ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 206/2021

Asupra contestației de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 185/F data de 18 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 225/29.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

S-au reținut următoarele:

La data de 02.07.2020 a fost înregistrată pe rolul secției I penală, a Curții de Apel București, sub nr. x/2020, contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 225 din 29.11.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 357 din 18.04.2018 a Înalta Curte de Casație și Justiție și în baza căreia s-a emis M.E.P.I. nr. x din 18.04.2018, solicitând anularea sentinței și a mandatului de executare a pedepsei și, în fond, descontopirea pedepselor cuprinse în Sentința penală nr. 140 din 16.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 403/A din 21.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și în Sentința penală nr. 17/02.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27.05.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, repunerea acestora în individualitatea lor, iar ca efect al prevederilor art. 585 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. penală și al prevederilor Deciziilor nr. 368/2017, 633/2018, 651/2018 și 466/2019 să se constate că:

- există o singură infracțiune în formă continuată (2 acte materiale) de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., a căror pedeapsă rezultantă este de 3 ani și 6 luni închisoare;

- există o singură infracțiune în formă continuată (7 acte materiale) de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, cu aplic.art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 13 din C. pen. anterior, pentru care pedeapsa rezultantă cea mai grea este de 4 ani închisoare;

- pentru cele două infracțiuni în formă continuată aplicarea regulilor de la concursul de infracțiuni și deducerea perioadelor executate.

În drept, au fost invocate disp. art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., așa cum a fost redefinit prin Decizia nr. 651 din 28.10.2018 a Curții Constituționale.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 140 din 16 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 403/A/21.10.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, inculpatul A. a fost condamnat, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

În sarcina inculpatului A. s-a reținut că, în data de 10.06.2009, în calitate de judecător sindic în cadrul secției a VII-a Comercială de la Tribunalul București, fiind investit cu judecata Dosarului nr. x/2009, l-a desemnat pe B. din cadrul Cabinetului Individual de insolvență, în calitate de administrator judiciar provizoriu, prin încălcarea dispozițiilor art. 11, pct. 1, lit. c) din Legea nr. 85/2006, vătămând astfel interesele numiților C. din cadrul Cabinetului Individual de insolvență C.; D., din cadrul Cabinetului Individual de insolvență D. și E., reprezentant al F., participanți la procedura selecției de oferte și generând obținerea unui folos necuvenit lui B..

Prin Sentința penală nr. 17/02.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27.05.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 12 ani și 2 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

În sarcina inculpatului A. s-a reținut următoarea situație de fapt:

Prin Sentința penală nr. 225/F din data de 29 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul A..

S-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 12 ani și 2 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 17/2.02.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 234/A/27.05.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și repunerea pedepselor în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 din C. pen. anterior cu aplic. art. 13 din C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c din C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și 2 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 13 din C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c din C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 13 din C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c din C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 13 din C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și 2 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 13 din C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 13 din C. pen. anterior;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 13 din C. pen. anterior;

- 4 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 45 alin. (2) din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor de mai sus cu pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 140/16.06.2016 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 403/A/21.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen. și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 9 ani și 2 luni închisoare, urmând ca, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 13 ani și 2 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita funcția de magistrat.

S-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. x/27.05.2016 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și M.E.P.Î. nr. x/25.10.2016 emis de Curtea de Apel Craiova și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru pedeapsa rezultantă de 13 ani și 2 luni închisoare.

Prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea formulată de A., având în vedere următoarele considerente:

Conform art. 585 din C. proc. pen., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența unui concurs de infracțiuni; recidiva; pluralitatea intermediară; acte care intra în conținutul aceleiași infracțiuni.

Conform art. 38 din C. pen. există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

De asemenea, potrivit disp. art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Făcând aplicarea acestor dispoziții legale, s-a constatat că la acel moment petentul era în executarea unei sentințe penale prin care i-au fost contopite toate pedepsele, acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 13 ani și 2 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) din C. pen.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor referitoare la stabilirea unității sau pluralității de infracțiuni incidente într-o cauză, Curtea de apel a reținut că este atributul instanței învestite cu soluționarea cauzei în fond. Posibilitatea aplicării dispozițiilor referitoare la pluralitatea de infracțiuni este posibilă ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești doar în condițiile limitative prevăzute de procedura reglementată în art. 585 din C. proc. pen.

