ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5142/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, revizuentul A.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților, revizuirea sentinței civile nr. 1077 din 14 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 12814/2/2010, și, în consecință, înlăturarea excepției inadmisibilității cererii de suspendare formulată în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și suspendarea executării Ordinelor nr. 451/2003 și nr. 55/2006 emise de către Secretarul General al Camerei Deputaților. În motivarea cererii, revizuentul a arătat că, deși, în temeiul dispozițiilor art. 281 1 alin. (1) C. proc.

civ., a solicitat la data de 18 februarie 2011 să se lămurească înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinței civile nr. 1077 din 14 februarie 2011, în Dosarul nr. 12814/2/2010, această cerere de lămurire dispozitiv nu a fost soluționată până la data formulării cererii de revizuire. A arătat revizuentul că din examinarea temeinică a sentinței civile nr. 1077 se constată faptul că dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice cu referire la termenul de exercitare a căii de atac a recursului, care este unic, de 5 zile de la comunicarea hotărârii, că prin hotărârea pronunțată în ședința publică de la data de 14 februarie 2011, instanța de fond a soluționat cauza dedusă judecății cu încălcarea principiilor contradictorialității și disponibilității, întrucât calitate de reprezentant și calitate procesuală pasivă are Secretarul General al Camerei Deputaților și, nicidecum, Secretariatul General al Camerei Deputaților, care nu este parte în proces.

S-a mai arătat în motivarea cererii de revizuire că în mod eronat a reținut instanța faptul că acțiunea privind suspendarea este inadmisibilă din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu referire la Ordinele intimatului Secretar General al Camerei Deputaților nr. 451/2003 și nr. 39/2006, pentru că, dacă ar fi examinat cu temeinicie memoriul adresat Biroului Permanent al Camerei Deputaților, înregistrat la Registratura Generală a Camerei Deputaților din data de 15 februarie 2010, aflat la Dosarul nr. 12814/2/2010, ar fi constatat faptul că cererea de suspendare a executării celor două ordine îndeplinește condițiile expres și limitativ impuse de lege, atâta vreme cât reclamantul a făcut dovada introducerii plângerii prealabile în condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) și art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Revizuentul a arătat că, în ceea ce privește paguba iminentă prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, această condiție este îndeplinită atâta vreme cât prin cele două ordine, acte administrative unilaterale cu caracter individual nelegale, s-a modificat nejustificat, în mod succesiv și repetat, salariul de bază brut lunar, înscris în statul de funcții al instituției, cu diminuarea drastică a drepturilor salariate aflate în plată, cu caracter destabilizator, asupra activității departamentului financiar-contabil, însă și această condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a fost omisă a fi examinată de către judecătorul fondului cauzei deduse judecății.

A apreciat revizuentul că, în condițiile în care legiuitorul a stabilit că legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție din oficiu sau la cererea părții interesate, considerentele care au format convingerea instanței de a respinge acțiunea ca inadmisibilă sunt, în mod vădit neîndoielnic, nefondate. În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României. Prin sentința civilă nr. 6758 din 15 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D.

împotriva sentinței civile nr. 1077 din 14 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a în Dosarul nr. 12814/2/2010, în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut faptul că în motivarea cererii de revizuire nu a fost invocat și argumentat vreun motiv legat de încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, că revizuentul a formulat exclusiv critici asupra soluției de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, fără raportare la vreo dispoziție imperativă de drept comunitar și că, având în vedere motivele invocate, referitoare la încălcarea principiilor contradictorialității și disponibilității, soluționarea greșită a excepției plângerii prealabile, fără a fi avute în vedere actele depuse la dosar, îndeplinirea condiției pagubei iminente, aspecte privind calificarea actelor juridice deduse judecății, interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este admisibilă, fiind respinsă în consecință.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul A.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat, se arată că instanța de fond, în manifestarea rolului activ în aflarea adevărului, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., avea „obligația procesuală” de a respinge excepția inadmisibilității formulării cererii de revizuire. Arată recurentul că admiterea cu foarte multă ușurință a apărărilor și excepțiilor formulate în mod abuziv de către intimatul Secretar General al Camerei Deputaților, prin întâmpinarea din data de 28 septembrie 2011, care sunt vădit neîntemeiate, situează instanța de fond sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8, pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată prin intermediul întâmpinării, arată recurentul că se impunea respingerea acesteia ca vădit nefondată, astfel că instanța de fond nu a manifestat rolul activ în aflarea adevărului.

Se mai arată în motivarea cererii de recurs că prin refuzul nejustificat de a soluționa cererea de revizuire formulată în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin respingerea ca inadmisibilă a acestei căi extraordinare de atac de retractare, în mod vădit instanța a încălcat normele internaționale, respectiv dreptul Uniunii Europene, că prin excepția inadmisibilității a fost blocată în mod nelegal aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) și cele ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că atât instanța de fond, cât și instanța de revizuire au nesocotit principiile contradictorialității și disponibilității, de vreme ce calitate procesuală pasivă are intimatul Secretarul General al Camerei Deputaților și nicidecum Secretariatul General al Camerei Deputaților.

Recurentul-revizuent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate, înlăturarea excepției inadmisibilității formulării cererii de revizuire ca fiind vădit nefondată, apreciind că sentința a cărei revizuire se solicită întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 322 și art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Solicită trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Înalta Curte are în vedere faptul că prin sentința recurată s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva sentinței civile nr. 1077 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Ordinelor Secretarului General al Camerei Deputaților nr. 481/2008 și nr. 39/2006.

Revizuentul A.D. și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României. Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile, prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este o cale extraordinară de atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc.

civ., numai că motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și are menirea de a asigura respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității normelor dreptului comunitar față de norma internă, principiu care are și o consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată. Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor, care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne. Prin urmare, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii. Aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele comunitare.

Revizuentul nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar și, astfel, curtea de apel nu a putut reține existența unei incompatibilități între acesta și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Așa cum în mod corect a reținut curtea de apel, în motivarea cererii de revizuire nu a fost invocat și argumentat vreun motiv legat de încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, revizuentul formulând exclusiv critici asupra soluției de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, fără raportare la vreo dispoziție imperativă de drept comunitar.

Motivele invocate de către revizuent, referitoare la încălcarea principiilor contradictorialității și disponibilității, soluționarea greșită a excepției plângerii prealabile, fără a fi avute în vedere actele depuse la dosar, îndeplinirea condiției pagubei iminente, aspecte privind calificarea actelor juridice deduse judecății, interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, sunt considerente care vizează rejudecarea cauzei și nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, iar funcția revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecății irevocabile în afara condițiilor strict reglementate procedural. În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel că exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile, condițiile și termenele prevăzute în mod expres de lege. De altfel, întreaga procedură de judecată a revizuirii are un caracter limitat la motivele de revizuire, în acest sens prevederile art. 326 alin. (3) C. proc.

civ. dispunând că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Instanța de fond, prin sentința recurată, în mod temeinic și legal a reținut inadmisibilitatea cererii de revizuire având în vedere chiar prevederile invocate de recurentul-revizuent și anume prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În cauză, însă, criticile recurentului-revizuent nu s-au încadrat în cerințele acestui caz special de revizuire, dreptul comunitar nefiind antamat prin cererea de revizuire care a formulat obiectul prezentei cauze, recurentul-revizuent invocând formal prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în fapt cuprinsul căii extraordinare de atac conținând doar nemulțumirile părții față de soluția reținută de instanța de fond.

În consecință, Înalta Curte apreciază că în mod corect Curtea de Apel București a constatat că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este admisibilă. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinței civile nr. 6758 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 decembrie 2012.