ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5750/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 68 din 3 decembrie 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială - Orașul Pucioasa prin Primar și Primarul Orașului Pucioasa, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă obligarea pârâtei Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița la comunicarea Hotărârii nr. 3/2010 și a documentelor de fundamentare, a Procesului-verbal al Adunării Generale din data de 26 ianuarie 2010, precum și anularea Hotărârii nr. 3/2010, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Curtea de Apel a constatat că hotărârea a cărei anulare și comunicare se solicită a fost adoptată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița, care a fost înființată și funcționează în temeiul dispozițiilor O.G.

nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, Legii nr. 51/2006, vizând serviciile comunitare de utilități publice, Legii nr. 101/2006 vizând serviciul de salubrizare al localităților, H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice. Având în vedere dispozițiile legale menționate, raportat la statutul juridic prevăzut de lege al pârâtei Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița, asociație de utilitate publică, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, ce acționează în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, conform mandatului încredințat de acestea, curtea de apel a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 23, alin. (3) din O.G.

nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Împotriva acestei hotărâri, pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița” a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că aplicând greșit legea, Curtea de Apel a constatat că instanța de contencios administrativ este cea competentă să soluționeze litigiul promovat de U.A.T Pucioasa. Recurenta susține că se invocă ca temei juridic Legea 215/2001, acesta neavând legătură cu cauza. Se mai susține că s-a trecut cu ușurință peste Încheierea nr. 1/A din 17 ianuarie 2001 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în Dosarul nr. 645/2001 care prevede că, Asociația a fost înființată în baza O.G.

nr. 26/2000, Statutul și Actul Constitutiv fiind conform prevederilor acestui act normativ. În baza art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 „Cererea de anulare se soluționează în camera de consiliu de către Judecătoria în circumscripția căreia Asociația își are sediul. Hotărârea instanței este supusă numai recursului". Având în vedere aceste motive, recurenta consideră că, în cauză, competența de soluționare aparține Judecătoriei Târgoviște, fiind aplicabile prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. 26/2004, Asociația fiind înființată în baza acestui act normativ. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 „Soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și fiscal și se face, cu precădere, în procedură de urgență”. În cauza de față, este atacată Hotărârea nr. 3 din 26 ianuarie 2010 emisă de A.D.I. prin care: - Se împuternicește Consiliului Județean Dâmbovița să organizeze, reglementeze, exploateze, monitorizeze și gestioneze Serviciului de Salubrizare Dâmbovița, pe structura Serviciului Public Județean de Alimentare cu Apă și Canalizare Dâmbovița.

- Se împuternicește Consiliului Județean Dâmbovița să aprobe Regulamentul de organizare și funcționare al Serviciului de Salubrizare Dâmbovița. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă fiecare membru al Asociației. Prin urmare, obiectul cauzei este circumscris prevederilor art. 51 din Legea nr. 51/2006 pentru că obiectul hotărârii atacate privește executarea contractelor reglementate de această lege, iar soluționarea litigiilor este de competența instanțelor de contencios administrativ. Înalta Curte apreciază că susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia în cauză sunt incidente prevederile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații este neîntemeiată.

Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 - art. 11 din Legea nr. 215/2001, iar persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică (cum este A.D.I.) sunt asimilate autorităților publice, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Față de împrejurarea că pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară este o autoritate publică și, totodată, emitentă a actului administrativ contestat, Curtea de apel a aplicat în mod corect regula prevăzută de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, stabilind competența în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de apel a apreciat că instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze pricina de față. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea Colectării, Transportului, Depozitării, Prelucrării Deșeurilor Solide în Județul Dâmbovița” împotriva Sentinței nr. 68 din 3 decembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2013. Procesat de GGC - LM