ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1624/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 18 martie 2016, reclamantul A. a solicitat obligarea Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să-i răspundă la petiția înregistrată cu nr. x/2016, înaintată acestuia.

Cererea a fost însoțită de adresa nr. x/2016.

La solicitarea instanței în aplicarea art. 200 C. proc. civ., reclamantul a înaintat la dosar o precizare a cererii, arătând că obiectul cererii reprezintă răspuns la memoriul adresat pârâtei, iar motivul de fapt este reprezentat de lipsa unui răspuns la petiție.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 149/F - CONT pronunțată în data de 12 iulie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 149/F-CONT din data de 12 iulie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului recurentul a menționat în esență că, dacă instanța de fond ar fi făcut o simplă numărătoare a zilelor, ar fi constatat că între 22.01 - data înregistrării cererii și 08.03.2016 - data când pârâta susține că au fost finalizate verificările au trecut 46 și nu 45 de zile.

De asemenea, mai susține recurentul că între 08 și 21.03 (2016) au trecut mai mult de 10 zile calendaristice.

Recurentul solicită " clasarea" sentinței de fond și recuperarea taxei de timbru.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant a formulat întâmpinare intimata - pârâtă Inspecția Judiciară, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că argumentele invocate de acesta în susținerea recursului nu pot fi reține ca motive de nelegalitate a sentinței pronunțate.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei - pârâte, în cuprinsul căruia a menționat în esență că verificările au fost finalizate cu depășirea termenului de 45 de zile invocat de instanța de fond.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susținerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte reține că recurentul critică sentința de fond sub aspectul modului cum au fost calculate termenele, respectiv termenul de 45 de zile prevăzut de Legea nr. 317/2004 și cel de 10 zile, prevăzut de HCSM nr. 1027/2012, apreciind deopotrivă că, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, implicit sub aspectul termenelor, în condițiile în care cererea sa a fost adresată în baza acestei legi.

Astfel, Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentului, vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Analizând actele și lucrările dosarului rezultă că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 18 martie 2016, reclamantul A. a solicitat obligarea Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să-i răspundă la petiția înregistrată cu nr. x/2016 și înaintată Consiliului Superior al Magistraturii.

Ulterior, reclamantul a înaintat la dosar o precizare a cererii, arătând că obiectul acțiunii judiciare îl reprezintă lipsa unui răspuns la petiție, la memoriul adresat pârâtei.

La dosar nu a fost depusă petiția înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/15.01.2016 și înaintată apoi de această autoritate Inspecției Judiciare, însă, analizându-se celelalte înscrisuri depuse de ambele părți, se constată că între părți a existat o corespondență cu privire la sesizările formulate de reclamant, cărora autoritatea pârâtă le-a răspuns, fiind respectate termenele legale.

Astfel, în ceea ce privește sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 09.12.2015, sub nr. x/2015, aceasta fost soluționată prin Rezoluția din 21.01.2015, dispunându-se clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, această rezoluție fiind comunicată reclamantului la 27.01.2016.

În ceea ce privește sesizarea/plângerea din 18.02.2016, prin care reclamantul își exprimă nemulțumirea față de rezoluția nr. x/2015 din 21.01.2015, solicitând o nouă analiză a aspectelor sesizate, s-a răspuns reclamantului, potrivit adresei nr. x/2016, emisă de Inspecția Judiciară, la data de 09.03.2016.

În ceea ce privește sesizarea din 22.01.2016, autoritatea pârâtă i-a răspuns reclamantului prin Rezoluția nr. x/2016 din 21.03.2016 (filele x.24 dosar fond), comunicată acestuia la data de 22.04.2016, conform Borderoului atașat la dosar fond.

Analizând cererea de chemare în judecată, cererea precizatoare depusă de recurentul - reclamant și înregistrată de instanța de fond la data de 08 aprilie 2016 (dosar), precum și interogatoriul formulat de aceeași parte pentru intimata - pârâtă Inspecția Judiciară (dosar fond), se constată că recurentul - reclamant, în prezenta cauză este nemulțumit de răspunsul dat de autoritate prin Rezoluția nr. x/2016, atât din perspectiva termenului în care avea dreptul să primească acest răspuns, cât și din perspectiva conținutului acesteia, reclamantul invocând nerespectarea duratei medii a primului termen de judecată.

Astfel, se constată că petiția transmisă de recurentul - reclamant către CSM cu nr. x/15.01.2016 a fost înaintată de această autoritate spre competentă soluționare Inspecției Judiciare, unde a fost înregistrată la data de 22.01.2016, la Direcția de inspecție judiciară pentru judecători, sub nr. x/2016 .

Articolul 11 alin. (4) din Hotărârea CSM nr. 1027/2012 pentru aprobarea

Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară prevede că " (4) Termenul de 45 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, poate fi prelungit cu încă 45 de zile, la solicitarea motivată a inspectorului judiciar sau a echipei de inspectori judiciari, în funcție de complexitatea sesizării, de volumul de lucru al inspectorului/echipei de inspectori desemnați sau de existența altor motive întemeiate."

Astfel, analizându-se articolul 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, privind Consiliul Superior al Magistraturii, la care face trimitere articolul 11 alin. (5) din Hotărârea CSM nr. 1027/2012, se constată că acesta prevede următoarele" (3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) și (2) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data solicitării formulate de titularul acțiunii disciplinare potrivit alin. (1) sau de la data sesizării Inspecției Judiciare potrivit alin. (2). Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.".

