ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5711/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 693/45/2012 reclamanții F.G., A. (M.) M., A. (H.) C., B. (R.) T., G.C., M. (N.) N., F. (D.) M., P. (I.) C.M., M.M., T.A., O. (R.) N., K.Z., F.J., N. (B.) E., R.L., M. (M.) H., K.I., A. (H.) M., A. (I.) G.L., A. (D.) M., P. (S.) E., P. (G.) M., L. (M.) M., D. (N.) A. și A. (P.) M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Universitatea SH și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea U.S.H. la eliberarea actului de studii cu regim special, denumit "Diplomă de licență" și suplimentul la diploma de licență constând în foaia matricolă iar pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la aprobarea tipăririi formularelor tipizate.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt absolvenți ai Facultății de Psihologie și Pedagogie Brașov, ai Facultății de Management Brașov, ai Facultății de Psihologie București, ai Facultății de Sociologie-Psihologie București din cadrul Universității SH promoția 2009 și au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009. Au mai arătat reclamanții că nu li s-a eliberat diploma de licență, iar aceștia, prin cererea adresată Universității au solicitat să li se elibereze actul administrativ care să ateste absolvirea formei de învățământ urmate, în perioada anilor 2006 - 2009. S-a invocat și excepția lipsei calității procesuale active. În ceea ce privește excepția invocată instanța a apreciat că este neîntemeiată.

Reclamanții au calitate procesuală activă, în condițiile în care aceștia nu pot obține diplomele de absolvenți din cauza refuzului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de a elibera formularele tipizate.

Prin Sentința nr. 398 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Galați a admis acțiunea formulată de reclamanții F.G., A. (M.) M., A. (H.) C., B. (R.) T., G.C., M. (N.) N., F. (D.) M., P. (I.) C.M., M.M., T.A., O. (R.) N., K.Z., F.J., N. (B.) E., R.L., M. (M.) H., K.I., A. (H.) M., A. (I.) G.L., A. (D.) M., P. (S.) E., P. (G.) M., L. (M.) M., D. (N.) A. și A. (P.) M. în contradictoriu cu pârâții Universitatea SH și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea SH în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a obligat pe pârâta Universitatea SH să elibereze fiecărui reclamant actul de studii cu regim special, denumit "Diplomă de licență", suplimentul la diploma de licența constând în foaia matricolă, a obligat pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a formularului tipizat, constând în Diploma de Licență care să asigure realizarea dreptului reclamanților de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universități SH.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a apreciat că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, Ministerul Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenelor susținute de reclamanți și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acestora de a li se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007, act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educației Naționale criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul din 13 iunie 2013, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În legătură cu această chestiune, instanța de contencios judiciar apreciază că prezintă relevanță și prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010. Astfel, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.

Potrivit art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Înalta Curte constată că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către judecătorul fondului cauzei. Mai precis, învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Iași nu a dat eficiență dispozițiilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să judece pricina. Totodată, Înalta Curte apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent. Pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de competență între instanțe. Pentru că nu a fost stabilită potrivit legii competența instanței, respectiv cu respectarea prevederilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. În privința acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competență. Obiectul litigiului, în fața instanței de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universități la eliberarea unei diplome de licență, dar a fost chemat în judecată și MECTS, pentru un capăt de cerere subsidiar. Pârâta Universitatea SH poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Or, în speța de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "SH" din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului. În cauza de față, Universitatea "SH" nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea "SH" din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, Universitatea "SH" nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale. În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei revine, în primă instanță, tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal. De asemenea, trebuie precizat că dispozițiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. Față de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 398 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 iunie 2013. Procesat de GGC - LM