ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2678/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2678/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a lll-a civilă, Ia data de 22 iulie 2010, reclamanții

C.L. și C.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul R.B., să se pronunțe o hotărâre

care să țină Ioc de contrarct de vânzare-cumpărare cu privire Ia apartamentul situat

în București, sector 6, compus din 4 camere și dependințe, cu o suprafață de 152,46

m.p., și boxa sitată la subsolul imobilului, cu o cotă indiviză de 2,65% din

suprafața de folosință comună a imobilului și dreptul de proprietate asupra

terenului aferent apartamentului în suprafață de 47,85 m.p., respectiv cota

parte indiviză de 0,396% din suprafața de teren.

Reclamanții au

formulat cerere completatoare la acțiune în temeiul art. 132 C. proc. civ., solicitând

introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei S.J. și, în contradictoriu

și cu aceasta, revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat

încheiat de R.B. cu terța S.J. Reclamanții au arătat că acest capăt de cerere

devine capăt principal, iar capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri

care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare devine subsecvent. Pe

parcursul procesului, au arătat reclamanții, deși notaseră antecontractul în

cartea funciară, debitorul R.B., cu toate că a încasat suma de 200.000 euro, a

vândut imobilul către terța cumpărătoare S.J. la 09 februarie 2011. Scopul

acestei vânzări a fost acela de fraudare a intereselor reclamanților, iar

debitorul și-a creat prin acest contract o stare de insolvență. Cumpărătoarea

S.J. a cunoscut antecontractul care era notat în cartea funciară prin

încheierea din 22 aprilie 2010, prin urmare avea cunoștință de prejudiciul ce

se producea reclamanților. Întemeindu-se pe art. 975 C. civ., cererea pauliană

completatoare are ca finalitate desființarea actului, cât și repunerea în

situația anterioară pentru părțile contractante.

Pârâții, deși

legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu au depus cereri în tot

cursul procesului. Pârâta S.J. a depus note scrise, după rămânerea în

pronunțare de către Tribunal, cu mult după ultimul termen de judecată, astfel

că instanța de fond nu le-a luat în considerare.

Au fost

încuviințate probele cu acte, martori, fiind audiat martorul F.I.

Prin sentința

civilă nr. 139 din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția

a III-a civilă, în Dosarul nr. 35355/3/2010, s-a admis acțiunea modificată

formulată de reclamanții C.L. și C.A., în contradictoriu cu pârâții R.B. și

S.J.

A desființat

în tot contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 03 februarie de către

B.N.P. G.G. încheiat de debitorul R.B. cu S.J.

S-a constatat

intervenit contractul de vânzare-cumpărare între reclamanții C.L. și C.A. în

calitate de cumpărători și pârâtul R.B. în calitate de vânzător având drept

obiect apartamentul situat în București, sector 6, compus din 4 camere de

locuit și dependințe (bucătărie, baie, grup sanitar, cămară, debara, hol, logie

de 3,54 m.p., logie de 11,75 m.p., logie de 8,66 m.p.) și boxa situată la

subsolul imobilului în suprafață de 8,64 m.p. împreună cu o cotă indiviză de

0,396% pentru prețul de 250.000 euro, achitat la data de 21 aprilie 2010.

S-a statuat

că prezenta sentință ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ., pârâtul R.B. a fost obligat la achitarea către reclamanți

a sumei de 7.347 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - taxe de timbru.

Pentru a

pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în considerente, că:

Încheierea de

către una din părțile antecontractului a unui act de vânzarecumpărare cu un

terț străin de antecontract cu nesocotirea obligației de a face notată în

cartea funciară are drept efect imposibilitatea pentru terț de a invoca

inopozabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare. Prin urmare, numita

S.J. nu poate invoca inopozabilitatea antecontractului a cărui notare în cartea

funciară a nesocotit-o. Din acest ultim fapt rezultă că numita S.J. nu se poate

prevala de dobândirea în mod valabil a proprietății asupra apartamentului.

Tribunalul,

având în vedere obligația de a face ce revenea pârâtului-debitor R.B., față de

care reclamanții apar drept creditori, a considerat că de aici rezultă

admisibilitatea cererii acestora din urmă în revocarea actului făcut de

debitor, act reprezentat de contractul autentificat din 03 februarie 2011 de

B.N.P. G.G., ce a avut ca obiect transmiterea de către R.B. a proprietății

asupra apartamentului către numita S.J.

Pentru a

aprecia asupra temeiniciei cererii de revocare, Tribunalul a constatat ca fiind

îndeplinite toate condițiile, astfel cum rezultă ele din art. 975 C. civ.:

prejudiciul direct adus reclamanților prin vânzarea ulterioară asumării

obligației de a face a bunului cu privire la care creditorii achitaseră deja

prețul; frauda debitorului, R.B., prin mandatar R.C., având deplină cunoștință,

la momentul încheierii contractului din 03 februarie 2011 cerut a fi revocat,

de rezultatul păgubitor al actului față de reclamanți; creditorii aveau la data

încheierii actul de revocat o creanță certă, lichidă și exigibilă - dreptul

personal de a se încheia în forma autentică contractul de vânzare-cumpărare,

exigibil la 15 iulie 2010; complicitatea la fraudă a terțului, respectiv S.J.,

care, cu totala nesocotire a mențiunii din cartea funciară privind obligația de

a face asumată de R.B. pentru a transmite proprietatea către promitenții

cumpărători și în pofida acestei înscrieri, a încheiat actul atacat și a

cunoscut astfel că debitorul încearcă a-și crea o stare patrimonială care să nu

mai includă dreptul pe care se obligase să îl transmită.

Referitor la

o eventuală condiție a solvabilității, Tribunalul a reținut că aceasta

reprezintă un aspect concret care privește obligațiile în bani, aspect ce se

analizează pentru debitorii cărora li se impută astfel de obligații, or, în

cazul de față, este nerelevantă o astfel de analiză a insolvabilității, actul

fraudat de debitor fiind un antecontract privitor la un imobil pe care

debitorul a încercat a-l scoate din propriul patrimoniu și a păgubi astfel pe

creditorii promisiunii bilaterale.

Constatând

îndeplinite toate aceste condiții prevăzute de art. 975 C. civ., Tribunalul a

reținut temeinicia cererii de revocare a contractului autentificat în 03

februarie 2011 de B.N.P. G.G. încheiat de debitorul R.B. cu pârâta S.J. și

deoarece acțiunea revocatorie are drept consecință desființarea actului între

creditori și terțul dobânditor, a reținut că acest act este și va fi inopozabil

reclamanților-creditori; totodată, actul a fost desființat în întregime față de

reclamanții-creditori, acesta având ca obiect însăși proprietatea la a cărei transmitere

se obligase debitorul-pârât R.B., prin mandatar R.C., față de

reclamanții-creditori.

În ce

privește cererea de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de contract

autentic, Tribunalul a reținut că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr.

247/2005, nerespectarea obligației de a face - de a încheia contractul în forma

autentică de către promitentul-vânzător, determină posibilitatea pentru

promitentul/promitenții cumpărători de a cere instanței să pronunțe o astfel de

hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, iar hotărârea având

caracter constitutiv de drepturi, transferul proprietății operează de la data

rămânerii ei definitive.

Prin decizia

civilă nr. 336/A din 01 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat,

apelul formulat de apelanta-pârâtă S.J., împotriva sentinței mai sus

menționate.

În motivarea

acestei soluții, instanța de apel a reținut că, din actele dosarului, a

rezultat că imobilul în litigiu a făcut obiectul mai multor operațiuni de

transfer prin contracte succesive, contra unui preț diferit pentru fiecare act

juridic încheiat, imobilul intrând inițial în patrimoniul debitorului, tot

printr-un contract de vânzare-cumpărare, de la apelanta-pârâtă.

A constatat

că prima instanță a analizat temeinic îndeplinirea cerințelor art. 975 C. civ.,

reținând că prejudiciul direct adus reclamanților s-a creat prin vânzarea

apartamentului ce a intrat în patrimoniul apelantei-pârâte la un preț de doar

75.923 euro, vânzare efectuată ulterior obligației asumate prin antecontractul

încheiat cu reclamanții privind perfectarea vânzării la un termen stabilit și

pentru care s-a și plătit prețul de 250.000 euro - prejudiciul constând în

rezultatul păgubitor al actului față de reclamanți.

Instanța de

apel a mai reținut că reclamanții erau deținătorii unui drept de creanță, acela

de a fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică la termenul

convenit (15 iulie 2010) cu privire la bunurile pentru care au plătit un preț

triplu, față de cel plătit ulterior de apelanta-pârâtă, fiind vădită micșorarea

patrimoniului debitorului obligației asumată în antecontractul cu reclamanții -

antecontract notat în cartea funciară - fiind așadar opozabil erga omnes,

inclusiv apelantei-pârâte.

Creanța era

una certă, lichidă și exigibilă - pârâta nejustificând încheierea astfel a

contractului din 03 februarie 2011 de vânzare-cumpărare cu privire la bunul

asupra căruia era în plus, pe rol, litigiul de față, la un preș cu mult sub cel

achitat de reclamanți și încasat de debitorul-vânzător.

A reținut,

totodată, că, din aceste împrejurări în care s-a încheiat actul juridic dedus

judecății, rezultă, dimpotrivă, prejudicierea clară a drepturilor reclamanților

de a le fi perfectat contractul de vânzare-cumpărare, potrivit obligației

asumate de debitor și pentru care se plătise prețul integral convenit,

apelanta-pârâtă sprijinind astfel pe debitor în a nu-și executa obligația

asumată față de reclamanți, contribuind la prejudicierea directă a acestora.

Instanța de

apel a concluzionat că, drept urmare, criticile privind neîndeplinirea

cerințelor art. 975 C. civ. nu pot fi primite, probele administrate în cauză

dovedind pe deplin soluția pronunțată de Tribunalul București.

Împotriva

deciziei Curții de Apel a declarat recurs pârâta S.J., întemeindu-se pe disp.

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea

deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său și, pe fond, respingerea

acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.

În

dezvoltarea criticilor formulate în scris, recurenta-pârâtă susține, în esență,

următoarele:

Hotărârea recurată

este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

respectiv a dispozițiilor art. 975 și art. 1169 C. civ. incidente în cauză, întrucât

instanțele au apreciat greșit noțiunea de prejudiciu, potrivit accepțiunii din materia

răspunderii contractuale și nu ca o condiție a intentării acțiunii pauliene.

De asemenea, nu

au procedat la analiza stării de insolvabilitate a debitorului, și anume dacă în

urma vânzării a apărut sau s-a agravat starea de insolvabilitate a pârâtului, dacă

este real că insolvabilitatea condiționează admiterea acțiunii pauliene numai Ia

obligațiile „în bani” și dacă prețul vânzării prezintă relevanță în condițiile în

care, în speță, nu s-a dovedit starea de insolvabilitate a pârâtului.

În cauză nu s-a

probat intenția de fraudă a pârâtului-debitor R.B. și nici dacă există vreo

complicitate a pârâtei S.J. la presupusa fraudă; totodată, nu s-a clarificat

noțiunea de opozabilitate, în cele două accepțiuni ale sale și dacă este real

că un contract de vânzare-cumpărare naște vreo obligație în sarcina unui terț

față acel antecontract.

Recursul nu este

fondat și va fi respins potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare:

În ce privește

prima critică, pe care pârâta o formulează în recurs, vizând greșita apreciere a

instanțelor asupra noțiunii de prejudiciu, prin luarea în considerare a accepțiunii

acesteia din materia răspunderii civile contractuale și nu a celei specifice ca

fiind o condiție a acțiunii pauliene, se constată că nu este întemeiată.

Se observă astfel,

sub acest aspect, că ambele instanțe au stabilit judicios dând relevanță, în speță,

dispozițiilor art. 975 C. civ., că prin vânzarea ulterioară asumării obligației

de a face, către pârâta S.J., a bunului, respectiv a apartamentului pentru care

reclamanții achitaseră deja prețul, s-a produs acestora un prejudiciu, ce se impune

a fi reparat.

În ce privește

condiția insolvabilității, dacă de esență este că prin încheierea actului păgubitor

debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate, fiind indiferent

dacă actul este cu titlu gratuit sau oneros, în speță, este cert că debitorul a

încercat în mod conștient să-și creeze o stare de insolvabilitate printr-un act

cu titlu oneros, act de vânzate a bunului imobil către un terț, respectiv către

cumpărătoarea S.J.

Contrar susținerii

recurentei-pârâte, potrivit căreia nu s-a probat intenția de fraudă a pârâtului-debitor,

se constată că în cauză s-a făcut dovada deplină a actului fraudulos, atâta vreme

cât la data facerii actului cu terțul, debitorul cunoștea că prin acesta va produce

un prejudiciu creditorilor reclamanți, - aceștia având la data încheierii actului

ce s-a solicitat a fi revocat o creanță certă, lichidă și exigibilă, respectiv un

drept de creanță, și anume acela de a fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare,

cu termen stabilit în acest sens Ia 15 iulie 2010.

Totodată, s-a

demonstrat și complicitatea la fraudă a terțului întrucât prin încheierea contractului

de vânzare-cumpărare din 03 februarie 2011, pârâta S.J. a nesocotit mențiunea clin

cartea funciară privind obligația asumată anterior de debitor de a transmite proprietatea

imobilului către reclamanții-creditori, cunoscând astfel în mod evident că debitorul

încearcă să-și creeze o stare patrimonială, care să nu includă dreptul pe care se

obligase să-l transmită și spiijinindu-l pe acesta de a nu-și executa obligația

față de reclamanți.

În aceste

condiții, acțiunea revocatorie are drept efect inopozabilitatea actului

încheiat de debitor cu terțul, în frauda creditorilor săi, și, de asemenea,

imposibilitatea pentru terț de a invoca inopozabilitatea antecontractului de

vânzare-cumpărare, a cărei notare în cartea funciară a nesocotit-o.

Prin urmare,

se constată că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale

incidente, invocate de recurenta-pârâtă, ca fiind încălcate, respectiv ale art.

975 și art. 1169 C. civ. și s-a dat o dezlegare judicioasă litigiului dedus

judecății, prin admiterea acțiunii revocatorii a reclamanților, desființarea în

tot a contractului de vânzare-cumpărare din 03 februarie 2011 intervenit între

debitorul R.B. și S.J. și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de

contract de vânzare-cumpărare între reclamanții C.L. și C.A., în calitate de

cumpărători și pârâtul R.B., în calitate de vânzător.

În consecință,

având în vedere considerentele mai sus menționate și reținând că recurenta-pârâtă

nu a formulat nicio critică întemeiată, în condițiile expres și limitativ prevăzute

de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., care să poată conduce la modificarea ori casarea

deciziei criticate, - aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta S.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta S.J. împotriva deciziei civile nr. 336/A din 01 octombrie

2012 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentiu

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2013.