ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2663/2013

Asupra cauzei penale de față: Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 304 din 13 iulie 2012, Tribunalul Dolj, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 1 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G.M.B., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005. S-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă de 1.000 RON amendă, sancțiunea urmând a se înregistra în cazierul judiciar. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i) C. proc.

pen., cu aplicarea art. 74 1 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.C.I., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005. S-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă de 1.000 RON amendă, sancțiunea urmând a se înregistra în cazierul judiciar. S-a constatat recuperat integral prejudiciul în cuantum de 25.185,51 RON, precum și accesoriile fiscale în cuantum de 4.500 RON de către partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Craiova. S-a respins ca rămasă fără obiect cererea privind instituirea sechestrului asigurător.

În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 combinat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea unei copii de pe sentință Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni după rămânerea definitivă a hotărârii. Au fost obligați inculpații la câte 1.800 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 22 februarie 2012, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj rechizitoriul nr. 545/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin care au fost trimiși în judecată inculpații: G.M.B. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și C.C.I.

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. În fapt, s-a reținut că inculpatul G.M.B. este administratorul SC B. SRL Craiova, iar inculpatul C.C.I. este administratorul SC A. SRL Craiova și că în luna ianuarie 2011, între SC A. SRL, în calitate de prestator și SC B. SRL, în calitate de client, a fost încheiat un contract de prestări servicii în publicitate, pe o durată de 12 luni, valoarea serviciilor prestate fiind stabilită la suma de 130.000 RON. În baza acestui contract, inculpatul C.C.I. a emis factura din 29 ianuarie 2011 în valoare de 129.725,60 RON, din care TVA în sumă de 25.185,60 RON, care a fost înregistrată în evidențele contabile ale celor două societăți și în baza căreia SC B. SRL Craiova și-a exercitat dreptul de deducere a TVA, decontul fiind înregistrat la A.F.P.M.

Craiova din 25 februarie 2011. Cu ocazia controalelor efectuate de către reprezentanții Gărzii Financiare la SC A. SRL și SC B. SRL, s-a constatat că factura din 29 ianuarie 2011 reflectă o operațiune fictivă, așa cum este definită de art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, fiind destinată să servească societății beneficiare pentru a diminua TVA de plată aferent lunii ianuarie 2011. De asemenea, s-a constatat că SC A. SRL Craiova a desfășurat anterior exclusiv activități de „prăjire a semințelor de floarea soarelui”, iar tranzacția descrisă mai sus a fost singura derulată de societate în perioada ianuarie-februarie 2011. Controlul efectuat la SC B. SRL a evidențiat faptul că această societate a desfășurat activități de comerț cu legume și fructe provenite din achiziții intracomunitare, efectuând livrări către un singur client intern, respectiv SC R. SRL Craiova.

Din registrul jurnal pentru livrări taxabile de bunuri și servicii, a rezultat că în luna ianuarie 2011, SC B. SRL Craiova a livrat bunuri în valoare de 130.125,13 RON, din care TVA colectată în sumă de 25.185,51 RON. Pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, inculpatul G.M.B. a înregistrat în evidența contabilă a SC B. SRL factura fictivă emisă de SC A. SRL, majorând astfel în mod nelegal soldul TVA deductibil cu suma de 25.185,60 RON și reducând practic la zero soldul TVA de plată, care se determina ca diferență între TVA colectată și TVA deductibilă. Operațiunile descrise mai sus au fost declarate la organul fiscal prin decontul de TVA înregistrat la A.F.P.M.

Craiova din 25 februarie 2011, în baza căruia contribuabilul a fost luat în evidență cu TVA de plată în sumă de 7.425 RON, rezultată însă din regularizarea taxei pentru lunile precedente și nu din operațiunile comerciale efectuate în luna ianuarie 2011. Ulterior controlului efectuat de Garda Financiară, contractul de prestări servicii în publicitate din 14 ianuarie 2011 a fost reziliat, iar SC A. SRL a emis factura de stornare din 14 martie 2011, document ce a fost, de asemenea, înregistrat de inculpatul G.M.B. în evidența contabilă și cuprins în decontul TVA aferent lunii martie 2011. În cuprinsul rechizitoriului s-a arătat, totodată, că potrivit vectorului fiscal, termenele de depunere a declarațiilor erau diferite pentru cele două societăți, respectiv: lunar pentru SC B. SRL Craiova și trimestrial pentru SC A. SRL Craiova.

Deoarece stornarea facturii a avut loc în intervalul de raportare al SC A. SRL Craiova, operațiunea fictivă a fost reflectată numai în decontul de TVA depus de SC B. SRL Craiova. Astfel, operațiunea fictivă a produs rezultatul urmărit de cei doi învinuiți, respectiv diminuarea obligațiilor fiscale ale beneficiarului facturii, corectarea soldului de plată TVA nefiind urmarea unui act voluntar, ci datorându-se intervenției organelor fiscale. În timpul urmăririi penale inculpatul G.M.B. a achitat pentru SC B. SRL Craiova, conform chitanțelor din 7 noiembrie 2011 și din 15 februarie 2011 suma de 10.000 RON, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, cei doi inculpați și-au exprimat disponibilitatea de a acoperi integral prejudiciul produs bugetului de stat (în sumă totală de 25.185,60 RON).

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost probată în faza de urmărire penală cu: sesizarea A.N.A.F., Garda Financiară Dolj, note de constatare, note explicative, jurnale pentru livrări taxabile, decont TVA, proces-verbal de control, contract de prestări servicii, în copie, factură fiscală în copie, jurnal de achiziții intracomunitare, jurnal pentru achiziții taxabile, act adițional la contract, factură storno, adrese A.N.A.F., proces-verbal de ridicare acte, acte societăți, balanțe de verificare, declarațiile inculpaților. Audiați în instanță, atât inculpatul G.M.B. cât și inculpatul C.C.I. au recunoscut în totalitate săvârșirea faptei pentru care au fost trimiși în judecată, achiesând la starea de fapt reținută în actul de inculpare și la toate probatoriile administrate în faza de urmărire penală, solicitând să li se aplice prevederile art. 320 1 C. proc.

pen. Statul Român prin A.N.A.F. a depus o cerere prin care a învederat că se constituie parte civilă cu suma de 15.185 RON, reprezentând prejudiciu rămas nerecuperat la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data de 26 ianuarie 2011, data săvârșirii faptei până la achitarea integrală a sumei datorate. S-a solicitat introducerea în cauză, în calitate de părți responsabile civilmente, a societăților administrate de cei doi inculpați, respectiv SC B. SRL și SC A. SRL Craiova, inculpații urmând să fie obligați în solidar cu aceste părți responsabile civilmente la repararea prejudiciului produs bugetului de stat. Partea civilă a solicitat și luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea celor doi inculpați precum și a bunurilor existente în patrimoniul părților responsabile civilmente până la concurența valorii pagubei și penalităților de întârziere.

Instanța a procedat la introducerea în cauză a părților responsabile civilmente, respectiv SC B. SRL și SC A. SRL Craiova și, totodată, a solicitat relații de la primăria Municipiului Craiova, Serviciul Impozite și Taxe privind bunurile existente în proprietatea inculpaților, respectiv în patrimoniul părților responsabile civilmente. Prin adresa din 13 iunie 2012, s-a comunicat că numitul G.M.B. figurează în evidențele fiscale cu un apartament dobândit la data de 24 iulie 2006 situat în Craiova, str. V.C., iar inculpatul C.C.I. figurează cu un apartament situat în Craiova Aleea A.D.M., și cu un mijloc de transport marca O.C., dobândit împreună cu soția C.A.M. la 10 decembrie 2008, iar SC B. SRL și SC A. SRL Craiova nu figurează cu bunuri în patrimoniu.

Până la primul termen de judecată când s-au putut pune concluzii și s-a procedat la audierea inculpaților s-a depus la dosar de către inculpatul G.M.B. chitanța din 30 mai 2012, respectiv, chitanța din 13 iunie 2012, prin care s-a făcut dovada achitării sumelor de 3.000 RON, respectiv 12.185 RON reprezentând prejudiciul rămas nerecuperat. Inculpatul C.C.I. a depus la dosar acte în circumstanțiere, diploma de licență și un act adițional privind pe SC A. SRL. Partea civilă, prin adresa din data de 20 iunie 2012, a învederat că din evidențele fiscale rezultă că, în cursul urmăririi penale cât și al judecății, s-au achitat de către SC B. SRL sumele de 3.000 RON cu chitanța din 30 mai 2010, sumele de câte 5.000 RON cu chitanțele din 7 noiembrie 2011 și din 15 februarie 2012 și suma de 12.185 RON cu chitanța din 23 iunie 2012, însă conform C. proc.

fisc. obligațiile fiscale principale sau accesorii se sting în ordinea vechimii acestora. Întrucât la data efectuării acestor plăți SC B. SRL datora bugetului de stat atât debitul reprezentând TVA stabilit cu ocazia verificărilor fiscale din prezenta cauză cât și debite mai vechi, programul informatic a stins sumele mai vechi, astfel încât suma reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat prin faptele deduse judecății apărea ca neachitată. S-a arătat, totodată, că în evidențele fiscale SC B. SRL figurează cu accesorii TVA la data de 18 iunie 2012 în cuantum de 4.552 RON. După precizarea cuantumului penalităților și dobânzilor aferente debitului datorat bugetului consolidat al statului, la termenul din 13 iulie 2012 s-a depus la dosar chitanța prin care s-a făcut dovada achitării sumei de 4.700 RON pentru SC B. SRL Craiova.

Analizând ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală, instanța a constatat că inculpații G.M.B. în calitate de administrator al SC B. SRL Craiova și respectiv C.C.I. în calitate de administrator al SC A. SRL Craiova au încheiat un contract de prestări servicii de publicitate pe o durată de 12 luni, stabilind valoarea acestor servicii la suma de 130.000 RON, contract care nu reflectă realitatea și în virtutea căruia s-au efectuat plăți, respectiv s-a emis factura din 29 ianuarie 2011 în valoarea de 129.725,60 RON, la această valoare TVA-ul fiind în sumă de 25.185,60 RON.

Această din urmă sumă a fost înregistrată în evidențele contabile a celor două societăți, iar SC B. SRL și-a exercitat dreptul de deducere a TVA prin decontul înregistrat la organele fiscale din 25 februarie 2011 aferent lunii ianuarie 2011. Din raportul de Inspecție Fiscală întocmit de Garda Financiar Dolj a rezultat că plata respectivă reflecta numai o operațiune fictivă, deoarece nu s-a executat în fapt nici unul din serviciile de publicitate stipulat în contract de către prestator SC A. SRL Craiova, reprezentată de inculpatul C.C.I., după cum nici clientul SC B. SRL nu a efectuat nici o plată în contul acestei facturi.

Ca atare, operațiunea respectivă era destinată numai pentru a servi societății beneficiare, SC B. SRL să diminueze TVA-ul de plată aferent lunii ianuarie 2011. Chiar dacă ulterior controlul organelor fiscale, acest contract de prestări servicii publicitate a fost reziliat, iar SC A. SRL a emis factura de stornare din 14 martie 2011, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 25.185,60 RON, reprezentând TVA dedusă nelegal și repusă pe rol prin operațiunea de stornare. În drept, s-a reținut că activitatea infracțională săvârșită de inculpatul G.M.B. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar activitatea inculpatului C.C.I.

realizează elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. În considerentele hotărârii primei instanțe s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 74 1 C. pen. întrucât din actele dosarului a rezultat că în faza de urmărire penală a fost achitat din prejudiciul în cuantum de 25.185 RON,suma de 10.000 RON la 15 februarie 2012 și 7 noiembrie 2011, iar după înregistrarea dosarului la instanță au fost achitate sumele de 3.000 RON la 30 mai 2012, respectiv, 12.185 RON la data de 13 iunie 2012 s-a mai reținut că prevederile art. 74 1 C. pen. au fost declarate neconstituționale la data de 26 mai 2011, însă raportat la momentul săvârșirii activității infracționale deduse judecății aceste prevederi erau în vigoare.

În consecință, în cauză s-a constatat că este incident și principiul aplicării legii penale mai favorabile, reglementat expres de C. pen. român, care prevede că în cazul în care de la data săvârșirii infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă și că în alegerea legii mai favorabile instanțele sunt obligate să țină seama de condițiile de încriminare, conținut, tratament sancționator, felul pedepselor, limitele acestora, cauze de nepedepsire ori de reducere a pedepselor. Potrivit primei instanțe cauza de nepedepsire la care se făcea referire în dispozițiile art. 74 1 alin. (2) teza a II-a C. pen., text declarat neconstituțional în luna mai 2011 este inclusă și în prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2011, prevederi care sunt încă în vigoare.

