ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1361/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1361/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 5391 din 4 noiembrie

2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 3383/84/2009 s-a respins ca

nefondată cererea formulată de reclamanta Parohia Greco Catolică Chilioara în

contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Română Chilioara privind rectificarea

CF și revenirea la situația anterioară.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că potrivit mențiunilor din cartea

funciară 4 Chilioara nr. top. 5, există notată o casă la nr. 91, curte și

grădină aparținând fondului bisericesc.

Expertiza topografică

efectuată în cauză a identificat terenul ca fiind de 5751 mp., pe care există o

casă parohială. S-a mai menționat că acest teren a fost notat în CF Câșei și că

este intabulat pe Parohia Ortodoxă. (f.69).

În aceeași CF, nr. top.75

este notată „grădină” – în acțiune precizându-se o suprafață de 560 mp.

Expertiza identifică

suprafața de teren numai că aceasta este de 10906 mp. - cu următoarele

vecinătăți: Sabău Vasile, drum, Sabău Ioan și Cimitirul nou și care au

destinația de cimitir.

În final este vorba

și despre nr. top.149/a pășune și suprafața de 62 mp., cu lăcaș de cult din

piatră și în care prin Încheierea 85 din 20 februarie 1967 s-a operat Decretul nr.

167/1948 și Decretul 358/1948 (rectificare nume).

Referitor la această ultimă

suprafață expertul topograf a susținut că nu a putut-o identifica în teren,

deoarece suprafața este mult mai mare, respectiv de 1 ha 1133 mp. Dacă s-ar respecta medalionul de carte funciară, ar rezulta o suprafață mult mai mică

decât cea notată în CF, iar la fața locului reprezentanții reclamantei nu au

putut indica limitele parcelei, se mai menționează că terenul este liber de

construcții.

Reclamanta și-a

întemeiat cererea pe prevederile art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938.

Instanța de fond a

reținut că potrivit acestui text de lege, rectificarea unei intabulări sau

înscrieri provizorii se poate cere de orice persoană interesată, dacă

înscrierea sau temeiul în baza căruia s-a făcut notarea au fost valabile.

Or, cele două

documente la care se face trimitere au produs efecte în toată perioada în care

au fost în vigoare, iar prin abrogare efectele produse în trecut nu au fost

anulate, întrucât, abrogarea are efect doar pentru viitor.

Reclamanta a

solicitat rectificarea CF, revenirea la situația anterioară anului 1948. or, o

asemenea cerere, susține tribunalul, nu este valabilă, atâta vreme cât una

dintre parcele a fost notată în favoarea pârâtei care s-a și intabulat, iar

notarea în CF nu a fost anulată.

Pe de altă parte - o

suprafață de teren este ocupată de cimitir, iar o alta nu a putut fi

identificată nici chiar de către reclamantă.

Atâta vreme cât nu

s-a probat că mențiunile din CF au fost greșite și că reclamanta este

îndreptățită la suprafața pe care o solicită, cererea a fost apreciată ca

nefiind fondată și a fost respinsă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând în principal modificarea

hotărârii în sensul admiterii acțiunii și rectificării CF Chilioara, nr. top 575

și 149/a, iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre

rejudecare pentru necercetarea fondului, cu obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea

recursului reclamanta a arătat că transferul proprietății de la reclamantei

către pârâtă s-a făcut pe calea rectificării numelui, cu nerespectarea

dispozițiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948, potrivit cărora transferul de

proprietate trebuia să aibă la bază un titlu și o prealabilă despăgubire în conformitate

cu prevederile art. 10 din Constituția din 1948, precum și a dispozițiilor art.

2 din Decretul nr. 358/1948, potrivit cărora averile cultului greco-catolic,

confiscate de Statul Român urmau să fie atribuite spre folosință Bisericii

Ortodoxe de către o comisie interparlamentară, or în speță această dispoziție

nu a fost respectată. În consecință, recurenta susține că sunt pe deplin

aplicabile dispozițiile art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, întrucât

titlul de preluare lipsește, iar „exproprierea mascată” a operat cu încălcarea

ambelor prevederi care reglementau la acea epocă transferul de proprietate,

respectiv art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948.

