ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 62/2021

HOTĂRÂRE
28.01.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 62/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 247/C din data de 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 4/07.07.2020 a Tribunalului Brăila, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

A fost obligat contestatorul la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Galați a reținut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 4 din 07.07.2020 a Tribunalului Brăila, în temeiul prevederilor art. 431 și ale art. 426 lit. a) din C. proc. pen., în referire la dispozițiile art. 432 din același cod, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. cu privire la încheierea pronunțată de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila în dosarul penal nr. x/2019

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 50 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare efectuate în cauză.

S-a reținut că, prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila la data de 22.06.2020, sub nr. x/2020, contestatorul A. a solicitat anularea încheierii din data de 22.05.2020, care a fost pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul penal nr. x/2019

În fapt, contestatorul a arătat că procedura de citare cu acesta nu a fost îndeplinită în ziua când s-a judecat contestația formulată, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 353 alin. (1), (3) și 7 din C. proc. pen., iar hotărârea a fost dată fără a fi analizate probele depuse la data de 09.01.2020. Contestatorul a apreciat că cererea sa a fost în mod greșit respinsă, ca inadmisibilă și a susținut că, în privința încheierii atacate, sunt incidente dispozițiile art. 282 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., aceasta fiind lovită de nulitate.

Totodată, contestatorul a apreciat că a fost obligat în mod nelegal la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, cât timp dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. nu prevăd soluția respingerii, ca inadmisibilă, a contestației promovate de acesta. A mai arătat că, în toate cazurile, indiferent de soluția pronunțată, se impune ca numitul B. să suporte plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, ca urmare a contribuției infracționale a acestuia.

Un ultim motiv invocat a vizat sancțiunea nulității care intervine în cazul nesemnării hotărârii judecătorești de către toți membrii completului de judecată, potrivit dispozițiilor art. 406 din C. proc. pen.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului, referitor la admisibilitatea cererii, raportat la dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., instanța a constatat că încheierea atacată în cauză a fost pronunțată de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brăila, în dosarul penal nr. x/2019

Prin această încheiere, în baza art. 341 alin. (10) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul B., împotriva încheierii nr. 2 din 13.01.2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Brăila în dosarul penal nr. x/2019

Astfel, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 426 lit. a) C. proc. pen., poate fi formulată contestație în anulare împotriva unei hotărâri penale definitive atunci când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

Deopotrivă, s-a reținut că prima condiție care rezultă din această dispoziție legală se referă la existența unei hotărâri definitive, exigență îndeplinită în prezenta cauză. A doua condiție se referă la existența unei hotărâri pronunțate în stadiul procesual de apel, cale de atac reglementată de prevederile art. 408 - 425 din C. proc. pen., această condiție imperativă nefiind însă îndeplinită, cât timp încheierea din data de 22.05.2020 a fost soluționată în materia contestației, cale de atac distinctă de cea a apelului, reglementată de dispozițiile art. 4251 din C. proc. pen.

A fost avut în vedere că dispoziția legală anterior menționată este una imperativă, calea de atac a contestației în anulare, în acest caz, fiind limitată doar în privința hotărârilor penale definitive pronunțate în apel, condiție neîndeplinită în prezenta cauză.

Cât timp cererea nu se încadrează în ipoteza limitativă prevăzută la art. 426 lit. a) din C. proc. pen., s-a constatat că aceasta este inadmisibilă, fiind respinsă ca atare.

Împotriva hotărârii penale menționate contestatorul A. a formulat contestație, solicitând, în esență, anularea acesteia și reluarea cercetării de la cel mai vechi act efectuat, în vederea pronunțării unei noi hotărâri, neviciate.

Contestația a fost apreciată ca fiind inadmisibilă.

În acest sens, s-a reținut că prima instanță a respins, ca inadmisibilă, o contestație în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii de cameră preliminară din data de 22.05.2020 a Tribunalului Brăila, Dosar nr. x/2019, hotărâre definitivă, pronunțată în calea de atac a contestației (împotriva Încheierii nr. 2 din data de 13.01.2020 a Judecătoriei Brăila, Dosar nr. x/2019, pronunțată în procedura prevăzută de art. 341 C. proc. pen., definitivă conform alin. (8) al aceluiași art. ).

Prin urmare, s-a constatat că, în contextul în care hotărârea instanței de fond este definitivă, contestatorul A. nu are deschisă calea de atac a contestației împotriva Deciziei penale nr. 4/2020 a Tribunalului Brăila.

În ceea ce privește căile de atac, s-a reținut că acestea trebuie să fie prevăzute în mod expres de dispozițiile procedural penale, pentru a da naștere unui drept procedural al părților de a supune dezbaterii instanței superioare verificarea legalității și temeiniciei unei hotărâri.

În consecință, s-a constatat că nu este admisibilă contestația formulată de contestatorul A., atât timp cât această cale de atac nu este reglementată în C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010).

Împotriva Deciziei penale nr. 247/C din data de 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, a formulat contestație contestatorul A.

La termenul din data de 28 ianuarie 2021, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității contestației, calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac promovate în cauză.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestație este inadmisibilă, pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În speță, contestatorul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva Deciziei penale nr. 247/C din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă contestație promovată de acesta împotriva unei hotărâri prin care i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva unei încheieri definitive, pronunțată de Tribunalul Brăila în calea de atac a contestației, împotriva unei alte încheieri (tot definitivă), pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Brăila în procedura prevăzută de art. 341 C. proc. pen.

Prin urmare, contestatorul a mai uzat anterior în cauză de calea de atac a contestației, hotărârea prin care a fost soluționată ultima contestație promovată de acesta (respectiv Decizia penală nr. 247/C din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Galați) fiind definitivă, nemaiputând fi supusă niciunei căi de atac.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac, consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 247/C din data de 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 247/C din data de 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 815/2021
Deliberând asupra contestației penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 64/F din data de 13 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minor
ÎCCJ 2021-01-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 18/2021
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 185/F din 16 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins,
ÎCCJ 2021-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 942/2021
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. x/F din data de 20 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori,
ÎCCJ 2021-11-02
0,96
ÎCCJ, Secția penală
triva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul A., criticând sentința primei instanțe atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei. Prin Decizia nr. 321/A din 9 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, s
ÎCCJ 2021-04-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 441/2021
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Încheierea penală nr. 38 din 16 martie 2021 pronunțată de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava, secți
Sursă