ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4956/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 6 februarie 2017, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico Financiară, a solicitat:

- în principal, admiterea excepției prescripției dreptului de a mai aplica Dispoziția obligatorie nr. 232551 din 04.10.2016 de către pârât, având în vedere data săvârșirii faptei, respectiv 06.07.2009;

- în subsidiar, anularea Dispoziției obligatorii nr. 232551 din 04.10.2016 și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. 5082/04.10.2016, emise de pârât și suspendarea executării dispoziției obligatorii contestate, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe durata judecării prezentei cauze.

1.2. Prin cererea precizatoare depusă la data de 7 aprilie 2017, reclamanta a solicitat și anularea Deciziei nr. 14/P/13.03.2017, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Serviciul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor, privind soluționarea plângerii prealabile formulate de reclamantă împotriva Dispoziției obligatorii nr. 232551 din 04.10.2016.

1.3. Prin încheierea din 13 octombrie 2017, instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării Dispoziției obligatorii nr. 232551 din 04.10.2016 și a Raportului de inspecție economico-financiară nr. 5082/04.10.2016, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 380 din 21 decembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 380 din 21 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Prin notele de ședință înregistrate la dosarul instanței de recurs, intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamanta își întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță. Astfel, cererea de recurs se limitează la reluarea parțială a conținutului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, fără a aduce critici raportate la conținutul concret al hotărârii atacate. Singurele referiri la sentința recurată se regăsesc în pagina a 2-a a recursului, paragrafele 5-6, acestea având un caracter strict generic, fără o legătură cu vreunul dintre considerentele hotărârii instanței de fond.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.

Deoarece recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., rezumându-se la preluarea argumentelor expuse la fond, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice.

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 380 din 21 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2020.