Astfel, menționează

că potrivit primei dispoziții, preluarea era condiționată de existența unei

sentințe judecătorești, iar conform celei de a doua prevederi, confiscarea se

făcea în baza unui proces-verbal de predare-primire între comisia

interparlamentară și biserica ortodoxă. Aceste două tipuri de acte care ar fi

putut sta la baza unei notări în CF lipsesc, consecința fiind aceea că

intabularea făcută în absența lor este nulă.

Prin înscrisul

înregistrat la 1 martie 2011 (f.15), pârâta a solicitat recalificarea căii de

atac din recurs în apel.

Pârâta nu a formulat

întâmpinare, însă prin concluziile scrise, a solicitat respingerea căii de atac

și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de

judecată din 2 martie 2011, instanța, în urma precizărilor făcute atât de către

reprezentantul reclamantei, cât și de către reprezentanta pârâtei, referitoare

la valoarea bunurilor ce fac obiectul litigiului - terenuri și construcții - în

sensul că acestea depășesc 100.000 lei, în baza art. 282

1

C. proc.

civ., instanța a recalificat calea de atac din recurs în apel.

Prin decizia nr. 165/

A din 02 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței civile nr. 5391 din 4 noiembrie 2010 a Tribunalului Sălaj, pe care a menținut-o, și a obligat apelanta să îi plătească intimatei suma

de 1.800 lei cheltuieli de judecată în apel.

În argumentarea

acestei soluții instanța de apel a reținut că reclamanta prin acțiunea

formulată a solicitat rectificarea CF nr. 4 Chilioara, nr. top 5, 75 și 149/a

și restabilirea situației anterioare în sensul reînscrierii dreptului de

proprietate al proprietarului inițial – Parohia greco-catolică.

Acesta a fost

singurul petit cu care reclamanta a investit instanța, temeiul de drept invocat

în susținerea acțiunii fiind art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938,

coroborat cu Decretul-lege nr. 9/1989, Decretul-lege nr. 126/1990 și Legea nr. 182/2005.

S-a reținut că acțiunea

în rectificare de carte funciară este prin natura sa o acțiune accesorie care

se grefează pe o acțiune principală. În speță, reclamanta nu a formulat o

cerere de constatare a nulității preluării imobilului, limitându-se la a

solicita rectificarea cărții funciare, pe considerentul că actele normative în

baza cărora s-a operat intabularea pârâtei - Decretul nr. 177/1948 și Decretul nr.

358/1948 au fost abrogate. Reclamanta a afirmat că prin abrogare, efectele juridice

ale actelor normative care au stat la baza intabulării în CF au încetat, iar

încetarea efectelor acestora, are ca și consecință înlăturarea valabilității

condițiilor de existență ale dreptului intabulat, în favoarea pârâtei.

Instanța de control a

apreciat că această susținere nu este reală, menționând că actele normative în

baza cărora a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei -

Decretul nr. 177/1948 și Decretul nr. 358/1948 abrogate prin Decretul - lege nr.

9/1989, au produs efecte în toată perioada în care au fost în vigoare, iar

abrogarea lor nu are ca și consecință anularea efectelor pe care le-au produs

în timpul cât au fost în vigoare, întrucât, abrogarea nu produce efecte decât

pentru viitor.

În ce privește

categoria imobilelor evidențiate în cartea funciară a cărei rectificare o

solicită reclamanta, s-a arătat că din extrasul CF Chilioara, a rezultat că sub

nr. top 5 este înscrisă o casă la nr. 91, curte și grădină, sub nr. top 75

grădină, iar sub nr. top 149/a pășune în intravilan.

Expertiza efectuată

în cauză a relevat că parcela cu nr. top 5 are suprafața de 5751 mp, teren pe

care este edificată o casă parohială și anexe gospodărești, parcela cu nr. top

75 are suprafața de 10.906 mp teren ce constituie cimitirul vechi, iar în ceea

ce privește imobilul cu nr. top 149/a, acesta nu a putut fi identificat de

către expert.

