ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5515/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5515/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în privința pârâtului E.A. Prin Sentința civilă nr. 1967 din 20 martie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul E.A. și a constatat existența calității de lucrător al Securității în privința pârâtului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul E.A., fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.
civ. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nul. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Cererea de recurs formulată de pârâtul E.A. la data de 4 mai 2012 nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziții: „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității …. c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că sentința atacată a fost comunicată pârâtului la data de 20 aprilie 2012, dar motivele de recurs nu au fost depuse la dosarul cauzei nici până la data de 31 mai 2012, deși recurentul-pârât a precizat, prin cererea formulată, că va depune motivele de recurs până la primul termen de judecată. Potrivit art. 301 C. proc. civ.: „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare, dacă legea nu dispune altfel.” De asemenea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc.
civ. „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal”, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică. Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanță. Astfel fiind, față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și ale art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul E.A. împotriva Sentinței civile nr. 1967 din 20 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.