ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3999/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința chilă nr. 9 din 21 ianuarie 2009 a Tribunalului A rad, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 596/108/2008, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de către reclamanta S.J., împotriva dispoziției nr. 784 din 06 februarie 2008 emisă de pârâtul P.M. Arad. Tribunalul constatat că reclamanta solicitat anularea în parte a dispoziției nr. 784 din 06 februarie 2008 prin care s-a soluționat notificarea sa având ca obiect cererea de restituire în natură a terenurilor intravilane în suprafață de 892 mp, înscris în CF 316 Arad, nr. top. 310/a/1/1 și, respectiv cel de 785 mp din CF 16557 Arad, nr. top. 390/b/l/l/l/l, ambele situate în Arad, str. Ghe.

Popa. Reclamanta a susținut că prin dispoziția contestată s-a respins cererea de restituire în natură a celor 2 parcele, soluție motivată pe împrejurarea nereală că acestea ar fi ocupate de blocuri de locuințe și căi de acces, întrucât din referatul care a stat la baza emiterii dispoziției rezultă că cele două parcele sunt de fapt libere. Contestația a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 10 și 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat lipsa calității procesuale pasive a P.M. Arad, deoarece entitatea învestită cu soluționarea notificării este unitatea administrativ teritorială reprezentată de primar, potrivit art. 62 din Legea nr. 215/2001, coroborat cu art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

După ce realizează un istoric al dezmembrărilor imobilului înscris inițial în CF 316 Arad nr. top. 390/a, pârâtul a mai arătat că acesta a fost preluat de S.R. în baza Decretului nr. 92/1950 de la soții S.A. și G.V. S-a susținut că fosta proprietate a autorilor reclamantei este afectată de Blocul H 5, Blocul H 6, Blocul H 1-4, un post T., precum și H.C., terenul fiind traversat de utilități și de căi de acces - carosabile, pietonale și pentru uzul pompierilor, accesul în incinta blocurilor din zonă, realizându-se prin pasajul Blocului H 5, astfel că, terenul nu poate fi restituit în natură. S-a constatat că prin adresa înregistrată la Primăria Arad cu nr. 18870 din 05 mai 2006, reclamanta a refuzat propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu un alt teren situat tot în municipiul Arad.

Ulterior, printr-o precizare de acțiune, reclamanta a arătat că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârât și municipiul Arad, reprezentat de primar, pentru a răspunde astfel excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul inițial. Coroborând probele cauzei, prima instanță a reținut că imobilul înscris acum în CF 16577 Arad, cu nr. top. 390/b, constând în casa cu nr. 6 din str. Gheorghe Popa, precum și curtea aferentă de 416 stp, transcris din CF 316 Arad, s-a aflat în proprietatea soților S.A. și V. (născută G.), în părți egale, imobilul fiind naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950. Ulterior naționalizării, atât acest imobil, cât și cel inițial înscris în CF 316 Arad, au fost afectate construirii unui ansamblu de blocuri de locuințe și a unui hotel.

Astfel, nr. top. 390/b se dezmembrează în nr. top. 390/b/1, în suprafață de 1.266 mp și nr. top. 390/b/2 în suprafață de 230 mp. Apoi, nr. top. 390/b/2 în suprafață de 230 mp, adnotat în CF 23303 Arad a fost folosit pentru construirea restaurantului aferent hotelului, în prezent, aflându-se în proprietatea tabulară a terțului SC C. SA Arad. În continuare, nr. top. 390/b/1, în suprafață de 1.266 mp, s-â dezmembrat în nr. top. 390/b/1/1, în suprafață de 1.196 mp și nr. top. 390/b/1/2 în suprafață de 70 mp, ultimul fiind adnotat în CF 26913 Arad și folosit pentru construirea unui bloc de locuințe. Pe de altă parte, nr. top. 390/b/1/1, în suprafață de 1.196 mp s-a dezmembrat în nr. top. 390/b/1/1/1, în suprafață de 995 mp și nr. 390/b/1/1/1 în suprafață de 200 mp, ultimul fiind adnotat în GF 27981 și folosit pentru construirea blocului H 5. Ulterior, nr. top.

390/b/1/1/1, în suprafață de 995 mp a fost dezmembrat la rându-i, în nr. top. 390/b/1/1/1/1, în suprafață de 785 mp și nr. top. 390/b/1/1/1/1/2, în suprafață de 210 mp, care a fost transcris apoi în CF 23303 Arad, fiind proprietatea tabulară a terțului SC C. SA Arad, cu titlu de atestare a dreptului de proprietate, conform H.G. nr. 834/1991. S-a mai constatat că cealaltă parte a imobilului inițial, rămasă în CF 316 Arad, sub A2, în suprafață de 435 stp, a fost de asemenea în proprietatea tabulară, în cote gale, a soților S., fiind la rându-i naționalizată în baza D. 92/1950 și, ulterior naționalizării, și acest imobil a suferit dezmembrări succesive, în vederea edificării construcțiilor menționate anterior.

Astfel, nr. top. 390/a s-a dezmembrat în nr. top. 390/a/1, în suprafață de 1.204 mp și nr. top. 390/a/2, în suprafață de 342 mp, ultimul fiind transnotat în CF 26911 și folosit pentru construirea Blocului H 6. Apoi, nr. top. 390/a/1 în suprafață de 1.204 mp, s-a dezmembrat în nr. top. 390/a/1/1, în suprafață de 892 mp și nr. top. 390/a/1/2, în suprafață de 312 mp, ultimul fiind transcris în CF 27981 și fiind folosit pentru construirea Blocului H 5. Din analiza tuturor acestor dezmembrări succesive, tribunalul a constatat că numai parcele cu nr. top. 390/b/l/l/l/l în suprafață de 785 mp din CF 6557 Arad, precum și parcela nr. top. 390/a/1/1 de 892 mp, înscrisă în CF 316 Arad, au rămas ca atare, teren intravilan, în proprietatea S.R., apreciind-se că imobilele respective intră sub incidența Legii nr. 10/2001, fiind preluate abuziv de stat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din lege.

Totodată, s-a constatat că nu este contestat faptul că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de lege, conform art. 4 alin. (2) din lege, deoarece este fiica adoptivă a fostului proprietar tabular S.A., precum și legatara universală a ambilor foști proprietari tabulari decedați, potrivit certificatului de calitate de legatar nr. 55/2002 din 03 iunie 2002, emis de B.N.P. S.N. din Arad. Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că cererea reclamantei de restituire în natură a celor două parcele de teren nu poate fi satisfăcută, întrucât raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză de expert judiciar L.V., la care se adaugă suplimentul realizat cu ocazia răspunsului la obiecțiuni, a evidențiat că terenul nu este liber, în sensul legii speciale.

Într-o primă variantă, în care suprafața liberă însumată a celor două parcele ar fi de 1.354 mp, s-a concluzionat că aceasta se compune din spațiile verzi din fața blocurilor de locuințe, alei, căi de acces și platforme betonate, precum și parcări, iar în subteran, se regăsesc și rețele tehnico-edilitare cu cămin de vizitare.

În a doua variantă, evidențiată de același expert, s-a concluzionat că suprafața liberă este de 1.242 mp, întrucât nu include un spațiu verde de mici dimensiuni situat în partea vestică a Blocului H 6. Instanța de fond a reținut însă că în ambele variante prezentate de expert, se evidențiază prezența unor amenajări de utilitate publică reprezentate de peste 10 cămine de vizitare canal, peste 10 capace de fontă pentru aerisire gaz, 2 cămine de vizitare cabluri de telefon, un cămin de vizitare gaz, un cămin de vizitare apă, o ieșire din adăpost pentru protecție civilă, o rigolă de scurgere a apei pluviale, un stâlp de iluminat public (în prima variantă), un cămin de vizitare termoficare (tot în prima variantă), la care se adaugă căi de acces, parcări și spații verzi.

Prin sentința chilă nr. 9/21 ianuarie 2009, Tribunalul Araci, secția civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestația; s-a apreciat că terenul solicitat a fi restituit în natură nu este liber, ci este afectat unor de servituți legale și amenajări de utilitate publică, intrând sub incidența art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar soluția prevăzută de legiuitor în această situație, este aceea de acordarea de despăgubiri, motiv pentru contestația împotriva dispoziției nr. 784/2008 a fost respinsă ca neîntemeiată, Tribunalul a apreciat, totodată, că este neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a P.M. Arad, câtă vreme acesta este chiar emitentul dispoziției contestate. În termen legal, împotrivi acestei sentințe a declarat apel reclamanta S., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia chila nr. 265 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, apelul a fost respins ca nefondat. Analizând probele administrate în cauză în ambele faze procesuale și examinând cauza sub toate aspectele, în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, instanța de apel a constatat că se confirmă cele reținute de tribunal, respectiv, faptul că terenul solicitat a fi restituit în natură în baza Legii nr. 10/2001, este afectat de lucrări și servicii de utilitate publică, astfel că, în mod corect s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât pentru terenul ocupat de construcții noi, autorizate, precum și cel afectat servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

În raportul suplimentar de expertiză efectuat în apel, expertul topograf a identificat suprafețe foarte mici de teren, evidențiate prin culoarea verde: de 100 mp, de 103 mp, de 24 mp și, respectiv de 64 mp, cu privire la care instanța de apel a apreciat că sunt loturi fragmentate, de mică întindere și între care se află intercalate parcări, drumuri de acces, alei, trotuare, spații verzi și blocuri de locuințe, astfel că și valoarea economică a acestor terenuri (în ipoteza restituirii lor în natură) le reduce sau chiar anulează valoarea economică, terenul nefiind apt să permită efectuarea de construcții noi, avându-se în vedere și hotărârea nr. 525 din 27 iunie 1996 pentru aprobarea. Regulamentului general de urbanism.

Astfel, curtea de apel a apreciat că rezultă cu certitudine că cele 4 loturi de teren, anterior menționate, nu pot fi considerate loturi construibile, constatare determinată în primul rând de întinderea, perimetrul și topografia acestora, încadrarea lor în zonă, concluzia fiind că o eventuală retrocedare în natură a acestora, nu ar aduce niciun folos economic apelantei-reclamante.

Curtea de apel a mai reținut că la cele anterior redate, se adaugă și cele corect reținute de instanța de fond pe baza probatoriului administrat, și anume, că se evidențiază prezența unor amenajări de utilitate publică reprezentate de peste 10 cămine de vizitare canal, peste 10 capace de fontă pentru aerisire gaz, 2 cămine de vizitare cabluri de telefon, un cămin de vizitare gaz, un cămin de vizitare apă, o ieșire din adăpost pentru protecție civilă, o rigolă de scurgere a apei pluviale, un stâlp de iluminat public (în prima variantă), un cămin de vizitare termoficare (tot în prima variantă), la care se adaugă căi de acces, parcări și spații verzi, și toate acestea sunt funcționale.

Acestea au fost coroborate cu înscrisurile noi prezentate în apel, la solicitarea reclamantei-apelante, respectiv adresele 47.597 din 12 august 2009 și nr. 33.036/ S4 din 27 august 2009, emise de Serviciul Edilitar al Direcției Tehnice din cadrul aparatului tehnic al Primăriei Arad, respectiv Biroul de Protecție Civilă și Apărare, din cadrul aceleiași Primării. Mai mult decât atât, expertul a estimat că există o foarte mare probabilitate ca și în subteran să existe un număr mare de lucrări, prezumție susținută de existența multitudinii canalelor de vizitare (pentru apă, canal, gaze și telefonie).

În consecință, instanța de apel a concluzionat că terenul solicitat spre restituire în natură de către reclamanta-apelantă intră sub incidența dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, motiv pentru care singura posibilitate de compensare a prejudiciului suferit prin deposedarea abuzivă a autorilor săi, este aceea de recunoaștere a măsurilor reparatorii prin echivalent, cum în mod corect a constatat și prima instanță. În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamantă susține că în mod corect instanța de apel a constatat că tribunalul a pronunțat o soluție fără să fi analizat fondul cauzei, astfel că, în apel au fost încuviințate unele probe ce ar fi trebuit administrate la prima instanță, ceea ce a condus la reținerea unei situații de fapt diferite decât cea avută în vedere de instanța de fond.

Astfel, în primă instanță, tribunalul a hotărât că tot terenul antecesorilor recurentei este ocupat de amenajări de utilitate publică și nu poate fi restituit, în schimb, curtea de apel a reținut că există un număr de 4 loturi de teren, în suprafață de 100 mp, 103 mp, 24 mp, respectiv 64 mp, care nu sunt ocupate de niciun fel de amenajări sau construcții și cu toate acestea apelul său a fost respins, menținându-se în totalitate sentința apelată. În esență, decizia recurată se bazează pe două argumente: că pe suprafețele libere nu pot fi edificate construcții și că retrocedarea în natură a acestor suprafețe nu i-ar aduce recurentei niciun folos economic.

Recurenta susține că aceste concluzii sunt stabilite cu aplicarea greșită a legii, întrucât primul motiv dintre cele menționate, reprezintă o calificare de regim juridic ce nu a făcut obiectul judecății în dosar, iar pe de altă parte, instanța nu a fost sesizată cu verificarea regimului de construire a diferitelor parcele, chestiune de drept ce nu a fost pusă în discuția părților în niciuna dintre etapele procesuale anterioare. Al doilea argument reținut de instanța de apel are ca premisă logică pe primul și este criticabil pentru aceleași considerente, și, în plus, instanța de apel nu avea competența să analizeze beneficiul economic al reclamantei. Instanța de apel era ținută să verifice doar interesul procesual al reclamantei, care este incontestabil și necontestat.

Or, legea permite persoanelor îndreptățite să beneficieze de restituirea în natură a terenurilor de care au fost deposedați autorii lor și, mai mult decât atât, tot legea prezumă că restituirea în natură este cea mai adecvată modalitate de reparare a exproprierii abuzive. Intimatul pârât M. Arad prin P. a formulat întâmpinare solicitând menținerea deciziei recurate. Recursul formulat de reclamantă este nefondat și va fi respins în consecință. Înalta Curte constată a fi corecte susținerile recurentei cu privire la prevalenta restituirii în natură a imobilelor ce au fost preluate de stat în mod abuziv, principii afirmate ca atare prin dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Totodată, instanța de apel a reținut că pentru a se putea dispune restituirea în natură este necesar ca imobilul (terenul, în speță) să fie liber în sensul legii speciale. Actul normativ de reparație reglementează impedimente la restituirea în natură fie de natură juridică (de ex. înstrăinarea anterioară a imobilelor, pieirea lui, etc.), fie de natură materială, cele din urmă neînsemnând că nu au caracter legal, întrucât sunt consacrate ca atare în dispozițiile legale.

Din punct de vedere juridic, aceste impedimente se justifică din rațiuni de securitate a raporturilor juridice (edificarea unor construcții noi, autorizate), respectarea unor servituți legale (decurgând din raporturi de bună vecinătate), păstrarea integrității unor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane sau rurale (din motive de interes general și consecințele ce ar decurge dintr-o situație contrară, afectarea intereselor unei întregi comunități, mai mici sau mai mari) sau datorită ocupării funcționale a terenului lucrările pentru care s-a dispus exproprierea [(în situația în care cauza deposedării abuzive este exproprierea, art. 11 alin. (4) din lege)], etc. Cum preluarea proprietății autorilor reclamantei a avut loc prin Decretul nr. 92/1950, cererea sa de restituire în natură trebuia verificată pe temeiul dispozițiilor art. 10 din actul normativ de referință, instanța de apel raportându-se greșit la dispozițiile art. 11 alin. (3); constatarea rămâne însă una formală, pentru rigoare, întrucât s-a reținut incidența art. 11 alin. (3) care reprezintă o reluare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din lege, adaptată la cauza de preluare abuzivă a exproprierii.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.” Așadar, textul citat reglementează un impediment legal la restituirea în natură, cu referire la amenajările de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. Potrivit dispozițiilor art. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. Totodată, se mai prevede că, în cazul în care se constată asemenea situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere, sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Înalta Curte apreciază că evaluarea sintagmei de „amenajări de utilitate publică” nu poate avea loc în afara economiei Legii nr. 10/2001 ori prin raportare la alte acte normative câtă vreme însăși legea de referință își explicitează noțiunile în conținutul Normelor Metodologice adoptate pentru organizarea aplicării ei. Astfel, la pct. 10. 3 din H.G.

nr. 250/2007, se prevede că „Sintagma de amenajări de utilitate publică ale localităților urbane sau rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume, căi de comunicație (străzi, trotuare, etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.” În contextul celor anterior arătate, reiese că în privința terenului solicitat spre restituire în natură nu se poate dispune o asemenea măsură, întrucât acesta este grevat de amenajări de utilitate publică, în sensul legii speciale, aspect reținut de instanța de apel și necriticat de recurentă prin motivele de recurs.

Așa cum rezultă din expozeul prezentei decizii, nu cele învederate de recurentă (sub aspectul celor două critici formulate prin motivele de recurs) au fost cele care au fundamentat soluția instanței de apel, ci confirmarea celor reținute în mod corect de tribunal, în apel dispunându-se doar o completare a raportului de expertiză topo, în baza art. 295 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, din decizia recurată rezultă că s-a reluat constatarea primei instanțe în sensul că pe terenul în litigiu se evidențiază prezența unor amenajări de utilitate publică reprezentate de peste 10 cămine de vizitare canal, peste 10 capace de fontă pentru aerisire gaz, 2 cămine de vizitare cabluri de telefon, un cămin de vizitare gaz, un cămin de vizitare apă, o ieșire din adăpost pentru protecție civilă, o rigolă de scurgere a apei pluviale, un stâlp de iluminat public (în prima variantă), un cămin de vizitare termoficare (tot în prima variantă), la care se adaugă căi de acces, parcări și spații verzi, și toate acestea sunt funcționale. Cele reținute au fost confirmate și prin înscrisurile depuse la dosar de părți, însăși reclamanta depunând o adresă de SC C. A. SA din care reieșit că pe teren există rețele publice de apă- canal, care sunt exploatate de C.A.

Arad și se află în patrimoniul C.J. Arad. Faptul că prin aceeași adresă C.A. i-a comunicat recurentei că reamplasarea, mutarea sau devierea rețelelor aflate pe acest amplasament, s-ar putea realiza pe cheltuiala beneficiarului în urma unui proiect tehnic avizat de C.T.E. C., este o împrejurarea nerelevantă în cauză, întrucât o atare posibilitate nu face terenul restituibil în natură (cele 4 parcele în discuție). În accepțiunea legii speciale, caracterul liber al terenul supus restituirii, trebuie să se verifice la momentul la care instanța sau entitatea învestită cu soluționarea notificării, dispune măsura reparatorie, neputând a fi introduse în circuitul juridic civil astfel de soluții incerte și posibil generatoare de conflicte ulterioare.

Concluzia expusă decurge și din dispozițiile art. 9 din lege, care dispun: „Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.” Recurenta, prin motivele de recurs susținute critică două argumente ale instanței de apel referitoare la imposibilitatea edificării unor construcții pe aceste parcele (de 100, 103, 24 și 64 mp) și absența oricărui folos economic al reclamatei. Înalta Curte constată că acestea sunt argumente neesențiale în susținerea soluției. Numai în măsura în care acest raționament era cel care justifica singur soluția adoptată în apel, era necesar a fi cenzurat în prezenta cale de atac; or, așa cum s-a arătat, considerentul este unul nenecesar, indiferent.

Considerentele indiferente sau supraabundente sunt cele care depășesc sfera dezbaterilor din proces și aduc hotărârii elemente care nu influențează în niciun fel soluția adoptată, ele putând, de altfel, să lipsească din considerente. Spre deosebire de acestea, considerentele decisive sau necesare fac corp comun cu hotărârea și reprezintă sprijinul indispensabil al soluției, întrucât constituie explicația ei și participă în egală măsură la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului, importante fiind și considerentele decizorii sau cu valoare decizională (care conțin o soluție adoptată pe cale incidentală, cu privire la un aspect dedus judecății și doar din punct de vedere topografic se regăsesc în considerente).

În cauză, însă, valoarea de argument decisiv a avut-o constatarea existenței amenajărilor de utilitate publică, iar dotările tehnico-edilitare subterane, se încadrează în această noțiune, conform art. 10. 3 din Normele de aplicare a legii, nefiind suficient ca terenul să fie liber la nivelul suprafeței ci și a subfeței; textul din Norme nu reprezintă decât o aplicație a dispozițiilor de drept comun: „proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui”, art. 489 C. civ. Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta S. J., împotriva deciziei civile nr. 265 din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 25 iunie 2010.