În ce privește

topograficul pe care este intabulat cimitirul, acest bun nu este cuprins în

categoria celor prevăzute de legislația specială privind cultele, la fel ca și

topograficul nr. 149/a, care în cartea funciară figurează ca pășune, însă

expertul nu a putut să o identifice.

În concluzie, instanța

de apel a statuat că în absența unui petit principal pe care să se grefeze acțiunea

de rectificare de carte funciară, coroborat cu faptul că o parte din imobilele

ce fac obiectul litigiului nu intră sub incidența reglementărilor speciale

privind cultele, hotărârea primei instanțe prin care s-a respins acțiunea este

legală și temeinică, cu consecința respingerii apelului ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin.

(1) C. proc. civ. a obligat apelanta să îi plătească intimatei Parohia Ortodoxă

Română Chilioara suma de 1800 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând

onorariu avocat (f. 19).

Împotriva acestei din

urmă decizii a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegaliate,

prevalându-se în drept de dispozițiile art. 304 pct. (9) C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, reclamanta a arătat, în esență, că instanțele fondului au

omis să cerceteze fondul cauzei, respectiv lipsa titlului în baza căruia s-a intabulat

dreptul de proprietate în favoarea pârâtei.

Susține că transferul

proprietății reclamantei către pârâtă s-a făcut pe calea rectificării numelui,

cu încălcarea dispozițiilor art. 37 din Decretul nr. 177/1948, potrivit căruia

transferul de proprietate trebuie să aibă la bază un titlu și o prealabilă

despăgubire conform prevederilor art. 10 din Constituția României din 1948.

Totodată,

dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 358/1948, publicat în M. Of. prevedeau că

o parte din averile cultului greco-catolic, confiscate de Statul Român fără o

dreaptă și prealabilă despăgubire, vor fi atribuite spre folosință Bisericii

Ortodoxe de către o comisie interparlamentară, or, în speță o astfel de

atribuire prin hotărârea acestei comisii nu a existat. De asemenea, reclamanta

menționează că separat de prezenta cauză a promovat și acțiune în constatarea nulității

încheierii de intabulare prin care a fost înscris dreptul de proprietate asupra

imobilului în litigiu pe numele pârâtei.

Mai arată recurenta

că la fond situația de fapt a imobilului cu nr. top 149/a nu a fost lămurită,

astfel că instanța de apel ar fi trebuit să dispună efectuarea unei noi expertize

care să identifice toate parcelele care figurau în inventarul depus de

reclamantă la dosarul cauzei, unde era menționată suprafața aferentă bisericii.

În cauză pârâta

intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefundat.

Înalta Curte

analizând recursul de față prin prisma criticilor formulate îl constată

nefondat pentru cele ce succed:

Prin demersul

judiciar reclamanta a investit instanțele cu o acțiune în rectificarea Cărții Funciare

Chilioara, nr. top 5, 75 și 149/a, prin care a solicitat restabilirea situației

anterioare, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al proprietarului

inițial - Parohia greco-catolică.

În motivarea cererii,

s-a arătat că preluarea imobilelor ce au aparținut parohiei reclamante s-a realizat

cu încălcarea ambelor prevederi care reglementau la acea epocă transferul de

proprietate, respectiv art. 37 din Decretul 177/1948 și art. 2 din Decretul nr.

358/1948, susținând în raport de această situație de fapt aplicabilitatea în

cauză a dispozițiilor art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Înalta Curte constată

că o asemenea motivare, în contextul finalității demersului judiciar, aceea de

recunoaștere a dreptului de proprietate al reclamantei și de redobândire a

posesiei, ca stare de fapt, asupra lăcașului de cult, conduce neîndoielnic la

concluzia necesității formulării unei cereri în constatarea nulității sau a

nevalabilității titlului pârâtei constituit asupra imobilului, întemeiate pe

dispozițiile dreptului comun, întrucât, modul de soluționare a cererii pendinte

depinde de aprecierea asupra valabilității titlului pârâtei, numai în acest fel

fiind posibilă aplicarea dispozițiilor art. 34 din Decretul - lege nr. 115/1938

- normă expres indicată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, în

sensul că fie titlul în baza căruia a avut loc înscrierea dreptului nu a fost

valabil, fie au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a procedat

la intabulare. De altfel, reclamanta a și formulat separat de acțiunea pendinte

o acțiune având ca obiect constatarea nulității încheierii de întabulare prin

care a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu pe

numele pârâtei, astfel cum susține prin motivele de recurs.

Or, acțiunea

reclamantei are un singur petit, anume rectificarea Cărții Funciare Chilioara, nr.

top 5, 75 și 149/a, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al

proprietarului inițial - Parohia greco-catolică.

Acțiunea

în rectificarea înscrierilor în cartea funciara este acea acțiune prin care se

cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității

făcută în cartea funciară, pentru a pune de acord starea tabulara cu situația

juridica reală a unui imobil, or,

în cadrul procesual conceput de reclamantă, în

lipsa unui petit principal, astfel cum a fost definit mai sus, până la

rectificarea cărții funciare operează prezumția că dreptul de proprietate

aparține totdeauna celui care are intabulat acest drept, respectiv în favoarea

pârâtei, cum corect au reținut și instanțele fondului.

În speță pârâta și-a intabulat

dreptul de proprietate în anul 1967, conform Încheierii nr. 85 din 20 februarie

1967, iar starea de aparență tabulară creată prin înscrierea titlului în CF s-a

consolidat, punându-se de acord cu realitatea.

Reclamanta a pierdut

proprietatea, iar pârâta a dobândit-o prin efectul legii, (Decretul nr. 177/1948

și Decretul nr. 358/1948, care deși abrogate prin Decretul-lege nr. 9/1989, au

produs efecte în toată perioada în care au fost în vigoare), urmată de

exercitarea, de aceasta din urmă, timp de peste 42 de ani a atributelor dreptului

de proprietate.

Referitor la

îndeplinirea cerințelor art. 37 din Legea nr. 177/1948, și art. 2 din Decretul nr.

358/1948, Înalta Curte reține că încheierea nr. 85 din 20 februarie 1967,

reprezintă o hotărâre judecătorească dată în procedură necontencioasă, iar

mențiunile din cartea funciară operate în baza ei fac deplina dovadă a

drepturilor tabulare în folosul pârâtei, întrucât în sistemul publicității

imobiliare, drepturile reale se constituie, modifică, transmit și se sting prin

înscrierea în cartea funciară, înscriere în baza căreia pârâta și-a consolidat

dreptul de proprietate asupra imobilului, în timp ce reclamanta nu a întreprins

nicio măsură care să paralizeze dreptul de proprietate astfel dobândit,

consecința fiind respingerea acestei critici ca nefondate.

În cea ce privește critica

privind situația de fapt reținută de instanța de apel cu referire la topograficul

149/a, Înalta Curte reține că această critică nu este încadrabilă în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nefiind susținute argumente care să vizeze

nelegalitatea concluziei instanței de apel pe aspectul menționat.

Făcând trimitere la

mijloacele de probă și la modul în care acestea au fost evaluate de instanța de

apel, recurenta tinde la o devoluare a fondului pe acest aspect, ceea ce este

incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică

temeinicia și elementele de fapt ale cauzei, ci legalitatea soluției adoptate,

respectiv, corecta aplicare a legii la situația de fapt determinată de instanța

de fond, sancțiunea fiind neanalizarea lor.

Prin urmare, față de

considerentele enunțate se constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

legală, sens în care se constată a nu fi întrunit motivul de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. (9) C. proc. civ.

În consecință, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va

respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Greco - Catolică Chilioara

împotriva deciziei nr. 165/A/2011 din data de 02 martie  2011 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2012.