ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1409/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1409/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 53/A din 5 iunie 2012

pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. 1469/330/2011 s-a admis apelul

declarat de apelanta SC M. SRL, societate în insolvență, prin Cabinet

Individual de Insolvență A.V., împotriva sentinței civile nr. 379 din 8 martie

2012 pronunțată de Judecătoria Urziceni, care a fost anulată în tot și s-a

reținut cauza spre judecare în fond. Inițial, prin cererea formulată la

Judecătoria Urziceni, reclamanta SC I.I.E. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC

M. SRL, solicitând revendicarea și evacuarea acesteia din imobilul „Amplasament

stație mobilă de carburanți”, situat în comuna B., județul Ialomița, pe care

aceasta îl ocupă fără drept de la data de 18 noiembrie 2009. S-a mai solicitat

de către reclamantă obligarea pârâtei să îi predea toate bunurile din

inventarul stației mobile de carburanți, menționate în precontractul de

vânzare-cumpărare, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. de la 1864.

Ulterior, reclamanta a

depus cereri precizatoare la dosar prin care a învederat că obiectul acțiunii sale

cuprinde două capete de cerere, respectiv:

„Amplasament stație mobilă de carburanți”, situat în comuna B., județul Ialomița,

pârâta urmând a fi obligată să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul

împreună cu toate construcțiile și bunurile mobile afectate acestora;

pârâte să îi predea toate bunurile din inventarul stației mobile de carburanți menționate

în precontractul de vânzare-cumpărare, respectiv: 2 rezervoare tip container, a

10.000 litri fiecare, cu 2 pompe de distribuție; o pompă cu calculator electronic;

o pompă cu calculator mecanic; o pompă de transvazare.

Cererea precizatoare a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 1909 alin. (2) C. civ. de la 1864 și art. 132

C. proc. civ.

Reclamanta a formulat

cerere de chemare în garanție a SC E.S.G. SRL solicitând instanței, în cazul în

care se va dovedi că această societate este actuala posesoare a bunurilor revendicate,

să fie obligată să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul împreună cu

toate construcțiile și bunurile mobile afectate acestora, precum și să îi predea

toate bunurile din inventarul stației mobile de carburanți, așa cum sunt prevăzute

în precontractul de vânzare-cumpărare.

Chemata în garanție SC

E.S.G. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, precizând

că nu are calitate de a sta în fața instanței de judecată.

Prin sentința civilă

2838 din 23 octombrie 2012, pronunțată de secția civilă a Tribunalului Ialomița

s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a excepției lipsei calității procesuale

active și a excepției lipsei calității procesuale pasive, admiterea acțiunii formulată

de reclamanta SC I.I.E. SRL, obligarea pârâtei SC M. SRL să lase în deplină proprietate

și posesie reclamantei SC I.I.E. SRL imobilul stație mobilă de carburanți, situat

în comuna B., județul Ialomița, obligarea pârâtei să predea reclamantei bunurile

din inventarul stației mobile de carburanți menționate în antecontractul de vânzare-cumpărare,

respingerea ca rămasă fără obiect a excepției invocată de chemata în garanție SC

E.S.G. SRL privind lipsa calității sale procesuale pasive, cu obligarea pârâtei

la plata către reclamantă a sumei de 3.611 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției

instanța de fond analizând excepția lipsei calității procesuale active invocată

de către pârâtă prin întâmpinare a reținut că la data de 25 martie 2008 între reclamanta

SC I.I.E. SRL, în calitate de vânzător și SC S.C. SRL, în calitate de cumpărător,

s-a încheiat un precontract de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea stației

mobile de carburanți situată la punctul de lucru al vânzătorului din comuna B.,

județul Ialomița, compusă din 2 rezervoare tip container, a 10.000 litri fiecare,

cu două pompe de distribuție, o pompă cu calculator electronic și o pompă cu calculator

mecanic, pompă de transvazare. Prețul vânzării a fost stabilit de părți la suma

de 35.000 euro, plata urmând a se face în trei rate, conform art. 3 din contract,

prin transfer bancar, pe baza facturii fiscale emise de vânzător. S-a convenit ca

transferul proprietății să se facă după încasarea ultimei rate sau la data plății

integrale a mărfii.

