Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.05.2013
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5248/2013

HOTĂRÂRE
14.05.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5248/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 6314/2/2012, astfel cum a fost precizată la 14 august 2012, 23 august 2012 și 10 septembrie 2012, reclamanții S.A.A. și B.M.A.

cu chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) și Grupul Școlar Industrial "D.G.", solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune materiale și morale, a sumei de 6.000 RON, actualizată, conform Sentinței civile nr. 7604 din 14 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și la plata de daune de 1% pentru fiecare zi de întârziere, de la data comunicării sentinței și până la data efectuării plății. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. (1) art. 18, art. 24 și art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 6045 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții S.A.A. și B.M.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Grupul Școlar Industrial "D.G.", în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Hotărârea a fost pronunțată fără cale de atac.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanții invocă refuzul de soluționare a unei cereri privitoare la un drept ce intră în conținutul unui raport de dreptul muncii și nu de drept administrativ, pentru a atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de contencios administrative, respectiv refuzul de executare a Sentinței civile nr. 7604 din 14 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. A reținut judecătorul fondului că litigiul dedus judecății nu este unul de contencios administrativ, ci unul de dreptul muncii, pentru care competența de soluționare în primă instanță revine tribunalului, potrivit art. 269 C. muncii și art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc.

civ. Recursul Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții S.A.A. și B.M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, sa arătat că în mod nelegal pârâții nu au plătit suma de 1.000.000 RON, sumă care constituie prejudiciu direct și delictual. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 alin. (8) și (9) C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Considerentele și soluția instanței de recurs Înalta Curte sesizată cu cererea de recurs de față și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs este irevocabilă, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., iar recursul este inadmisibil întrucât a fost formulat împotriva unei hotărâri pronunțate în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., care statuează că "dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent." Având în vedere faptul că reclamantul a declarat recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, ce nu avea deschisă această cale de atac conform legii, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.A.A. și B.M.A. împotriva Sentinței nr. 6045 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2013. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5298/2013
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 442 din 9 octombrie 2012 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate excepțiile li
ÎCCJ 2016-09-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2249/2016
Decizia nr. 2249/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe ce face obiectul prezentei căi de atac Prin acțiunea înregistrată, inițial, pe rolul Curții de Apel Buc
ÎCCJ 2010-06-22
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 164/2011
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.A.A. a chemat în judecată
ÎCCJ 2012-12-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5308/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 42945/3/2010, reclamanta S.S.C. Sn
ÎCCJ 2013-09-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4070/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 ianuarie 2010 la Tribunalul București reclamantul Sindicat Învățământ Special și Protecția Copilului a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă