ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5711/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași sub nr. 693/45/2012 reclamanții F.G., A. (M.) M., A. (H.) C., B. (R.)

T., G.C., M. (N.) N., F. (D.) M., P. (I.) C.M., M.M., T.A., O. (R.) N., K.Z.,

F.J., N. (B.) E., R.L., M. (M.) H., K.I., A. (H.) M., A. (I.) G.L., A. (D.) M.,

P. (S.) E., P. (G.) M., L. (M.) M., D. (N.) A. și A. (P.) M. au solicitat în

contradictoriu cu pârâții Universitatea SH și Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, obligarea U.S.H. la eliberarea actului de studii cu

regim special, denumit "Diplomă de licență" și suplimentul la diploma

de licență constând în foaia matricolă iar pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului la aprobarea tipăririi formularelor

tipizate.

În motivarea cererii

reclamanții au arătat că sunt absolvenți ai Facultății de Psihologie și

Pedagogie Brașov, ai Facultății de Management Brașov, ai Facultății de

Psihologie București, ai Facultății de Sociologie-Psihologie București din

cadrul Universității SH promoția 2009 și au susținut și promovat examenul de

licență în sesiunea din iulie 2009.

Au mai arătat

reclamanții că nu li s-a eliberat diploma de licență, iar aceștia, prin cererea

adresată Universității au solicitat să li se elibereze actul administrativ care

să ateste absolvirea formei de învățământ urmate, în perioada anilor 2006 -

2009.

S-a invocat și

excepția lipsei calității procesuale active.

În ceea ce privește

excepția invocată instanța a apreciat că este neîntemeiată.

Reclamanții au

calitate procesuală activă, în condițiile în care aceștia nu pot obține

diplomele de absolvenți din cauza refuzului Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului de a elibera formularele tipizate.

Prin Sentința nr. 398

din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Galați a admis acțiunea formulată de

reclamanții F.G., A. (M.) M., A. (H.) C., B. (R.) T., G.C., M. (N.) N., F. (D.)

M., P. (I.) C.M., M.M., T.A., O. (R.) N., K.Z., F.J., N. (B.) E., R.L., M. (M.)

H., K.I., A. (H.) M., A. (I.) G.L., A. (D.) M., P. (S.) E., P. (G.) M., L. (M.)

M., D. (N.) A. și A. (P.) M. în contradictoriu cu pârâții Universitatea SH și

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a admis cererea de

chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea SH în contradictoriu cu Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a obligat pe pârâta

Universitatea SH să elibereze fiecărui reclamant actul de studii cu regim

special, denumit "Diplomă de licență", suplimentul la diploma de

licența constând în foaia matricolă, a obligat pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea, în termen de 30 de

zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a formularului

tipizat, constând în Diploma de Licență care să asigure realizarea dreptului

reclamanților de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special

prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul

Universități SH.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a apreciat că, atâta timp cât, nici la încheierea

perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, Ministerul

Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a

aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea

unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat

nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de

studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare

provizorie, precum și în cel al susținerii examenului de licență, organul de

specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și

conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască

valabilitatea examenelor susținute de reclamanți și să ia măsurile

administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acestora

de a li se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul

privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat

prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007, act administrativ cu caracter

normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea

organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Ministerul Educației Naționale criticând sentința

atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din 13

iunie 2013, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a invocat

necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei, motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În legătură cu

această chestiune, instanța de contencios judiciar apreciază că prezintă

relevanță și prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.

Astfel, conform art.

159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în

cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei

instanțe de alt grad.

Potrivit art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat,

din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este

competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în

cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența

instanței sesizate.

Înalta Curte constată

că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către

judecătorul fondului cauzei.

Mai precis, învestită

cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Iași nu a dat eficiență dispozițiilor

art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este

competentă material să judece pricina.

Totodată, Înalta

Curte apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158

alin. (3) C. proc. civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară

necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind

trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate

jurisdicțională competent.

Pe acest aspect,

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care

nu au fost respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte,

prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de

competență între instanțe.

Pentru că nu a fost

stabilită potrivit legii competența instanței, respectiv cu respectarea

prevederilor art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta

Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3

C. proc. civ.

În privința acestui

motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu

încălcarea normelor de competență.

Obiectul litigiului,

în fața instanței de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei

universități la eliberarea unei diplome de licență, dar a fost chemat în

judecată și MECTS, pentru un capăt de cerere subsidiar.

Pârâta Universitatea

SH poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această

definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care

acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim

public.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "SH" din

București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept

privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

În altă ordine de

idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de

sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării

tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,

autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În cauza de față,

Universitatea "SH" nu poate fi o autoritate administrativă autonomă,

întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei

delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim

de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea "SH" din București este o autoritate publică descentralizată

din punct de vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "SH" nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice

locale.

În raport de

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică

locală, competența de soluționare a cauzei revine, în primă instanță,

tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, trebuie

precizat că dispozițiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii și

incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Față de cele anterior

prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 398 din 13

decembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează hotărârea

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM