ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5036/2013

Asupra conflictului

de competență, de față;

La 7 mai 2012, reclamanta SC U.C.M. Reșița

SA, a solicitat instanței - în contradictoriu cu Fundația Uzinele de Fier și

Domeniile Reșița - să revoce Contractul de donație autentificat sub nr. 953 din

27 aprilie 2010, la BNP O.C.R., pentru neîndeplinirea obligațiilor pe care și

le-a asumat pârâta, cu obligarea acesteia de a restitui bunurile donate și de a

achita reclamantei contravaloarea bunurilor mobile pe care le-a înstrăinat.

Învestită cu

soluționarea acestei cereri, Judecătoria Reșița, prin Sentința civilă nr. 881

din 12 martie 2013, a admis excepția necompetenței sale materiale și în

consecință a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, secția a VII-a

civilă, reținând în esență că bunurile ce au făcut obiectul contractului de

donație a cărui anulare se solicită se găsesc în patrimoniul unei societăți

pentru care a început procedura insolvenței, în Dosarul nr. 755017/3/2011 al

Tribunalului Municipiului București.

Or, se arată, conform

art. 6 al Legii nr. 85/2006, toate procedurile reglementate prin această lege,

cu excepția apelului prevăzut de art. 8, sunt de competența tribunalului în a

cărui circumscripție își are sediul debitorul, așa cum acesta figurează în

registrul comerțului sau în registrul asociațiilor și fundațiilor.

Tot astfel, se mai

reține, art. 20 lit. h) din Legea insolvenței stabilește faptul că printre

principalele atribuții ale administratorului judiciar este și aceea a

introducerii de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de

debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter

patrimonial, a unor operațiuni comerciale încheiate de debitor și a

constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia

drepturile creditorilor.

La rândul său,

Tribunalul București, secția a VII-a civilă s-a declarat necompetent material

să soluționeze cauza de față, prin Încheierea din 11 iunie 2013, declinându-și

competența în favoarea Judecătoriei Reșița astfel că, ivindu-se conflictul

negativ de competență între două instanțe care nu se găsesc în circumscripția

aceleiași curți de apel, cauza a fost înaintată, conform dispozițiilor art. 22

alin. (3) C. proc. civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a stabili

instanța competentă.

Se constată că prima

instanță sesizată, respectiv Judecătoria Reșița este competentă să soluționeze

cauza de față, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 85 din 5 aprilie 2006 „privind

procedura insolvenței”, toate procedurile prevăzute de acest act normativ (cu

excepția apelului prevăzut la art. 8) sunt de competența tribunalului în a

cărui circumscripție își are sediul debitorul.

Textul face o

trimitere neechivocă la controlul judecătoresc al activității administratorului

judiciar și/sau al lichidatorului judiciar, precum și la procesele și cererile

de natură judiciară, aferente procedurii insolvenței.

Soluția legislativă

vizează deci doar acele procese și cereri care decurg din măsurile dispuse în

cursul procedurii insolvenței, respectiv operațiuni și acte săvârșite de către

administratorul judiciar, lichidator, debitori și alți participanți la

desfășurarea acestei proceduri, precum și litigiile ce au legătură directă cu

insolvența.

În stabilirea acestei

competențe speciale, legiuitorul nu a avut în vedere cereri, ori acțiuni ce

transced procedurii insolvenței (pretenții, realizarea unui drept, revocarea

unei donații, etc.) și care nu sunt prevăzute în Legea nr. 85/2006, fiind

reglementate prin dispozițiile dreptului comun și care aparțin competenței

judecătorului de fond.

Nu în ultimul rând,

din perspectiva unei astfel de interpretări s-ar putea pune problema creării

unui tratament juridic privilegiat, debitorului aflat în insolvență, în afara

celui prevăzut de legea specială, ceea ce ar fi contrar dispozițiilor art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, necesitatea

asigurării unei egalități de tratament juridic dintre debitor și alte persoane

neimplicate în procedura insolvenței, derivă și din conținutul prevederilor

art. 36 din lege potrivit căruia „de la data deschiderii procedurii, se

suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de

executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor

sale”.

În speță, acțiunea

formulată de reclamantă, ulterior precizată, nu are ca temei juridic vreo

dispoziție din Legea nr. 85/2006 ci este fondată pe dreptul comun, respectiv pe

dispozițiile art. 829 - 830 și 1020 C. civ. și are ca obiect o cerere - de

revocare a unui contract de donație - ce excede procedurii insolvenței, astfel că

nu se poate reține că s-ar supune competenței speciale instituită prin

dispozițiile art. 6 alin. (1) al Legii nr. 85/2006.

Așa fiind, față de

cele ce preced, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea

Judecătoriei Reșița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM