ÎCCJ, Decizia nr. 213/2020

Prin Hotărârea nr. 2J din 5 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Judecătoriei Pitești, și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), a aplicat pârâtei sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi și art. 99 lit. t) teza a două raportat la art. 991 alin. (2) din același act normativ.

Secția pentru judecători în materie disciplinară a reținut că faptele pârâtei judecător concretizate în acordarea unor termene nejustificat de lungi și fără motive întemeiate, neadoptarea măsurilor necesare pentru soluționarea cu celeritate a dosarelor aflate pe rol și gestionarea defectuoasă a dosarelor mai vechi de 1 an aflate pe rolul completului pe care îl conduce, au un caracter imputabil acesteia, nefiind justificate de cauze obiective care să le circumscrie unei culpe scuzabile și întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare, pentru considerentele arătate în continuare.

În raport cu dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ale art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și prin prisma art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, judecătorii au obligația de a soluționa cauzele într-un termen rezonabil, de a depune toate diligențele necesare în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale sau rezonabile, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri judiciare fiind apreciat în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale.

Sub aspectul laturii obiective, situația de fapt dovedește că pârâta judecător și-a constituit o procedură de lucru specifică care a condus la temporizarea procedurilor judiciare în dosarele cu a cărei soluționare a fost învestită, fapt ce dovedește un management defectuos în gestionarea lucrărilor, fiind identificate mai multe situații în care s-a procedat de aceeași manieră.

Astfel, în urma verificărilor prin sondaj a dosarelor mai vechi de 1 an înregistrate pe rolul completului pârâtei judecător s-au constatat următoarele: (i) în cele mai multe cauze judecata este amânată pentru administrarea probei cu expertiză, sens în care sunt acordate termene de judecată la intervale mari de timp, fără a se uza de măsurile procesuale prevăzute de lege față de experți pentru întocmirea cu întârziere a lucrărilor; (ii) pârâta judecător dispune în mod obișnuit înlocuirea experților, fără a indica de cele mai multe ori considerentele avute în vedere, ceea ce este de natură a determina prelungirea procedurii judiciare; (iii) pârâta judecător amână în mod nejustificat și repetat judecata fără a avea în vedere obiectul cauzelor deduse judecății și fără a respecta dispozițiile legale care guvernează administrarea probatoriului.

Din analiza dosarelor, rezultă că motivele de amânare au fost determinate de luarea unor măsuri procesuale sau efectuarea unor acte procesuale cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege și care au avut ca efect direct prelungirea duratei procedurilor judiciare în mod nejustificat, inclusiv din perspectiva urgenței anumitor tipuri de cauze, după cum urmează: (i) în Dosarul nr. x/2017, având ca obiect contestație la executare, deși trebuia soluționat cu urgență, conform art. 717 alin. (3) din C. proc. civ., au fost acordate numeroase termene exclusiv pentru atașarea unui alt dosar, aflat în gestionarea aceluiași complet de judecată; (ii) în Dosarul nr. x/2009 au fost acordate termene de judecată, fără nicio justificare obiectivă, termene care s-au întins pe o perioadă de aproape 9 ani; (iii) în numeroase cauze au fost acordate mai multe termene de judecată pentru lipsă de apărare sau la solicitarea părților, modul de gestionare a cauzelor conducând la tergiversarea procedurilor judiciare și, în final, la încălcarea dreptului părților la un proces echitabil.

În acest context, s-a reținut lipsa de fermitate din partea pârâtei judecător în luarea măsurilor care se impuneau pentru soluționarea cu celeritate a cauzelor și pentru respectarea dreptului părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil din perspectiva acordării termenelor de judecată în raport cu obiectul cauzei și vechimea dosarului în sistem. Totodată, s-a constatat că, prin amânarea succesivă a judecății, soluționarea cauzelor a fost tergiversată nejustificat, nefiind determinată de cauze obiective, externe conduitei magistratului.

