ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5142/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5142/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, revizuentul A.D. a

solicitat, în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei

Deputaților, revizuirea sentinței civile nr. 1077 din 14 februarie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 12814/2/2010, și, în consecință,

înlăturarea excepției inadmisibilității cererii de suspendare formulată în

temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și suspendarea

executării Ordinelor nr. 451/2003 și nr. 55/2006 emise de către Secretarul

General al Camerei Deputaților.

În motivarea cererii,

revizuentul a arătat că, deși, în temeiul dispozițiilor art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., a solicitat la data de 18 februarie 2011 să se lămurească

înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinței civile nr. 1077

din 14 februarie 2011, în Dosarul nr. 12814/2/2010, această cerere de lămurire

dispozitiv nu a fost soluționată până la data formulării cererii de revizuire.

A arătat revizuentul

că din examinarea temeinică a sentinței civile nr. 1077 se constată faptul că

dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice cu referire la termenul

de exercitare a căii de atac a recursului, care este unic, de 5 zile de la

comunicarea hotărârii, că prin hotărârea pronunțată în ședința publică de la

data de 14 februarie 2011, instanța de fond a soluționat cauza dedusă judecății

cu încălcarea principiilor contradictorialității și disponibilității, întrucât

calitate de reprezentant și calitate procesuală pasivă are Secretarul General

al Camerei Deputaților și, nicidecum, Secretariatul General al Camerei

Deputaților, care nu este parte în proces.

S-a mai arătat în

motivarea cererii de revizuire că în mod eronat a reținut instanța faptul că

acțiunea privind suspendarea este inadmisibilă din perspectiva aplicării

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu referire la Ordinele

intimatului Secretar General al Camerei Deputaților nr. 451/2003 și nr. 39/2006,

pentru că, dacă ar fi examinat cu temeinicie memoriul adresat Biroului

Permanent al Camerei Deputaților, înregistrat la Registratura Generală a

Camerei Deputaților din data de 15 februarie 2010, aflat la Dosarul nr.

12814/2/2010, ar fi constatat faptul că cererea de suspendare a executării celor

două ordine îndeplinește condițiile expres și limitativ impuse de lege, atâta

vreme cât reclamantul a făcut dovada introducerii plângerii prealabile în

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) și art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Revizuentul a arătat

că, în ceea ce privește paguba iminentă prevăzută de dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, această condiție este îndeplinită atâta

vreme cât prin cele două ordine, acte administrative unilaterale cu caracter

individual nelegale, s-a modificat nejustificat, în mod succesiv și repetat,

salariul de bază brut lunar, înscris în statul de funcții al instituției, cu

diminuarea drastică a drepturilor salariate aflate în plată, cu caracter

destabilizator, asupra activității departamentului financiar-contabil, însă și

această condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a fost omisă a fi

examinată de către judecătorul fondului cauzei deduse judecății.

A apreciat

revizuentul că, în condițiile în care legiuitorul a stabilit că legalitatea

unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data

emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de

excepție din oficiu sau la cererea părții interesate, considerentele care au

format convingerea instanței de a respinge acțiunea ca inadmisibilă sunt, în

mod vădit neîndoielnic, nefondate.

În drept, cererea de

revizuire a fost întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ și art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin.

(2) din Constituția României.

Prin sentința civilă

nr. 6758 din 15 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de

revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva sentinței civile nr. 1077 din

14 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a în Dosarul

nr. 12814/2/2010, în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al

Camerei Deputaților.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut faptul că în motivarea cererii de revizuire

nu a fost invocat și argumentat vreun motiv legat de încălcarea principiului

priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu

art. 20 alin. (2) din Constituția României, că revizuentul a formulat exclusiv

critici asupra soluției de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, fără

raportare la vreo dispoziție imperativă de drept comunitar și că, având în

vedere motivele invocate, referitoare la încălcarea principiilor

contradictorialității și disponibilității, soluționarea greșită a excepției

plângerii prealabile, fără a fi avute în vedere actele depuse la dosar,

îndeplinirea condiției pagubei iminente, aspecte privind calificarea actelor

juridice deduse judecății, interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 4 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că cererea de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu este

admisibilă, fiind respinsă în consecință.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs revizuentul A.D., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat, se arată că instanța de fond, în manifestarea rolului

activ în aflarea adevărului, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., avea

„obligația procesuală” de a respinge excepția inadmisibilității formulării

cererii de revizuire.

Arată recurentul că

admiterea cu foarte multă ușurință a apărărilor și excepțiilor formulate în mod

abuziv de către intimatul Secretar General al Camerei Deputaților, prin întâmpinarea

din data de 28 septembrie 2011, care sunt vădit neîntemeiate, situează instanța

de fond sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8,

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității, invocată prin intermediul întâmpinării, arată recurentul că

se impunea respingerea acesteia ca vădit nefondată, astfel că instanța de fond nu

a manifestat rolul activ în aflarea adevărului.

