ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4228/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4228/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința chila nr. 401 din 4 iulie 2008 a

Tribunalului Bistrița-

Năsăud, secția

civilă,

s-a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea reclamantului

S.M. împotriva dispoziției nr. 180/2007 emisă de

Primarul comunei Dumitra, jud. Bistrița Năsăud, reținându-se următoarele

considerente:

Prin notificarea

nr. 47/ N din 13 februarie 2002 petentul S.M. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001,

restituirea în natură a imobilului înscris în CF 104 Dumitra, nr. top.

213, 214, casă, anexe gospodărești, curte și

grădină, fostă proprietate tabulară a părinților săi, S.M. și K., preluată prin

expropriere de către S.R.

Urmare a

verificării notificării, a actelor de stare civilă și a extraselor de carte

funciară, prin dispoziția nr. 180/2007 s-a respins cererea petentului,

reținându-se că acesta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, nefăcând

dovada legăturii de rudenie cu proprietarul tabular al imobilelor solicitate,

acesta nefiind una și aceeași persoană cu tatăl petentului.

Prin sentința chilă nr. 401/ F din 4 iulie 2008,

Tribunalul Bistrița-Năsăud,

secția civilă, a respins contestația ca

neîntemeiată.

Pentru a se

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că imobilele a căror

restituire a fost solicitată de petent au fost inițial înscrise în CF 104

Dumitra, iar la data de 13 februarie 1888 acestea au fost intabulate în

favoarea lui S.M. și S.S. și transnotate în CF 2166 Dumitra.

Din lectura

colii evolutive a cărții funciare, s-a observat că această înscriere s-a făcut

în baza sentinței Judecătoriei Bistrița nr. 5929/1887 și a încheierii de CF 894

din 13 februarie 1888, iar la data de 31 ianuarie 1889, numitul S.M. devine

proprietar asupra întregului imobil ca urmare a contractului de rentă viageră

încheiat cu S.S., coproprietar de CF.

De la această

dată, proprietarul de CF este S.M., iar la data de 5 decembrie 1909 imobilul cu

nr. top. 213, 214 se transcrie în CF 2322 Dumitra, fără ca până la data

respectivă să fi intervenit modificări în ceea ce privește proprietarul

imobilelor.

Din coala

evolutivă a CF 2322 Dumitra s-a constatat că la data de 5 decembrie 1909

(aceeași dată cu cea privind mențiunea de închidere a CF 2166, imobilele în

litigiu, cu nr. top. 213,214 sub nr. de ordine din Coala A, se transcriu în

favoarea lui S.M. „proprietarul de până acum”, mențiune existentă atât în coala

CF în limba maghiară cât și în traducerea legalizată.

Coroborând cele

două coli funciare, respectiv CF 2166 Dumitra cu CF 2322 Dumitra instanța a concluzionat

că este vorba de același proprietar, adică S.M., intabulat în anul 1888 prin

încheierea de CF 894 din 13 februarie 1888, care nu poate fi una și aceeași

persoană cu tatăl reclamantului, întrucât acesta s-a născut la 10 martie 1900,

fiind fiul lui S.J. și D.K., astfel cum rezultă din copia certificatului de

naștere și de deces, fiind evident că nu acesta era proprietarul de CF al

imobilelor în litigiu.

Tribunalul a

pus în vedere în repetate rânduri mandatarului petentului, necesitatea de a

depune la dosarul cauzei și alte acte de stare civilă, din care să rezulte

existența unei legături de rudenie a tatălui petentului cu proprietarul de CF

arătat, însă acesta nu s-a conformat, astfel că, instanța, la rândul său, a

avut în vedere aceleași acte de stare civilă anexate notificării și analizate

de pârât pentru emiterea deciziei contestate.

Prin urmare, s-a

concluzionat că nu poate fi reținută îndreptățirea petentului în calitate de

fiu al lui S.M. (născut la 10 martie 1900), la restituirea în natură a

imobilelor înscrise în CF 2322 Dumitra, nr. top. 213,214 și ulterior, înscrise

ca urmare a dezmembrărilor în CF 3533, 3967, 4012, nefiind dovedită calitatea

sa de moștenitor al proprietarului tabular S.M., intabulat în 1888, persoană

care are același nume și prenume cu tatăl petentului.

