ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 790/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 790/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

I. Prin Sentința

penală nr. 404 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția

penală s-a dispus, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea disp. art. 37 lit. b) C. pen. raportat

la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., condamnarea inculpatului C.P.

la pedeapsa principală de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a) și b) C. pen., mai

puțin dreptul de a alege, pe o durată de 3 ani cu începere de la data

executării pedepsei principale.

În baza art. 2 alin.

(1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. raportat

la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același

inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele

susmenționate, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea,

de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1), lit. a) și b) C. pen., mai puțin dreptul de a alege pe o

durată de 3 ani cu începere de la data executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., mai puțin dreptul de a alege,

pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive de la 17 mai 2011 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea

faptelor.

Totodată, s-a dispus

restituirea către inculpat a unei perechi de pantaloni de trening de culoare neagră

și a unei cămăși de culoare gri cu alb.

În baza art. 313

alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată, a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 5.095,23 RON, plus dobânzile aferente, în favoarea Spitalului Clinic

de Urgență Craiova, județul Dolj.

A fost obligat

inculpatul la 1.200 RON cheltuieli judiciare către stat. Prin aceiași hotărâre

s-a disjuns acțiunea civilă a părții civile P.C. și s-a fixat termen pentru

soluționarea acesteia la data de 17 octombrie 2011.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 04 iulie

2011 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 16074/63/2011,

Rechizitoriul nr. 608/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj prin

care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a

inculpatului C.P. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1),

art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și port fără drept al unui cuțit prevăzută

și pedepsită de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea

art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, în actul de

inculpare s-a reținut că, la data de 16 mai 2011, în timp ce se aflau într-un

bar din satul Călugărei și consumau băuturi alcoolice, între inculpatul C.P. și

partea vătămată P.C. a început un conflict verbal în urma căruia partea

vătămată a părăsit barul.

Ulterior, în cursul

aceleiași zilei (orele 16.00), cei doi s-au întâlnit din nou, pe drumul public

din zona locuințelor pe care le dețineau în localitate, ocazie cu care și-au

adresat reciproc injurii și au aruncat cu pietre unul spre celălalt.

În aceiași ocazie,

inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată cu un cuțit spunându-i că o va

omorî.

Urmare intervenției

unui echipaj de poliție, starea conflictuală dintre cei doi s-a aplanat,

fiecare plecând la locuința sa.

Ulterior, în jurul

orei 17.00, în timp ce se deplasa cu un motoscuter pe drumul pe care se află

amplasată atât locuința sa, cât și cea a părții vătămate, ajungând în dreptul

locuinței părții vătămate, inculpatul a văzut că aceasta se afla la poartă,

motiv pentru care a oprit motoscuterul, a coborât de pe acesta, s-a deplasat

spre locul unde se afla partea vătămată și i-a aplicat o lovitură cu cuțitul.

Pentru a se apăra, partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu o bâtă.

După ce a dezarmat-o

pe partea vătămată, inculpatul a doborând-o la pământ și a continuat să-i

aplice lovituri cu cuțitul.

Ulterior, inculpatul

a luat bâta părții vătămate, a aruncat-o în grădina martorei S.I., iar apoi s-a

urcat pe motoscuter și a plecat spre casă.

Urmare loviturilor

aplicate de inculpat, partea vătămată P.C. a prezentat 7 plăgi tăiate (o plagă

supraclaviculară dreapta, 3 plăgi deltoidiene, o plagă penetrantă în axila

dreaptă, o plagă pulmonară dreaptă, o plagă artera subclaviculară dreaptă

tangențială penetrantă în hemitorace) și mai multe hematoame care au necesitat

spre vindecare un număr de 25 - 30 zile îngrijiri medicale și i-au pus în

primejdie viața.

Anterior începerii

cercetării judecătorești în primă instanță, la termenul din 19 septembrie 2011,

inculpatul C.P., în prezența apărătorului ales, a recunoscut săvârșirea actelor

reținute în actul de inculpare, invocând beneficiul dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Luând act de poziția

procesuală a inculpatului și constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., prima instanță a aplicat

procedura simplificată prevăzută de textul de lege anterior menționat și,

constatând că probele administrate în cursul urmăririi penale dovedesc situația

de fapt prezentată în actul de sesizare a instanței, a reținut că fapta

inculpatului C.P. - de a-i aplica părții vătămate P.C., în loc public, mai

multe lovituri cu cuțitul în zone vitale, prevăzând rezultatul faptei sale

(suprimarea vieții părții vătămate), rezultat pe care l-a urmărit sau oricum

l-a acceptat, dar care nu s-a produs din motive independente de voința

inculpatului, realizează conținutul constitutiv al tentativei la infracțiunea de

omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., între fapta inculpatului și rezultatul

produs existând legătură de cauzalitate.

Deopotrivă, prima

instanță a reținut că deținerea, fără drept, de către inculpat a cuțitului de

care s-a folosit la săvârșirea faptei, în locurile și împrejurările în care

s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor, realizează

conținutul constitutiv al infracțiunii de port fără drept al unui cuțit

prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Ca urmare, constatând

dovedită vinovăția inculpatului, prima instanță a dispus condamnarea acestuia

pentru săvârșirea celor două infracțiuni.

La individualizarea

judiciară a pedepselor prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret al faptelor săvârșite,

starea de recidivă postexecutorie în care se afla inculpatul la data săvârșirii

faptelor urmare condamnării anterioare a acestuia la pedeapsa de 2 ani

închisoare prin Sentința penală nr. 151 din 30 aprilie 2007 a Judecătoriei

Băilești, definitivă prin Decizia penală nr. 258 din 19 septembrie 2007 a

Tribunalului Dolj și Decizia penală nr. 1013 din 15 decembrie 2007 a Curții de

apel Craiova, din executarea căreia fusese eliberat la data de 29 august 2008,

cu un rest de 477 zile neexecutat, datele privind persoana inculpatului, dar și

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., apreciindu-se că o pedeapsa

peste minimul special al pedepselor reduse conform art. 320

1

C.

proc. pen. este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite

de inculpat.

Totodată, prima

instanță a apreciat că în raport de gravitatea deosebită a faptei, în favoarea

inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit.

a) C. pen., respectiv buna conduită avută înainte de comiterea faptelor.

Aceleași argumente au

fost avute în vedere de prima instanță și la individualizarea judiciară a

pedepselor complementară și accesorie aplicate inculpatului, limitarea

exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., mai

puțin dreptul de a alege, fiind argumentată și prin trimiteri la principiile

jurisprudențiale CEDO consacrate prin hotărârea Hirst contra Marii Britanii și

Irlandei de Nord din 30 martie 2004.

Totodată, având în

vedere faptul că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000

RON reprezentând daune morale și cu suma de 200.000 RON reprezentând daune

materiale, în baza art. 320 alin. (5) C. proc. pen., prima instanță a dispus

disjungerea acțiunii civile formulate de partea vătămată P.C.

Împotriva hotărârii

primei instanțe, în termen legal, a formulat apel inculpatul care a criticat

hotărârea atacată sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepselor

aplicate, solicitând reducerea acestora sub limita minimă prevăzută de lege ca

efect al reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit.

c) C. pen. în raport de atitudinea sinceră și cooperantă pe care a adoptat-o pe

parcursul procesului penal.

Prin Decizia penală

nr. 237 din 15 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori a fost respins, ca nefundat, apelul declarat

de inculpatul C.P., împotriva Sentinței penale nr. 404 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 16074/63/2011, cu consecința

obligării apelantului la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 150 RON.

În considerentele

acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că prima instanță a apreciat în mod

corect probatoriul administrat în cauză, reținând cu justețe situația de fapt

redată în considerentele hotărârii pronunțate și vinovăția inculpatului.

Deopotrivă, instanța

de apel a reținut corecta individualizare judiciară a pedepselor aplicate

inculpatului în fond, apreciind că acestea sunt proporționale cu gradul de

pericol social al faptelor săvârșite și consecințele produse, dar și cu datele

ce caracterizează persoana inculpatului și starea de recidivă postexecutorie în

care se afla acesta la data săvârșirii faptelor.

În aceiași sferă de

argumentare, instanța de prim control judiciar a apreciat că elementele

anterior menționate nu justifică reținerea în favoarea inculpatului C.P. a

vreunei circumstanțe atenuate judiciare.

Și împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.P., fără a formula în

scris motivele de recurs, așa cum impun dispozițiile art. 385

10

C.

proc. pen.

La termenul de

dezbateri din 19 martie 2012, recurentul inculpat, prin intermediul

apărătorului din oficiu, a reiterat criticile formulate în apel cu privire la

greșita individualizare judiciară a pedepselor ce i-au fost aplicate, invocând

cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., în sfera căruia a solicitat reducerea pedepselor sub minimul

special prevăzut de lege, ca urmare a reevaluării datelor concrete ale cauzei,

respectiv a împrejurării că incidentul a fost inițiat de partea vătămată care

l-a agresat pe inculpat.