Chiar dacă de la data înregistrării dosarului la instanță s-au acordat mai multe termene de judecată până la data de 13 iunie 2012 când s-a depus ultima chitanță, prin care se atestă achitarea integrală a prejudiciului în cuantum de 25.185 RON, prima instanță a apreciat că primul termen de judecată când s-au putut formula concluzii, inculpații fiind și ascultați, a fost termenul din data de 13 iunie 2012 la celelalte termene acordate dispunându-se amânarea pentru angajarea unor apărători aleși. Prima instanță a reținut, de asemenea, că art. 10 alin. (1) din Legea evaziunii fiscale nu definește ce înseamnă prejudiciul cauzat, iar interpretarea acestui text de lege trebuie să se facă într-o manieră care să asigure respectarea drepturilor inculpatului.

Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța de fond a constatat că Statul Român prin A.N.A.F., în cererea adresată instanței a solicitat obligarea inculpaților și a părților responsabile civilmente la recuperarea prejudiciului în cuantum de 25.185 RON, dar și a dobânzilor și penalităților de întârziere fără a se nominaliza, însă, care ar fi cuantumul acestora. La solicitarea instanței, partea civilă a comunicat, ulterior termenului din 13 iunie 2012, cuantumul penalităților, 4.500 RON, iar după această comunicare, inculpații au depus la dosar chitanța din 13 iulie 2012, prin care au făcut dovada achitării sumei menționate. Chiar dacă partea civilă A.N.A.F.

București prin adresa înaintată instanței a învederat că sumele achitate de cei doi inculpați în timpul judecății și în faza de urmărire penală pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat au stins alte debite mai vechi datorate de SC B. SRL, prima instanță a reținut că prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului a fost recuperat în totalitate, debitele mai vechi fiind datorate de societatea administrată de inculpatul G.M.B. și nu de către inculpat, persoană fizică, neavând nici o legătură cu răspunderea penală a acestuia. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpații G.M.B., C.C.I. și partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Dolj.

În cuprinsul motivelor scrise de apel și cu ocazia dezbaterilor reprezentantul parchetului a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii primei instanțe și pe fond, modificarea acesteia în sensul reținerii ca temei al soluției pronunțate, doar a dispozițiilor art. 74 1 C. pen., nu și a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. În susținerea apelului s-a arătat că fapta a fost comisă anterior datei la care dispozițiile art. 74 1 C. pen. au fost declarate neconstituționale și prin urmare, acest text de lege se impune a fi reținut ca fiind legea penală mai favorabilă, dar dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, nu au fost însă corect reținute de prima instanță, întrucât prejudiciul nu a fost achitat înainte de primul termen de judecată, 13 iunie 2012, ci ulterior acestui termen.

Inculpații G.M.B. și C.C.I. au solicitat admiterea apelurilor declarate, desființarea hotărârii primei instanțe și modificarea acesteia, în sensul reducerii cuantumului sancțiunii administrative aplicate. În susținerea apelurilor declarate s-a arătat că nu le este imputabil faptul că plata penalităților s-a realizat după termenul din 13 iunie 2012, câtă vreme partea civilă nu a comunicat de la început cuantumul acestora. Partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Dolj, în cuprinsul motivelor de apel scrise a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie. A arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că prejudiciul provocat a fost acoperit în totalitate și că în mod greșit s-a constatat că cererea de instituire a măsurilor asigurătorii a rămas fără obiect, întrucât sumele achitate au stins debite mai vechi ale societății, astfel că prejudiciul provocat nu a fost achitat.

Potrivit apelului declarat prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracțională a inculpaților nu a fost acoperit în totalitate, rămânând neachitată suma de 1.147 RON, reprezentând dobânzi aferente TVA, întrucât sumele achitate de inculpați pe parcursul procesului penal au stins obligațiile fiscale în ordinea vechimii acestora, conform art. 115 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., inculpații având debite mai vechi decât cele care decurgeau din prezenta cauză. În acest context, partea civilă a apreciat că în cauză se impunea instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților și ale părților responsabile civilmente. Prin decizia penală nr. 18 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P.

