ioan și Cimitirul nou și care au destinația de cimitir. În final este vorba și despre nr. top.149/a pășune și suprafața de 62 mp., cu lăcaș de cult din piatră și în care prin Încheierea 85 din 20 februarie 1967 s-a operat Decretul nr. 167/1948 și Decretul 358/1948 (rectificare nume). Referitor la această ultimă suprafață expertul topograf a susținut că nu a putut-o identifica în teren, deoarece suprafața este mult mai mare, respectiv de 1 ha 1133 mp.

Dacă s-ar respecta medalionul de carte funciară, ar rezulta o suprafață mult mai mică decât cea notată în CF, iar la fața locului reprezentanții reclamantei nu au putut indica limitele parcelei, se mai menționează că terenul este liber de construcții. Reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938. Instanța de fond a reținut că potrivit acestui text de lege, rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se poate cere de orice persoană interesată, dacă înscrierea sau temeiul în baza căruia s-a făcut notarea au fost valabile. Or, cele două documente la care se face trimitere au produs efecte în toată perioada în care au fost în vigoare, iar prin abrogare efectele produse în trecut nu au fost anulate, întrucât, abrogarea are efect doar pentru viitor.

Reclamanta a solicitat rectificarea CF, revenirea la situația anterioară anului 1948. or, o asemenea cerere, susține tribunalul, nu este valabilă, atâta vreme cât una dintre parcele a fost notată în favoarea pârâtei care s-a și intabulat, iar notarea în CF nu a fost anulată. Pe de altă parte - o suprafață de teren este ocupată de cimitir, iar o alta nu a putut fi identificată nici chiar de către reclamantă. Atâta vreme cât nu s-a probat că mențiunile din CF au fost greșite și că reclamanta este îndreptățită la suprafața pe care o solicită, cererea a fost apreciată ca nefiind fondată și a fost respinsă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând în principal modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și rectificării CF Chilioara, nr. top 575 și 149/a, iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru necercetarea fondului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului reclamanta a arătat că transferul proprietății de la reclamantei către pârâtă s-a făcut pe calea rectificării numelui, cu nerespectarea dispozițiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948, potrivit cărora transferul de proprietate trebuia să aibă la bază un titlu și o prealabilă despăgubire în conformitate cu prevederile art. 10 din Constituția din 1948, precum și a dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 358/1948, potrivit cărora averile cultului greco-catolic, confiscate de Statul Român urmau să fie atribuite spre folosință Bisericii Ortodoxe de către o comisie interparlamentară, or în speță această dispoziție nu a fost respectată.

În consecință, recurenta susține că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, întrucât titlul de preluare lipsește, iar „exproprierea mascată” a operat cu încălcarea ambelor prevederi care reglementau la acea epocă transferul de proprietate, respectiv art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948. Astfel, menționează că potrivit primei dispoziții, preluarea era condiționată de existența unei sentințe judecătorești, iar conform celei de a doua prevederi, confiscarea se făcea în baza unui proces-verbal de predare-primire între comisia interparlamentară și biserica ortodoxă. Aceste două tipuri de acte care ar fi putut sta la baza unei notări în CF lipsesc, consecința fiind aceea că intabularea făcută în absența lor este nulă.

Prin înscrisul înregistrat la 1 martie 2011 (f.15), pârâta a solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel. Pârâta nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise, a solicitat respingerea căii de atac și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. La termenul de judecată din 2 martie 2011, instanța, în urma precizărilor făcute atât de către reprezentantul reclamantei, cât și de către reprezentanta pârâtei, referitoare la valoarea bunurilor ce fac obiectul litigiului - terenuri și construcții - în sensul că acestea depășesc 100.000 lei, în baza art. 282 1 C. proc. civ., instanța a recalificat calea de atac din recurs în apel.

Prin decizia nr. 165/ A din 02 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 5391 din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Sălaj, pe care a menținut-o, și a obligat apelanta să îi plătească intimatei suma de 1.800 lei cheltuieli de judecată în apel. În argumentarea acestei soluții instanța de apel a reținut că reclamanta prin acțiunea formulată a solicitat rectificarea CF nr. 4 Chilioara, nr. top 5, 75 și 149/a și restabilirea situației anterioare în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al proprietarului inițial – Parohia greco-catolică. Acesta a fost singurul petit cu care reclamanta a investit instanța, temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii fiind art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, coroborat cu Decretul-lege nr. 9/1989, Decretul-lege nr. 126/1990 și Legea nr. 182/2005.