Procedura reglementată de art. 585 din C. proc. pen. tinde la modificarea unei pedepse sub aspectul cuantumului ca urmare a descoperirii, pe baza unei alte hotărâri definitive decât cea care a fost stabilită, a uneia dintre situațiile limitativ prevăzute de textul de lege.

Or, în speță, analizând situația juridică a persoanei condamnate, a constatat nu se poate reține incidența condițiilor prevăzute de art. 585 din C. proc. pen.

Referitor la solicitarea de reținere a unității legale de infracțiune, Curtea de apel a considerat că specific infracțiunii continuate este unitatea de rezoluție infracțională, anterioară tuturor actelor de executare care intră în conținutul său. Aceasta deosebește infracțiunea continuată de concursul de infracțiuni, în acest din urmă caz, rezoluția infracțională fiind proprie, specifică fiecărui act infracțional, în parte.

Cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, Curtea de apel a apreciat că nu există o hotărâre de a comite ansamblul infracțional și care să fi fost adoptată anterior primului act de executare, apreciere ce are la bază modalitatea și împrejurările de comitere a fiecărei fapte, perioada de timp între actele materiale, care este prea lungă pentru a putea reuni într-o singură infracțiuni toate actele de executare.

În ceea ce privește reținerea caracterului continuat al infracțiunilor de luare de mită, rezolvarea privește nu atât îndeplinirea condiției privind subiectul pasiv unic, ci reținerea unității de rezoluție infracțională, care în speță, față de modalitatea concretă de comitere și data săvârșirii nu este comună și anterioară primului act de executare pentru a reține forma continuată.

Totodată, mituitorul nu este participant la infracțiunea de luare de mită, și nici nu este subiect pasiv al infracțiunii, ci autor al unei infracțiuni distincte - dare de mită.

Ca atare, în privința aplicabilității Deciziei nr. 368/30.05.2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., s-a reținut că aceasta nu este incidentă în cauză, întrucât prin hotărârea de condamnare nu s-a reținut concursul de infracțiuni prin prisma pluralității subiectului pasiv.

Pe de altă parte, instanța nu are dreptul să modifice hotărârea definitivă anterioară, în sensul de a stabili că infracțiunile de luare de mită pe care acea hotărâre (Sentința penală nr. 17/02.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27.05.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală) le-a considerat ca fiind în concurs real reprezintă în realitate actele succesive ale unei infracțiuni continuate. S-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive, care nu poate fi schimbată decât prin intermediul căilor de atac extraordinare.

Aceeași chestiune a autorității de lucru judecat este incidentă în cauză și prin raportare la cererea anterioară de modificare a pedepselor ce a avut o solicitare similară cu cea din prezenta cauză formulată de contestator și soluționată prin Sentința penală nr. 225 din data de 29.11.2017 a Curții de Apel București, secția I penală.

Petentul condamnat A. a investit instanța la data de 12.09.2017 cu cererea întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală rap. la art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., solicitând anularea celor două mandate de executare a pedepsei închisorii emise pe numele său, repunerea pedepselor în individualitatea lor, contopirea pedepselor principale, complementare și accesorii aplicate prin Sentința penală nr. 140 din 16.06.2016 a Curții de Apel Craiova dată în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 403/A/21.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind emis M.E.P.Î. nr. x/2016 din 25.10.2016 și prin Sentința penală nr. 17 din 02.02.2016 a Curții de Apel București dată în Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 234/A/27.05.2016 a Î Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind emis M.E.P.Î. nr. x/2016 din 27.05.2016 și aplicarea unei pedepse rezultante la care să fie adăugat sporul prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Totodată, precizându-și cererea în scris la 28.09.2017 și ulterior la data de 17.10.2017, petentul-condamnat a invocat ca temei disp. art. 585 din C. proc. pen. (alte modificări de pedepse) și a solicitat aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 368/30.05.2017, referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp.art. 35 alin. (1) din C. pen., privind pluralitatea de infracțiuni și în consecință să se constate că:

- există o singură infracțiune în formă continuată (2 acte materiale) de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. și

- există o singură infracțiune în formă continuată (7 acte materiale) de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 13 din C. pen. anterior.

În motivarea hotărârii, privitor la solicitarea petentului-condamnat de a se constata aplicabilitatea în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 368/30.05.2017, referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 35 alin. (1) din C. pen., privind unitatea infracțiunii continuate și constatarea existenței unei singure infracțiuni în formă continuată (2 acte materiale) de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. și a unei singure infracțiuni în formă continuată (7 acte materiale) de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 13 din C. pen. anterior, Curtea a constatat că cererea petentului-condamnat are un caracter complex, în sensul că în cadrul cererii de contopire a executării pedepselor a fost formulată și o cerere de constatare a unei cauze de micșorare a pedepsei, respectiv a constatării caracterului continuat al infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită.

În acest sens, Curtea de apel a constatat că prin Decizia Curții Constituționale nr. 368/2017 a fost declarată neconstituțională sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul textului art. 35 alin. (1) din C. pen., privitor la unitatea infracțiunii continuate. Ca atare, instanța de contencios constituțional a revenit la interpretarea dată noțiunii de infracțiune continuată din reglementarea anterioară, care nu condiționa caracterul continuat al unei infracțiuni de unicitatea subiectului pasiv. Desigur că efectele deciziilor Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, însă înlăturarea restrângerii sferei de aplicare a noțiunii de infracțiune continuată este incidentă și în cauzele în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului autorității de lucru judecat. În acest sens, efectele deciziei Curții Constituționale pot fi circumscrise noțiunii de incident ivit în timpul executării.

Analizând temeinicia solicitării petentului-condamnat A., Curtea de apel a observat că problema de drept a existenței concursului de infracțiuni ori a infracțiunii continuate în privința infracțiunii de luare de mită a fost supusă cenzurii instanțelor care au soluționat cauza în fond și în calea de atac a apelului. De altminteri, în legătură cu infracțiunea de luare de mită, Decizia Curții Constituționale nr. 368/2017 nu își găsește aplicarea, infracțiunea fiind una de pericol, îndreptată împotriva aceluiași subiect pasiv general.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu pentru care petentul A. a fost condamnat în ambele hotărâri definitive (câte un singur act material în fiecare), s-a observat că este exclusă aprecierea caracterului continuat al celor două acte materiale, acestea având loc la un interval de timp de 4 ani și 6 luni - 10.06.2009 și respectiv 23.12.2013, fără legătură între acestea și fără a avea la bază aceeași rezoluție infracțională.

Împotriva Sentinței penale nr. 225 din data de 29.11.2017 a Curții de Apel București, petentul A. a formulat contestație, criticând-o pentru netemeinicie cu privire la neaplicarea dispozițiilor Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale.

Referitor la critica petentului privind aplicarea deciziei Curții Constituționale, Înalta Curte a constatat că soluția primei instanțe este legală și temeinică . În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, fiind o infracțiune de pericol este îndreptată împotriva aceluiași subiect pasiv general, iar în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, este exclusă aprecierea caracterului continuat al celor două acte materiale, întrucât acestea au avut loc la un interval de timp de 4 ani și 6 luni, fără legătură între acestea și fără a avea la bază aceeași rezoluție infracțională.

Referitor la faptul că prima instanță nu s-a pronunțat în mod expres cu privire la cererea de aplicare a dispozițiilor deciziei Curții Constituționale, Înalta Curte a reținut că instanța de fond s-a pronunțat în considerentele hotărârii, apreciindu-se că nu era necesar ca judecătorul să se pronunțe în mod expres și cu privire la această cerere.

II. Împotriva Sentinței penale nr. 185/F din 18 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, a formulat contestație condamnatul A., invocând ca temei de drept prevederile art. 585 lit. d) din C. proc. pen.

