ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2678/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a lll-a civilă, Ia data de 22 iulie 2010, reclamanții C.L. și C.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul R.B., să se pronunțe o hotărâre care să țină Ioc de contrarct de vânzare-cumpărare cu privire Ia apartamentul situat în București, sector 6, compus din 4 camere și dependințe, cu o suprafață de 152,46 m.p., și boxa sitată la subsolul imobilului, cu o cotă indiviză de 2,65% din suprafața de folosință comună a imobilului și dreptul de proprietate asupra terenului aferent apartamentului în suprafață de 47,85 m.p., respectiv cota parte indiviză de 0,396% din suprafața de teren.

Reclamanții au formulat cerere completatoare la acțiune în temeiul art. 132 C. proc. civ., solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei S.J. și, în contradictoriu și cu aceasta, revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat încheiat de R.B. cu terța S.J. Reclamanții au arătat că acest capăt de cerere devine capăt principal, iar capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare devine subsecvent. Pe parcursul procesului, au arătat reclamanții, deși notaseră antecontractul în cartea funciară, debitorul R.B., cu toate că a încasat suma de 200.000 euro, a vândut imobilul către terța cumpărătoare S.J. la 09 februarie 2011. Scopul acestei vânzări a fost acela de fraudare a intereselor reclamanților, iar debitorul și-a creat prin acest contract o stare de insolvență.

Cumpărătoarea S.J. a cunoscut antecontractul care era notat în cartea funciară prin încheierea din 22 aprilie 2010, prin urmare avea cunoștință de prejudiciul ce se producea reclamanților. Întemeindu-se pe art. 975 C. civ., cererea pauliană completatoare are ca finalitate desființarea actului, cât și repunerea în situația anterioară pentru părțile contractante. Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu au depus cereri în tot cursul procesului. Pârâta S.J. a depus note scrise, după rămânerea în pronunțare de către Tribunal, cu mult după ultimul termen de judecată, astfel că instanța de fond nu le-a luat în considerare. Au fost încuviințate probele cu acte, martori, fiind audiat martorul F.I.

Prin sentința civilă nr. 139 din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 35355/3/2010, s-a admis acțiunea modificată formulată de reclamanții C.L. și C.A., în contradictoriu cu pârâții R.B. și S.J. A desființat în tot contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 03 februarie de către B.N.P. G.G. încheiat de debitorul R.B. cu S.J. S-a constatat intervenit contractul de vânzare-cumpărare între reclamanții C.L. și C.A. în calitate de cumpărători și pârâtul R.B. în calitate de vânzător având drept obiect apartamentul situat în București, sector 6, compus din 4 camere de locuit și dependințe (bucătărie, baie, grup sanitar, cămară, debara, hol, logie de 3,54 m.p., logie de 11,75 m.p., logie de 8,66 m.p.) și boxa situată la subsolul imobilului în suprafață de 8,64 m.p.

împreună cu o cotă indiviză de 0,396% pentru prețul de 250.000 euro, achitat la data de 21 aprilie 2010. S-a statuat că prezenta sentință ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare. În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul R.B. a fost obligat la achitarea către reclamanți a sumei de 7.347 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - taxe de timbru. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în considerente, că: Încheierea de către una din părțile antecontractului a unui act de vânzarecumpărare cu un terț străin de antecontract cu nesocotirea obligației de a face notată în cartea funciară are drept efect imposibilitatea pentru terț de a invoca inopozabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare.

Prin urmare, numita S.J. nu poate invoca inopozabilitatea antecontractului a cărui notare în cartea funciară a nesocotit-o. Din acest ultim fapt rezultă că numita S.J. nu se poate prevala de dobândirea în mod valabil a proprietății asupra apartamentului. Tribunalul, având în vedere obligația de a face ce revenea pârâtului-debitor R.B., față de care reclamanții apar drept creditori, a considerat că de aici rezultă admisibilitatea cererii acestora din urmă în revocarea actului făcut de debitor, act reprezentat de contractul autentificat din 03 februarie 2011 de B.N.P. G.G., ce a avut ca obiect transmiterea de către R.B. a proprietății asupra apartamentului către numita S.J.

Pentru a aprecia asupra temeiniciei cererii de revocare, Tribunalul a constatat ca fiind îndeplinite toate condițiile, astfel cum rezultă ele din art. 975 C. civ.: prejudiciul direct adus reclamanților prin vânzarea ulterioară asumării obligației de a face a bunului cu privire la care creditorii achitaseră deja prețul; frauda debitorului, R.B., prin mandatar R.C., având deplină cunoștință, la momentul încheierii contractului din 03 februarie 2011 cerut a fi revocat, de rezultatul păgubitor al actului față de reclamanți; creditorii aveau la data încheierii actul de revocat o creanță certă, lichidă și exigibilă - dreptul personal de a se încheia în forma autentică contractul de vânzare-cumpărare, exigibil la 15 iulie 2010; complicitatea la fraudă a terțului, respectiv S.J., care, cu totala nesocotire a mențiunii din cartea funciară privind obligația de a face asumată de R.B.

pentru a transmite proprietatea către promitenții cumpărători și în pofida acestei înscrieri, a încheiat actul atacat și a cunoscut astfel că debitorul încearcă a-și crea o stare patrimonială care să nu mai includă dreptul pe care se obligase să îl transmită. Referitor la o eventuală condiție a solvabilității, Tribunalul a reținut că aceasta reprezintă un aspect concret care privește obligațiile în bani, aspect ce se analizează pentru debitorii cărora li se impută astfel de obligații, or, în cazul de față, este nerelevantă o astfel de analiză a insolvabilității, actul fraudat de debitor fiind un antecontract privitor la un imobil pe care debitorul a încercat a-l scoate din propriul patrimoniu și a păgubi astfel pe creditorii promisiunii bilaterale.

Constatând îndeplinite toate aceste condiții prevăzute de art. 975 C. civ., Tribunalul a reținut temeinicia cererii de revocare a contractului autentificat în 03 februarie 2011 de B.N.P. G.G. încheiat de debitorul R.B. cu pârâta S.J. și deoarece acțiunea revocatorie are drept consecință desființarea actului între creditori și terțul dobânditor, a reținut că acest act este și va fi inopozabil reclamanților-creditori; totodată, actul a fost desființat în întregime față de reclamanții-creditori, acesta având ca obiect însăși proprietatea la a cărei transmitere se obligase debitorul-pârât R.B., prin mandatar R.C., față de reclamanții-creditori.

În ce privește cererea de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic, Tribunalul a reținut că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, nerespectarea obligației de a face - de a încheia contractul în forma autentică de către promitentul-vânzător, determină posibilitatea pentru promitentul/promitenții cumpărători de a cere instanței să pronunțe o astfel de hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, iar hotărârea având caracter constitutiv de drepturi, transferul proprietății operează de la data rămânerii ei definitive. Prin decizia civilă nr. 336/A din 01 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă S.J., împotriva sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, din actele dosarului, a rezultat că imobilul în litigiu a făcut obiectul mai multor operațiuni de transfer prin contracte succesive, contra unui preț diferit pentru fiecare act juridic încheiat, imobilul intrând inițial în patrimoniul debitorului, tot printr-un contract de vânzare-cumpărare, de la apelanta-pârâtă. A constatat că prima instanță a analizat temeinic îndeplinirea cerințelor art. 975 C. civ., reținând că prejudiciul direct adus reclamanților s-a creat prin vânzarea apartamentului ce a intrat în patrimoniul apelantei-pârâte la un preț de doar 75.923 euro, vânzare efectuată ulterior obligației asumate prin antecontractul încheiat cu reclamanții privind perfectarea vânzării la un termen stabilit și pentru care s-a și plătit prețul de 250.000 euro - prejudiciul constând în rezultatul păgubitor al actului față de reclamanți.

Instanța de apel a mai reținut că reclamanții erau deținătorii unui drept de creanță, acela de a fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică la termenul convenit (15 iulie 2010) cu privire la bunurile pentru care au plătit un preț triplu, față de cel plătit ulterior de apelanta-pârâtă, fiind vădită micșorarea patrimoniului debitorului obligației asumată în antecontractul cu reclamanții - antecontract notat în cartea funciară - fiind așadar opozabil erga omnes, inclusiv apelantei-pârâte. Creanța era una certă, lichidă și exigibilă - pârâta nejustificând încheierea astfel a contractului din 03 februarie 2011 de vânzare-cumpărare cu privire la bunul asupra căruia era în plus, pe rol, litigiul de față, la un preș cu mult sub cel achitat de reclamanți și încasat de debitorul-vânzător.

A reținut, totodată, că, din aceste împrejurări în care s-a încheiat actul juridic dedus judecății, rezultă, dimpotrivă, prejudicierea clară a drepturilor reclamanților de a le fi perfectat contractul de vânzare-cumpărare, potrivit obligației asumate de debitor și pentru care se plătise prețul integral convenit, apelanta-pârâtă sprijinind astfel pe debitor în a nu-și executa obligația asumată față de reclamanți, contribuind la prejudicierea directă a acestora. Instanța de apel a concluzionat că, drept urmare, criticile privind neîndeplinirea cerințelor art. 975 C. civ. nu pot fi primite, probele administrate în cauză dovedind pe deplin soluția pronunțată de Tribunalul București. Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs pârâta S.J., întemeindu-se pe disp.

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său și, pe fond, respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată. În dezvoltarea criticilor formulate în scris, recurenta-pârâtă susține, în esență, următoarele: Hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 975 și art. 1169 C. civ. incidente în cauză, întrucât instanțele au apreciat greșit noțiunea de prejudiciu, potrivit accepțiunii din materia răspunderii contractuale și nu ca o condiție a intentării acțiunii pauliene.

De asemenea, nu au procedat la analiza stării de insolvabilitate a debitorului, și anume dacă în urma vânzării a apărut sau s-a agravat starea de insolvabilitate a pârâtului, dacă este real că insolvabilitatea condiționează admiterea acțiunii pauliene numai Ia obligațiile „în bani” și dacă prețul vânzării prezintă relevanță în condițiile în care, în speță, nu s-a dovedit starea de insolvabilitate a pârâtului. În cauză nu s-a probat intenția de fraudă a pârâtului-debitor R.B. și nici dacă există vreo complicitate a pârâtei S.J. la presupusa fraudă; totodată, nu s-a clarificat noțiunea de opozabilitate, în cele două accepțiuni ale sale și dacă este real că un contract de vânzare-cumpărare naște vreo obligație în sarcina unui terț față acel antecontract.

Recursul nu este fondat și va fi respins potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare: În ce privește prima critică, pe care pârâta o formulează în recurs, vizând greșita apreciere a instanțelor asupra noțiunii de prejudiciu, prin luarea în considerare a accepțiunii acesteia din materia răspunderii civile contractuale și nu a celei specifice ca fiind o condiție a acțiunii pauliene, se constată că nu este întemeiată. Se observă astfel, sub acest aspect, că ambele instanțe au stabilit judicios dând relevanță, în speță, dispozițiilor art. 975 C. civ., că prin vânzarea ulterioară asumării obligației de a face, către pârâta S.J., a bunului, respectiv a apartamentului pentru care reclamanții achitaseră deja prețul, s-a produs acestora un prejudiciu, ce se impune a fi reparat.

În ce privește condiția insolvabilității, dacă de esență este că prin încheierea actului păgubitor debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate, fiind indiferent dacă actul este cu titlu gratuit sau oneros, în speță, este cert că debitorul a încercat în mod conștient să-și creeze o stare de insolvabilitate printr-un act cu titlu oneros, act de vânzate a bunului imobil către un terț, respectiv către cumpărătoarea S.J.

Contrar susținerii recurentei-pârâte, potrivit căreia nu s-a probat intenția de fraudă a pârâtului-debitor, se constată că în cauză s-a făcut dovada deplină a actului fraudulos, atâta vreme cât la data facerii actului cu terțul, debitorul cunoștea că prin acesta va produce un prejudiciu creditorilor reclamanți, - aceștia având la data încheierii actului ce s-a solicitat a fi revocat o creanță certă, lichidă și exigibilă, respectiv un drept de creanță, și anume acela de a fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare, cu termen stabilit în acest sens Ia 15 iulie 2010. Totodată, s-a demonstrat și complicitatea la fraudă a terțului întrucât prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 03 februarie 2011, pârâta S.J.

a nesocotit mențiunea clin cartea funciară privind obligația asumată anterior de debitor de a transmite proprietatea imobilului către reclamanții-creditori, cunoscând astfel în mod evident că debitorul încearcă să-și creeze o stare patrimonială, care să nu includă dreptul pe care se obligase să-l transmită și spiijinindu-l pe acesta de a nu-și executa obligația față de reclamanți. În aceste condiții, acțiunea revocatorie are drept efect inopozabilitatea actului încheiat de debitor cu terțul, în frauda creditorilor săi, și, de asemenea, imposibilitatea pentru terț de a invoca inopozabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, a cărei notare în cartea funciară a nesocotit-o. Prin urmare, se constată că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente, invocate de recurenta-pârâtă, ca fiind încălcate, respectiv ale art. 975 și art. 1169 C. civ.

și s-a dat o dezlegare judicioasă litigiului dedus judecății, prin admiterea acțiunii revocatorii a reclamanților, desființarea în tot a contractului de vânzare-cumpărare din 03 februarie 2011 intervenit între debitorul R.B. și S.J. și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare între reclamanții C.L. și C.A., în calitate de cumpărători și pârâtul R.B., în calitate de vânzător. În consecință, având în vedere considerentele mai sus menționate și reținând că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică întemeiată, în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., care să poată conduce la modificarea ori casarea deciziei criticate, - aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.J. împotriva deciziei civile nr. 336/A din 01 octombrie 2012 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentiu cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2013.