S-a reținut că acțiunea în rectificare de carte funciară este prin natura sa o acțiune accesorie care se grefează pe o acțiune principală. În speță, reclamanta nu a formulat o cerere de constatare a nulității preluării imobilului, limitându-se la a solicita rectificarea cărții funciare, pe considerentul că actele normative în baza cărora s-a operat intabularea pârâtei - Decretul nr. 177/1948 și Decretul nr. 358/1948 au fost abrogate. Reclamanta a afirmat că prin abrogare, efectele juridice ale actelor normative care au stat la baza intabulării în CF au încetat, iar încetarea efectelor acestora, are ca și consecință înlăturarea valabilității condițiilor de existență ale dreptului intabulat, în favoarea pârâtei.

Instanța de control a apreciat că această susținere nu este reală, menționând că actele normative în baza cărora a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei - Decretul nr. 177/1948 și Decretul nr. 358/1948 abrogate prin Decretul - lege nr. 9/1989, au produs efecte în toată perioada în care au fost în vigoare, iar abrogarea lor nu are ca și consecință anularea efectelor pe care le-au produs în timpul cât au fost în vigoare, întrucât, abrogarea nu produce efecte decât pentru viitor. În ce privește categoria imobilelor evidențiate în cartea funciară a cărei rectificare o solicită reclamanta, s-a arătat că din extrasul CF Chilioara, a rezultat că sub nr. top 5 este înscrisă o casă la nr. 91, curte și grădină, sub nr. top 75 grădină, iar sub nr. top 149/a pășune în intravilan.

Expertiza efectuată în cauză a relevat că parcela cu nr. top 5 are suprafața de 5751 mp, teren pe care este edificată o casă parohială și anexe gospodărești, parcela cu nr. top 75 are suprafața de 10.906 mp teren ce constituie cimitirul vechi, iar în ceea ce privește imobilul cu nr. top 149/a, acesta nu a putut fi identificat de către expert. În ce privește topograficul pe care este intabulat cimitirul, acest bun nu este cuprins în categoria celor prevăzute de legislația specială privind cultele, la fel ca și topograficul nr. 149/a, care în cartea funciară figurează ca pășune, însă expertul nu a putut să o identifice.

În concluzie, instanța de apel a statuat că în absența unui petit principal pe care să se grefeze acțiunea de rectificare de carte funciară, coroborat cu faptul că o parte din imobilele ce fac obiectul litigiului nu intră sub incidența reglementărilor speciale privind cultele, hotărârea primei instanțe prin care s-a respins acțiunea este legală și temeinică, cu consecința respingerii apelului ca nefondat. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. a obligat apelanta să îi plătească intimatei Parohia Ortodoxă Română Chilioara suma de 1800 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat (f. 19). Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegaliate, prevalându-se în drept de dispozițiile art. 304 pct. (9) C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat, în esență, că instanțele fondului au omis să cerceteze fondul cauzei, respectiv lipsa titlului în baza căruia s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei. Susține că transferul proprietății reclamantei către pârâtă s-a făcut pe calea rectificării numelui, cu încălcarea dispozițiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948, potrivit căruia transferul de proprietate trebuie să aibă la bază un titlu și o prealabilă despăgubire conform prevederilor art. 10 din Constituția României din 1948. Totodată, dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 358/1948, publicat în M. Of. prevedeau că o parte din averile cultului greco-catolic, confiscate de Statul Român fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, vor fi atribuite spre folosință Bisericii Ortodoxe de către o comisie interparlamentară, or, în speță o astfel de atribuire prin hotărârea acestei comisii nu a existat.

De asemenea, reclamanta menționează că separat de prezenta cauză a promovat și acțiune în constatarea nulității încheierii de intabulare prin care a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu pe numele pârâtei. Mai arată recurenta că la fond situația de fapt a imobilului cu nr. top 149/a nu a fost lămurită, astfel că instanța de apel ar fi trebuit să dispună efectuarea unei noi expertize care să identifice toate parcelele care figurau în inventarul depus de reclamantă la dosarul cauzei, unde era menționată suprafața aferentă bisericii. În cauză pârâta intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

Înalta Curte analizând recursul de față prin prisma criticilor formulate îl constată nefondat pentru cele ce succed: Prin demersul judiciar reclamanta a investit instanțele cu o acțiune în rectificarea Cărții Funciare Chilioara, nr. top 5, 75 și 149/a, prin care a solicitat restabilirea situației anterioare, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al proprietarului inițial - Parohia greco-catolică. În motivarea cererii, s-a arătat că preluarea imobilelor ce au aparținut parohiei reclamante s-a realizat cu încălcarea ambelor prevederi care reglementau la acea epocă transferul de proprietate, respectiv art. 37 din Decretul 177/1948 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948, susținând în raport de această situație de fapt aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Înalta Curte constată că o asemenea motivare, în contextul finalității demersului judiciar, aceea de recunoaștere a dreptului de proprietate al reclamantei și de redobândire a posesiei, ca stare de fapt, asupra lăcașului de cult, conduce neîndoielnic la concluzia necesității formulării unei cereri în constatarea nulității sau a nevalabilității titlului pârâtei constituit asupra imobilului, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, întrucât, modul de soluționare a cererii pendinte depinde de aprecierea asupra valabilității titlului pârâtei, numai în acest fel fiind posibilă aplicarea dispozițiilor art. 34 din Decretul - lege nr. 115/1938 - normă expres indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, în sensul că fie titlul în baza căruia a avut loc înscrierea dreptului nu a fost valabil, fie au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a procedat la intabulare.

De altfel, reclamanta a și formulat separat de acțiunea pendinte o acțiune având ca obiect constatarea nulității încheierii de întabulare prin care a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu pe numele pârâtei, astfel cum susține prin motivele de recurs. Or, acțiunea reclamantei are un singur petit, anume rectificarea Cărții Funciare Chilioara, nr. top 5, 75 și 149/a, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al proprietarului inițial - Parohia greco-catolică.

Acțiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciara este acea acțiune prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității făcută în cartea funciară, pentru a pune de acord starea tabulara cu situația juridica reală a unui imobil, or, în cadrul procesual conceput de reclamantă, în lipsa unui petit principal, astfel cum a fost definit mai sus, până la rectificarea cărții funciare operează prezumția că dreptul de proprietate aparține totdeauna celui care are intabulat acest drept, respectiv în favoarea pârâtei, cum corect au reținut și instanțele fondului. În speță pârâta și-a intabulat dreptul de proprietate în anul 1967, conform Încheierii nr. 85 din 20 februarie 1967, iar starea de aparență tabulară creată prin înscrierea titlului în CF s-a consolidat, punându-se de acord cu realitatea.

Reclamanta a pierdut proprietatea, iar pârâta a dobândit-o prin efectul legii, (Decretul nr. 177/1948 și Decretul nr. 358/1948, care deși abrogate prin Decretul-lege nr. 9/1989, au produs efecte în toată perioada în care au fost în vigoare), urmată de exercitarea, de aceasta din urmă, timp de peste 42 de ani a atributelor dreptului de proprietate.

Referitor la îndeplinirea cerințelor art. 37 din Legea nr. 177/1948, și art. 2 din Decretul nr. 358/1948, Înalta Curte reține că încheierea nr. 85 din 20 februarie 1967, reprezintă o hotărâre judecătorească dată în procedură necontencioasă, iar mențiunile din cartea funciară operate în baza ei fac deplina dovadă a drepturilor tabulare în folosul pârâtei, întrucât în sistemul publicității imobiliare, drepturile reale se constituie, modifică, transmit și se sting prin înscrierea în cartea funciară, înscriere în baza căreia pârâta și-a consolidat dreptul de proprietate asupra imobilului, în timp ce reclamanta nu a întreprins nicio măsură care să paralizeze dreptul de proprietate astfel dobândit, consecința fiind respingerea acestei critici ca nefondate.

În cea ce privește critica privind situația de fapt reținută de instanța de apel cu referire la topograficul 149/a, Înalta Curte reține că această critică nu este încadrabilă în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nefiind susținute argumente care să vizeze nelegalitatea concluziei instanței de apel pe aspectul menționat. Făcând trimitere la mijloacele de probă și la modul în care acestea au fost evaluate de instanța de apel, recurenta tinde la o devoluare a fondului pe acest aspect, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia și elementele de fapt ale cauzei, ci legalitatea soluției adoptate, respectiv, corecta aplicare a legii la situația de fapt determinată de instanța de fond, sancțiunea fiind neanalizarea lor.

Prin urmare, față de considerentele enunțate se constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, sens în care se constată a nu fi întrunit motivul de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. (9) C. proc. civ. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Greco - Catolică Chilioara împotriva deciziei nr. 165/A/2011 din data de 02 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.