ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4119/2013

Deliberând asupra recursului de față, din verificarea actelor dosarului constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată la 27 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Buzău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ, sub nr. 7584/114/2011, reclamanta SC M.S. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC B.C.R. SA - Sucursala Buzău, solicitând să se constate încetată valabilitatea Contractului de credit din 8 ianuarie 2007, conform dispozițiilor art. 11.4 din contract, iar în subsidiar să se dispună înlăturarea obligației de achitare a dobânzii majorate, conform art. 5.6 din același contract. Prin sentința nr. 3153 din 16 noiembrie 2012, Tribunalul Buzău, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.S.

SRL în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R. SA. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele: Între reclamantă, în calitate de beneficiar și pârâtă, în calitate de creditor s-a încheiat Contractul de credit din 8 ianuarie 2007, prin care aceasta din urmă a acordat reclamantei un credit pentru investiții în sumă de 330 000 lei, cu o durată de 10 ani, rambursabil în 60 de rate lunare egale în valoare de 2. 750 lei fiecare, cu scadența finală la 6 ianuarie 2017, dobânda curentă aplicabilă fiind de 15 % pe an.

Potrivit art. 5.6 din contract, în cazul nerambursării ratelor de credit la termenele stabilite, pentru ratele de credit restante banca urma să perceapă o dobândă majorată al cărei nivel era echivalent cu procentul dobânzii curente, la care se adăugau 3 puncte procentuale pe an, iar potrivit art. 11.4 din contract încetarea valabilității contractului de credit era condiționată de rambursarea integrală a creditului acordat și de achitarea dobânzilor aferente, a comisioanelor, spezelor și a oricăror altor sume datorate de împrumutată băncii.

În urma analizei coroborate a probatoriului administrat, tribunalul a conchis că reclamanta nu și-a executat integral obligațiile asumate, răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiză tehnică contabilă efectuată în cauză fiind în sensul că reclamanta a achitat în contul creditului acordat suma totală de 423. 666,07 lei și că mai are de plată cu titlul de credit suma de 88. 966,88 lei, la care banca urmează să calculeze dobânzi până la achitarea integrală. Față de aceste constatări, prima instanță a apreciat că ambele petite ale acțiunii sunt neîntemeiate, nefiind îndeplinite condițiile pentru a opera condițiile înscrise în clauzele prevăzute la art. 5.6 și art. 11.4 din convenția părților.

Referitor la invocarea de către reclamantă a prevederilor Legii nr. 193/2000 relativ la perceperea dobânzilor majorate pentru ratele de credit restante, tribunalul a reținut că actul normativ menționat nu este aplicabil în speță, în contextul în care la art. 2 alin. (1) se definește expres noțiunea de consumator ca fiind "orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența acestei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale", reclamata - societate comercială - neîncadrându-se în această categorie. II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită.

Prin Decizia civilă nr. 30 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Ploiesti, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ si fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând în esență ca fiind justă hotărârea atacată și apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente la situația de fapt stabilită ca urmare a unei analize judicioase și coroborate a probatoriilor administrate. III. împotriva deciziei anterior evocate, în termen legal a declarat recurs reclamanta, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, în principal cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea soluționării tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită și, în subsidiar, admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată.

În cuprinsul memoriului depus la dosar, reclamanta a dezvoltat două critici principale. Prima dintre ele vizează soluționarea de către instanța de apel a unuia dintre petitele cererii introductive, fără ca prima instanță să fi dispus asupra acestuia, sens în care a susținut că prin decizia atacată a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care a solicitat înlăturarea obligației contractuale prevăzute în sarcina sa de a achita dobândă majorată, atât în raport de cauzele de forță majoră care au împiedicat-o să achite la un moment dat ratele creditului, cât și din perspectiva clauzelor pretins abuzive cuprinse în convenția de credit ce formează actul dedus judecății, în condițiile în care tribunalul nu a analizat cauzele de forță majoră invocate.

Cea de-a doua critică dezvoltată de reclamantă se referă la pronunțarea deciziei atacate cu greșita interpretare a legii, sens în care se susține că soluția instanței de apel este rezultatul analizei parțiale a raportului de expertiză tehnică contabilă administrată în cauză și a ignorării unei părți importante a acestuia. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și ale temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins în raport de următoarele considerente: Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc.

civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul, în concepția actuală, este cale extraordinară de atac și, în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Față de aceste precizări, se constată că reclamanta, în memoriul de recurs depus la dosar, a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., structurând criticile formulate subsumat textului legal menționat. Urmare celor anterior expuse, Înalta Curte constată că criticile dezvoltate pot fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat, prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, sens în care va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă SC B.C.R. SA-prin Sucursala Județeană Buzău în baza dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Din dezvoltarea primei critici formulate de reclamantă, potrivit căreia se susține că instanța de apel s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere din acțiunea introductivă, fără ca prima instanță să fi dispus asupra acestuia, Înalta Curte reține că recurenta, în concret, invocă pronunțarea deciziei atacate cu încălcarea dispozițiilor art. 297 1 alin. (1) teza a ll-a C. proc.

civ. Norma legală anterior evocată prevede că: "În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul.

Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare." Din economia textului legal precitat rezultă indubitabil că legiuitorul a creat pentru judecătorul instanței de apel posibilitatea de a anula hotărârea atacată și de a reține cauza spre rejudecare doar atunci când prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului și doar în ipoteza în care părțile nu au solicitat expres să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, ceea ce nu este cazul în speță.

În cauză, soluția de respingere a apelului este justă și legală, instanța de prim control judiciar în mod corect nefăcând aplicarea dispozițiilor art. 297 1 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., în condițiile în care nu se poate reține că tribunalul nu s-ar fi pronunțat asupra fondului cauzei. Astfel, faptul că prima instanță nu a detaliat exhaustiv argumentele pentru, care a respins petitul privind înlăturarea dobânzii majorate formulat de reclamantă în subsidiar, menționând doar dispozițiile art. 970 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute trebuie executate cu bună credință, fără o amplă analiză a cauzei de forță majoră invocată în susținerea acestei pretenții, nu are semnificația necercetării fondului, de natură să atragă incidența art. 297 1 alin. (1) C. proc.

civ. și să determine instanța de apel să anuleze hotărârea atacată. De asemenea, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de prim control judiciar, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, a analizat argumentul fondat pe cauza de forță majoră invocat de reclamantă în susținerea acestui petit și, în raport de probatoriul administrat, apreciindu-l ca neîntemeiat l-a respins. Totodată, Înalta Curte reține că, în motivarea soluției pronunțate, instanța nu este ținută să răspundă fiecărui argument formulat de părți, dacă din considerentele expuse rezultă fără echivoc elementele care i-au format convingerea, așa cum este cazul în speță.

Referitor la critica privind greșita aplicare a legii în analiza raportului de expertiză tehnică efectuată în cauză, Înalta Curte apreciază că aceasta critică a fost formulată strict formal, din dezvoltarea sa rezultând indubitabil că reclamanta critică în realitate interpretarea probatoriului administrat, tinzând la reanalizarea situației de fapt în cauză și nicidecum a neiegaiitătii deciziei atacate, fapt ce nu poate face obiectul cenzurii instanței de recurs și nu cade sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru toate considerentele anterior expuse, în baza art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă SC B.C.R. SA prin Sucursala Județeană Buzău. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.S. SRL Buzău împotriva Deciziei civile nr. 30 din 17 aprilie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2013.