ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5750/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 68 din 3 decembrie

2012 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții

Unitatea Administrativ-Teritorială - Orașul Pucioasa prin Primar și Primarul

Orașului Pucioasa, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Dezvoltare

Intercomunitară Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării,

Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița, în favoarea Tribunalului Dâmbovița,

secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă

obligarea pârâtei Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea

Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în

Județul Dâmbovița la comunicarea Hotărârii nr. 3/2010 și a documentelor de

fundamentare, a Procesului-verbal al Adunării Generale din data de 26 ianuarie

2010, precum și anularea Hotărârii nr. 3/2010, fiind întemeiată pe dispozițiile

art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Curtea de Apel a

constatat că hotărârea a cărei anulare și comunicare se solicită a fost

adoptată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea Colectării,

Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița,

care a fost înființată și funcționează în temeiul dispozițiilor O.G. nr.

26/2000 privind asociațiile și fundațiile, Legii nr. 51/2006, vizând serviciile

comunitare de utilități publice, Legii nr. 101/2006 vizând serviciul de

salubrizare al localităților, H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea actului

constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare

intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice.

Având în vedere

dispozițiile legale menționate, raportat la statutul juridic prevăzut de lege

al pârâtei Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea Colectării,

Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița,

asociație de utilitate publică, prin derogare de la prevederile Ordonanței

Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, ce acționează în

numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, conform

mandatului încredințat de acestea, curtea de apel a constatat că nu sunt

incidente dispozițiile art. 23, alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 privind

asociațiile și fundațiile, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Legii nr.

554/2004 privind contenciosul administrativ.

Împotriva acestei

hotărâri, pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea

Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în

Județul Dâmbovița” a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că aplicând greșit legea, Curtea de Apel a constatat că instanța de

contencios administrativ este cea competentă să soluționeze litigiul promovat

de U.A.T Pucioasa.

Recurenta susține că

se invocă ca temei juridic Legea 215/2001, acesta neavând legătură cu cauza.

Se mai susține că s-a

trecut cu ușurință peste Încheierea nr. 1/A din 17 ianuarie 2001 pronunțată de

Judecătoria Târgoviște în Dosarul nr. 645/2001 care prevede că, Asociația a

fost înființată în baza O.G. nr. 26/2000, Statutul și Actul Constitutiv fiind

conform prevederilor acestui act normativ. În baza art. 23 alin. (3) din O.G.

nr. 26/2000 „Cererea de anulare se soluționează în camera de consiliu de către

Judecătoria în circumscripția căreia Asociația își are sediul. Hotărârea instanței

este supusă numai recursului".

Având în vedere

aceste motive, recurenta consideră că, în cauză, competența de soluționare

aparține Judecătoriei Târgoviște, fiind aplicabile prevederile art. 23 alin.

(3) din O.G. 26/2004, Asociația fiind înființată în baza acestui act normativ.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și

în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ

contestat.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Conform prevederilor

art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 „Soluționarea litigiilor patrimoniale

și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de

prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor

furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ

și fiscal și se face, cu precădere, în procedură de urgență”.

În cauza de față,

este atacată Hotărârea nr. 3 din 26 ianuarie 2010 emisă de A.D.I. prin care:

- Se împuternicește

Consiliului Județean Dâmbovița să organizeze, reglementeze, exploateze,

monitorizeze și gestioneze Serviciului de Salubrizare Dâmbovița, pe structura

Serviciului Public Județean de Alimentare cu Apă și Canalizare Dâmbovița.

- Se împuternicește

Consiliului Județean Dâmbovița să aprobe Regulamentul de organizare și

funcționare al Serviciului de Salubrizare Dâmbovița.

- Cu aducerea la

îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă fiecare membru al Asociației.

Prin urmare, obiectul

cauzei este circumscris prevederilor art. 51 din Legea nr. 51/2006 pentru că

obiectul hotărârii atacate privește executarea contractelor reglementate de

această lege, iar soluționarea litigiilor este de competența instanțelor de

contencios administrativ.

Înalta Curte

apreciază că susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt

incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la

asociații și fundații este neîntemeiată.

Asociațiile de

dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr.

215/2001 a administrației publice locale, prin derogare de la prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 - art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar

persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de

utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim

de putere publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate autorităților publice,

potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Față de împrejurarea

că pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică și,

totodată, emitentă a actului administrativ contestat, Curtea de apel a aplicat

în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 a

serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea

Tribunalului Dâmbovița.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că, în mod corect, Curtea de apel a apreciat că instanța de

contencios administrativ este competentă să soluționeze pricina de față.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea

Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în

Județul Dâmbovița” împotriva Sentinței nr. 68 din 3 decembrie 2012 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM