ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1835/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 585 din 18 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea

s-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanții O.G.I. și G.(fostă O.)

G.A., în contradictoriu cu pârâții P.M. Focșani și G.N.N., ca neîntemeiată.

S-a respins, ca neîntemeiată, excepția

autorității de lucru judecat și cea a tardivității, invocată de pârâta G.N.N.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut următoarele:

Reclamanții au depus două notificări

conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilele deținute de autorii lor.

Dispoziția nr. 11896 din 31 martie

2008 prin care li s-a restituit în natură suprafața de 366 m

2

compusă din două loturi: 144 m

2

situat în Focșani, Bd. Unirii (fost

Bd. București) și suprafața de 222 m

2

situat în str. 1 Decembrie 1918

(fost Bd. București) pentru diferența de 734 m

2

și casa de locuit

propunându-se despăgubiri;

Dispoziția nr. 11897 din 31 martie

2008 prin care s-a restituit pe fostul amplasament 96 m

2

B-dul

Unirii (fost B-dul București) pentru diferența de teren de 64 m

2

și

casa de locuit, propunându-se despăgubiri.

Aceste dispoziții au fost contestate

de reclamanți în cursul judecății Dosarului nr. 1829/91/2007 a Tribunalului

Vrancea, în care reclamanții au arătat că în mod greșit nu li s-a restituit

întregul teren și că o parte din fostele lor proprietăți a făcut obiectul unor

acte de concesiune.

Prin sentința civilă nr. 363 din 8 mai

2008, Tribunalul Vrancea le-a respins acțiunea, reținând că din probe nu a

rezultat că este liber, întreg terenul. Sentința a fost apelată și prin decizia

civilă nr. 158 din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel a respins apelul,

sentința rămânând astfel definitivă, fără a fi încă irevocabilă, situația în

care nu operează autoritatea de lucru judecat.

Acțiunea petentei a fost respinsă, ca

neîntemeiată, deoarece din probe rezultă că nu se pot restitui în natură pe

fostul amplasament și diferența de teren, dat fiind faptul că această

restituire ar duce la limitarea excesivă a terenului aferent blocurilor.

Această retrocedare nu se confundă cu o extindere de apartament prin

concesionarea unei suprafețe de teren.

Nefiind posibilă restituie în natură a

întregului fost apartament, restituire care formează principalul capăt de

cerere al prezentei acțiuni s-a dispus respingerea acestuia ca neîntemeiat,

situație în care celelalte capete de cerere vizând constatarea nulității

absolute a contractului de concesiune și a autorizației de construcție precum

și cel referitor la daune, au fost respinse.

Excepția tardivității promovării

capetelor de cerere privind nulitatea absolută a contractului de concesiune și

a autorizației de înstrăinare, au fost respinse, ca neîntemeiate, deoarece,

termenul prevăzut de art. 46 din Legea nr. 10/2001 devenit art. 50, se referă

la actele de înstrăinare ori în cauză, actul este de concesiune.

Prin decizia civilă nr. 35 din 27

ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, s-a dispus respingerea

apelului declarat de reclamanții O.Gh.I. și G.(fostă O.) Gh. A., împotriva

sentinței civile nr. 1585 din 18 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul

Vrancea, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța astfel, s-a dispus

următoarele:

În temeiul Legii nr. 10/2001

reclamanții au adresat părții două notificări, soluționate prin restituirea în

natură a suprafețelor de 366 m

2

și 96 m

2

, pentru

diferențele de 734 m

2

și respectiv 64 m

2

, propunând și

despăgubiri.

S-a motivat de către pârâtă că terenul

este imposibil de restituit și revendicat de reclamantă se află în imediata

apropiere a unor blocuri de locuințe, și în ședința din data de 8 iunie 2001,

Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a stabilit că în cadrul revendicării

unor astfel de terenuri trebuie să se respecte o distanță minimă de 6 m. față

de blocul de locuințe.

Reclamanții nu au contestat în mod

special această hotărâre ci au făcut referire la faptul că la cererea numitei

G.N.N., acesteia i-a fost concesionat suprafața de 23 m

2

în vederea

extinderii apartamentului pe care îl are în proprietate la parterul blocului.

Așa cum din adresa nr. 16 din 19

februarie 2007 emisă de Prefect, concesionarea s-a aprobat fără a se verifica

dacă bunul este revendicat, însă instanța a reținut că restituirea în natură nu

s-ar fi putut face, chiar dacă nu ar fi fost contractul de concesiune, deoarece

terenul revendicat este mult mai mare față de terenul cunoscut, iar conform

hotărârii din data de 8 iunie 2001, restituirea nu se poate face la o distanță

mai mică de 6 m. de peretele blocului.

Concesionarea suprafeței de 23,37 m

2

teren s-a făcut pentru extinderea unui apartament aflat la parterul blocului,

caz în care hotărârea din 8 iunie 2001 nu este opozabilă.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Au solicitat chemarea în judecată a

instituției P. Vrancea, și noi probe, cereri neluate în seamă de către

instanțe.

Concesionarea este ilegală și încalcă

art. 20 din Legea nr. 247/2005.

Netemeinic se reține în sentința

primei instanțe împrejurarea că s-a verificat regimul juridic al terenului, ca

și extinderea și recunoașterea drepturilor concesionarului în detrimentul

proprietarului.

La termenul din 28 octombrie 2009

instanța a acordat termen pentru ca recurenții să semneze cererea de recurs.

La termenul din 17 martie 2010,

instanța de recurs din oficiu a pus în discuția părților excepția privitoare la

nerealizarea condiției semnăturii părții, prevăzută de art. 302

1

C.

proc. civ., sub sancțiunea nulității.

Astfel, conform dispozițiilor art. 316

C. proc. civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel (287 a C.

proc. civ.) se aplică și în recurs în măsura în care sunt comptabile cu

regulile privitoare la recurs, împrejurare față de care, nesemnarea recursului

este sancționată cu nulitatea, potrivit dispozițiilor art. 133 alin. (1) C.

proc. civ. și a dispozițiilor art. 302

1

C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de

reclamanții O.I. și G.G.A. împotriva deciziei nr. 35/ A din 27 ianuarie 2009 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Obligă recurenții să plătească pârâtei

G.N.N. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 martie 2010.