ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3992/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 decembrie 2006 sub nr. 2469/113/2006 pe rolul Tribunalului Brăila, secția civilă, P.R.A. a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 755 din 15 noiembrie 2005 a Judecătoriei Brăila, pronunțată în Dosarul nr. 2048/2005, invocându-se ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 234 din 9 martie 2007 prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire. Împotriva acestei sentințe, revizuenta a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelul a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 392/ A din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Revizuenta a formulat recurs împotriva deciziei instanței de apel, însă, prin încheierea de ședință din 6 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, soluționarea căii de atac a fost suspendată pentru lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., niciuna dintre părțile cauzei nesolicitând judecata cauzei în lipsă. La data de 22 ianuarie 2010 cauza a fost repusă pe rol din oficiu pentru termenul de azi în vederea discutării perimării, dispunându-se legala citare a părților. Înalta Curte constată că de la data dispunerii măsurii suspendării niciuna dintre părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând pricina în nelucrare, iar în acest interval niciun act de procedură nu trebuia a fi îndeplinit din oficiu.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an". Perimarea reprezintă o sancțiune procedurală fundamentată pe prezumția de desistare a părților, dedusă din faptul nestăruintei vreme îndelungată în judecată (1 an în cauzele civile). Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. În speță, de la data când a intervenit suspendarea (6 iunie 2008) și până la data repunerii pe rol din oficiu (22 ianuarie 2010), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare. Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părții, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ., sens în care se va dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de revizuenta P.R.A., împotriva Deciziei civile nr. 392/ A din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2010.