Apărarea pârâtei în sensul că numărul mare de cauze mai vechi de 1 an se datorează volumului mare de activitate și gradului de complexitate al cauzelor este nejustificată, întrucât tocmai modul de lucru adoptat de către pârâtă și lipsa de diligență în gestionarea ședințelor de judecată au generat creșterea volumului de activitate. Astfel: (i) la 27.02.2019 pe rolul completului de judecată condus de pârâtă figurau 89 de cauze mai vechi de 1 an, dintre care 4 cauze cu vechime mai mare de 10 ani (toate având ca obiect fond funciar), 19 cauze cu vechime cuprinsă între 5 și 10 ani și restul cu vechime cuprinsă între 1 și 5 ani; (ii) la 2 mai 2019 pe rolul aceluiași complet se aflau 5 dosare mai vechi de 10 ani și 17 cauze cu o vechime de 5-10 ani; (iii) la data cercetării disciplinare pe rolul completului de judecată condus de pârâtă figurau 102 de cauze mai vechi de 1 an (la nivelul secției civile a Judecătoriei Pitești număr total de dosare mai vechi de 1 an este de 980); (iv) dintre cele 13 cauze mai vechi de 10 ani la nivelul secției civile a Judecătoriei Pitești, 6 cauze figurează pe completul pârâtei judecător, iar dintre cele 30 de cauze cu vechimea cea mai mare în sistem la nivelul secției civile, jumătate sunt pe completul pârâtei.

Susținerile pârâtei în sensul existenței unor motive obiective care au determinat o suprasolicitare cu consecințe negative asupra activității de judecată nu sunt întemeiate și nu justifică nerespectarea dispozițiilor referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor.

În consecință, s-a reținut că pârâta nu a depus diligențe în vederea realizării unui management riguros al cauzelor, pentru ca derularea procedurilor judiciare să se realizeze în așa fel încât să se asigure soluționarea acestora cu celeritate și într-un termen rezonabil, raportat la obiectul cauzelor și momentul înregistrării acestora pe rolul instanței.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția pârâtei judecător rezultă din modul în care aceasta a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor legale pentru soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, atitudinea psihică fiind de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.

Relevant este faptul că nerespectarea dispozițiilor procedurale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor reprezintă o modalitate caracteristică de exercitare a atribuțiilor specifice funcției care încalcă dreptul părților consacrat prin art. 21 din Constituție și art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, în raport cu dispozițiile art. 331 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., probele administrate au dovedit că, în majoritatea cauzelor în care se impunea administrarea probei cu expertiză, pârâta judecător nu a respectat dispozițiile legale referitoare la obligațiile instanței de a lua măsuri adecvate pentru depunerea expertizelor în termen rezonabil, după cum urmează: nu s-au stabilit în mod clar obiectivele prin încheierile de ședință; nu a cooperat cu experții pentru a identifica motivele pentru care nu sunt depuse expertizele; nu a stabilit termenele limită pentru efectuarea și depunerea expertizelor; nu a luat măsurile eficiente pentru sancționarea experților; a dispus înlocuirea experților fără motive întemeiate; nu a gestionat în mod corect restituirea onorariilor pentru efectuarea expertizelor, toate acestea conducând la prelungirea procedurilor judiciare, elocventă fiind, spre exemplu, Cauza nr. 525/280/2009, în care au fost acordate termene care s-au întins pe o perioadă de aproape 9 ani.

De asemenea, pârâta judecător nu a respectat nici dispozițiile art. 156 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 referitoare la acordarea unui singur termen de judecată pentru lipsă de apărare și nici dispozițiile art. 155 din același Cod referitoare la acordarea unui singur termen pentru amânarea judecății prin învoiala părților.

Prin urmare, modalitatea de lucru adoptată de pârâtă a adus atingere bunului mers al activității în cadrul instanței și imaginii justiției, această modalitate de lucru reprezentând o constantă în activitatea pârâtei, iar perpetuarea în timp a acestui situații demonstrează că judecătorul a ignorat consecințele deosebit de grave ce s-ar putea produce prin această abordare.

Referitor la latura subiectivă, instanța disciplinară a avut în vedere tiparul "magistratului diligent", care acționează cu grijă față de interesul public de înfăptuire a justiției și de apărare a intereselor generale ale societății, care își subordonează comportarea sa exigențelor ce decurg din îndatoririle profesionale și normele deontologice pe care trebuie să le respecte.

Din această perspectivă și în raport de materialul probator administrat în cauză, modalitatea de lucru adoptată de pârâta judecător este expresia gravei neglijențe în exercitarea funcției prin nesocotirea normelor de drept procesual ce reglementează încuviințarea și administrarea probei cu expertiză, precum și amânarea judecății pentru lipsă apărare și prin învoiala părților.

Apărările pârâtei nu constituie temei de exonerare a răspunderii disciplinare în condițiile în care aceasta avea obligația de a cunoaște legea, iar din perspectiva statutului profesional trebuia și putea să prevadă că încălcarea normelor de procedură produce efecte prejudiciabile drepturilor procesuale ale părților.

Având în vedere caracterul imperativ al dispozițiilor de procedură încălcate, forma de vinovăție cu care a fost săvârșită fapta este aceea a gravei neglijențe, deoarece nu se poate reține o împrejurare care să poată justifica încălcarea de către un judecător a normelor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, dispozițiile legale fiind clare din acest punct de vedere.

Față de toate aceste circumstanțe, se apreciază că fapta pârâtei nu se circumscrie unei culpe scuzabile, de natură a înlătura răspunderea disciplinară a acesteia, cu atât mai mult cu cât modul de lucru adoptat nu a avut caracter izolat, ci a reprezentat o practică constantă în activitatea sa.

În consecință, fapta pârâtei întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua raportat la art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

La individualizarea sancțiunii, în raport cu dispozițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, împrejurările, gravitatea concretă și consecințele faptelor săvârșite, s-a reținut că abaterile au fost săvârșite ca urmare a adoptării unui mod de lucru nelegal și lipsit de rigoare, care s-a perpetuat în timp și a devenit o constantă în activitatea judecătorului, care, anterior, mai fusese sancționat pentru săvârșirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, pentru același gen de fapte, inclusiv în legătură cu unele dintre cauzele analizate și în prezentul dosar, care nu au fost soluționate nici până la data pronunțării hotărârii în prezenta procedură disciplinară (Hotărârea nr. 8J din 25 mai 2016, definitivă prin Decizia civilă nr. 69 din 13 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Având în vedere atât scopul preventiv, cât și sancționator al sancțiunii aplicate în procedura disciplinară, este justificată aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, și anume, "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pentru 6 luni".

Pârâta A. a declarat recurs împotriva hotărârii menționate la pct. I, criticând-o pentru netemeinicie și susținând că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru criticile expuse rezumativ în continuare.

Printr-o primă critică, se susține că secția pentru judecători în materie disciplinara a depășit cadrul procesual stabilit prin sesizarea Inspecției Judiciare și a analizat și alte aspecte ce nu făceau obiectul sesizării. În concret, deși în acțiunea disciplinară se arată că cercetările efectuate au vizat dosarele mai vechi de 10 ani aflate pe rolul instanțelor din cadrul Curții de Apel Pitești, din hotărâre rezultă că instanța disciplinară a analizat și a aplicat sancțiunea disciplinară pentru adoptarea unui mod de lucru nelegal și lipsit de rigoare într-un număr de 26 de dosare, unele dintre ele cu o vechime între 5 și 10 ani, iar altele cu o vechime între 1 și 5 ani. Din sesizarea Inspecției Judiciare nu rezultă dacă și alți judecători de la instanțele din cadrul Curții de Apel Pitești au mai format obiectul unor acțiuni disciplinare similare.

Instanța disciplinară a înlăturat nejustificat toate apărările formulate cu ocazia cercetării disciplinare și cu ocazia judecării acțiunii disciplinare, care nu au fost analizate în contextul acțiunii disciplinare, având în vedere că, în motivarea hotărârii nu se face vorbire deloc despre apărările pârâtei.

În continuare, recurenta reiterează apărările invocate cu privire la următoarele aspecte: (i) pe rolul completului de fond funciar pe are îl conduce se află cauze cu o complexitate ridicată și care presupun administrarea unor probatorii vaste, respectiv adrese către instituțiile statului, autorități locale și expertize judiciare; (ii) față de împrejurarea că în sarcina sa s-a reținut că nu a sancționat și nu a înlocuit experții numiți în cele 3 cauze mai vechi de 10 ani, se arată că, din încheierile de ședință, rezulta că părțile din dosar s-au opus înlocuirii experților, judecătorul fiind în imposibilitate de a dispune înlocuirea expertului împotriva voinței părților; (iii) în dosarele civile este primordial principiul disponibilității, judecătorul fiind ținut de cadrul procesual fixat de părți; (iv) părțile din cele 3 dosare și-au precizat și au modificat acțiunile introductive de multe ori și au solicitat numeroase termene de judecată din motive personale sau procedurale, termene de judecată pe care judecătorul nu le putea refuza; (v) niciun reclamant din cele 3 dosare mai vechi de 10 ani nu s-a plâns Inspecției Judiciare sau oricărei autorități judecătorești pentru tergiversarea cauzei; (vi) în mod greșit se face trimitere la o hotărâre mai veche a secției pentru judecători în materie disciplinară din mai 2016 prin care a fost sancționată cu avertisment pentru fapte similare, deoarece cu acea ocazie a fost vorba doar de o singură abatere disciplinară sesizată de una dintre părțile din dosar, neavând absolut nicio legătură cu dosarele ce formează obiectul prezentei sesizări, așa cum în mod greșit se reține în hotărârea atacată.

În consecință, se solicită reanalizarea situației reținute în hotărârea atacată, cu luarea în considerare a vechimi de aproape 30 de ani în cadrul Judecătoriei Pitești, a aprecierilor pozitive de care se bucură din partea colegilor judecători, a faptului că a fost sancționată disciplinar o singură dată în carieră cu sancțiunea "avertisment", precum și a faptului că, în raport cu numărul de dosare soluționate, se află pe primele locuri în clasamentul judecătorilor din cadrul Judecătoriei Pitești.

Pentru aceste argumente, se solicită aplicarea unei sancțiuni mai blânde, având în vedere că sancțiunea disciplinară aplicată este penultima în ordinea gravitații sancțiunilor prevăzute de legiuitor pentru acest gen de abateri disciplinare.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că motivele invocate de către recurentă sunt nefondate, hotărârea atacată este legală, cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu respectarea și aplicarea corectă a normelor de drept material.

În contextul factual prezentat în hotărârea atacată, raportat la criticile expuse la pct. II, analizate sistematizat prin prisma probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Susținerile din recurs referitoare la nemotivarea hotărârii atacate, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt lipsite de temei, întrucât atât din lecturarea hotărârii, cât și din expunerea sintetizată a considerentelor acesteia de la pct. I, se constată că instanța disciplinară a expus obiectul învestirii, situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția din dispozitiv, în acord cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. Totodată, din analiza hotărârii atacate, se constată că instanța disciplinară a analizat și a înlăturat explicit apărările formulate de pârâtă, așa cum rezultă fără echivoc din considerentele prezentate la pct. 8, 9, 18 din prezenta decizie.

Criticile recurentei referitoare la depășirea limitelor sesizării instanței disciplinare nu pot fi primite, în condițiile în care secția pentru judecători în materie disciplinară s-a pronunțat în raport cu aspectele de fapt și de drept cu care a fost învestită prin acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară, cu respectarea dispozițiilor art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, conform cărora instanța disciplinară se pronunță asupra acțiunii disciplinare prin prisma situației de fapt expuse în susținerea acesteia.

Astfel, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, în raport cu activitatea profesională a pârâtei în contextul activității de monitorizare a dosarelor mai vechi de 10 ani aflate pe rolul instanțelor din raza teritorială a Curții de Apel Pitești, fiind vizate dosarele în primul ciclu procesual cu o vechime mai mare de 10 ani, la 15 ianuarie 2019, respectiv Dosarele nr. x/2007, nr. y/2008, nr. z/2008.

Subsumat aceleiași abateri disciplinare, verificările au fost efectuate atât cu privire la situația celor trei dosare mai vechi de 10 ani ce formează obiectul sesizării din oficiu, cât și cu privire la situația cauzelor mai vechi de un an de la data sesizării instanței și la împrejurări conexe sau complementare faptelor inițiale, cu respectarea dispozițiilor art. 24 alin. (5) lit. a) - c) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Ordinul inspectorului-șef nr. 136/2018, conform cărora:

În raport cu dispozițiile citate, instanța de disciplină cu just temei a reținut că probatoriul administrat relevă faptul că, în privința unui număr repetat de cauze, pârâta, din motive care îi sunt imputabile, nu a făcut aplicarea dispozițiilor legale de o manieră care să permită soluționarea cauzelor cu celeritate ori cu respectarea termenului rezonabil.

Sub aspectul situației de fapt, sunt necontestate în materialitatea lor următoarele circumstanțe: (i) Dosarul nr. x/2007, înregistrat pe rolul instanței la 3 ianuarie 2007 și aflat pe rolul completului pârâtei de la 28 martie 2008, nu era soluționat nici la data de 5 septembrie 2019, având o vechime de 12 ani; (ii) Dosarul nr. x/2008, înregistrat pe rolul instanței la 11 ianuarie 2008 și aflat pe rolul completului pârâtei de la 21 martie 2008, având o vechime de 11 ani; (iii) Dosarul nr. x/2008, înregistrat pe rolul instanței la 27 iunie 2008, are o vechime de 11 ani; (iv) Dosarele nr. x/2009 și nr. y/2009 înregistrează o vechime de 10 ani; (iv) Dosarele nr. x/2010, nr. y/2010, nr. z/2010, nr. w/2010 înregistrează o vechime de 9 ani; (v) Dosarele nr. x/2011, nr. y/2011 înregistrează o vechime de 8 ani; (vi) Dosarele nr. x/2012, nr. y/2012 înregistrează o vechime de 7 ani; (vii) Dosarele nr. x/2013, nr. y/2013, nr. z/2013, nr. w/2013 înregistrează o vechime de 6 ani; (viii) Dosarele nr. x/2014, nr. y/2014 înregistrează o vechime de 5 ani; (ix) în Dosarul nr. x/2009 au fost acordate termene pe o perioadă de 9 ani pentru lămurirea situației de fapt prin intermediul expertizei de specialitate.

În cauzele respective, pârâta judecător a amânat în mod repetat și pentru perioade îndelungate de timp judecata cauzei fie pentru administrarea probei cu expertiză, fie pentru înlocuirea experților, fără a fi indicate de cele mai multe ori considerentele avute în vedere, în mod nejustificat și fără respectarea dispozițiile legale care guvernează administrarea probatoriului.

Circumstanțele de fapt expuse anterior, necontestate în materialitatea lor de către recurentă, denotă fie neaplicarea, fie aplicarea normelor procedurale de o manieră care a condus în mod repetitiv la amânarea succesivă a judecății și la prelungirea duratei procedurilor judiciare, situații care nu au fost determinate de cauze obiective, externe conduitei magistratului.

În aceste condiții, întemeiat s-a reținut lipsa de fermitate a pârâtei în exercitarea rolului activ al judecătorului și în aplicarea normelor procedurale astfel încât să asigure soluționarea cauzelor cu celeritate. Din această perspectivă, probatoriul administrat și apărările pârâtei nu demonstrează existența unor cauze obiective care să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetate, prezentând relevanță deosebită din perspectiva abaterii disciplinare, elementele expuse rezumativ la pct. 37 din prezenta decizie, precum și în cuprinsul hotărârii instanței disciplinare.

În context, este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Vlad și alții împotriva României, Hotărârea din 26 noiembrie 2013), în care s-a reținut încălcarea art. 6 §1 din Convenție, sub aspectul duratei excesive a procedurilor judiciare în litigii care au trenat pe rolul instanțelor o perioadă de circa 9 ani, 12 ani și, respectiv, 16 ani. Acest reper este edificator în circumstanțele prezentei cauze, reliefate de aspectele prezentate la pct. 37 din prezenta decizie, care denotă nerespectarea duratei rezonabile de soluționare a unor cauze aflate în primă instanță pe durate cuprinse între 5 și 12 ani.

În circumstanțele expuse, întemeiat s-a reținut că este îndeplinită latura obiectivă a abaterii disciplinare, iar, în privința laturii subiective, s-a reținut atitudinea pasivă și lipsită de fermitate a pârâtei în aplicarea dispozițiilor procedurale în pofida vechimii dosarelor și a conduitei părților și celorlalți participanți la judecată, magistratul prevăzând consecințele și acceptând producerea lor, dovadă în acest sens fiind lipsa de diligență și de preocupare pentru soluționarea cauzelor cu celeritate ori în cadrul unui termen rezonabil.

Apărările recurentei, concentrate pe volumul mare de activitate, complexitatea cauzelor, conduita părților sau a experților desemnați ori alte particularități ale cauzelor, nu pot primi relevanța propusă și nu sunt apte să înlăture caracterul imputabil al conduitei repetitive reprobabile a magistratului, care s-a răsfrânt în mod negativ asupra soluționării cu celeritate a cauzelor, întrucât circumstanțele invocate în apărare nu se regăsesc în mod exclusiv în activitatea pârâtei ori în cauzele analizate în cadrul prezentei acțiuni disciplinare, ci sunt specifice întregului sistem judiciar și activității oricărui judecător.

Astfel fiind, întemeiat a concluzionat instanța de disciplină că sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii disciplinare în sensul art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, reținând caracterul imputabil al modului în care, în mod repetat, în privința litigiilor analizate în cadrul acțiunii disciplinare, magistratul a înțeles să aplice normele procedurale de o manieră ce a avut drept consecință întârzierea procedurilor judiciare, apreciată în mod corect ca fiind de natură a aduce atingere principiului soluționării cauzelor cu celeritate și într-un termen rezonabil, prin nesocotirea obligației ce revine judecătorului conform art. 21 din Constituție, art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, art. 12 și art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește apărările întemeiate pe volumul de activitate, nu sunt identificate, în sensul susținerilor recurentei și comparativ cu datele reținute de instanța de disciplină, discrepanțe de natură a conferi un caracter scuzabil conduitei culpabile a judecătorului cercetat. Sub acest aspect, se observă că volumul de activitate, complexitatea cauzelor, gradul de încărcare sau conduita procesuală a părților nu reprezintă ipso facto cauze exoneratoare de răspundere disciplinară, atât timp cât situația constatată în privința pârâtei nu reprezintă o constantă în activitatea magistraților care își desfășoară activitatea în condiții similare.

În acord cu instanța disciplinară și în contextul în care recurenta nu critică în concret concluzia și argumentele din hotărârea atacată referitoare la întrunirea elementelor constitutive ale acestei abateri disciplinare, se constată că, prin modul de gestionare a cauzelor, pârâta judecător nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 331 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. referitoare la măsurile procedurale aflate la dispoziția judecătorului pentru desemnarea experților, stabilirea obiectivelor și termenul de efectuare a expertizei, conduita sa profesională reflectând o îndepărtare de standardul "magistratului diligent" de o manieră care a făcut posibilă înregistrarea unor prelungiri nejustificate și pentru perioade foarte mari de timp în soluționarea cauzelor de primă instanță, așa cum rezultă, fără echivoc din considerentele de la pct. 37 din prezenta decizie. Aceeași concluzie rezultă și din împrejurarea că, în cauzele în care judecata cauzei în primă instanță s-a întins pe perioade de până la 5 - 9 ani, pârâta nu a respectat nici dispozițiile art. 155 și art. 156 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 referitoare la acordarea unui singur termen de judecată pentru lipsă de apărare ori prin învoiala părților.

Sub aspectul laturii subiective, se reține că pârâta a ignorat dispozițiile de procedură de o manieră care se circumscrie gravei neglijențe prin prisma prelungirii pentru perioade de timp inacceptabile din perspectiva termenului rezonabil de soluționare a cauzelor, fără a exista nicio împrejurare care să justifice durata întârzierilor, conduita imputată neputând fi circumscrisă unei culpe scuzabile, cu atât mai mult cu cât modul de lucru adoptat a reprezentat o practică constantă în activitatea sa.

Referitor la individualizarea sancțiunii, se reține în primul rând că pârâta a mai fost sancționată anterior cu "avertisment" pentru aceeași abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza întâi din Legea nr. 303/2004, prin Hotărârea nr. 8J din 25 mai 2016, definitivă prin Decizia civilă nr. 69 din 13 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cadrul respectivei proceduri disciplinare fiind analizată conduita pârâtei cu privire la gestionarea Dosarului nr. x/2011, menționat și în prezenta cauză ca având o situație similară Dosarului nr. x/2012 cu o vechime de 7 ani.

Totodată, în condițiile în care în sarcina pârâtei au fost reținute două abateri disciplinare, instanța de disciplină a realizat o corectă aplicare a criteriilor de individualizare în raport cu dispozițiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, având în vedere gravitatea faptelor, urmările acestora și principiul aplicării graduale a sancțiunilor, aplicând următoarea sancțiune în ordinea severității, respectiv cea prevăzută la lit. b) a articolului menționat, apreciind că scopul preventiv și punitiv este atins prin reducerea indemnizației cu 25% pentru o perioadă de 6 luni, față de intervalul maxim prevăzut de un an.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul, ca nefondat.