Suplimentar, în

cuprinsul memoriului olograf depus la același termen de judecată, recurentul

inculpat a reiterat poziția adoptată inițial în cursul urmăririi penale,

susținând că reacția sa a fost una de apărare, ca ripostă la atacul declanșat

asupra sa de partea vătămată P.C.

Examinând cauza în

raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată nefondat recursul declarat de inculpatul C.P.

pentru considerentele ce urmează:

Ambele instanțe,

uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat în cursul

urmăririi și argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă

soluționare a cauzei în planul acțiunii penale, stabilind o încadrare juridică

adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare și dispozițiilor legale

care reglementează faptele deduse judecății și pedepse just individualizate în

raport cu dispozițiile art. 72 și 52 C. pen.

În acest sens,

confirmând valabilitatea reținerilor factuale detaliat prezentate în

considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și găsesc fundamentarea în

probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și care au fost recunoscute

în integralitate de inculpat prin declarația formulată la data de 19 septembrie

2011, în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că fapta comisă de

inculpatul C.P. - recidivist postexecutoriu care, la data de 16 mai 2011, pe un

drum public de pe raza comunei Odorel, județul Dolj, a lovit-o în mod repetat

cu un cuțit pe partea vătămată P.C., cauzându-i astfel leziuni ce au necesitat

25 - 30 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus acesteia viața în

primejdie întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de

omor calificat și port fără drept de armă prevăzute de art. 20 raportat la art.

174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea disp. art. 37

lit. b) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen.

Infracțiunile

anterior menționate sunt probate, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin

probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: declarațiile

inculpatului C.P., procesul-verbal de cercetare la fața locului precum și

planșa fotografică; procesul-verbal de conducere în teren precum și planșele

fotografice întocmite cu acest prilej; declarațiile părții vătămate P.C.; fișa

de constatări preliminare medico-legale precum și Raportul de constatare

medico-legală nr. 1968/A1 din 14 iunie 2011 întocmit de Institutul de Medicină

Legală Craiova; planșa fotografică privind cuțitul - obiect corp delict și

declarațiile martorilor P.G., B.N., P.I., C.C., S.l., B.C., B.T., R.D., C.M.,

mijloace de probă pe care inculpatul și le-a însușit în totalitate prin

declarația de recunoaștere făcută în fața primei instanțe.

Caracterul deplin,

necondiționat și irevocabil al recunoașterii făcute de inculpatul C.P. în fond,

poziție procesuală în raport de care în favoarea lui a fost reținut beneficiul

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., se repercutează asupra

limitelor recursului cu care a fost învestită instanța supremă, astfel încât

susținerile inculpatului din cuprinsul memoriului depus la termenul din 19

martie 2012, referitoare la împrejurarea săvârșirii faptelor în stare de

legitimă apărare și care, prin natura argumentelor expuse, pun în discuție

însăși situația de fapt reținută în rechizitoriu, urmează a fi înlăturate ca

fiind incompatibile apărărilor care pot fi invocate în cadrul căii de atac

exercitată în procedura simplificată prevăzută de textul de lege susmenționat.

Totodată, Înalta

Curte constată lipsa de temeinicie a criticii inculpatului privind greșita

individualizare judiciară a pedepselor ce i-au fost aplicate, reținând că

pedepsele stabilite de prima instanță, menținute în apel, orientate spre limita

minimă stabilită ca urmare a aplicării art. 320

1

C. proc. pen.,

reprezenta expresia unei corecte individualizări judiciare prin prisma

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în raport de gradul de pericol social

al infracțiunilor săvârșite - tentativă la omor calificat și port ilegal de

armă, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor - prin aplicarea a

numeroase lovituri de cuțit, urmările produse - leziuni multiple ce au

necesitat spre vindecare 25 -30 de zile de îngrijiri medicale și care au pus în

primejdie viața părții vătămate, precum și circumstanțele personale ale

inculpatului - care a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie,

anterior fiind condamnat tot pentru o faptă de violență.

Or, prin raportare la

elementele anterior menționate, se constată că atitudinea inculpatului de recunoaștere

a faptelor a fost corect valorificată de instanțe prin aplicarea procedurii

simplificate prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., aceasta neputând

fi reținută în același timp și ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de

art. 74 lit. c) C. pen.

În consecință, față

de argumentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge

ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.P.

Totodată, având în

vedere dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P. împotriva Deciziei penale nr.

237 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 17 mai

2011 la 19 martie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 martie 2012.

Procesat de GGC - LM