ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3302/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3302/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra
recursurilor declarate de inculpații M.C., M.I., M.R., M.S. și M.A. împotriva
Încheierii din 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a II-a penală, în Dosarul nr. 30402/3/2011 (556/2013), constată următoarele:
Prin încheierea
menționată, în conformitate cu art. 300
2
rap. la art. 160
b
C. proc. pen. Curtea de Apel București a constatat legalitatea și temeinicia
măsurii arestării preventive a inculpaților M.I., M.R., M.A., M.S. și M.C. și a
menținut starea de arest a acestor inculpați.
S-a reținut că prin
Sentința penală nr. 1088/F din 20 decembrie 2012, Tribunalul București, secția
I penală, a condamnat pe inculpatul M.R. la o pedeapsă de 15 ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2
1
)
lit. a) și alin. (3) C. pen., faptă din data de 17 septembrie 2010, parte
vătămată A.L.C.
A condamnat același
inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2
1
) lit. a) C. pen. (faptă
din data de 25 august 2010, parte vătămată B.M.).
A condamnat același
inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2
1
) lit. a) C. pen. (faptă
din data de 12 octombrie 2010, parte vătămată P.F.A.).
A condamnat același
inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 75 alin.
(1) lit. a) C. pen. (faptă din data de 24 august 2010, parte vătămată SC A.G.
SRL).
A condamnat pe
același inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2
1
) lit. a)
C. pen. (faptă din data de 7 decembrie 2009, parte vătămată S.O.).
A condamnat pe
același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu
aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (faptă din data de 17 martie 2009,
parte vătămată SC F.C.E. SRL).
A condamnat același
inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 11 aprilie
2009, parte vătămată SC U.C. SRL).
În baza art. 33 lit.
a) C. pen. în referire la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului M.R.
pedeapsa cea mai grea, de 15 (cincisprezece) ani închisoare.
A aplicat
inculpatului M.R. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
A menținut starea de
arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de
ore din 27/28 ianuarie 2011 și arestul preventiv de la data de 3 februarie 2011
la zi.
A condamnat pe
inculpatul M.A. la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2
1
) lit. a)
și alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (faptă din
data de 17 septembrie 2010, parte vătămată A.L.C.).
A condamnat același
inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 75 alin.
(1) lit. a) C. pen. (faptă din data de 23 februarie 2010, parte vătămată SC
S.S.C. SRL).
A condamnat același
inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. (faptă din data de
15 aprilie 2009, parte vătămată A.A.).
În baza art. 33 lit.
a) C. pen., în referire la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului M.A.
pedeapsa cea mai grea, de 15 (cincisprezece) ani închisoare.
A aplicat inculpatului
M.A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)
teza a II-a și b) C. pen.
A menținut starea de
arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului
preventiv, de la data de 18 februarie 2011 la zi.
A condamnat pe
inculpatul M.I. la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și alin.
(3) C. pen. (faptă din data de 17 septembrie 2010, parte vătămată A.L.C.).
A condamnat același
inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. (faptă din data de
2 octombrie 2009, parte vătămată S.D.).
În baza art. 33 lit.
a) C. pen. în referire la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului M.I.
pedeapsa cea mai grea, de 15 (cincisprezece) ani închisoare.
A aplicat
inculpatului M.I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
A menținut starea de
arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului
preventiv, de la data de 18 februarie 2011 la zi.
A condamnat pe
inculpatul M.C. la o pedeapsă de 15 (cincisprezece) ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a)
și alin. (3) C. pen. (faptă din data de 17 septembrie 2010, parte vătămată
A.L.C.).
A aplicat
inculpatului M.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
A menținut starea de
arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de
ore din 27/28 ianuarie 2011 și arestul preventiv, de la data de 21 martie 2011
la zi.
A condamnat pe
inculpatul M.S. la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (3) C. pen.
(faptă din data de 17 septembrie 2010, parte vătămată A.L.C.).
A condamnat același
inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) C. pen. (faptă din data de
10 decembrie 2010, parte vătămată M.I.F.).
În baza art. 33 lit.
a) C. pen. în referire la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului M.S.
pedeapsa cea mai grea, de 15 (cincisprezece) ani închisoare.
A aplicat
inculpatului M.S. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
S-a mai precizat că
instanța a fost învestită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de
pe lângă Tribunalul București, inculpații C.C., C.C.I., C.M., C.M.C., C.M.A.,
G.B., L.A.C.T., L.B., L.R., M.N., M.A., M.C., M.I., M.R., M.S., M.Ș., M.V.,
M.A.B., T.A., T.V., Ț.E.R., V.D., V.Z. și părțile civile A.L.C. și SC A. SRL
împotriva acestei hotărâri.
Curtea a constatat că
inculpații M.C. și M.R. au fost arestați preventiv în temeiul art. 148 lit. f)
C. proc. pen. prin Încheierea din 31 ianuarie 2011 a Tribunalului București,
secția I penală, în Dosarul nr. 6648/3/2011, măsura arestării preventive fiind
pusă în executare cu începere de la data de 3 februarie 2011 pentru inculpatul
M.R. și cu începere de la data de 21 martie 2011 pentru inculpatul M.C.;
inculpații M.A. și M.I. au fost arestați preventiv în temeiul art. 148 lit. a)
și f) C. proc. pen. prin Încheierea din 15 februarie 2011 a Tribunalului
București, secția I penală, dată în Dosarul nr. 7406/3/2011, mandatul de
arestare fiind pus în executare la 18 februarie 2011; inculpatul M.S. a fost
arestat preventiv în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. prin Încheierea din
17 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, dată în Dosarul
nr. 6648/3/2011, mandatul de arestare fiind pus în executare abia la data de 9
octombrie 2012.
Analizând actele și
lucrările dosarului, Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat
arestarea inițială a inculpaților se mențin, fiind îndeplinită una din
condițiile alternative prev. de art. 160 alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, s-a
considerat că probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut
să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru
care au fost trimiși în judecată (și condamnați în primă instanță), fiind
îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 68
1
C.
proc. pen.
De asemenea, s-a
apreciat ca fiind incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., căci
pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar
lăsarea în libertate a inculpaților prezintă încă un pericol concret pentru
ordinea publică, având în vedere natura infracțiunilor, modalitatea în care se
presupune că au fost comise, precum și datele care caracterizează persoana
inculpaților, dintre care inculpatul M.A. nu este la prima abatere.
S-a considerat că
lăsarea în libertate a acestora nu se poate întemeia pe considerente de
egalitate de tratament față de ceilalți inculpați trimiși în judecată și
condamnați prin sentința atacată, având în vedere că inculpații arestați nu se
află în situații identice cu cei pentru care în cursul procesului penal au fost
luate măsuri restrictive de libertate. Astfel, în acest moment procesual,
Curtea a decis că datele personale favorabile constând în lipsa antecedentelor
penale pentru inculpații M.C., M.I., M.R. și M.S. nu justifică luarea față de
inculpați a unor măsuri alternative la privarea de libertate.
În consecință,
constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148
lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 300
2
cu referire la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen.
privind scopul măsurilor preventive, Curtea a constatat legalitatea și
temeinicia arestării preventive a apelanților-inculpați și a menținut starea de
arest preventiv a acestora, respingând, ca neîntemeiate, cererile de revocare
și înlocuire a măsurii arestării preventive.
Împotriva Încheierii
din 8 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 55280/3/2011 de către Curtea de
Apel București, secția a II-a penală, au declarat recurs inculpații M.C., M.I.,
M.R., M.S. și M.A., susținând, în esență, nelegalitatea luării măsurii
arestării preventive datorate aspectului legat de neaudierea de către procuror
a inculpatului M.C., dar și alte aspecte, cum ar fi aceea că, în speță nu
există probe certe care să dovedească vinovăția inculpaților. În acest sens,
s-a apreciat că din cuprinsul probelor administrate în cauză nu rezultă
săvârșirea vreunui act material ce intră în conținutul constitutiv al
infracțiunii pentru care a fost luată măsura arestării preventive (M.C.), că
termenul rezonabil al acestei măsuri este depășit de mult timp și s-au invocat
circumstanțe ce caracterizează favorabil persoana inculpaților, cum ar fi aceea
că patru dintre inculpați nu au antecedente penale. S-a mai susținut că
prelungirea măsurii arestării preventive încalcă egalitatea de tratament ce se
impune între toți inculpați judecați în aceeași cauză.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile
formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept,
conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este
temeinică și legală.
Potrivit art. 300
2
C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal
sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și
temeinicia arestării preventive.
În conformitate cu
dispozițiile art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., când constată că
temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de
libertate, sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,
instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
În cauză, Curtea a
procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual-penală și a
constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la
baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare
privarea de libertate a inculpaților.
Luând act de
susținerea apărătorului ales al inculpaților M.I. și M.A. privind nelegalitatea
luării măsurii arestării preventive a acestor inculpați, instanța o va
respinge, apreciind că în speță, în mod legal a fost luată și, ulterior,
prelungită succesiv, măsura preventivă contestată.
Astfel, se reține că
inculpații M.I. și M.A. au fost arestați în baza Încheierii pronunțate la 15
februarie 2011 de către Tribunalul București, secția I penală, în temeiul
dispozițiilor art. 148 lit. a), f) C. proc. pen.
Cu această ocazie,
apărătorul ales al inculpaților a invocat pentru prima dată în cauză excepția
nulității absolute a propunerii de arestare preventivă formulată de către
parchet, susținând aceea că, în raport de lipsa probelor privind sustragerea
inculpaților de la urmărirea penală, s-au încălcat dispozițiile art. 149
1
și art. 150 C. proc. pen. referitoare la obligativitatea ascultării
inculpatului de către procuror înainte de a propune arestarea preventivă a
acestuia.
Această excepție a
fost respinsă de către tribunal, care a considerat că în cauză s-a probat
faptul că inculpații s-au sustras de la urmărire, aceștia fiind citați,
inclusiv cu mandat de aducere, în data de 27 ianuarie 2010, pentru a fi audiați
cu privire la faptele reținute în sarcina lor și neprezentându-se în fața
organului de urmărire penală. În același sens s-a făcut referire la
procesele-verbale întocmite în datele de 29 ianuarie 2011, 31 ianuarie 2011 și
3 februarie 2011 de redare integrală, în formă scrisă, a convorbirilor
telefonice intervenite între inculpați și alte persoane, din conținutul cărora
a rezultat că inculpații au cunoscut faptul că erau urmăriți cu privire la
faptele reținute în sarcina lor.
Prin urmare,
tribunalul a apreciat că în raport de sustragerea inculpaților de la urmărirea
penală, susținerea apărării vizând nelegalitatea și netemeinicia propunerii de
arestare preventivă, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 149
1
și
150 C. proc. pen. - care, în opinia apărătorului, ar atrage nulitatea prev. de
art. 197 alin. (2) din același cod - este nefondată.
Mai mult decât atât,
această excepție nu a fost reiterată în fața Curții de Apel București, în
cadrul recursului formulat de către cei doi inculpați împotriva Încheierii
pronunțate la 15 februarie 2011 de către Tribunalul București, secția I penală,
critica formulată privind doar netemeinicia încheierii prin care s-a admis
propunerea de arestare preventivă a inculpaților, în sensul că dispozițiile
art. 148 lit. a) C. proc. pen. nu sunt incidente deoarece recurenții-inculpați
nu s-au sustras de la urmărirea penală.
În aceste condiții,
Înalta Curte apreciază că invocarea, din nou, a aceleiași excepții a nulității
absolute în fața instanței de recurs nu mai este posibilă, aspectul fiind
dezbătut și clarificat prin hotărârile pronunțate de către instanțe cu ocazia
discutării propunerii de arestare preventivă a inculpaților M.I. și M.A.
În plus, chiar și în
ipoteza că susținerea invocată ar mai putea fi analizată în prezenta fază
procesuală, instanța apreciază că sancțiunea încălcării dispozițiilor art. 149
1
și 150 C. proc. pen. nu este cea prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,
raportat la împrejurările incidente în speță. Aceasta întrucât, în mod logic,
audierea recurenților M.I. și M.A. de către procuror nu era posibilă în
condițiile dovedite ale sustragerii acestora de la urmărirea penală, pe de o
parte, iar pe de altă parte, orice posibilă vătămare ale drepturilor recurenților-inculpați
a fost înlăturată, prin audierea lor de către instanța de judecată, la 15
februarie 2011.
În concluzie,
instanța va respinge critica de nelegalitate formulată de către apărătorul ales
al recurenților-inculpați M.A. și M.I., ca nefondată.