De asemenea, potrivit articolului 18 din Hotărârea CSM nr. 1027/2012,

"(1) În situația în care se constată, ca urmare a efectuării verificărilor prealabile, că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, inspectorii judiciari dispun, prin rezoluție, clasarea sesizării.

(2) Rezoluția de clasare se întocmește, de regulă, în termen de 10 zile de la finalizarea verificărilor prealabile și cuprinde date referitoare la: data și modalitatea de sesizare, aspectele sesizate, conținutul verificărilor prealabile efectuate, data finalizării verificărilor prealabile, situația de fapt reținută și argumentarea soluției, raportat la aspectele sesizate și la rezultatul verificărilor, precum și dispozițiile legale aplicabile în speță.

(3) Rezoluția de clasare, semnată de inspectorii judiciari, este supusă verificării și avizării de către șeful direcției de inspecție judiciară corespunzătoare și inspectorul-șef.

(4) După avizare, rezoluția de clasare se comunică petiționarului, persoanei vizate prin sesizare și, după caz, instituțiilor care au transmis sesizarea, prin adresă semnată de inspectorul-șef"

Analizând prezenta cauză din perspectiva respectării termenelor impuse de normele legale incidente, mai sus menționate, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește sesizarea înregistrată de Inspecția Judiciară la data de 22.01.2016, sub nr. x/2016 (urmare a petiției adresată de recurentul - reclamant Consiliului Superior al Magistraturii și înregistrată la această autoritate sub nr. x/15.01.2016), termenul de 45 de zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, pentru efectuarea de verificări s-a împlinit la data de 08.03.2016, aceasta fiind ultima zi legală în care aceste verificări mai puteau fi efectuate, această dată fiind de altfel, chiar data de finalizare a verificărilor, fără a se dispune prelungirea termenului " cu cel mult 45 de zile", deși exista această posibilitate legală, conform art. 45 alin. (3) teza finală din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce privește modul cum se calculează termenele, în speța de față fiind vorba de termene ce se socotesc pe zile, instanța de control judiciar are în vedere dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora " Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează:

2) când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nicj ziua când acesta se împlinește".

Astfel, calculându-se cele 45 de zile de la data de 22.01.2016, prin raportare la dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se constată că ultima zi legală în care se mai puteau efectua verificările necesare pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, a fost 08.03.2016, Inspecția judiciară respectând întocmai acest termen, prin finalizarea acestor verificări.

Analizându-se deopotrivă dacă a fost respectat termenul pentru întocmirea rezoluției de clasare, prevăzut de art. 18 alin. (2) din Hotărârea CSM nr. 1027/2012, raportat la data finalizării verificărilor prealabile, adică la data de 08.03.2016, se constată că cele 10 zile prevăzute de norma mai sus menționată, s-au împlinit la data de 21.03.2016, fiind incidente dispozițiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora " Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează", în condițiile în care ultima zi se împlinea într-o zi nelucrătoare, respectiv în data de 19.03.2016.

În ceea ce privește termenul de comunicare a acestei rezoluții, Înalta Curte constată că legiutorul, prin articolul 18 alin. (4) din Hotărârea CSM nr. 1027/2012, nu a prevăzut expres un astfel de termen, ci doar obligația comunicării acesteia către petiționar, intimata-pârâtă conformându-se întocmai acestor norme.

Termenul de 45 de zile prevăzut de Hotărârea nr. 1027/15 noiembrie 2012 a fost respectat de intimata pârâtă si în ceea ce privește Sesizarea din 18.02.2016, căreia i s-a răspuns la data de 09.03.2016, potrivit Adresei nr. x/2016, precum și în ceea ce privește Sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 09.12.2015 sub nr. x/2015, căreia i s-a răspuns prin Rezoluția din 21.01.2016, comunicată reclamantului la 27.01.2016.

Raportat la toate aceste date și la normele legale aplicabile, Înalta Curte constată ca fiind legală și temeinică reținerea instanței de fond, în sensul că nu se poate constata că petentul nu a primit răspuns la sesizările formulate, în condițiile legii.

În ceea ce privește critica recurentului - reclamant, în sensul că "instanța de fond a aplicat altă lege", raportat la faptul că petiția sa a fost formulată în baza Legii nr. 554/2004, instanța de control judiciar o apreciază ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care Legea nr. 554/2004 reprezintă norma generală, dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv Hotărârea CSM nr. 1027/2012, reprezintă norma specială în materie disciplinară. Înalta Curte reține că, înlăturarea de la aplicare a legii generale, ori de câte ori există o dispoziție specială într-o materie dată, nu trebuie să fie expresă, fiind de la sine înțeleasă, întrucât este consecința directă a principiului specialia generalibus derogant.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de recurentul -reclamant cu ocazia soluționării pe fond a cauzei, și neacordate de instanța de fond, Înalta Curte, apreciază că, față de soluția ce a fost pronunțată, în sensul respingerii, ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, judecătorul fondului a reținut corect că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora " Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", deoarece pârâta nu a pierdut procesul, astfel că nu se află în culpă procesuală pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, în speța de față taxa de timbru solicitată de reclamant.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În considerarea celor expuse, ce relevă legalitatea hotărârii atacate, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 149/F-CONT din 12 iulie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2019.