Înscrisurile depuse la

dosar probează că reclamanta deținea respectiva stație de distribuție carburanți

în baza autorizației de construire din 18 decembrie 2000, iar terenul în suprafață

de 2.200 mp pe care a fost edificată, a fost concesionat de la Consiliul Local al

comunei B., județul Ialomița, prin contractul de concesiune din 17 mai 2000 încheiat

de acesta.

Întrucât SC S.C. SRL a

dorit punerea în funcțiune cât mai urgentă a stației de carburant, părțile au convenit

prin precontract de vânzare-cumpărare menționat închirierea stației de către cumpărător

începând cu data de 1 aprilie 2008, pe o perioadă de 14 luni. Înțelegerea părților

cu privire la închirierea stației respective a fost materializată și prin contractul

de închiriere încheiat la data de 8 aprilie 2008, prin care durata contractului

a fost stabilită până la data de 8 iunie 2009. Totodată, s-a prevăzut în contract

că subînchirierea bunului este posibilă numai cu acordul locatoarei.

Obiectul precontractului

de vânzare-cumpărare a fost completat la data de 1 noiembrie 2009, prin protocolul

adițional în care s-a prevăzut că la art. 1, obiectul contractului se adaugă: „prestarea

de servicii și asistență tehnică pentru extinderea capacității stației mobile de

distribuție carburanți, întocmirea documentației și depunerea acesteia la autoritățile

județene pentru avizarea și aprobarea funcționării stației de distribuție carburanți”,

procedându-se și la modificarea de către părți a art. 2, prețul mărfii, astfel:

prețul stației mobile de distribuție carburanți: 30.000 euro; prețul prestărilor

de servicii: 5.000 euro, prețurile neincluzând TVA. În baza precontractului de vânzare-cumpărare

reclamanta a emis mai multe facturi fiscale acceptate la plată de către SC S.C.

SRL.

La data de 14

noiembrie 2009 între cele două societăți s-a încheiat procesul-verbal de conciliere

privind reeșalonarea plăților în cadrul precontractului de vânzare-cumpărare din

data de 25 martie 2008 până la data de 31 martie 2010, constatându-se că datoria

SC S.C. SRL către reclamantă, reactualizată la data de 15 noiembrie 2009, era de

13.716,6 euro, respectiv 60.353 RON.

Deși se pretinde de către

pârâtă că SC S.C. SRL a achitat întreg debitul pe care îl avea față de reclamantă

în baza precontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 martie 2008,

instanța a reținut că nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, înscrisul depus la

dosar de aceasta în vederea probării susținerilor sale, respectiv „situația furnizorilor”

nefiind de natură a proba acest aspect. Ca atare, neachitându-se în integralitate

prețul precontractului de vânzare-cumpărare, așa cum SC S.C. SRL și-a asumat obligația,

rezultă că nu a operat transferul proprietății cu privire la stația de distribuție

carburanți în patrimoniul acestei societății, bunul respectiv rămânând în proprietatea

reclamantei. Pe cale de consecință, s-a constat că excepția lipsei calității procesuale

active este neîntemeiată, fiind respinsă.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța

a reținut că, în cazul acțiunii în revendicare, care este acțiunea prin care proprietarul,

care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun de la posesorul

neproprietar, calitatea procesuală pasivă o are cel aflat în această ultimă situație.

În cauză, din declarațiile

martorilor audiați, rezultă că, cea care se afla, la data sesizării Judecătoriei

Urziceni, în posesia stației de distribuție carburanți, aflată în proprietatea reclamantei,

era SC M. SRL, aspect confirmat și prin adresa din 5 iulie 2011 a SC E. SA, potrivit

cu care societatea pârâtă are calitatea de consumator de energie electrică pentru

locul de consum Stație Peco B. În ședința publică din 23 octombrie 2012, așa cum

rezultă din practicaua sentinței, în care au fost consemnate dezbaterile, apărătorul

pârâtei a recunoscut că în prezent stația în litigiu se află în posesia SC M.

SRL. Pe cale de consecință, instanța a respins ca neîntemeiată și excepția lipsei

calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, instanța

a avut în vedere că, deși pârâta pretinde că SC S.C. SRL i-a transmis proprietatea

asupra stației respective, sens în care a depus factura fiscală din 18

noiembrie 2009, afirmația nu a fost primită întrucât dreptul de proprietate nu a

făcut parte din patrimoniul SC S.C. SRL, astfel că aceasta societate nu putea să

transmită ceea ce nu avea.

Având în vedere că reclamanta

a făcut dovada atât a faptului că este proprietara stației de distribuție carburanți,

cât și a faptului că pârâta este posesoarea bunului, în condițiile în care pârâta

nu a probat că are un titlu valabil de proprietate asupra stației de distribuție

carburanți, instanța a admis acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs pârâta SC M. SRL, prin Cabinetul Individual de Insolvență A.V.

și chemata în garanție SC E.S.G. SRL.

Prin încheierea din 4

iunie 2013 Curtea de Apel a calificat calea de atac drept apel, analizând susținerile

părților ca fiind făcute sub regimul juridic al acesteia.

Prin decizia civilă

nr. 297 din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă,

au fost admise apelurile formulate de pârâta SC M. SRL, societate în insolvență,

prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență A.V. și chemata în garanție

SC E.S.G. SRL împotriva sentinței civile nr. 2838 din 23 octombrie 2012, pronunțată

de secția civilă a Tribunalului Ialomița în Dosarul nr. 1469/330/2011, în contradictoriu

cu intimata reclamantă SC I.I.E. SRL dispunându-se desființarea în tot a sentinței

atacate și, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 a constatat operată suspendarea

de drept a judecării cauzei, în stadiul procesual al judecării în fond.

În pronunțarea acestei

soluții, Curtea a reținut că, indiferent de calificarea acțiunii introductive, față

de obiectul derivat (material) vizat, drept acțiune mobiliară sau imobiliară (sub

acest aspect susținerile părților fiind vădit contradictorii), relevant este că

acțiunea are natura unei acțiuni în revendicare, urmărind, drept consecință afirmarea

calității de proprietar a reclamantului și recâștigarea posesiei asupra unor bunuri

pretins deținute de pârâtă sau, în subsidiar, chemată în garanție.

Se reține că art. 36 din

Legea nr. 85/2006 nu vizează neapărat o protecție a debitorului insolvent, ci o

protecție a normelor procedurale ale procedurii insolvenței, care să garanteze egalitatea

și corectitudinea concursului între creditorii aceluiași debitor, care sunt obligați

să-l urmărească, execute în limitele Legii nr. 85/2006, iar nu fiecare separat.

În acest fel se garantează participarea fiecărui creditor la îndestularea din activul

patrimonial al debitorului (cu rol de gaj general pentru toți creditorii). Or, în

speță, conform extrasului O.R.C. depus încă de la 19 noiembrie 2011, pe când cauza

se afla pe rolul primei instanțe de fond pârâta

SC M. SRL se afla în procedura insolvenței.

În aceste condiții, o acțiune care are ca scop scoaterea din patrimoniul acesteia

a unor bunuri era suspendată de drept, instanța având obligația să o constate din

oficiu.

Instanța de apel reține

că Tribunalul Ialomița după constatarea competenței sale materiale, față de obiectul

cererii introductive, trebuia să facă aplicarea normei legale, în sensul constatării

operării suspendării de drept a judecării cauzei, raporturile juridice de conflict

dintre părți urmând a trece în sarcina de soluționare a judecătorului sindic spre

a fi guvernate de legislația specială. A accepta orice soluție contrară, în sensul

de a trece la judecarea cauzei și stabilirea drepturilor și obligațiilor corelative

invocate de părți ar însemna, pe lângă încălcarea cel puțin implicită a competenței

funcționale a judecătorului-sindic și o eludare a posibilității de apărare în contradictoriu

a drepturilor lor, acordată de Legea nr. 85/2006 tuturor creditorilor unui debitor

insolvent, iar nu numai celui ce revendică anumite bunuri mobile, imobile, pretins

aflate în patrimoniul pârâtului insolvent.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamanta SC I.I.E. SRL, criticând hotărârea atacată ca fiind

nelegală întrucât instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 36 din Legea

nr. 85/2006.

În dezvoltarea motivelor

de recurs a arătat că instanța de apel, deși s-a lămurit în legătură cu faptul că

acțiunea promovată este o acțiune reală, în revendicare, deși articolul mai sus

menționat se referă la acțiunile personale (acțiuni pentru realizarea creanțelor),

totuși, a hotărât în mod greșit că articolul respectiv s-ar aplica și acțiunii în

revendicare.

Solicită admiterea recursului,

modificarea în tot a hotărârii instanței de apel, în sensul respingerii apelurilor

formulate și menținerii sentinței pronunțate de Tribunalul Ialomița, ca fiind temeinică

și legală, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta SC M. SRL a formulat

întâmpinare arătând că recurenta nu invocă motive de nelegalitate a hotărârii atacate,

indicând doar generic textul legal aplicat. Susține totodată că, instanța de apel

a apreciat în mod corect cu privire la incidența dispozițiilor art. 36 din

Legea nr. 85/2006, formulând aprecieri și în privința netemeiniciei acțiunii promovate.

Cu titlu preliminar, în

privința excepției privind nulitatea recursului invocată de intimata SC M. SRL,

prin lichidator, Înalta Curte va respinge excepția, ca neîntemeiată. Din conținutul

art. 306 alin. (3) C. proc. civ. rezultă că important pentru stabilirea împrejurării

dacă cererea de recurs este motivată legal este dezvoltarea motivelor prezentate

deoarece textul dispune că „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din

motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”. În atare condiții, Înalta Curte reține

că, dezvoltarea motivelor de recurs, deși neîncadrate pe parte în drept, vizează

soluția dată de instanța de apel raportat la modul de aplicare și interpretare a

dispozițiilor înscrise în art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind legea insolvenței

ceea ce face posibil încadrarea criticilor astfel formulate în motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului, raportat la motivele de recurs învederate și dispozițiile legale incidente

în cauză, Înalta Curte va constata recursul ca fiind întemeiat având în vedere următoarele

considerente:

Conform prevederilor

art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței „de la data deschiderii

procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile

de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor

sale.”

Înalta Curte reține că

prin aceste dispozitii speciale, legiuitorul a avut în vedere ca toate acțiunile

prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanțelor împotriva acesteia să

fie suspendate de drept, urmând ca, ulterior, creditorii să-și realizeze creanța

în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenței.

Astfel, măsura stabilită prin art. 36 se justifică prin natura specială a procedurii

prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar,

colectiv, concursual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată

valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență.

Soluția legislativă a

suspendării de drept reglementată de art. 36 nu vizează însă toate acțiunile, indiferent

de natura lor pe care debitorul falit le are, ci doar a celor personale vizând realizarea

creanțelor împotriva falitului ca o necesitate a asigurării unei egalități de tratament

juridic dintre debitor și alte persone neimplicate în procedura insolvenței, urmărindu-se

astfel evitarea instituirii unui tratament juridic privilegiat debitorului aflat

în insolvență, în afara celui prevăzut de legea specială, ceea ce ar fi contrar

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, acțiunea în

revendicare care face obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost precizată, nu

este o acțiune în realizarea creanței împotriva averii debitorului de natura celor

vizate de art. 36 din Legea nr. 85/2006, fiind o acțiune prin care se urmărește

valorificarea unui drept real și nu a unui drept de creanță asupra pârâtei SC

M. SRL. în privința căreia s-a declanșat procedura insolvenței.

Argumentul instanței de

apel potrivit căruia soluția îmbrățișată ar fi și consecința respectării competenței

funcționale a judecătorului sindic nu poate fi reținut întrucât dispozițiile

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 face trimitere neechivocă la controlul judecătoresc

al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar, precum

și la cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, iar în cauză

nu se identifică atare procese și cereri care să decurgă din măsurile dispuse în

cursul derulării procedurii insolvenței.

În consecință, se reține

că în mod eronat s-a apreciat asupra incidenței în cauză a prevederilor art. 36

din Legea nr. 85/2006 și s-a dispus suspendarea judecării cauzei pe parcursul procedurii

insolvenței atât timp cât obiectul prezentei acțiuni nu urmărește realizarea vreunei

creanțe asupra societații pârâte față de care s-a deschis procedura insolvenței.

Drept urmare, pentru considerentele

expuse, reținând că instanța de apel a efectuat o interpretare și aplicare greșită

a dispozițiilor legale, ceea ce face aplicabil motivul de recurs înscris în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1), alin. (2) și alin. (5) C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamanta

SC I.I.E. SRL împotriva deciziei nr. 297 din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel

București, secția a V-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre

rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată,

excepția nulității recursului invocată de intimata pârâtă.

Admite recursul declarat

de reclamanta SC I.I.E. SRL împotriva deciziei nr. 297 din 24 septembrie 2013 a

Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2014.