Prin contestația formulată de condamnatul A., acesta a solicitat aplicarea, în cauză, a Deciziei Curții Constituționale nr. 368 din 30.05.2017, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. și reținerea unei singure infracțiuni în formă continuată (2 acte materiale) de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. și a unei singure infracțiuni în formă continuată (7 acte materiale) de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) și (2) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 13 din C. pen. anterior.

În motivarea contestației, a susținut că infracțiunea de abuz în serviciu este comisă în forma continuată, fiind de fapt două acte materiale ale aceleiași infracțiuni de abuz în serviciu, stabilite prin două hotărâri definitive, iar cele două infracțiuni stabilite prin două sentințe definitive au la bază aceeași rezoluție infracțională și anume, desemnarea unor practicieni în insolvență pentru a prelua conducerea celor două societăți aflate sub incidența legii insolvenței, fără ca practicienii să fi depus oferte la dosarul cauzei, obligație stipulată la art. 11 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, astfel că Decizia nr. 368/2017 a Curții Constituționale este aplicabilă în cauză. În același sens, a solicitat să se constate că există o hotărâre de a comite ansamblul infracțional, care a fost adoptată anterior primului act de executare, prin modalitatea de a desemna practicienii în insolvență fără ca aceștia să depună oferte la dosarul cauzei, iar hotărârea a fost luată înainte ca procedura de deschidere a insolvenței să aibă loc prin sentința pronunțată în acest sens.

Durata de timp scursă între actele materiale nu are relevanță ca și criteriu de diferențiere în aprecierea unicității rezoluției infracționale, întrucât referirea la durata dintre actele materiale săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale excede definiției și conținutului art. 35 alin. (1) din C. pen. și nu poate fi considerată element diferențial la constatarea unității rezoluției infracționale.

În acest sens, a făcut referire în notele scrise la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene - cauza Normei Kraaijenbrink, decizia de îndrumare nr. x/1963 Plenul Tribunalului Suprem, Decizia nr. 109/2018 Curții de Apel Oradea, secția penală, nepublicată, Decizia nr. 268/A/10.05.2018 a Curții de Apel Târgu Mureș și Deciziile Curții Constituționale nr. 368/2007, 633/2018, 651/2018, 466/2019.

În ceea ce privește reținerea caracterului continuat al infracțiunilor de luare de mită, a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere Decizia nr. 368/2017 a Curții Constituționale prin care s-a dezincriminat parțial și s-a reconfigurat art. 39 alin. (1) din C. pen., prin înlăturarea sintagmei "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din conținutul infracțiunii continuate. Pe cale de consecință, a solicitat să se constate că sunt aplicabile dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 368/2017 referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 din C. pen. și că instituția schimbării încadrării juridice operează și în cazul hotărârilor definitive, nu numai în cursul judecății și este în acord cu Decizia nr. 651/2018 a Curții Constituționale, în sensul că se înlătură sau se modifică pedeapsa dintr-o hotărâre definitivă dacă se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare.

III. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței contestate, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că nu este fondată contestația formulată de petentul condamnat A., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 585 alin. (1) din C. proc. pen., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei, se constată, pe baza unei hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

În cauză sunt aplicabile următoarele dispoziții legale:

Art. 35 alin. (1) din C. pen.: "Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni."

Prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. x din 17 iulie 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională, întrucât creează discriminare în cadrul aceleiași categorii de persoane care săvârșesc la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă conținutul aceleiași infracțiuni.

Din actele dosarului, se constată că, în ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, petentul A. a fost condamnat pentru fapte diferite, prin două hotărâri distincte: prin Sentința penală nr. 17/02.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pentru o infracțiune prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 din C. pen. anterior cu aplic. art. 13 din C. pen. anterior; prin Sentința penală nr. 140 din 16 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală, pentru o infracțiune prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. în vigoare cu aplic. art. 5 din C. pen.

Înalta Curte constată că susținerile contestatorului privind reținerea formei continuate pentru infracțiunile de abuz în serviciu, pentru care pedepsele au fost aplicate prin două hotărâri cu caracter definitiv nu pot fi primite.

Deși criticile formulate se încadrează în motivul de contestație invocat, prevăzut de art. 585 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., susținerile contestatorului în sensul că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile concursului de infracțiuni, ci prevederile care reglementează unitatea legală de infracțiune, respectiv infracțiunea continuată, ca urmare a efectelor deciziei Curții Constituționale asupra dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., nu sunt întemeiate.

Din conținutul considerentelor sentințelor de condamnare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile privind unitatea rezoluției infracționale ori cele privind existența unui act material ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni, prevăzute de art. 35 alin. (1) din C. pen., cele două infracțiuni de abuz în serviciu fiind autonome.

Astfel, s-a reținut în sarcina inculpatului A. că, în data de 10.06.2009, în calitate de judecător sindic în cadrul secției a VII-a Comercială de la Tribunalul București, fiind investit cu judecata Dosarului nr. x/2009, l-a desemnat pe B. din cadrul Cabinetului Individual de insolvență, în calitate de administrator judiciar provizoriu, prin încălcarea dispozițiilor art. 11, pct. 1, lit. c) din Legea nr. 85/2006, vătămând astfel interesele numiților C. din cadrul Cabinetului Individual de insolvență C., D., din cadrul Cabinetului Individual de insolvență D. și E., reprezentant al F., participanți la procedura selecției de oferte și generând obținerea unui folos necuvenit lui B..

Cu privire la cea de a doua infracțiune de abuz în serviciu, s-a reținut că la data de 23.12.2013, inculpatul a desemnat societățile G.. și H.., în calitate de administratori judiciari provizorii în Dosarul nr. x/2013, pe care îl avea repartizat spre judecată, prin încălcarea dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, vătămând astfel interesele celorlalți participanți la procedura selecției de oferte și generând obținerea unui folos necuvenit reprezentanților G.. și H..

Raportat la situația de fapt stabilită de instanțele de fond și de apel, Înalta Curte constată, în limitele impuse de actuala cale de atac, că cea de-a doua rezoluție infracțională este independentă în raport cu prima rezoluție, chestiune constatată de instanțele ordinare, pe baza tuturor împrejurărilor de fapt și a condițiilor în care au fost săvârșite în concret cele două infracțiuni.

Susținerea contestatorului, conform căreia hotărârea de a comite ansamblul infracțional ar fi fost adoptată anterior primului act de executare, prin modalitatea de a desemna practicienii în insolvență fără ca aceștia să depună oferte la dosarul cauzei, nu este confirmată de actele dosarului. Faptul că modalitatea de comitere a celor două infracțiuni a fost similară nu semnifică că a existat o unică rezoluție infracțională, în lipsa unei legături între cele două fapte.

În ce privește durata de timp scursă între actele materiale, susținerea contestatorului că nu are relevanță ca și criteriu de diferențiere în aprecierea unicității rezoluției infracționale nu este fondată.

Astfel, s-a reținut în mod corect, prin raportare la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, la împrejurările de fapt și datele cauzei, că din punct de vedere material s-au săvârșit două fapte, care constituie, fiecare în parte, infracțiunea de abuz în serviciu, iar din punct de vedere juridic nu există unitate de infracțiune.

Potrivit doctrinei juridice, acțiunile trebuie să fie săvârșite la un oarecare interval de timp unele față de celelalte, deci într-o succesiune cu întreruperi și intervale. Intervalul dintre acțiuni nu poate fi, totuși, prea mare, fiindcă scurgerea unui interval îndelungat de timp poate denota lipsa unei rezoluții unice, condiție indispensabilă a infracțiunii continuate.

Din analiza elementelor de fapt și a împrejurărilor în care inculpatul a comis cele două fapte, săvârșite la un interval relativ mare de timp (prima acțiune având loc în iunie 2009, iar a doua în decembrie 2013), rezultă că, în momentul luării rezoluției, inculpatul nu a avut reprezentarea, în concret, a activității infracționale în ansamblul ei, lipsind acea persistență a elementului subiectiv care trebuie să existe inițial și să lege acțiunile inculpatului. Astfel, faptul că inculpatul a săvârșit acțiunile ori de câte ori s-a aflat în împrejurări care i-au favorizat această activitate, nu semnifică că acestea au fost realizate ca un rezultat al unei rezoluții infracționale unice. Totodată, intervalul de timp de 4 ani și 6 luni dintre cele două fapte denotă lipsa unei rezoluții unice, caracteristică infracțiunii continuate și realizarea acestora în mod independent.

În ce privește a doua critică formulată de contestatorul condamnat, aceasta se referă la incidența Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale, prin care s-a dezincriminat parțial și s-a reconfigurat art. 39 alin. (1) din C. pen., prin înlăturarea sintagmei "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din conținutul infracțiunii continuate.

În notele scrise, contestatorul a mai invocat și aplicabilitatea Deciziilor nr. 633/2018, 651/2018, 451/2018 ale Curții Constituționale, în sensul că, atunci când printr-o decizie de admitere a Curții Constituționale a României se constată neconstituționalitatea totală sau parțială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privința efectelor, cu o lege de dezincriminare.

Pe cale de consecință, a solicitat să se constate că sunt aplicabile dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 368/2017 referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 din C. pen. și că instituția schimbării încadrării juridice operează și în cazul hotărârilor definitive, nu numai în cursul judecății și este în acord cu Decizia nr. 651/2018 a Curții Constituționale, în sensul că se înlătură sau se modifică pedeapsa dintr-o hotărâre definitivă dacă se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare.

Înalta Curte reține că, prin Sentința penală nr. 17 din 02 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestatorul a fost condamnat pentru săvârșirea a șase infracțiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată, potrivit C. pen. anterior, precum și pentru comiterea unei infracțiuni de luare de mită în formă continuată, potrivit C. pen. în vigoare.

Criticile contestatorului referitoare la faptul că instanța de fond nu a arătat în mod concret la fiecare infracțiune în parte care este modalitatea de comitere și care ar înlătura unicitatea rezoluției infracționale, precum și poziția subiectivă unică, care ar rezulta din unitatea de scop caracterizată la toate infracțiunile prin sintagma a favoriza, nu pot fi analizate în actualul cadru procesual, fiind aspecte ce presupun aprecieri pe fondul cauzei și care, de altfel, au fost analizate de instanțele ordinare.

Prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra neconstituționalității conținute în reglementarea instituției de drept penal a unității legale de infracțiune, respectiv infracțiunea continuată (art. 35 din C. pen.), iar nu cu privire la o normă prin care se incriminează o faptă în C. pen.. Prin urmare, decizia instanței de contencios constituțional are efecte asupra unei instituții reglementate în normele din partea generală a C. pen., astfel că nu produce niciun efect asupra normelor care incriminează ca infracțiuni faptele pentru care a fost condamnat A. (abuz în serviciu și luare de mită).

Dezincriminarea faptei intervine atunci când, în raport cu legea nouă, fapta concretă comisă de inculpat nu mai atrage răspunderea penală, adică lipsește concordanța dintre fapta concretă și modelul descris de legiuitor în norma de incriminare, ipoteză care nu este incidentă în cauză, raportat la dispozițiile și considerentele deciziei Curții Constituționale invocate.

În consecință, nici Deciziile nr. 651/2018, 451/2018 ale Curții Constituționale nu au incidență, având în vedere că, în cauză, nu a intervenit o lege care să dezincrimineze faptele pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului.

Pe de altă parte, raportat la situația de fapt stabilită de instanțele de fond și de apel, Înalta Curte constată că pentru stabilirea pluralității de infracțiuni de luare de mită (unele comise în forma simplă, altele în formă continuată) s-a avut în vedere lipsa unității de rezoluție infracțională, criteriu legal diferit de cel la care se referă decizia Curții Constituționale invocată de contestator.

De altfel, se constată că, prin aplicarea Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, în sensul solicitat de contestator, s-ar ajunge la o reanalizare a cauzelor penale în care acesta a fost judecat și condamnat, atât sub aspectul situațiilor de fapt reținute (întrucât se contestă existența unor rezoluții infracționale distincte), cât și sub aspectul încadrării juridice a faptelor (se solicită reținerea infracțiunii continuate în locul concursului de infracțiuni).

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 585 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 185/F din data de 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 185/F din data de 18 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2021.

GGC - OB