ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4529/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 din data de 13 iunie 2016 - la care a fost conexat dosarul nr. x/2016 - contestatoarea S.C. A. S.R.L. Suceava, în contradictoriu cu intimatele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, a formulat împotriva Deciziei de instituire măsuri asiguratorii nr. VSG AIF 992 din data de 12.05.2016 și a actelor subsecvente emise în temeiul acestei decizii, solicitând să se constate nulitatea acestei deciziei de instituire măsuri asiguratorii și a actelor subsecvente emise în temeiul acestei decizii.

Prin sentința nr. 1 din 9 ianuarie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

A dispus conexarea cauzei înregistrată sub nr. x/2016 al Curții de Apel Suceava la prezenta cauză.

A admis acțiunea formulată de reclamanta S.C."A."SRL Dărmănești, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, astfel cum a fost precizată.

A dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. VSG AIF 992 din 12.05.2016 emisă de D.G.R.F.P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui.

Împotriva sentinței nr. 1 din 9 ianuarie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta - pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a susținut că, în mod corect, organul fiscal a emis decizia de instituire a masurilor asigurătorii, având în vedere că riscul este evident de neplată, în condițiile în care S.C. A. S.R.L. a diminuat intenționat impozitul pe profit și TVA, fiind astfel prejudiciat bugetul de stat, rezultând așadar un comportament fiscal neadecvat.

De asemenea, instituirea măsurilor asigurătorii de către organul fiscal a fost determinată de imperativul eficientizării procedurii de recuperare a obligațiilor fiscale contestate, legiuitorul statuând ca măsurile asigurătorii să rămână valabile pe toata perioada executării silite, ca o garanție pentru recuperarea creanței fiscale.

Recurenta a precizat faptul că, pentru organele fiscale, instituirea măsurilor asigurătorii constituie o obligație și nu o opțiune, fiind o măsură necesară garantării executării creanței către bugetul de stat.

Conform procedurilor legale, măsurile asigurătorii, prin natura lor, nu pot avea ca efect aducerea de prejudicii societății, ele devenind executorii prin ajungerea creanței la scadență, nefiind decât niște garanții pentru creditorul fiscal.

A mai susținut recurenta că reținerea instanței de fond, referitoare la faptul că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nu este motivată, este greșită, având în vedere că aceasta a fost întocmită în conformitate cu prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. De asemenea, în mod greșit prima instanță nu a avut în vedere cuantumul obligațiilor fiscale de 1.284.632 RON.

Referitor la excepția nulității deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, recurenta - pârâtă a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 175 din Codul de procedură fiscală, nulitatea unui act este aplicabilă numai dacă părții i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, în cauză, contestatoarea nu a făcut dovada unei asemenea vătămări.

De asemenea, contrar afirmațiilor contestatoarei, referatul justificativ al măsurii asiguratorii, emis la data de 25.04.2016, cuprinde toate elementele prevăzute de Legea nr. 207/2015, nefiind de natură a atrage nulitatea actului.

Caracterul legal al actului contestat rezultă din obligativitatea emiterii acestuia și în conformitate cu legea în vigoare. Actul contestat, fiind emis în mod unilateral, provenind de la o autoritate și fiind emis cu respectarea legii, se bucură de prezumția de legalitate. Această prezumție conferă caracter obligatoriu și obligatoriu actului. În acest sens, contestatorul nu produs dovezi care să înlăture această prezumție.

În motivarea recursului, recurenta - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a susținut că, contrar celor reținute de instanța de fond, decizia este motivată, organul de inspecție fiscală constatând existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire având în vedere faptul concret al diminuării obligațiilor fiscale prin înregistrarea operațiunilor fictive. Pericolul rezultă din însuși modul în care contribuabilul a tratat din punct de vedere fiscal operațiunile ce au făcut obiectul controlului. Participarea la circuite tranzacționale fictive dovedește un comportament fiscal pentru care instituirea masurilor asigurătorii era absolut necesară.

A mai susținut recurenta că instituirea măsurilor asigurătorii constituie o obligație pentru organele fiscale și nu o opțiune, fiind o măsură necesară garantării executării creanței către bugetul de stat.

Masurile asigurătorii, prin natura lor, nu pot avea ca efect aducerea de prejudicii societății, ele devenind executorii doar prin ajungerea creanței la scadență.

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursurilor, în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., susținând că recurentele nu prezintă critici concrete aduse sentinței recurate, ci reiterează apărările prezentate la fondul cauzei. Prin urmare, în principal a solicitat să se constate nulitatea recursurilor.

Pe fond, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, în condițiile art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu actele și lucrările dosarului, constată că recurenta-pârâtă nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Înalta Curte reține că sentința nr. 1 din 9 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava la data de 8 februarie 2017, conform dovezii de înmânare atașată la dosarul instanței de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 24 februarie 2017, aceasta fiind ultima zi de declarare a căii de atac.

În cauză, cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 27 februarie 2017, așadar cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Înalta Curte constată astfel, față de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 27 februarie 2017, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 24 februarie 2017.

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 185 C. proc. civ. coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, ca tardiv formulat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la situația când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, considerente pentru care excepția nu este întemeiată și va fi respinsă.

Trecând la analiza cererii de recurs și examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, a probatoriului administrat în cauză și a apărărilor exprimate prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 (în forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate în cauză):

"Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile."

Prin aceste dispoziții, legiuitorul a prevăzut că măsurile asigurătorii pot fi dispuse "în cazuri excepționale", "respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Înalta Curte reține ca principiu împrejurarea că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, prin indicarea în concret a pericolului obiectiv de sustragere sau de ascundere sau risipire a patrimoniului debitorului, pericol care, ca regulă, trebuie să fie distinct de imputarea anumitor fapte din cadrul operațiunilor ce au făcut obiectul controlului fiscal.

Din lecturarea deciziei atacate, nu se pot desprinde rațiunile concrete care să sublinieze acest pericol, practic actul administrativ contestat este nemotivat, nefiind indicate împrejurările de fapt care au impus instituirea sechestrului asigurator, astfel că susținerile recurentei-pârâte, potrivit cărora Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii contestată în cauză ar fi fost motivată și că în mod netemeinic instanța fondului a reținut contrariul, sunt nefondate.

Recurenta învederează că ceea ce a justificat instituirea măsurii ar fi existența unui comportament fiscal neadecvat al intimatei - reclamante, prin derularea unor operațiuni fictive cu o altă societate, precum și cuantumul ridicat al obligațiilor fiscale estimate, fără a arăta însă de ce acest comportament conturează pericolul sustragerii sau ascunderii patrimoniului.

Astfel, față de prevederile art. 213 din Codul de procedură fiscală, acestea nu constituie temei suficient pentru luarea măsurilor asiguratorii, cât timp nu sunt raportate la o anumită atitudine a debitorului care încearcă să se sustragă, ascundă sau să distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanța fiscală, ceea ce în speță nu s-a dovedit.

Înalta Curte este în acord cu soluția pronunțată de instanța de fond și cu motivele reținute de aceasta în considerentele sentinței recurate, în sensul că, actul administrativ contestat nefiind motivat de organul emitent, nefiind indicate împrejurările de fapt care au impus instituirea sechestrului asigurator, sancțiunea care se impune este anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței nr. 1 din 9 ianuarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței nr. 1 din 9 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2019.