Potrivit art. 3

alin. (l) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite

la restituire, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării

în mod abuziv a acestora sau moștenitorii legali sau testamentari ai

persoanelor fizice îndreptățite, or, petentul S.M. nu îndeplinește condiția de

persoană îndreptățită, potrivit motivelor expuse.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul

S.M.

solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii.

Prin criticile

aduse hotărârii instanței de fond, s-a susținut nelegalitatea și netemeinicia

hotărârii sub următoarele aspecte:

Reclamantul a

învederat că prima instanță nu a observat faptul că la 2 ianuarie 1910 când era

născut tatăl său, sub B36 și în baza procesului verbal încheiat sub acest număr

(36) și a adeverinței eliberate de autorități, dreptul de proprietate asupra

imobilelor din CF 2163 și care reprezintă casa cu nr. 216, s-a transmis cu

titlu de proprietate și posesie faptică în favoarea lui S.M., care este tatăl

său.

Or, față de

situația ce reiese din actele menționate, rezultă că instanța de fond a făcut o

greșită interpretare a probelor și o greșită aplicare a legii, câtă vreme

imobilele au fost preluate de S.R. de la tatăl său, S.M., astfel că, este

dovedită calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Prin decizia

civilă nr. 300/ A din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, s-a respins, ca nefundat,

apelul formulat de reclamant.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) și art.

4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la restituirea imobilelor preluate

abuziv, în înțelesul prezentei legi, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor

la data preluării și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice

îndreptățite.

Curtea de apel

a constatat că prima instanță, în baza acestor dispoziții legale imperative și

exprese, a analizat acțiunea reclamantului raportat la situația rezultată din

extrasele de CF 2166 și 2322 Dumitra și actele de stare civilă depuse de

reclamant la filele 31-32 și 74, același dosar.

Astfel, din

extrasul de CF 2322 Dumitra, rezultă că sub B2, 3 și 4 asupra imobilelor casă

cu nr. 216 și curte, grădină de 590 mp și 821 mp, figura înscris ca proprietar

tabular S.M., potrivit încheierii de CF 8244/1906.

Tatăl

reclamantului, așa cum a reieșit din actele de stare civilă depus la dosarul

instanței de fond, s-a numit S.M., fiind născut la 10 martie 1900 și decedând

la 2 octombrie 1972 în Austria.

Pe de altă

parte, același autor direct al reclamantului a fost fiul lui S.I. și D.K., așa

cum rezultă din certificatul de naștere și de deces existente la dosar primă

instanță.

Or, imobilele a

căror restituire s-a solicitat de către reclamant prin notificarea nr. 47/ A

din 13 februarie 2002 au fost inițial înscrise în CF 104 Dumitra, iar în 1888

au fost intabulate în favoarea lui S.M. și S.S. și transnotate în CF 2166

Dumitra.

Față de

înscrierile existente în CF 2166, rezultă fără de echivoc că aceste înscrieri

s-au făcut în baza sentinței nr. 5929/1887 a Judecătoriei Bistrița și a

încheierii de CF nr. 894 din 13 februarie 1888 și că S.M. devine proprietar

asupra întregului imobil în baza contractului de rentă viageră încheiat cu S.S.

Din OF 2166

Dumitra, rezultă fără dubiu că asupra imobilului casă la nr. 216, curte și

grădină cu nr. top. 213, 214 sub Bl și B2, la 13 februarie 1888 potrivit

încheierii nr. 894 s-a procedat la intabularea dreptului de proprietate a

numiților S.M: în cotă de 2/3 părți și a lui S.S. (născută R. - văduvă) în cotă

de 1/3 părți, potrivit sentinței civile nr. 5929/1887.

Or, pornind de

la aceste evidențe clare și certe din CF 2166 Dumitra și de la faptul că tatăl

reclamantului S.M. s-a născut la 10 martie 1900, că bunicul patern al

reclamantului se numea S.I., și instanța de apel a constatat că, într-adevăr reclamantul

nu a făcut dovada raporturilor sale de rudenie cu proprietarul S.M., al cărui

drept de proprietate s-a înscris sub B 1 încă la 13 februarie 1888 (când tatăl

reclamantului încă nu era născut).

Pe de altă

parte, la 13 februarie 1888 când a operat înscrierea dreptului de proprietate

în baza sentinței civile 5929/1887 acel proprietar, S.M. de sub B 1, era minor.

Cum reclamantul

nu a făcut dovada calității lui de moștenitor (în condițiile dreptului comun) a

proprietarului tabular S.M., intabulat la 13 februarie 1888 în baza sentinței

5929/1887, instanța de apel a confirmat că nu sunt incidente dispozițiile art. 3

alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, motive pentru care

apelul a fost respins, ca nefondat, apelantul neproducând în calea de atac alte

probe din care să rezulte o altă situație de fapt decât cea reținută de prima

instanță.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul

a formulat recurs,

prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, recurentul a susținut, în esență, că are calitatea de

persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii pentru imobilul din

Corn. Dumitra, jud. Bistrița Năsăud, astfel că, în cauză sunt întrunite cerințele

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Se învederează

instanței că, între timp, a mai obținut înscrisuri, acte de stare civilă, pe

care le anexează la dosar, astfel că, la acest moment este dovedită legătura sa

de rudenie cu proprietarii tabulari inițiali ai imobilului solicitat prin

notificare; recurentul locuiește în Austria și toate actele de procedură din

prezenta cauză au fost îndeplinite prin mandatar cu procură specială, fiind

motivul pentru care administrarea probatoriilor a fost una anevoioasă.

Astfel, S.I.,

născut în 1872, avea 16 ani în 1888 figura înscris în CF. 104 nr. top. 213 -

214 B2, B4, ca de altfel și fratele lui S.M., minor, născut în 1867 care avea

20 ani, în CF 104 sub B4 din 1887-1888, dar și mama lor, S.S., iar R.S.,

născută în 1841, s-a căsătorit cu S.I. născut în 1847 și au avut cei 2 copii

minori din CF 104 top 213-214 Dumitra, având și alte case în corn. Dumitra.

În urma unei

înțelegeri, în 1906, a fost trecut ca proprietar al casei, S.M., minor, în CF.

104 top 213-214 B8, CF. 2166, precum și în CF. 2322 nr. top. 213-214 A 23 B 3

din 5 decembrie 1909 nr. 17650 CF.

În sprijinul

susținerilor sale, recurentul învederează că în perioada 1906-1909 nu puteau fi

minori părinții sau bunicii din a doua carte funciară.

S.M. (minor în

1906), după ce s-a căsătorit a mai construit încă 3 camere, astfel încât,

construcția a devenit de 4 camere; aceasta în perioada 1935-1980 a fost

prăvălie, iar în intervalul 1990-2000 a fost atelier de tâmplărie.

La acest moment

casa este goală și aflată în stare de degradare, fiind așadar, liberă, astfel

încât poate fi retrocedată în natură.

În recurs s-au

depus și alte acte de stare civilă, iar instanța i-a pus în vedere recurentului

să anexeze concluziilor scrise la care l-a îndatorat prin amânarea pronunțării,

un arbore genealogic prin care să releve legătura de rudenie cu proprietarii

tabulari din CF 104 deschisă în 1870 pentru imobilul din com. Dumitra.

La un termen

anterior, având în vedere că din actul de naștere al tatălui său S.M., născut

în 1900, figurează ca loc al nașterii, com. Dumitra, s-a pus în vedere

recurentului să facă dovada titularilor dreptului de proprietate pentru acel

imobil.

S-a depus la

dosar decizia civilă nr. 598/ A din 27 mai 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă,

din care rezultă că imobilul din Com. Dumitra este în prezent cumpărat în baza

Legii nr. 112/1995 de soții C.N. și F., proprietari tabulari la acest moment,

iar reclamantului cauzei S.M., i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent

sub forma despăgubirilor bănești, în sumă de 457.000.000 lei (ROL) pentru acel

imobil.

Prin

concluziile scrise, recurentul reclamant a mai făcut trei precizări utile

soluționării cauzei, prin adresa nr. 1/7840 din 27 noiembrie 2009 emisă de P.M.

Bistrița, astfel: în Transilvania, până în 1943, s-a aplicat Codul Civil

austriac, potrivit căruia, majoratul se dobândea la 24 ani; prin Legea 389/1943

s-a introdus Codul Civil român de la 1864, conform căruia majoratul se dobândea

la vârsta de 21 de ani și abia prin Decretul nr. 185/1949 de modificare a

Codului civil, s-a prevăzut că majoratul se dobândește la 18 ani.

Recursul

formulat este nefondat, potrivit celor ce succed.

Pentru

dovedirea calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001 este necesar ca titularul notificării să facă dovada

existenței în patrimoniul său a dreptului de proprietate asupra imobilului la

data preluării abuzive de către stat, dacă se prevalează de dispozițiile art. 3

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, fie să probeze calitatea de

proprietari a autorilor săi, dacă notificarea este făcută în calitate de

moștenitor legal sau testamentar, în baza art. 4 alin. (2) din aceeași lege.

Recurentul

reclamant s-a aflat în cea din urmă ipostază, solicitând restituirea în natură

a imobilului din Corn. Dumitra, jud. Bistrița Năsăud, CF 104, nr. top. 213,

214, casă, anexe gospodărești, curte și grădină, fostă proprietate tabulară a

părinților săi, S.M. și K., preluată prin expropriere de către Statul Român.

Plin urmare, în

cauză, trebuia să facă dovada calității de moștenitor de pe urma proprietarilor

tabulari anterior menționați, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 și să se dovedească împrejurarea că aceștia erau

titularii dreptului de proprietate la data preluării abuzive (anul 1960,

încheierea nr. 1519/1960 de transcriere în CF 3533 în favoarea S.R.).

Astfel, cum

corect susține recurentul, în sistemul de Carte funciară aplicabil în

Transilvania în perioada ce interesează în cauză, intabularea avea efect

constitutiv de drept real, conform art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938,

iar principul publicității absolute care cârmuia acest sistem, presupunea că

drepturile reale nu se puteau strămuta, nu numai față de terți, dar chiar și în

raporturile dintre părți, decât dacă s-a efectuat intabularea.

În consecință,

extrasul de carte funciară, coroborat cu actele de stare civilă trebuie să

poată conduce la verificarea tezei probatorii anterior indicate.

Înalta Curte a

încuviințat recurentului completarea probelor cauzei cu înscrisuri noi, în

temeiul art. 305 C. proc. civ., dar și având în vedere că persoana care se

pretinde îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, poate

completa probele până la soluționarea notificării, conform art. 23 din Legea

nr. 10/2001, republicată, prin aceasta înțelegându-se până la soluționarea

irevocabilă a notificării, în cazul contestării dispoziției, cum s-a întâmplat

în cauză.

Recurentul însă

nu a fost în măsură nici în această etapă procesuală să facă dovada calității

sale de moștenitor de pe urma proprietarului tabular S.M. ce figura ca

proprietar tabular la data preluării abuzive din 1960, intabularea

proprietarului deposedat, operând în anul 1906 și, mai înainte, în baza

sentinței nr. 5929/1887, în anul 1888.

Astfel, cum

rezultă din extrasul de CF și foaia de proprietate, la 13 februarie 1888,

dreptul de proprietate din CF 104 în baza sentinței nr. 5929/1887 se transcrie

sub A+l (CF 2166), cu titlu de moștenire în favoarea moștenitorilor S.M. (2/3)

și S.S., n. R., văduvă (1/3).

La 21 august 1888

se radiază sub nr. 6102 înscrierea „minor” din dreptul numelui S.M., coroborând

această radiere cu cele susținute prin adresa emisă de Primăria Mun. Bistrița

Năsăud că majoratul la vremea respectivă se dobândea la 24 ani, reiese că în

1888, acest S.M. avea 24 ani, fiind, așadar, născut în 1864.

La 31 ianuarie 1889

(sub nr. 827), în baza contractului de rentă viageră încheiat în Dumitra la 27

ianuarie 1889 și al cota de proprietate a lui S.S. (1/3) asupra imobilului de

sub A+1, s-a înscris în favoarea lui S.M., acesta devenind singur proprietar

asupra imobilului.

Ulterior, la 28

septembrie 1889 se notează (sub nr. 6827) respingerea cererii lui S.M. de

intabulare a dreptului de proprietate asupra părții de mai sus din imobilul de

sub A+1 (la B5), iar la 15 ianuarie 1890 (sub nr. 345) la B6 se radiază

înscrierea de la B5 (respingerea anterioară a cererii de intabulare).

La 5 decembrie 1909,

sub nr. 17650, imobilul de sub A+1, cu titlu de unificare, se transcrie în CF

2322; în CF 2322 s-a notat preluarea în proprietatea statului în 1960 și

transcrierea lui în CF 3533.

În consecință,

proprietatea în discuție (Dumitra nr. 216) a aparținut lui S.S. (n. R., văduvă)

și S.M. n. în 1864 (devenit major în 1888), potrivit succesiunii celor anterior

redate, după care, în baza contractului de rentă viageră, în anul 1889 acesta

devine unic proprietar asupra imobilului în discuție (din CF 2166), dobândind

și cota coproprietarei S.S., iar în anul 1909, această proprietate a sa

(dobândită prin moștenire și partaj, încheierea 8244/1906, conform extrasului

de la recurs), se unifică și se deschide o nouă - CF 2322, dată la care cea

anterioară, se desființează.

Este puțin

probabil ca S.M. (n. în 1864) să mai fi trăit în anul 1960 (data preluării

imobilului de către stat), astfel că, se apreciază că această preluare a operat

de la moștenitorii săi, prezumție permisă de prevederile art. 26 din Decretul -

Lege nr. 115/1938 potrivit cărora „drepturile reale se vor dobândi fără

înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită și

expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară,

decât după ce s-a făcut înscrierea.”

Recurentul

susține fără niciun temei, contrar mențiunilor de carte funciară, că la

momentul anului 1909, cel evidențiat ca proprietar tabular în CF 2322, era

tatăl său S.M., în anul 1900, ceea ce nu poate fi primit, date fiind actele de

stare civilă depuse la dosar cu privire la ascedența sa.

Potrivit art. 32

și 33 din același Decret - Lege nr. 115/1938, dreptul real înscris în cartea

funciară se prezumă a fi exact.

În consecință,

prezumția înscrierii în noua CF 2322 ca urmare a unificării cotelor de

proprietate ale lui S.M. (M.), precedată de desființarea cărții funciare

anterioare (2166) pentru acest motiv, iar nu pentru motivul unei „înțelegeri”

ca această proprietate să fie înscrisă la momentul anului 1909 în favoarea

tatălui său, minor la acel moment (acesta fiind născut în anul 1900 și decedat

în 1972 în Austria), astfel cum a susținut recurentul, nu a fost răsturnată,

întrucât, deși legală, prezumția este una relativă (juris tantun) și, prin

urmare, suporta proba contrară.

Nu se verifică

nici ipoteza susținută de recurent că proprietarul tabular S.M. este fratele

bunicului său patern, întrucât unchiul tatălui său, purtând același nume (sau

aproximativ același - S.M.), s-a născut în anul 1867, potrivit actelor de stare

civilă depuse la dosar, iar pe de altă parte, nu exista nicio rațiune ca și

bunicul său, S.J. (I.), n. în anul 1872, să nu fi fost menționat ca moștenitor

la momentul anului 1888 alături de S.S. și S.M., presupusul său frate (de pe

urma autorului lor, comun), copii neputând fi exheredați, în totalitate, astfel

că, descendenții în limitele rezervei succesorale, au calitatea de moștenitori

(pentru ipoteza existenței unui testament), conform art. 841 C. civ.

Pe de altă

parte, S.I.Q., I.), bunicul reclamantului, n. în 1872, i-a avut ca părinți pe S.I.

și S.E. născută W., iar nu pe S. (n. R.) Sofia care figura în CF 2166; S.I.,

tatăl bunicului, a mai fost căsătorit și cu S.S., născută însă B., iar nu R.,

cea care figura în cartea funciară menționată.

Varianta în

care S.S. (n. R., văduvă în 1888, născută în 1841), recăsătorită B., conform

acelorași susțineri ale recurentului, pe lângă faptul că o exclude pe cea

anterioară, este în mod egal neplauzibilă, întrucât s-a susținut de către

același recurent că aceasta este bunica sa maternă, mama E.B. (n. în 1906),

căsătorită cu S.M., tatăl său, n. în 1900.

Or, B.S.,

bunica sa maternă, este născută la 9 august 1871 și decedată în 1930 în corn.

Dumitra și nu poate fi aceeași persoană cu S. (n. R., în 1841) Sofia,

căsătorită cu străbunicul patern al reclamantului.

Celelalte

înscrisuri cuprinzând declarații notariale ale soției reclamantului și

atestările unei persoane fără competențe în materie (preot paroh), pe lângă

faptul că sunt înscrisuri pro causa, încalcă regulile imperative cu privire la

admisibilitatea probei cu martori sub un dublu aspect (art. 305 și art. 186 pct.

2 C. proc. civ.), motiv pentru care nu vor fi evaluate.

Având în vedere

că recurentul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, conform art.

4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv, că este moștenitor legal sau

testamentar al proprietarului tabular S.M. a cărui proprietate din com. Dumitra

a fost preluată de stat în anul 1960, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamantul S.M., împotriva deciziei nr. 300/ A din 13

noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 2 iulie 2010.