În continuare, în
raport de stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și
ale art. 23 din Constituția României, se observă că măsura lipsirii de
libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile
de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice
de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară,
astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor și
asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Din multitudinea
indiciilor temeinice existente în cauză, se presupune că activitatea
infracțională a inculpaților s-a desfășurat în mod repetat, aceștia efectuând
comenzi de bunuri (polistiren expandat, pavaj și borduri, gresie și faianță,
vopseluri, parchet, produse de mobilier, electrocasnice și vase de bucătărie,
piese auto) la firme din București, județul Ilfov și restul țării (Arad,
Brașov, Constanța, Alba Iulia, Gherla, Suceava, Galați, Timișoara), inducând în
eroare părțile vătămate prin realizarea recepției bunurilor livrate, evitând
apoi prin diferite manevre achitarea contravalorii acestora. În cazul în care
părțile vătămate nu se lăsau induse în eroare, inculpații recurgeau la
deposedarea acestora de bunurile livrate sau de contravaloarea lor, prin
constrângere cu acte de amenințare și acte de violență, însușindu-și bunurile
părților vătămate și obținând astfel un folos material injust. Astfel, s-a
ajuns la situația în care au fost furnizate mărfuri de valori foarte mari,
prejudiciul presupus a fi produs părților vătămate fiind de aproximativ 167.000
RON, 10.000 dolari SUA și 140.000 euro.
Din actele și
lucrările dosarului au mai rezultat indicii temeinice ce conduc spre concluzia
că inculpații, în virtutea relațiilor de familie, concubinaj, prietenie și de
vecinătate, își acordau în mod reciproc sprijin la comiterea infracțiunilor,
fie la săvârșirea elementului material ce intră în conținutul laturii obiective
a infracțiunii, fie ulterior comiterii faptei, fără o înțelegere stabilită
dinainte, prin ajutorul dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală,
reușita unora dintre ei încurajându-i pe ceilalți să săvârșească infracțiuni
asemănătoare.
În sarcina
inculpatului M.R. s-a reținut, în fapt, că la data de 7 decembrie 2009,
împreună cu inculpata L.R., și-a însușit bunurile livrate, proferând amenințări
cu arma față de S.O., determinându-1 să renunțe la contravaloarea mărfii; la
data de 17 martie 2009, împreună cu inculpații M.V., M.Ș. și un bărbat rămas
neidentificat, a indus în eroare persoana vătămată R.I., angajat al SC F.C.
SRL, neachitând contravaloarea facturii sub diferite pretexte; la data de 11
aprilie 2009, cu ocazia livrării a 4 colete în valoare de 3.300 euro la adresa
din str. S., sector 1, București, a indus-o în eroare pe partea civilă P.P.I.,
angajat al SC U.C. SRL, căreia a refuzat să-i achite contravaloarea coletelor
susținând că le achitase expeditorului C.V., deși cel din urmă le-a comunicat
telefonic că marfa nu fusese achitată integral. De asemenea, împreună cu
inculpata M.N. și inculpații T.A., L.A.C.T., M.R. și G.D., la data de 25 august
2010 și-a însușit bunurile livrate, utilizând violențe față de B.M.,
determinând-o pe aceasta să renunțe la contravaloarea mărfii.
Cu privire la
inculpatul M.A., s-a reținut, în baza probatoriului, că la data de 15 aprilie
2009, împreună cu inculpații M.Ș. și Ț.E.R., și-a însușit bunurile livrate,
utilizând amenințări față de A.A., determinându-1 pe acesta să renunțe la
contravaloarea mărfii.
Referitor la inculpatul
M.I., din probele administrate se presupune că la data de 2 octombrie 2009,
împreună cu un bărbat rămas neidentificat, și-a însușit bunurile livrate,
utilizând amenințări față de S.D., determinându-l să renunțe la contravaloarea
mărfii.
Cât privește pe
inculpatul M.S., s-a presupus, în baza probelor administrate, că la data de 10
decembrie 2010, împreună cu inculpata C.C., și-a însușit bunurile livrate,
utilizând amenințări față de M.I.F., determinându-l să renunțe la
contravaloarea mărfii. De asemenea, împreună cu inculpați L.B., V.Z. și L.R.,
la data de 12 octombrie 2010, și-a însușit bunurile livrate, proferând
amenințări față de P.F.A., determinându-l să renunțe la contravaloarea mărfii.
Același inculpat, împreună cu inculpata M.N. și alte patru persoane rămase
neidentificate, la data de 24 august 2010, a indus în eroare persoana vătămată
N.T., neachitând contravaloarea facturii sub diferite pretexte, iar la data de
17 septembrie 2010, împreună cu inculpații M.N., L.B., L.A.C.T., M.I., M.Ș.,
M.C., M.A.B., M.R. și M.A., și-a însușit bunurile livrate, utilizând violențe
și amenințări față de A.L.C. și față de C.H.S., determinându-i pe aceștia să
renunțe la contravaloarea mărfii, prejudiciul fiind de 123.480,45 euro.
Se reține că între
cei cinci recurenți-inculpați din prezenta cauză există relații de rudenie,
inculpații M.S., M.C. și M.R. fiind copiii inculpatului M.Ș., care este și
bunicul inculpaților M.I. Și M.A.
În raport de cele
anterior menționate, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a
recurenților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa cum, în mod
corect a reținut și Curtea de Apel București.
Ordinea publică
reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de
norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor
statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
Deși pericolul pentru
ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a
infracțiunii, aceasta nu înseamnă că, la aprecierea pericolului pentru ordinea
publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect,
existența pericolului public rezultă, între altele, din însuși pericolul social
al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la
comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte
asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacției ferme față de cei
bănuiți ca autori ai faptelor respective.
Examinarea gradului
de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe
care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpaților nu pot fi ignorate, în
acest sens pronunțându-se constant Curtea Europeană (a se vedea în acest sens
cauza Calmanovici vs. România, Letellier vs. Franța și Hendriks vs. Olanda).
În acord cu prima
instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual
condițiile prevăzute de art. 300 coroborat cu art. 160 alin. (3) C. proc. pen.,
impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților, în raport de
gravitatea extremă și natura violentă infracțiunilor presupus săvârșite, gradul
ridicat de pericol social concret al faptelor, astfel cum este conturat acesta
de modalitățile și împrejurările comiterii faptelor.
Înalta Curte
consideră că menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților nu
contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, durata
detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art.
5 parag. 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că
menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă
și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, în condițiile în care,
în cauză s-a pronunțat în primă instanță o hotărâre de condamnare împotriva
inculpaților, la pedepse privative de libertate de 15 ani închisoare.
Se apreciază că
depășirea termenului rezonabil de la arestarea inculpaților nu a avut loc,
inclusiv în considerarea faptului că pericolul social prezentat de lăsarea în
libertate a inculpaților există și se apreciază și în raport de comportamentul
acestora, reacția opiniei publice, rezonanța faptelor reclamate, săvârșirea lor
în concurs, modalitatea de acțiune, cu violență și prin constrângere, precum și
valoarea considerabilă a prejudiciului produs, astfel că față de obiectul
cauzei, nu prezintă relevanță circumstanțele personale favorabile ale
inculpaților, acestea urmând a fi reanalizate cu ocazia procesului de
individualizare al pedepselor de către instanța de apel.
În cauză nu se poate
susține că prelungirea măsurii arestării preventive încalcă egalitatea de
tratament ce se impune între toți inculpații judecați în aceeași cauză
întrucât, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, recurenții nu se
află în situații identice cu ceilalți inculpați față de care s-au luat alte
măsuri restrictive de libertate, relevante fiind, în principal, numărul
faptelor fiecărui inculpat, datele personale și contribuția la producerea
prejudiciului.
În același sens,
Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu
alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul recurenților-inculpați de a
fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora
încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Având în vedere
considerentele arătate, Înalta Curte consideră că în mod corect s-a dispus,
prin încheierea recurată, menținerea măsurii arestării preventive,
constatându-se că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu au
încetat, fiind în continuare îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C.
proc. pen., precum și cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. cu
ambele sale condiții, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile
pentru care sunt cercetați inculpații este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în
libertate a acestora prezintă pericol social concret pentru ordinea publică,
așa cum s-a argumentat anterior.
Pentru aceleași
considerente, nu se justifică nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu
măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, prevăzute de art. 145 și,
respectiv art. 145
1
C. proc. pen., motivat, în primul rând, de
menținerea temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării preventive.
Toate considerentele
de mai sus justifică dispoziția instanței de fond de menținere a arestării
preventive, astfel că, potrivit art. 385
15
pct 1 lit. b) C. proc.
pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de
inculpații M.C., M.I., M.R., M.S. și M.A. împotriva Încheierii din 16 octombrie
2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul
nr. 30402/3/2011 (556/2013).
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții-inculpați la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C., M.I., M.R., M.S. și M.A.
împotriva Încheierii din 16 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 30402/3/2011 (556/2013).
Obligă
recurenții-inculpați M.C., M.I., M.R. și M.S. la plata sumei de câte 100 RON,
cheltuieli judiciare către stat.
Obligă
recurentul-inculpat M.A. la plata sumei de 150 RON, cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit
apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 28 octombrie 2013.
Procesat
de GGC - AZ