ÎCCJ, decizie (scj.ro #81683)

Acțiune în revocarea unui contract de donație având ca obiect bunuri aflate în patrimoniul unei societăți pentru care s-a început procedura insolvenței. Instanța competentă. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența materială. Index alfabetic : conflict de competență - competență materială - contract de donație Codul civil de la 1864, art. 829 830, art. 1020 Legea nr. 85/2006, art. 6 Art.6 (1) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței face o trimitere neechivocă la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar, precum și la procesele și cererile de natură judiciară, aferente procedurii insolvenței.

În stabilirea acestei competențe speciale, legiuitorul nu a avut în vedere cereri ori acțiuni ce transced procedurii insolvenței (pretenții, realizarea unui drept, revocarea unei donații, etc.) și care nu sunt prevăzute în Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispozițiile dreptului comun și care aparțin competenței judecătorului de fond. Astfel, acțiunea fondată pe dreptul comun, respectiv pe dispozițiile art.829-830 și 1020 din Codul civil, având ca obiect o cerere de revocare a unui contract de donație, excede procedurii insolvenței, deci nu se supune competenței speciale instituită prin dispozițiile art.6 alin. (1) al Legii nr.85/2006. Secția I civilă, decizia nr.5036 din 5 noiembrie 2013 La 7 mai 2012, reclamanta S.C.

U.C.M. R. S.A., a solicitat instanței - în contradictoriu cu Fundația U. să revoce contractul de donație autentificat sub nr.xx3 din 27.04.2010, pentru neîndeplinirea obligațiilor pe care și le-a asumat pârâta, cu obligarea acesteia de a restitui bunurile donate și de a achita reclamantei contravaloarea bunurilor mobile pe care le-a înstrăinat. Investită cu soluționarea acestei cereri, Judecătoria Reșița, prin sentința civilă nr.881 din 12.03.2013, a admis excepția necompetenței sale materiale și în consecință a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, Secția a VII-a civilă, reținând că bunurile ce au făcut obiectul contractului de donație a cărui anulare se solicită se găsesc în patrimoniul unei societăți pentru care a început procedura insolvenței, în dosarul nr. xxx7/3/2011 al Tribunalului Municipiului București.

Or, conform art.6 al Legii nr.85/2006, toate procedurile reglementate prin această lege, cu excepția apelului prevăzut de art.8, sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul, așa cum acesta figurează în registrul comerțului sau în registrul asociațiilor și fundațiilor. Tot astfel, s-a mai reținut că art.20 lit. h) din Legea insolvenței stabilește faptul că printre principalele atribuții ale administratorului judiciar este și aceea a introducerii de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale încheiate de debitor și a constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor.

La rândul său, Tribunalul București, Secția a VII-a civilă s-a declarat necompetent material să soluționeze cauza, prin încheierea din 11 iunie 2013, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Reșița astfel că, ivindu-se conflictul negativ de competență între două instanțe care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, cauza a fost înaintată, conform dispozițiilor art.22 alin. (3) C.proc.civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a stabili instanța competentă. Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Reșița este competentă să soluționeze cauza, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art.6 alin.(1) din Legea nr.85 din 5 aprilie 2006 „privind procedura insolvenței", toate procedurile prevăzute de acest act normativ (cu excepția apelului prevăzut la art.8) sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.

Textul face o trimitere neechivocă la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar, precum și la procesele și cererile de natură judiciară, aferente procedurii insolvenței. Soluția legislativă vizează deci doar acele procese și cereri care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței, respectiv operațiuni și acte săvârșite de către administratorul judiciar, lichidator, debitori și alți participanți la desfășurarea acestei proceduri, precum și litigiile ce au legătură directă cu insolvența. În stabilirea acestei competențe speciale, legiuitorul nu a avut în vedere cereri, ori acțiuni ce transced procedurii insolvenței (pretenții, realizarea unui drept, revocarea unei donații, etc.) și care nu sunt prevăzute în Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispozițiile dreptului comun și care aparțin competenței judecătorului de fond.

Nu în ultimul rând, din perspectiva unei astfel de interpretări s-ar putea pune problema creării unui tratament juridic privilegiat, debitorului aflat în insolvență, în afara celui prevăzut de legea specială, ceea ce ar fi contrar dispozițiilor art.6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Astfel, necesitatea asigurării unei egalități de tratament juridic dintre debitor și alte persoane neimplicate în procedura insolvenței, derivă și din conținutul prevederilor art.36 din lege potrivit căruia „de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale". În speță, acțiunea formulată de reclamantă, ulterior precizată, nu are ca temei juridic vreo dispoziție din Legea nr. 85/2006, ci este fondată pe dreptul comun, respectiv pe dispozițiile art.829-830 și 1020 din Codul civil și are ca obiect o cerere - de revocare a unui contract de donație - ce excede procedurii insolvenței, astfel că nu se poate reține că s-ar supune competenței speciale instituită prin dispozițiile art.6 alin. (l) al Legii nr.85/2006.

Așa fiind, față de cele ce preced, competența de soluționare a cauzei a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Reșița.