Se mai arată în

motivarea cererii de recurs că prin refuzul nejustificat de a soluționa cererea

de revizuire formulată în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, prin respingerea ca inadmisibilă a acestei căi extraordinare de atac

de retractare, în mod vădit instanța a încălcat normele internaționale,

respectiv dreptul Uniunii Europene, că prin excepția inadmisibilității a fost

blocată în mod nelegal aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) și cele ale

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că atât instanța de

fond, cât și instanța de revizuire au nesocotit principiile

contradictorialității și disponibilității, de vreme ce calitate procesuală

pasivă are intimatul Secretarul General al Camerei Deputaților și nicidecum

Secretariatul General al Camerei Deputaților.

Recurentul-revizuent solicită

admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate,

înlăturarea excepției inadmisibilității formulării cererii de revizuire ca

fiind vădit nefondată, apreciind că sentința a cărei revizuire se solicită

întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute în mod expres și limitativ de

dispozițiile art. 322 și art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu

dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Solicită trimiterea

cauzei spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Înalta Curte are în

vedere faptul că prin sentința recurată s-a respins ca inadmisibilă cererea de

revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva sentinței civile nr. 1077 din

14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin care instanța de fond a respins ca inadmisibilă

cererea de suspendare a executării Ordinelor Secretarului General al Camerei

Deputaților nr. 481/2008 și nr. 39/2006.

Revizuentul A.D. și-a

întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ și art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20

alin. (2) din Constituția României.

Potrivit art. 21

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie

motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea

hotărârilor rămase definitive și irevocabile, prin încălcarea principiului priorității

dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20

alin. (2) din Constituția României, republicată.

Revizuirea prevăzută de

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este o cale extraordinară de atac, ca și

cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru care se solicită

revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. și are menirea de a asigura

respectarea de către instanțele de contencios administrativ a principiului priorității

normelor dreptului comunitar față de norma internă, principiu care are și o consacrare

constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de atac

a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care

legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc

procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă

principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor,

care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispozițiilor

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, este în sensul

că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului

comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea

acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne.

Prin urmare, revizuirea

prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de

drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.

Aplicarea principiului

priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană,

este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele

comunitare.

Revizuentul nu a dovedit

această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar și,

astfel, curtea de apel nu a putut reține existența unei incompatibilități între

acesta și legislația internă, pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în

cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Așa cum în mod corect

a reținut curtea de apel, în motivarea cererii de revizuire nu a fost invocat și

argumentat vreun motiv legat de încălcarea principiului priorității dreptului comunitar

reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția

României, revizuentul formulând exclusiv critici asupra soluției de respingere ca

inadmisibilă a acțiunii, fără raportare la vreo dispoziție imperativă de drept comunitar.

Motivele invocate de către

revizuent, referitoare la încălcarea principiilor contradictorialității și disponibilității,

soluționarea greșită a excepției plângerii prealabile, fără a fi avute în vedere

actele depuse la dosar, îndeplinirea condiției pagubei iminente, aspecte privind

calificarea actelor juridice deduse judecății, interpretarea și aplicarea greșită

a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, sunt considerente care vizează rejudecarea

cauzei și nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției

legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Pe de altă parte, potrivit

prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea

revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, iar funcția revizuirii, de cale

extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecății irevocabile

în afara condițiilor strict reglementate procedural.

În acest sens, trebuie

avut în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile

legale care o reglementează sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel că

exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile, condițiile și termenele

prevăzute în mod expres de lege.

De altfel, întreaga procedură

de judecată a revizuirii are un caracter limitat la motivele de revizuire, în acest

sens prevederile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dispunând că dezbaterile sunt

limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Instanța de fond, prin

sentința recurată, în mod temeinic și legal a reținut inadmisibilitatea cererii

de revizuire având în vedere chiar prevederile invocate de recurentul-revizuent

și anume prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, însă, criticile

recurentului-revizuent nu s-au încadrat în cerințele acestui caz special de revizuire,

dreptul comunitar nefiind antamat prin cererea de revizuire care a formulat obiectul

prezentei cauze, recurentul-revizuent invocând formal prevederile art. 21 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, în fapt cuprinsul căii extraordinare de atac conținând

doar nemulțumirile părții față de soluția reținută de instanța de fond.

În consecință, Înalta

Curte apreciază că în mod corect Curtea de Apel București a constatat că cererea

de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

nu este admisibilă.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.D. împotriva sentinței civile nr. 6758 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 decembrie 2012.