ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3603/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, contestatoarea K.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea Hotărârii nr. 5244 din 29 noiembrie 2010 și rejudecarea cererii, de recunoaștere a calității de refugiat, în sensul recunoașterii acestei calități și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Prin sentința civilă nr. 180 din 22 septembrie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei K.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, având ca obiect Hotărârea nr. 5244 din 29 noiembrie 2010. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta nu a prezentat înscrisuri, a înțeles să facă dovada strămutării cu declarația autentică dată de martorii P.S.

și S.S., însă din conținutul acestei declarații nu se poate deduce împrejurările în care aceasta, împreună cu familia, s-a refugiat în altă localitate decât cea de domiciliu. Se cunoaște împrejurarea că, în perioada 1940 - 1945, populația civilă a fost nevoită ca pe timpul războiului să se refugieze în alte localități, însă aceste evacuări erau organizate de autoritățile Statului Român în cadrul unor operațiuni de protejare a populației, ca urmare a înaintării trupelor germane sau sovietice pe teritoriul României, în timpul operațiunilor militare, și de aceea se impune a se dovedi, că refugierea s-ar datora persecuțiilor etnice. Împotriva hotărâri instanței de fond, reclamanta K.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta susține că în mod greșit nu i s-au acordat drepturile prevăzute de lege. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Recurenta-reclamantă a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

La dosarul cauzei au fost depuse hotărârile prin care li se recunoaște martorilor: P.S. și S.S., calitatea de persoană refugiată, iar instanța, în cazul în care nu era pe deplin lămurită, cu privire la situația recurentei și la aspectele consemnate în înscrisurile invocate, ar fi trebuit, în exercitarea rolului activ potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să pună în discuție necesitatea administrării de noi probatorii, inclusiv să audieze martorii. Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților, și, totodată, să audieze nemijlocit martorii. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și 2 C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentința atacată va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de K.M. împotriva sentinței nr. 180 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2012.