Dolj și inculpații G.M.B. și C.C.I., ca nefondate. Au fost obligați apelanții inculpați și apelanta parte civilă la cheltuieli judiciare statului. Instanța de apel a reținut că în baza contractului din 14 ianuarie 2011, intervenit între inculpatul G.M.B., în calitate de administrator al SC B. SRL Craiova și inculpatul C.C.I., în calitate de administrator a SC A. SRL Craiova, având ca obiect prestări servicii publicitate, inculpatul C.C.I. a emis factura din 29 ianuarie 2011, în valoare de 129.725,60 RON, care a fost înregistrată în actele de evidență contabilă ale celor două societăți. În baza facturii respective, SC B. SRL Craiova și-a exercitat dreptul de deducere de TVA, iar SC A. SRL Craiova, a majorat în mod nelegal TVA-ul deductibil cu suma de 25.185,60 RON, reducând la 0 soldul TVA de plată.

Pe parcursul urmăririi penale, partea civilă A.N.A.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 25.185,51 RON iar inculpatul G.M.B. a achitat suma de 10.000 RON, conform facturilor din 7 noiembrie 2011 și din 15 februarie 2011. Pe parcursul cercetării judecătorești, la termenul din data de 2 mai 2012, partea civilă prin reprezentantul său, consilierul juridic P.A., a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a arătat că se constituie parte civilă în prezenta cauză, cu suma de 15.185 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data de 26 ianuarie 2011 (data săvârșirii fapte), până la data achitării integrale a sumei datorate. În cuprinsul aceleiași cereri, s-a precizat că prejudiciul produs bugetului de stat prin activitatea infracțională a fost în sumă de 25.186 RON, însă în timpul urmăririi penale, a fost achitat parțial, în limita sumei de 10.000 RON.

La termenul următor, 30 mai 2012, au fost introduse în cauză, în calitate de părți responsabile civilmente SC B. SRL Craiova și SC A. SRL Craiova, iar la termenul din data de 13 iunie 2012, când procedura a fost legal îndeplinită cu toate părțile, inculpații au făcut dovada că au achitat și ultima parte din prejudiciu, respectiv suma de 12.185 RON, conform chitanței din 13 iunie 2012, suma de 3.000 RON fiind achitată la termenul anterior (30 mai 2012), conform chitanței din 30 mai 2012. Tot la termenul din data de 13 iunie 2012, fiind audiați, inculpații au solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., iar apărătorul acestora a solicitat instanței să facă demersuri pentru ca partea civilă să precizeze cuantumul penalităților de întârziere, întrucât inculpații și-au manifestat intenția de a achita și această sumă, care nu a fost precizată în cererea de constituire de parte civilă.

Cu adresa din 20 iunie 2012, partea civilă a comunicat instanței că întrucât SC B. SRL avea la data efectuării plății sumei de 25.186 RON, debite mai vechi decât cele reprezentând TVA, stabilite cu ocazia verificărilor fiscale, în conformitate cu art. 115 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., programul informatic a stins sumele cele mai vechi, cu termene de plată anterioare. În cuprinsul aceleiași adrese s-a precizat că la data de 18 iunie 2012, SC B. SRL figura cu obligații fiscale reprezentând accesorii TVA constatate prin raportul de inspecție fiscală din 29 septembrie 2011 și stabilite prin decizia de impunere din 29 septembrie 2011, în sumă de 4.552 RON, sumă care a fost achitată la data de 13 iulie 2012, conform chitanței.

Având în vedere situația de fapt expusă mai sus, instanța de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut în favoarea inculpaților dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, întrucât plata prejudiciului cauzat prin fapta comisă a fost efectuată de către cei doi inculpați până la termenul de judecată cu procedura legal îndeplinită, respectiv 13 iunie 2012. În acest sens, s-a reținut că prejudiciul efectiv suferit de partea civilă ca urmare a infracțiunilor săvârșite de cei doi inculpați este cel comunicat în faza de urmărire penală și achitat până la termenul din 13 iunie 2012, dobânzile și penalitățile de întârziere reglementate de dispozițiile art. 119 alin. (1) C. proc.

fisc., reprezentând sumele de bani pe care un debitor le datorează bugetului de stat pentru neachitarea la termenul scadent a obligațiilor de plată. S-a mai arătat că suma pe care cei doi inculpați au datorat-o bugetului de stat nu decurge din desfășurarea unor activități licite, ci este rezultatul unor activități ilicite, astfel încât calitatea în care aceștia au datorat-o nu este cea de debitor, în sensul dispozițiilor C. proc. fisc., ci de inculpat, în sensul dispozițiilor art. 23 C. proc. fisc. S-a apreciat că în accepțiunea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, prejudiciul cauzat este prejudiciul efectiv suferit de bugetul de stat ca urmare a activităților ilicite desfășurate, iar dacă s-ar admite că noțiunea de prejudiciu cauzat include și accesoriile fiscale ar însemna să se admită că valoarea prejudiciului cauzat în cazul infracțiunii de evaziune fiscală, variază pe parcursul procesului penal în funcție de durata acestuia.

Totodată, s-a menționat că dată fiind modalitatea de calcul a accesoriilor fiscale, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, ar deveni inaplicabile pentru că partea civilă A.N.A.F. nu comunică niciodată întinderea acestor accesorii, iar atunci când se întâmplă acest lucru, constată că de la data la care s-a efectuat calculul și până la data achitării, a trecut un interval de timp pentru care nu s-au achitat sumele datorate cu acest titlu, așa cum de altfel, partea civilă a susținut și în prezenta cauză. Or, modul în care se sting obligațiile fiscale principale sau accesorii, în ordinea vechimii acestora, nu poate și nu trebuie să influențeze modul de soluționare al unei acțiuni civile exercitată în cadrul unui proces penal, pentru că potrivit art. 14 alin. (3) C. proc.

pen., repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile, chiar dacă infracțiunea de evaziune fiscală este o infracțiune reglementată printr-o lege specială, câtă vreme nu conține dispoziții derogatorii de la regula potrivit căreia acțiunea civilă se soluționează potrivit legii civile, în mod greșit cu ocazia soluționării laturii civile într-o astfel de cauză s-ar aplica dispoziții C. proc. fisc. Astfel, s-a concluzionat că în mod corect prima instanță a reținut ca temei al soluției dispuse dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005; în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că prejudiciul provocat prin fapta comisă a fost recuperat în totalitate, fiind neîntemeiată și critica privind instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpaților și părților responsabile civilmente întrucât o astfel de măsură are ca scop, potrivit art. 163 C. proc.

pen., asigurarea reparării pagubei. Prin urmare, cum paguba provocată a fost reparată, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a constatat că cererea privind instituirea unui sechestru asigurător a rămas fără obiect. S-a constatat, de asemenea, că și critica formulată de cei doi inculpați, privind cuantumul amenzii aplicate de instanța de fond, este neîntemeiată, deoarece chiar dacă amenda aplicată reprezintă limita maximă prevăzută de art. 91 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în raport de circumstanțele în care a fost comisă fapta și de valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat cuantumul amenzii aplicate este justificat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal: 1. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând, potrivit motivelor scrise cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen.; s-a arătat că în mod nelegal instanțele au reținut incidența și au făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în condițiile în care inculpații nu au acoperit integral prejudiciul produs până la primul termen de judecată. Totodată, s-a precizat că inculpații ar fi trebuit să achite și suma reprezentând accesorii fiscale, tot până la primul termen de judecată, or, în speță, această sumă a fost achitată ulterior. 2. Partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Dolj invocând, după cum rezultă din motivele scrise greșita soluționare a laturi civile, eronata nereținere a incidenței prevederilor art. 115, art. 119 și art. 120 C. proc. fisc., deși prejudiciul produs statului era de natură fiscală; s-a mai arătat că repararea efectivă a prejudiciului presupune nu doar repararea pagubei efective ci și obligarea la plata despăgubirilor pentru folosul de care partea civilă a fost lipsită.

S-a concluzionat că în mod greșit inculpații nu au fost obligați și la plata accesoriilor aferentei sumei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat și în mod eronat nu au fost instituite măsuri asigurătorii. 3. Inculpații G.M.B. și C.C.I., invocând, astfel după cum rezultă din concluziile apărătorilor desemnați din oficiu, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., greșita individualizare a sancțiunilor aplicate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, impunându-se reducerea cuantumului acestora. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate și în limitele prevăzute de art. 385 6 C. proc. pen.

instanța de recurs constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este fondat, iar recursurile declarate de inculpați și de partea civilă, nefondate, pentru considerentele ce urmează: După cum rezultă din analiza actelor dosarului și a hotărârilor anterior pronunțate, precum și pe baza propriei verificări a probelor administrate, instanța de recurs reține că starea de fapt și vinovăția inculpaților au fost just stabilite. Astfel, în mod corect s-a apreciat că inculpații G.M.B. și C.C.I., în calitate de administratori ai SC B. SRL și respectiv SC A. SRL au încheiat un contract de prestări servicii, publicitate în baza căruia s-a emis factura din 29 ianuarie 2011 în valoare de 129.725,60 RON, suma reprezentând TVA aferent fiind de 25.185,60 RON.

