ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4647/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2017, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț: - obligarea pârâtului Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției să emită ordinul de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale (VRS) de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la 01.12.2015, respectiv a unei VRS de 405 RON + 10%, începând cu 1 decembrie 2015 până la încetarea raportului de serviciu al reclamantei cu pârâtul; - obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referințelor sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit aferent perioadelor cuprinse între 09.04.2015 - 01.12.2015 (VRS de 405 RON) și respectiv OL 12.2015-01.10.2016 (VRS de 405 RON + 10%), diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 4520 din 22 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile prescripției dreptului la acțiune, a autorității de lucru judecat, a litispendenței, a lipsei calității procesuale pasive.

Instanța a admis acțiunea reclamantei A.. A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamantă un nou ordin de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015 și au fost obligați pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara, respectiv Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț, ca, după emiterea ordinului, să achite reclamantei diferențele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs Tribunalul Hunedoara și Ministerul Justiției, fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul Tribunalul Hunedoara a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile care exced perioadei de până la 3 ani înaintea introducerii acțiunii, conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958 și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Hunedoara, în raport de obiectul cauzei de față, având în vedere faptul că în calitatea sa de ordonator terțiar de credite nu are nicio atribuție în vederea stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor.

Recurentul Ministerul Justiției a invocat excepția iandmisibilității acțiunii, având în vedere faptul că în cauză nu au fost respectate dispozițiile exprese și imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind procedura prealabilă obligatorie pentru anularea ordinelor de încadrare, nefiind respectat termenul de 5 zile de la comunicarea fiecărui ordin de încadrare emis începând cu aprilie 2015, în ceea ce privește formularea contestației adresate ordonatorului de credite, conform alin. (1), și nici termenul de 30 zile, instituit de art. 7 alin. (4), în care se poate formula acțiune în fața instanței.

Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că intimata-reclamantă a beneficiat de indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută de legislația privind salarizarea magistraților, iar drepturile salariale ale acesteia au fost calculate și acordate în mod corect, în conformitate cu dispozițiile legale speciale în materie care s-au succedat în timp.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar va admite recursurile, va casa sentința pronunțată de instanța de primă jurisdicție și, rejudecând cererea, va respinge cererea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recursurile formulate urmează a fi admise în considerarea emiterii la data de 24.05.2018 a Ordinului MJ nr. 2066/C/2018.

Instanța de control judiciar constată că prin Ordinul MJ nr. 2066/C/2018 s-a stabilit indemnizația de încadrare brută lunară, prin raportare la o valoare de referință sectorială, în funcție de fiecare perioada de timp individualizată, prevăzută expres în ordin, pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari, urmând ca ulterior să fie emise ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că emiterea acestui ordin, prin care este soluționată și cererea ce face obiectul cererii de chemare în judecată, a avut loc înainte de finalizarea definitivă a procesului, urmare a unor împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care Înalta Curte, în raport cu art. 194 lit. c) C. proc. civ., apreciază că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Prin ordinul arătat a fost stabilită o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și pentru aceeași perioadă solicitată, fiind astfel soluționată de către recurent cererea reclamantei.

De asemenea, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că este întemeiată excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, urmând ca în raport de soluția admiterii excepției, să admită recursul formulat, să caseze sentința atacată și, rejudecând cauza să respingă acțiunea reclamantului pentru acest motiv.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamantului ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Tribunalul Hunedoara și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 4520 din 22 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând cauza:

Respinge acțiunea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2020.