CtEDO 30.09.2008 Auto

SOBCZYNSKI v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
30.09.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SOBCZYNSKI v. POLAND (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

CUARTA SECȚIUNE DECIZIE FINALĂ Nr. 358/04, de către Bogdan SOBCZYשSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 30 septembrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și grefier adjunct al secțiunii Fatoș Aracı, având în vedere cererea depusă la 9 octombrie 2003, având în vedere decizia de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului (art. 29 § 3 din Convenție), având în vedere decizia parțială din 25 septembrie 2007, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 10 iulie 2008 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Bogdan Sobczyński, este un național polonez care s-a născut în 1933 și locuiește în Čódש. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 iulie 2000, reclamantul a depus o acțiune împotriva fostului său angajator, cerând o compensație pentru profiturile pe care a susținut-o, inculpatul a obținut-o de la utilizarea invenției reclamantului. Prin hotărârea din 8 aprilie 2001 Curtea Regională de Varșovia a respins cererea reclamantului, considerând că aceaceasta a fost limitată la timp. În plus, instanța a observat că, în orice caz, dacă a fost depusă acțiunile în timp util, nu ar fi fost permisă, având în vedere că reclamantul nu a prezentat suficiente dovezi pentru a demonstra că invenția sa tehnică a fost, într-adevăr, acoperită de dreptul de proprietate intelectuală. La 18 aprilie 2003, reclamantul a solicitat judecată pentru asistență judiciară în scopul depunerii unui recurs de casație la Curtea Supremă. Cererea a fost permisă prin decizia din 16 iunie 2003. Prin scrisoarea din 21 iunie 2003, avocatul a informat reclamantul că a atribuit un avocat la acest caz. Din cauza unui conflict de interese, în aceeași zi avocatul a refuzat să pregătească un recurs de casă. Asociația avocatului a atribuit un nou avocat pentru a reprezenta reclamantul. Prin scrisoarea din 28 iulie 2003, noul avocat a informat reclamantul că la 23 La 8 august 2003, hotărârea instanței de apel, împreună cu motivele sale scrise, a fost acordată avocatului. La 20 august 2003 și 1 septembrie 2003, reclamantul a trimis scrisori detaliate avocatului care conțin opiniile sale în privința cauzei și indicând dispozițiile juridice relevante și cazul. Legea care ar putea fi invocată în pregătirea apelului de casă. Prin scrisoarea faxată din 3 septembrie 2003, avocatul a trimis reclamantului o listă de puncte care urmează să fie ridicate în textul final al recursului de casă. Prin scrisoarea prin fax din 4 septembrie 2003, reclamantul a comentat proiectul și a sugerat anumite modificări în funcție de opinia faptului că documentul elaborat de avocat nu a îndeplinit cerințele necesare pentru un recurs de casă. El a prezentat, de asemenea, proiectul său, solicitându-i avocatului să-l țină cont atunci când pregătește o versiune finală. La 9 septembrie 2003, avocatul a informat instanța că nu a găsit motive juridice pentru a pregăti recursul de casă. La 11 septembrie 2003, reclamantul a solicitat instanței să atribuie un nou avocat la caz. El a susținut că avocatul nu l-a trimis nici o versiune finală a recursului de casă, nici nu a refuzat să pregătească unul. Prin scrisoarea din 15 septembrie 2003, instanța a informat reclamantul că avocatul nu a găsit motive juridice pentru a pregăti un recurs de casă și că termenul expirase deja la 8 septembrie 2003. La 20 septembrie 2003, reclamantul a solicitat asociației de avocati să atribuie un nou avocat la acest caz. Prin scrisoarea din 26 septembrie 2003, avocatul Asociația a informat reclamantul că numai instanța competentă a solicitat avocatului Asociației pentru a cere un nou avocat la acest caz. Prin decizia din 2 octombrie 2003, instanța a respins cererea reclamantului, din cauza faptului că fostul avocat de asistență juridică nu a găsit motive juridice pentru a pregăti un recurs în casație. La 4 octombrie 2004, reclamantul a scris Asociației avocatului local, plângându-se de refuzul avocatului de a face față cu diligență a cazului său. El a subliniat că a încercat să faciliteze activitatea avocatului, indicând în mod detaliat dispozițiile legale și jurisprudența care ar putea fi invocată în recursul de casă. Ca urmare a comportamentului avocatului, el a fost irevocabil privat de posibilitatea de a depune un recurs în casație. Prin scrisoarea din 1 martie 2004 Barul de avocatul juridic din Varșovia a informat reclamantul că plângerea sa a fost examinată și că avocatul a fost solicitat să prezinte versiunea sa a faptelor. S-a remarcat că conturile lor diferă semnificativ. Prin scrisoarea din 30 martie 2004, reclamantul a reiterat plângerile sale și a declarat că comportamentul avocatului l-a provocat prejudecăți deoarece a fost privat de posibilitatea de a depune un recurs de casație în termenul prevăzut de lege. Prin scrisoarea din 5 mai 2004, președintele Barei de avocat din Varșovia a informat reclamantul că această chestiune a fost examinată și că nu există motive pentru a constata că avocatul a încălcat obligațiile sale profesionale. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că i s-a refuzat accesul eficace la o instanță deoarece un recurs de casă nu a fost pregătit și depus la Curtea Supremă. Un avocat atribuit să-l reprezinte în cadrul schemei de asistență juridică a refuzat să pregătească și să depună un recurs de casă. Limita s-a expirat, ceea ce a dus la pierderea irevocabilă a unei oportunități de a institui un proces de casă. DREPTUL reclamantului se plângea că i s-a refuzat accesul efectiv la instanță. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ..." Prin scrisoarea din 10 iulie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor, care a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește prin prezenta să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea restricției procesului echitabil în care a fost implicat reclamantul. Guvernul este dispus să plătească reclamantului o sumă de PLN 10000 ca satisfacție echitabilă, considerată rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții (a se vedea hotărârea din 22 martie 2007 în cazul Siałkowska c. Polonia, nr. 8932/05 și hotărârea din 22 martie 2007 în cazul Staroszczyk c. Polonia, nr. 59519/00). Prin urmare, Guvernul invită Curtea să atace acest caz din lista cazurilor. (...) În timp ce trece din comentariile guvernului cu privire la faptele ... circumstanțele factuale nu au fost niciodată contestabile. ... Declarația unilaterală a guvernului conține recunoașterea necondiționată că dreptul la procesul echitabil a fost încălcat.” Într-o scrisoare din 12 august 2008, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului este inacceptabil scăzută și nu reflectă daunele pe care le-a suferit în legătură cu procedurile interne în care a fost implicat. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă ). Hotărârea (nr. 8932/05) din 22 martie 2007. În consecință, aceaceasta ar trebui să fie eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă