ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5638/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5638/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 5508 din 3 octombrie 2012,
Curtea de Apel București, lecția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a
admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Giurgiu, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea
Discriminării și C.I. anulând Hotărârea nr. 470 din 23 noiembrie 2011 a
Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea dedusă
judecății, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu a
solicitat anularea Hotărârii nr. 470 din 23 noiembrie 2011 a Consiliului
Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a reținut că aspectele
sesizate de pârâta C.I. intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (7) din
O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare și s-a dispus sancționarea părții reclamate DGFP Giurgiu cu amendă
contravențională în valoare de 2.000 de RON, potrivit art. 2 alin. (11) și art.
26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările
ulterioare.
Cu privire la
situația de fapt, s-a reținut în hotărâre că prin Petiția nr. 4526 din 28 iulie
2011, adresată CNCD, petenta C.I. a susținut că a fost victimizată, urmare
depunerii unei plângeri la CNCD și în instanța de judecată.
Astfel, petenta a
arătat că în 29 iunie 2011, Colegiul s-a pronunțat asupra petiției inițiale,
constatând săvârșirea unei fapte de discriminare, iar în data de 30 iunie 2011,
deși era în concediu de odihnă, a fost chemată la o ședință cu conducerea
instituției, la această ședință fiind convocate patru salariate din Serviciu
pentru a li se aduce la cunoștință preavizele emise pe numele lor, deoarece
urmare reorganizării, din patru inspectori asistenți trebuia să rămână doar
trei.
După ce a refuzat
primirea preavizului, solicitând transmiterea lui prin poștă, petenta a
întrebat care au fost criteriile după care s-a stabilit desființarea unui post
de inspector asistent și nu un alt post de casier trezorerie sau inspector
principal tot din casierie sau din celelalte servicii din cadrul Trezoreriei
Municipale, însă întrebarea sa a rămas fără răspuns.
Petenta a mai arătat
că în data 5 - 7 iulie a fost internată în spitalul județean Giurgiu, după
care, datorită stării sale de sănătate, a stat în concediu medical până în data
de 31 august, astfel, nu și-a putut exprima opțiunea pentru niciunul din cele 3
posturi care rămâneau în structura instituției.
În opinia petentei,
intenția instituției de a o concedia pentru toate demersurile făcute se
demonstrează și prin faptul că transformarea postului pentru funcția de
inspector asistent s-a făcut în data de 8 iunie 2011 și după 3 săptămâni, mai
exact pe 30 iunie 2011, DGFP Giurgiu i-a emis preavizul.
De asemenea, petenta
a susținut că pe data de 1 iulie 2011, în cadrul unei ședințe în incinta
serviciului, doamna director al Trezoreriei Județene Giurgiu i-a spus "că
acesta este rezultatul demersurilor sale și că cine nu își vede de treabă va fi
dat afară din instituție". În același context, șefa serviciului casierie,
doamna Ț.F., i-a spus petentei în fața celorlalte colege că doamna M., Șef
Resurse Umane, este persoana care nu o mai vrea în instituție și va face tot
posibilul să o concedieze.
Petenta a considerat
că modul rapid de desființare a unui post de inspector asistent, este clar o
acțiune de victimizare.
Potrivit art. 100
alin. (1) și (3) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public,
republicată, petenta avea posibilitatea să opteze pentru unul din cele 3
posturi rămase, însă având în vedere faptul că se afla în concediu medical nu
s-a încadrat în timpul necesar exprimării opțiunii.
În urma analizării
întregii documentații aflate la dosar, a lucrărilor de specialitate (audieri,
solicitări, puncte de vedere), Colegiul director al C.N.C.D. a decis că
aspectele sesizate intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (7) din O.G.
nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, republicată.
Consiliul Director al
CNCD a reținut în motivarea hotărârii adoptate, că din înscrisurile depuse la
dosar, precum și din susținerile părților se constată că la data de 01 ianuarie
2011, atât petenta și cât doamna C.M. s-au adresat CNCD cu o petiție al cărei
obiect consta, în principal, în refuzul emiterii deciziei de reîncadrare după
examenul de promovare din anul 2010. Colegiul director al CNCD, prin Hotărârea
nr. 259 din data de 29 iunie 2011, a constatat încălcarea prevederilor art. 2
alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată și a sancționat Ministerul
Finanțelor Publice cu avertisment. În data de 30 iunie 2011, reclamata D.G.F.P.
Giurgiu, a cărei angajată era petenta, a emis un preaviz pe numele acesteia.
A mai reținut
C.N.C.D. faptul că reclamantul D.G.F.P. Giurgiu a susținut că a emis preavize
pe numele tuturor funcționarilor publici care dețineau această funcție în
serviciul petentei, iar aceasta avea dreptul de opțiune pentru cele 3 posturi
care urmau să rămână, iar în situația în care pe aceleași posturi existau mai
multe opțiuni, se organiza examen de testare profesională, potrivit art. 100
din Legea nr. 188/1999, republicată, însă aceasta nu a depus nicio opțiune.
La data de 28 iunie 2011,
Președintele A.N.A.F. a emis Ordinul cu nr. 2308, ordin prin care aprobă noua
structură organizatorică a D.G.F.P. Giurgiu.
În noua structură
organizatorică, aprobată cu 2 zile înainte de emiterea preavizului, postul
petentei nu mai exista. Astfel, din cele 4 posturi existente în serviciul
petentei s-a desființat un singur post, postul petentei. De asemenea, din cei
patru angajați, doar doi au depus acțiune în instanța de judecată, respectiv
petenta și doamna C.M., care a renunțat ulterior în favoarea păstrării postului
și funcției deținute.
Totodată, potrivit
declarațiilor petentei, pe data de 1 iulie 2011, în cadrul unei ședințe în
incinta serviciului, doamna Director al Trezoreriei Județene Giurgiu i-a spus
"că acesta este rezultatul demersurilor sale și că cine nu își vede de
treabă va fi dat afară din instituție", iar șefa serviciului casierie,
doamna Ț.F., i-a spus petentei în fața celorlalte colege că doamna M., Șef
Resurse Umane, este persoana care nu o mai vrea în instituție și va face tot
posibilul să o concedieze.
La dosarul cauzei
există declarația doamnei N.R.M, conform căreia petenta a fost propusă pentru
concediere ca urmare a demersurilor făcute împotriva instituției.
A mai reținut
Consiliul că prin Adresa nr. 6548 din 21 noiembrie 2011, DGFP Giurgiu a
susținut că în serviciul casierie tezaur vânzare și gestiune a titlurilor de
stat și certificate de trezorerie, din patru funcții de execuție de inspectori
asistenți s-a desființat o funcție, rămânând 3 funcții de inspector asistenți,
deoarece s-a considerat că desfășurarea activității acestui serviciu se poate
realiza cu cele 3 funcții. încadrarea celor 3 funcții s-a efectuat pe maxim
deoarece salarizarea acestor funcții diferă în funcție de sporul de vechime
inclus în salariu, petenta având o vechime mai mică, salariul acesteia fiind
sub maxim, iar în funcție de opțiunea fiecărui salariat urmând a se face
încadrarea corespunzătoare vechimii în muncă.
Din anexele depuse la
dosar reies cu exactitate funcțiile păstrate și veniturile aferente, după cum
urmează: 2.419 RON, 2.195 RON, 2.574 RON. Salariul petentei, în funcție de
vechimea acesteia, este în valoare de 2.407 RON. Astfel salariul petentei nu se
afla sub maxim, fiind mai mic decât 2.574 și mai mare decât 2.195, salarii
prevăzute în noua structură organizatorică.
S-a apreciat că, din
probele depuse la dosar, se constată săvârșirea faptei contravenționale de
victimizare în sensul art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, petenta fiind
victima unui tratament advers din partea D.G.F.P. Giurgiu, respectiv
desființarea postului deținut, după depunerea unei plângeri ce a avut ca obiect
încălcarea principiului nediscriminării.
Prima instanță a avut
în vedere prevederile art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, ce au constituit
temeiul petiției, în raport de care, a reținut că o faptă poate fi considerată
victimizare dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența
unei plângeri sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului
tratamentului egal și al nediscriminării; existența unui tratament advers ca
răspuns la acest demers al victimei.
În ceea ce privește
situația de fapt constatată de către CNCD, prima instanță a ajuns la concluzia
că aspectele reținute în cuprinsul hotărârii sunt contrazise parțial de probele
administrate în cursul cercetării judecătorești.
În primul rând,
instanța a observat că, într-adevăr, raportul de muncă al pârâtei a încetat
prin eliberarea acesteia din funcția deținută în cadrul DGFP Giurgiu, în urma
reorganizării instituției în cursul anului 2011, însă, aspectele referitoare la
împrejurarea că postul pârâtei a fost singurul desființat dintre cele patru
existente în serviciul în care acesta era încadrată, deși reale, nu sunt de
natură să conducă la concluzia reținută de CNCD, în sensul că pârâta a fost
victima unui tratament advers, respectiv desființarea postului deținut, ca
urmare a depunerii plângerii ce a avut ca obiect încălcarea principiului
nediscriminării.
Astfel, împrejurarea
că pârâtei i s-a comunicat de către șefa serviciului casierie, doamna Ț.F., că
doamna M., Șef Resurse Umane, este persoana care nu o mai vrea în instituție și
care va face tot posibilul să o concedieze, precum și de către directorul
Trezoreriei Județene Giurgiu că acesta este rezultatul demersurilor sale și că
cine nu își vede de treabă va fi dat afară din instituție, reprezintă aspecte
ce rezultă exclusiv din declarațiile pârâtei C.I., nesusținute de Ț.F., audiată
în calitate de martor de către instanță, care a negat că a făcut afirmațiile de
mai sus.
Pe de altă parte, a reținut
prima instanță, numita M.R.M. care ar fi susținut că pârâta a fost propusă
pentru concediere ca urmare a demersurilor făcute împotriva instituției, a
declarat ulterior, la data de 22 septembrie 2011, că aspectele susținute
inițial, prin declarația de la 29 august 2011, le cunoaște de la pârâta C.I.
Cât privește
referirea pe care CNCD o face în cuprinsul hotărârii la adresa DGFP Giurgiu nr.
6548 din 21 noiembrie 2011, prin care se recunoaște că din cele patru funcții
de execuție de inspector asistent au fost păstrate doar trei, cu încadrarea
acestora "pe maxim", prima instanță a constatat sub un prim aspect
(fără însă relevanță asupra concluziei că salariul acesteia se află între
minimul de 2.419 și maximul de 2.574 RON) că în mod greșit s-a reținut că
salariul petentei, în funcție de vechimea acesteia este de 2.407 RON, din
Decizia nr. 501 din 08 iunie 2011 emisă de DGFP Giurgiu rezultând că salariul
acesteia este de 2.276 RON.
Judecătorul fondului
a apreciat că împrejurarea desființării postului pârâtei nu reprezintă în sine
o împrejurare de natură a conduce la concluzia că măsura a avut caracterul unei
reacții la plângerea pe care pârâta a adresat-o, anterior, CNCD pentru
încălcarea principiului nediscriminării.
Prin raportare la
mențiunea privind salariul aferent fiecărui post, din statul ide funcții
valabil anterior reorganizării, respectiv din cel aprobat ulterior
reorganizării, s-a reținut că postul la care s-a renunțat este cel ocupat de
pârâtă, cel căruia îi corespundea salariul de 2.276 RON.
Însă, câtă vreme s-au
întocmit preavize pentru toate cele patru persoane care ocupau posturile din
serviciul respectiv, inclusiv pârâtei, care însă a refuzat să îl primească în
ședința din 30 iunie 2011, dată la care preavizele au fost înmânate celorlalte trei
persoane, pârâta solicitând să-i fie comunicat prin poștă, iar opțiunile pentru
ocuparea unuia dintre cele trei posturi vacante menționate în lista afișată
s-au formulat astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar de către numitele
D.A., V.F. și C.M., nu și de către pârâtă, nu se poate aprecia că maniera în
care s-a desfășurat de către reclamantă procedura de reorganizare a vizat
concedierea pârâtei, astfel cum se susține de către acesta din urmă.
Sub acest aspect,
prima instanță a reținut că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că
nu a formulat opțiunea pentru vreunul din cele trei posturi vacante, întrucât
acestea apăreau ca fiind ocupate și că în fapt erau cele ale colegelor sale,
câtă vreme la dosar a fost depusă lista cu posturile vacante pentru care se
puteau exprima opțiuni și în cuprinsul căreia sunt menționate cele trei posturi
din cadrul Serviciului Casierie, tezaur, vânzare și gestionare titluri de stat.
Câtă vreme pentru
cele trei posturi s-au exprimat tot atâtea opțiuni, nu s-a mai organizat
testare profesională.
Mai mult, reclamanta
a făcut dovada că ulterior reorganizării, au fost ocupate posturi cu o
salarizare superioară celei care era menționată statul de funcții aprobat.
În plus, Curtea a
apreciat, în ce privește invocarea de către ambii pârâți a hotărârilor
pronunțate de Tribunalul Giurgiu, prin care s-a dispus suspendarea executării,
respectiv anularea deciziei de eliberare din funcție a pârâtei, că în lipsa
unui minim probatoriu din care să rezulte legătura de cauzalitate dintre
eventuala concediere nelegală (hotărârea prin care s-a anulat decizia de
eliberare din funcție nefiind irevocabilă) și demersul pârâtei de a reclama
încălcarea principiului nediscriminării, nu se poate reține o situație de
victimizare, de natura celei la care face referire art. 2 alin. (7) din O.G.
nr. 137/2000.
În consecință,
raportat la probele administrate, Curtea a constatat că nu se poate reține că
pârâta s-a aflat, prin ansamblul de fapte ce s-a finalizat cu eliberarea sa din
funcție, în situația de victimizare prevăzută de dispozițiile legale menționate
și reținută prin hotărârea pronunțată de CNCD.
Împotriva acestei
sentințe au declarat recurs în termen pârâții CNCD și C.I. pentru nelegalitate
și netemeinicie.
Motivele de recurs
invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
invocându-se interpretarea eronată a actelor și a obiectului cauzei și
aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii
formulată de reclamanta-intimată DGFP Giurgiu și de anulare a Hotărârii nr. 470
din 23 noiembrie 2011 emisă de CNCD.
Prin motivele de
recurs ambii pârâți critică pe fond soluția de anulare a Hotărârii nr. 470/2011
a CNCD prin care autoritatea pârâtă competentă constatase ca urmare a sesizării
formulate de recurenta-pârâtă C.I. existența unor aspecte ce se încadrează în
dispozițiile art. 2 alin. (7) din O.U.G. nr. 137/2000, în sensul existenței
unei situații de victimizare de natura celei prevăzute de dispozițiile legale
aplicabile.
Potrivit art. 2 alin.
(7) din O.G. nr. 137/2000 republicată "Constituie victimizare și se
sancționează contravențional conform prezentei ordonanțe orice tratament adus,
venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea
principiului tratamentului legal și al nediscriminării".
În ambele recursuri
se critică ca nelegală și netemeinică sluția de admitere a acțiunii pe motivul
inexistenței legăturii de cauzalitate dintre eventualele concedieri nelegale și
demersul recurentei-pârâte de a reclama încălcarea principiului
nediscriminării.
Se arată de ambii
recurenți că în cauză erau îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.
2 alin. (7) din O.U.G. nr. 137/2000 pentru existența unei fapte de victimizare
a pârâtei-recurente respectiv existența unei plângeri în justiție cu privire la
încălcarea principiului tratamentului egal, existența unui tratament advers ca
răspuns la acest demers, iar acest tratament a avut ca efect crearea unei
atmosfere ostile și degradante pentru recurenta-pârâtă.
Recurenții apreciază
că toate condițiile erau îndeplinite privind existența unei fapte de
victimizare fiind probată cu acte și cu declarațiile martorilor din faza
procedurii administrativ jurisdicționale.
Recurenta-pârâtă C.I.
arată că în raport de succesiunea faptelor în raport de acțiunea reclamată la
data de 31 ianuarie 2011 la CNCD și de Hotărârea nr. 259 din 29 iunie 2011,
emiterea la data de 30 iunie 2011 a preavizului a reprezentat o faptă de
victimizare în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000.
Aceasta deoarece, apreciază recurenții petenta C.I. a fost victima unui
tratament advers din partea DGFP Giurgiu, respectiv faptele care au dus la
desființarea postului deținut, după depunerea unei plângeri ce a avut ca obiect
încălcarea principiului nediscriminării.
Se arată de
recurenta-reclamantă C.I. că prima instanță nu a reținut greșit legătura de
cauzalitate evidentă care există între desființarea postului recurentei C.I.
din 27 iunie 2011 și Hotărârii nr. 259 din 29 iunie 2011 prin care se constată
că recurenta a fost discriminată de Ministerul Finanțelor Publice și nu a
analizat în concret condițiile desființării postului ocupat de ea și a
existenței unei reorganizări fictive și nu reale a instituției DGFP - Giurgiu.
Se solicită admiterea
recursurilor și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii
formulate de intimata DGFP Giurgiu, menținându-se ca legală Hotărârea CNCD nr.
470 din 23 noiembrie 2011.
La dosar
recurenta-pârâtă C.I. a depus acte conform art. 305 C. proc. civ. și concluzii
scrise.
Analizând recursurile
declarate, în raport de motivele invocate Curtea va aprecia prin considerente
comune ambelor recursuri că acestea sunt nefondate, în cauză nefiind
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
În ceea ce privește
motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., curtea apreciază
că situația de fapt și obiectul cauzei, în raport de probele administrate atât
în faza administrativ jurisdicțională cât și în față instanței, au fost corect stabilite
prin sentința atacată.
Astfel pe situația de
fapt s-au reținut următoarele:
Prin cererea cu care
a învestit instanța de contencios administrativ, reclamanta Direcția Generală a
Finanțelor Publice Giurgiu a solicitat anularea Hotărârii nr. 470 din 23
noiembrie 2011 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin
care s-a reținut că aspectele sesizate de pârâta C.I. intră sub incidența
prevederilor art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și
sancționarea tuturor formelor de discriminare, dispunându-se sancționarea
părții reclamate DGFP Giurgiu cu amendă contravențională în valoare de 2.000 de
RON, potrivit art. 2 alin. (11) și art. 26 alin. (1) din O.G. Nr. 137/2000
coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
S-a reținut prin
această hotărâre că prin Petiția nr. 4526 din 28 iulie 2011, adresată CNCD,
petenta C.I. susține că a fost victimizată, urmare depunerii unei plângeri la
CNCD și în instanța de judecată. Astfel, arată că în 29 iunie 2011 Colegiul s-a
pronunțat asupra petiției inițiale, constatând săvârșirea unei fapte de
discriminare, iar în data de 30 iunie 2011, petenta, deși în concediu de
odihnă, a fost chemată la o ședință cu conducerea instituției. La această
ședință au fost chemate 4 salariate din Serviciu pentru a li se aduce la
cunoștință preavizele emise pe numele lor, deoarece urmare reorganizării din
patru inspectori asistenți trebuie să rămână 3. După ce a refuzat primirea preavizului,
solicitând transmiterea lui prin poștă, petenta a întrebat care au fost
criteriile după care s-a stabilit desființarea unui post de inspector asistent
și nu un alt post de casier trezorerie sau inspector principal tot din casierie
sau din celelalte servicii din cadrul Trezoreriei Municipale, însă întrebarea
sa a rămas fără răspuns. Petenta a mai arătat că în data 5 - 7 iulie a fost
internată în spitalul județean Giurgiu, după care, datorită stării sale de
sănătate, a stat în concediu medical până în data de 31 august. Astfel, nu și-a
putut exprima opțiunea pentru niciunul din cele 3 posturi care rămâneau în
structura instituției.
Petenta susține că
intenția instituției de a o concedia pentru toate demersurile făcute se
demonstrează și prin faptul că transformarea postului pentru funcția de
inspector asistent s-a făcut în data de 8 iunie 2011 și după 3 săptămâni, mai
exact pe 30 iunie 2011 DGFP Giurgiu i-a emis preavizul.
De asemenea, petenta
susține că pe data de 1 iulie 2011, în cadrul unei ședințe în incinta
serviciului, doamna Director al Trezoreriei Județene Giurgiu i-a spus "că
acesta este rezultatul demersurilor sale și că cine nu își vede de treabă va fi
dat afară din instituție". În același context, șefa serviciului casierie,
doamna Ț.F., i-a spus petentei în fața celorlalte colege că doamna M., Șef
Resurse Umane, este persoana care nu o mai vrea în instituție și va face tot
posibilul să o concedieze.
Petenta a considerat
că modul rapid de desființare a unui post de inspector asistent, este clar o
acțiune de victimizare.
Potrivit art. 100
alin. (1) și (3) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public,
republicată, petenta avea posibilitatea să opteze pentru unul din cele 3
posturi rămase, însă având în vedere faptul că se afla în concediu medical nu
s-a încadrat în timpul necesar exprimării opțiunii.
În urma analizării
întregii documentații aflate la dosar, a lucrărilor de specialitate (audieri,
solicitări, puncte de vedere), Colegiul director al C.N.C.D. a decis că
aspectele sesizate intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (7) din O.G.
nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, republicată.
În mod corect a
apreciat prima instanță, în raport de declarațiile martorilor audiați nemijlocit
că nu există legătură de cauzalitate între desființarea postului recurentei
C.I., care s-a datorat reorganizării instituției în anul 2011 și plângerea
formulată de aceasta, împreună cu o altă colegă la CNCD în ianuarie 2011.
Aceasta deoarece
plângerea viza o altă autoritate Ministerul Finanțelor Publice și nu
autoritatea din prezenta cauză, avea un obiect diferit, iar în cauză din
probele administrate rezultă că raportul de muncă al recurentei C.I. a încetat
prin eliberarea acesteia din funcția deținută ca urmare a reorganizării DGFP
Giurgiu în cursul anului 2011.
Toate aspectele
invocate în recursul recurentei-pârâte C.I. cu privire la existența în fapt a
unei reorganizări reale și efective exced obiectul prezentei cauze. Aceasta
deoarece obiectul analizei instanței de contencios administrativ îl formează
Hotărârea nr. 470 din 23 noiembrie 2011, pe rolul instanței
competente,Tribunalul Giurgiu existând diferite litigii între părți privind
eliberarea din funcție a recurentei-pârâte.
În acest sens, pe
situația de fapt rezultă că hotărârea Tribunalului Giurgiu, prin care s-a
anulat decizia de eliberare din funcție, formulată în Dosarul nr. 2691/122/2011
a fost modificată de Curtea de Apel București, secția de contencios
administrativ și fiscal care prin Decizia nr. 311 din 24 ianuarie 2013 a
respins acțiunea recurentei-reclamante ca neîntemeiată.
Motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind aplicarea greșită a
dispozițiilor art. 2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 republicată nu este fondat.
În mod corect prima instanță a apreciat că nu există legătură de cauzalitate
între plângerea recurentei la CNCD din ianuarie 2011 și desființarea postului
recurentei, ca tratament advers de natură a crea pentru recurentă o atmosferă
degradantă sau umilitoare la locul de muncă.
În primul rând
Hotărârea CNCD nr. 259 din 29 iunie 2011 emisă ca urmare a plângerii recurentei
din 31 ianuarie 2011 a privit și sancționat o altă persoană juridică, respectiv
Ministerul Finanțelor Publice.
În al doilea rând, în
mod corect prima instanță a reținut poziția intimatei-reclamante în sensul că
autoritatea a emis preavize pe numele tuturor funcționarilor publici, iar prin
reorganizarea celor patru posturi, recurenta-pârâtă avea drept de opțiune
pentru cele trei posturi rămase. La data de 30 iunie 2011, recurenta-pârâtă a
refuzat primirea preavizului solicitând trimiterea lui prin poștă, a refuzat
să-și exercite dreptul de opțiune, iar pentru cele trei posturi, existând trei
opțiuni, nu s-a organizat testare profesională conform art. 100 din Legea nr.
88/1999.
Recurenta-pârâtă a
optat pentru promovarea acțiunii în justiție respinsă irevocabil prin Decizia
Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal și prin
promovarea plângerii la CNCD soluționată prin Hotărârea nr. 470/2011, care
formează obiectul prezentei cauze.
În mod legal și
temeinic prima instanță a anulat Hotărârea nr. 470/2011 deoarece din probele
administrate nu rezultă îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.
2 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 în sensul existenței situației de victimizare
reținută prin hotărârea pronunțată de CNCD.
Din actele dosarului
rezultă că între părți există mai multe dosare pe rol, penale sau civile,
respectiv litigii de muncă din care rezultă, fapt de necontestat, situația
conflictuală dintre acestea.
Deși reală, această
situație, în raport de probele administrate nu este de natură să confirme
concluzia greșită reținută prin Hotărârea nr. 470/2011, în sensul existenței
unei situații de victimizare a recurentei-pârâte în sensul dispozițiilor art. 2
alin. (7) din O.G. nr. 137/2000.
Față de cele expuse
mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) și (2) C. proc. civ. va respinge
recursurile ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată
de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile
declarate de C.I. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
împotriva Sentinței civile nr. 5508 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 7 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM