ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 692/2013

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 10141/3/2008, reclamanta B.R.F. (fostă l.), a chemat în judecată pe pârâții P.F. și P.M., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că titlul de proprietate al reclamantei, respectiv actul de donație autentificat din 22 decembrie 1971 de Notariatul de Stat al Sectorului 7 București și transcris sub nr. 7509/1971, este mai bine caracterizat în comparație cu titlul pârâților și în consecință să se dispună obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. Macedoniei, compus din teren în suprafață de 73 m.p.

și construcția edificată pe acest teren cu destinația de locuință, să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate ce s-a dispus în favoarea pârâților cu privire la acest imobil și să fie obligați pârâți la plata cheltuielilor de judecată. La data de 11 aprilie 2008 pârâții P.F. și P.M. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 973 din 7 iulie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată; a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, str. Macedoniei, compus din teren în suprafață de 72,6 m.p.

și construcția edificată pe acesta în suprafață de 50,68 m.p. Prin decizia civilă nr. 203/ A din 18 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâții P.F. și P.M., a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâții P.F. și P.M., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 1 iunie 2010. La data de 07 ianuarie 2011 a decedat recurentul pârât P.F., astfel că la termenul din 16 februarie 2011 a fost introdusă în cauză moștenitoarea acestuia, M.C.N. Prin Decizia civilă nr. 1279 din 16 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâți, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că obiectul judecății în apel îl reprezenta analiza hotărârii primei instanțe din perspectiva criticilor formulate de titularul apelului sau acelora de ordine publică invocate și din oficiu. Nepronunțarea asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită prima instanță poate fi invocată de titularul acțiunii și nu constituie motive de ordine publică. S-a constatat că instanța de apel a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., respectiv a depășit limitele învestirii sale, reclamanta nedeclarând apel în ce privește nepronunțarea asupra tuturor capetelor de cerere ale acțiunii. S-a constatat totodată că instanța de apel nu a motivat în fapt și in drept celelalte motive de apel invocate de către apelanții-pârâți.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 8497/2/2077, prin Decizia nr. 82/ A din 23 februarie 2012, pronunțată în complet de divergență, în majoritate, a admis apelul declarat de pârâtele M.C.N. și P.M. împotriva Sentinței civile nr. 973 din 7 iulie 2009. A schimbat în parte sentința, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea. A menținut dispoziția sentinței privind respingerea excepției inadmisibilității. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta B.R.F. (fostă Iar ca) și, invocând dispozițiile art.304 pct.9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârâți, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței tribunalului, ca temeinică și legală.

În ședința publică din 13 februarie 2013, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepția tardivității recursului pe care, analizând-o cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., o va admite și va respinge recursul, ca tardiv, pentru considerentele care succed. Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În speță, decizia instanței de apel a fost comunicată reclamantei la domiciliul procesual ales, respectiv la avocat D.C., la data de 12 aprilie 2012, care a semnat personal de primire, așa cum rezultă din dovada de comunicare de la fila 48 din dosarul de apel.

Cu ocazia dezbaterilor orale apărătorul recurentei-reclamante, avocat D.C., a invocat, ca apărare în combaterea excepției tardivității recursului faptul că decizia instanței de apel nu i-a fost comunicată, motiv pentru care a formulat cerere de eliberare unei copii de pe această decizie, însă această apărare nu poate fi primită, în raport de mențiunile consemnate de agentul procedural în dovada de comunicare și procesul verbal de predare a hotărârii încheiat la data de 12 aprilie. Astfel, din verificarea actului procedural intitulat „Comunicare hotărâre civilă - dovada de primire și proces verbal de predare ” aflat la fila 48 din dosarul de apel, care cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 92 și art. 100 C. proc.

civ., se constată că în cuprinsul său s-a consemnat că agentul procedural I.C. a înmânat Decizia nr. 82 din 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 12 aprilie 2012, avocatului D.C., care a semnat de primire, pe dovadă fiind menționate datele sale de identificare conform cărții de identitate, procesul-verbal astfel încheiat făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat, conform alin. (4) al art. 100 C. proc. civ., în pofida oricăror susțineri contrare. Raportat la data comunicării deciziei atacate și la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) C. proc.

civ. pentru termenele statornicite pe zile (conform căruia nu intră în calcul nici ziua când a început și nici ziua când s-a sfârșit termenul), urmează a se reține că, pentru reclamantă, termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 28 aprilie 2012, respectiv într-o zi nelucrătoare (sâmbătă), astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (5) C. proc. civ. el s-a prelungit până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, luni, 30 aprilie 2012. Reclamanta a declarat, însă, recurs la data de 13 iulie 2012, dată care rezultă din ștampila poștală aplicată pe plicul cu care a fost expediat recursul (fila 47 verso dosar Î.C.C.J.). Prin urmare, data declarării recursului se situează mult peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc.

civ. În consecință, având în vedere temeiurile arătate, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta B. (I.) R.F. împotriva deciziei nr.82/ A din 23 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.