Suma a fost înregistrată în evidențele contabile, iar SC B. SRL a exercitat dreptul de deducere a TVA. Contractul menționat a reprezentat, însă, o operațiune fictivă, deoarece serviciile prevăzute în acesta nu au fost prestate și nici nu au fost achitate sume cu titlu de plată a serviciilor de publicitate, operațiunea fiind destinată exclusiv diminuării sumei pe care SC B. SRL o datora cu titlu de TVA, faptele inculpatului G.M.B. întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, iar cele ale inculpatului C.C.I. pe cele ale complicității la aceleași infracțiuni. În ceea ce privește prejudiciul adus statului și modul de soluționare a laturii civile se constată că prin plățile succesive efectuate în cursul procesului penal inculpații au achitat suma de 25.185 RON și suma de 4.500 RON, penalități indicate de partea civilă în cursul soluționării cauzei în primă instanță.

Referitor la momentul reparării prejudiciului produs prin activitatea infracțională derulată se reține că prejudiciul a fost acoperit prin plăți succesive datând din etapa urmăririi penale (8.000 RON) și a judecății în primă instanță (17.185 RON și 4.500 RON). Cu privire la aceasta din urmă fază procesuală se constată că plățile efectuate de inculpați, în vederea reparării prejudiciului produs s-au realizat în cursul judecății și nu până la primul termen de judecată acordat în cauză. Așadar, Curtea constată că în mod greșit instanțele au considerat că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, deși nu erau cumulativ îndeplinite condițiile prevăzute în norma precitată.

Pe cale de consecință, se reține că în cauză se impunea aplicarea exclusiv a prevederilor art. 74 1 alin. (2) teza a II-a C. pen., inculpații acoperind prejudiciul cauzat până la soluționarea cauzei în primă instanță (plățile datând din 30 mai 2012, 13 iunie 2012 și 13 iulie 2013). Pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, casate, în parte, hotărârile anterior pronunțate și, în rejudecare, înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu privire la inculpați. În ceea ce privește cuantumul sancțiunii administrative aplicată se constată că aceasta este justă reflectând faptele comise și consecințele acestora, precum și conduita procesuală a inculpaților, astfel că nu se impune modificarea lor.

Relativ la criteriile invocate de inculpați se reține că acestea sunt nefondate, cuantumul sancțiunii administrative fiind, după cum s-a argumentat anterior, corect stabilit. Referitor la motivele invocate prin recursul părții civile se apreciază că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, instanțele au dat o justă soluționare laturii civile prin corecta aplicare a dispozițiilor art. 346 C. proc. pen., prejudiciul produs (stabilit în faza de urmărire penală și necontestat, cu precizările ulterioare ale părții civile relative la anumite accesorii ale sumei datorate) fiind acoperit. Astfel, nu poate fi primită nici critica vizând greșita neinstituire a măsurilor asigurătorii, întrucât conform art. 163 C. proc.

pen. scopul acestora îl constituie repararea pagubei produse, or, în speță, aceasta a fost acoperită, neputând fi acceptată teza avansată de partea civilă relativă la imputația plății, prejudiciul produs prin comiterea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată fiind stabilit și reparat, luarea măsurilor asigurătorii pentru garantarea reparării unui prejudiciu incert și necunoscut nici ca valoare probabilă (după cum prevede art. 163 C. proc. pen.) fiind inadmisibilă. Pentru cele ce preced, conform art. 385 1 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, casate hotărârile pronunțate, înlăturată, în ceea ce privește pe inculpați, aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. vor fi respinse recursurile părții civile și ale inculpaților, cu obligarea acestora din urmă, în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare statului, sume din care, onorariile apărătorilor din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 18 din 21 ianuarie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează, în parte, decizia penală recurată și, în parte, sentința penală nr. 304 din 13 iulie 2012 a Tribunalului Dolj și, rejudecând: Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu privire la inculpații G.M.B. și C.C.I. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dolj și de inculpații G.M.B. și C.C.I. împotriva aceleiași decizii penale. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenții intimați inculpați la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 septembrie 2013.